FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ambidextru
Text postat de Adrian A. Agheorghesei
E plastic alb în mânecile trase
Pe străzile tușind prin trecători,
Se bat post-scriptumuri sub praguri roase,
Iar vântul pune timbre pe scrisori;

Tăcerea se înghesuie și coase
Porniri ferate, verbe și fiori,
Ca alteori, cresc poduri din angoase,
Se rup la capete, ca uneori;

Și iată-mă închis pe dinafară,
Bătând din piept în piept, din gen în gen,
Cu tuș în mâini și drum dintr-o țigară,

M-ascult pe rând, mă-nvăț ca pe-un refren.
În noaptea asta simplă ca o gară,
N-a mai oprit, în dreptu-mi, niciun tren.

Sunt un simptom cu gesturi evazive,
Mă suspectez că-s infectat cu mine,
Mă schimb mereu în diapozitive,
Am început să-ntreb în jur de
ce oamenii sunt așa de
concreți și dacă ar
încăpea toate șoaptele și stelele și rozele și aripile
într-un veceu.

Calc în spate mă
deplasez în față, parcă sunt un
rac retardat, cumva omenesc;
fumez ceaț㠖 puțin și continuu,
amestec ouă cu epitete cu duș cu Ashram cu fereastră cu login,
hanoracu-n gât, învârt cheia, salut, deci ignor,
„am/n-am, sunt/vreau”, bezna ca o batistă cu pătrățele,
lună, endecasilab iambic și multe alte chiftele,
dezvârt cheia,
la 2 dimineața am
ora de meditație importantă.
Fără rutină aș
deveni depresiv.

Toate ar fi
bune
numai că
a cam început să mă doară
omul ăsta din jurul meu.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Veronica, nu mai postez, asta e sigur. pot însă comenta, ca atîția alții. totuși, nu era obligatoriu să argumentezi steluța, nu era obligatoriu să zîmbești, nu era obligatoriu să mi te adresezi atît de ceremonios, nu era obligatoriu nici măcar să apari...

dar dacă acest mic "concurs" ți s-a părut o glumă de prost gust, îmi cer scuze.

și da, să auzim de bine
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-01-28 16:02:46
         
 
  AAA,

scuze pt off-topic

Radu Stefanescu,

Urmaresti site-ul, fara sa postezi (te-ai retras, spui tu), dar comentezi cu un fel de umor rautacios, zic eu. Regulamentar.

La fel de regulamentar este si acordarea stelelor, nu anonim (s-a rezolvat electronic anonimatul), ci fara vreun comentariu.

Sa auzim de bine,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2011-01-28 15:45:33
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Iulia, mulțam de lectură!
Radu, mulțumesc pentru comentariu, aprecieri, respectul arătat fața de autor, feedback, finețe etc. Mda.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2011-01-28 15:44:28
         
 
  concurs. se dă o stea anonimă. descoperiți autorul.

1. Emil Boc
2. Adrian Mutu
3. Veronica Pavel
4. Edgar Allan Poe
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2011-01-28 13:34:39
         
 
  AAA, tu trebuie sa fii aproape-perfectul.
"ce tie nu-ti place altuia nu-i face" cred ca are reciproca "ce nu-ti place la altul, fa tu" :)!

Ai aici, clar, 2 in 1, ca si peia prestigitatorul.
dar poate asta ai vrut, inca din titlu?
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2011-01-27 23:35:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE