FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Însemnări despre ecoliteratură
Text postat de Emanuel Cristescu
Ecoliteratura reprezintă, în esență, literatura realizată într-un limbaj nonvulgar. Adică fără obscenități, trivialități, fără cuvinte vulgare, fără pornografie, fără expresii licențioase, etc. Însă, mai departe, conceptul de vulgaritate trebuie nuanțat și extins la "situații vulgare". Care necesită o discuție mult mai aplicată și relativ dificil de realizat.

Ca test, neecoliterar este textul pe care ai reținere, jenă, rușine (vorbesc de oameni normali) în a-l rosti în public, în fața copiilor, a mamei, familiei, etc. etc. În medii în care pudoarea și nu falsa pudoare este recunoscută ca o valoare umană. Pe fond, ecoliteratura este literatură în sensul cel mai frumos și profund al termenului.

În fața valului de promiscuitate, pornografism, licențios, dezinhibiționism, explicitaționism, etc. care cuprinde, din păcate, sfere din ce în ce mai largi, atât din viață cât și din literatură, ecoliteratura devine un fel de mișcare de rezistență împotriva acestui val. Iar, ca pondere, în ansamblul existențial, deocamdată, o zonă de nișă. Vorbind într-o dinamică previzionabilă. Adică posibilă dar nu certă. Pentru că nimeni nu poate garanta că după acest val exploziv de vulgaritate lumea nu va avea resursele de a se întoarce la valorile umane fundamentale, la reconstrucția sa spirituală.

Pentru că, din fericire, în accepțiunea mea, acest val se manifestă ca o modă. Adică trecător. Și, poate ciclic. Chiar cu anumite motivații justificate. De exemplu, falsa pudoare și constrângerile de exprimare, ca o consecință a manifestării furibunde a cenzurii, odată cu falimentul sistemului comunist și eliminarea cenzurii, au fost abolite. Iar reacția imediată, printre altele, pare să fi fost și acest val exploziv de vulgaritate. Care, sper eu, va avea un maxim, după care se va stabiliza într-o zonă periferică și controlabilă de către societate. De remarcat că mai vechea ori mai noua falsă pudoare a fost înlocuită cu ipocrizia. Adică, pe de o parte se invocă principiul "să scrii cum trăiești" însă "trăitul" nu se face "cum se scrie".

Adepții ecoliteraturii asumă faptul că existența este una iar literatura alta. Respectiv, literatura reprezintă viață transfigurată, trecută prin filtrul talentului. Adică având semnificații textuale care depășesc simpla fotografie a realității. De asemenea, ei consideră că pudoarea este un sentiment eminamente uman și necesar iar ecoliteratura, fără a fi una de seră, de laborator, trebuie să țină seama, asumat și voluntar, de acest aspect.

Ecoliteratura, nu neagă niciun fel de altă literatură însă reprezintă o opțiune. Mai mult, în cea mai mare parte, marea literatură a lumii este ecoliterară.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  O fi “metafor㔠viața pe băncile academice, domle comentator, dar în lumea reală, unde se consumă viața reală, evenimentele au contondența neezitantă a faptului brut. Altcum, “fandaxiologico-otovist” vorbind, viața poa să fie un fel de trandafilaș crescut în glastră, spre plăcerea dumneavostră oratorică!
Din păcate, dintre Scylla și Caribda ieși cu barca ferfeniță și murat bine!

 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 15:12:44
         
 
  "Literatura-i viață, viață și iar viață!" Metaforic vorbind da. Axiologic vorbind, nu.

Sigur se poate gândi și așa. Adică otovist. Un fel de "cloaca maxima". Adică totu-i viață, adică literatură. Există, distinse domn, literatură, pornografică, literatură licențioasă șamd și, bineînțeles, ecoliteratură. La care aderă voluntar oameni care înțeleg concepul, cred în el și care au o pudoare firească, înnăscută. Și care nu sunt ipocriți. Adică fac diferența între normalitatea vieții care presupune și fiziologism, și realism primar dar și act artistic. În plus, când intră aici, se declară de acord cu principiile și regulile care guvernează acest spațiu.


Ca să invoci cenzura, în condițiile existenței internetului și în condițiile opțiunii voluntare și conștiente la un regulament, mi se pare cel puțin o inadecvare la subiect.

Fiziologismele și goliciunele își au rostul lor, inclusiv în literatură. Scriitura face diferența.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2011-08-30 12:20:45
         
 
  “Adepții ecoliteraturii asumă faptul că existența este una iar literatura alta.”

O afirmație aberantă!
Adică ce ar fi literature asta “eco”? Un fel de dulcețică servită cu lingurița și cu bărbiță pe pieptișor, să nu se mînjească pruncuțu’ de mîncărică?
Bre, literatura-i literatură, indiferent că el albă, neagră, grăsulie, rahitică, mai cumințică sau mai zvăpăiată.
Calificativul de vulgaritate este relativ la epocă (vezi procesele intentate lui Zola sau Baudelaire) și funcție de loc, de gust, – de tipul de cultură, în ultimă instanță.
În momentul în care te prevalezi de ideea că, în comunism, s-a cenzurat scrierea, iar tu, condamnînd această practică, vii și introduci o altă modalitate de limitare a libertății de exprimare, sub motiv că ai oareșce pudori juvenile, asta se cheamă, oricum ai da-o la întors, că este tot un fel de cenzură.

A, că, uneori, se sare peste cal și că se abuzează de un anume tip de limbaj care vizează scabrosul, exagerările fruste, căderile în actul biologiei primare, acestea-s pusee lipsite de relief în literatura mare. Ele nu sunt numai o caracteristică alertantă a timpurile noastre, ci au existat dintotdeauna. Dar nu au influențat și nu pot influența în mod decisive actul scrierii. Nu-s definitorii. Nu e cazul să ne urcăm pe baricadele moralității pedante, pentru a ne proteja forurile interioare, vai, atît de frumos dereticate cu batistuța din dotare. Așa că alerta dumneavoastră sanitară, vizavi de literatură, este un simplu eco-bla-bla programatic, care stîrnește zîmbete îngăduitoare.

Literatura-i viață, viață și iar viață! Cu tot ce presupune ea. Viață complexă. Suavă și înălțătoare, uneori. Încrîncenată și carnivoră, alteori. Inconformă cu aspirațiile noastre egolatre, cel mai adesea. Cerceaful acoperitor al goliciunilor omenești, considerate compromițătoare și maculante, nu face decît să acopere de ridicol încercările fetițelor de pension de a-și nega impulsiile biologice care le mînă spre tumultul integrativ din afara zidurilor, între care și-au inhibat o vreme elanurile vitale.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2011-08-30 09:44:41
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23814
Comentarii: 120248
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE