FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
De ce unii interpretează greșit Biblia
Text postat de Marian Tudorel Lazar

Mai întâi trebuie să evidențiez faptul că sunt destui cei care confundă ceea ce spune preotul cu ceea ce scrie în Biblie. Cu aceștia nici nu vreau să intru în discuții.
Apoi mai sunt cei care au citit Biblia, dar au reținut în mod eronat versete și întâmplări. Recunosc că mi s-a întâmplat și mie. Pe aceștia trebuie doar să-i trimiți la versetul respectiv și, dacă sunt de bună credință, își vor da seama de greșeală și se vor îndrepta. Dacă refuză să se îndrepte și continuă să contrazică, nu are rost să continui polemica. Îi lași doar să fiarbă în suc propriu.
Urmează cei care au citit versetele biblice, le-au reținut corect, au mers cu interpretarea în direcția corectă, dar nu au citit încă sau nu au remarcat încă și versetul care le spune exact până unde pot merge cu interpretarea. De exemplu, chiar dacă Biblia spune clar că nu trebuie să ucizi, tot în Biblie sunt enumerate și excepțiile acestei porunci când, nu numai că nu mai ești obligat să respecți porunca de a nu ucide, ba chiar ești obligat să acționezi taman invers. Același lucru este valabil și pentru furt, minciună, prefăcătorie, răutate șamd.
Despre cei care văd curcubeul dar rețin din el doar culoarea albastră și apoi afirmă despre curcubeu că este indubitabil albastru, cred că poți să le acorzi privilegiul polemicii, dar numai după ce mai cresc vreo câțiva anișori și trec de vârsta copilăriei. Aceștia sunt cei care interpretează versetele biblice simplist și unidirecțional.
Și iată că am ajuns la cei care au tot ce le trebuie ca să interpreteze corect versetele biblice, dar au și ceva în plus: interes. Acesta poate fi de stat, de grup, de religie, material, emoțional șamd. Interesul este pentru ei fie un lanț, fie o cușcă. Dacă vrei să polemizezi cu ei este ca și cum ai avea de a face cu un câine turbat sau ai vrea să îmblânzești un leu sălbatic în savană: maaare atenție!
Am lăsat în mod intenționat la urmă pe cei care vor în mod sincer să afle adevărul. Deși bine intenționați, unii dintre ei mai pot păstra o urmă de duplicitate, o urmă de interes. Ei nu abordează studiul Bibliei într-un mod rațional, ci cu o mare încărcătură emoțională. Vor cu tot dinadinsul să-l afle pe Dumnezeu sau invers, să se convingă că acesta nu există. La prima dovadă, cât de cât serioasă, în direcția dorită, se lasă prinși în capcana bulgărelui de zăpadă ce o ia la vale și devin apărători înfocați, fie a religiei, fie a ateismului, gen Richard Dawkins. Cei care reușesc să scape de această capcană și continuă să studieze Biblia în mod critic, făcând eforturi tot mai mari să nu cadă în nici o prăpastie, nici a credinței necondiționate, nici a ateismului încăpățânat, devin niște lupi singuratici, având atât admiratori cât și dușmani și detractori din ambele părți, niște lupi singuratici care ajung să se cunoască de departe unul pe celălalt, se salută, se simpatizează, dar rămân pe cont propriu. De ce este atât de greu să rămâi „apolitic” dpdv religios atunci când citești Biblia? Pentru că găsești dovezi „indubitabile” de partea ambelor poziții. Pentru că noțiunile „religie”, „dumnezeu”, „credinț㔠capătă cu totul alte semnificații decât ale celorlalți. Pentru că începi să trăiești minuni și să-ți dai seama că nu sunt nici un fel de minuni. Pentru că vezi uimit, speriat și aproape disperat cum lumea se îndepărtează de tine, deși tu te apropii de ea, cum oamenii devin tot mai mici, mai neînsemnați, mai lipsiți de rațiune și personalitate. Ești prins între două lumi: cea a oamenilor, ființe demne de milă, dar îngâmfate și iraționale, conduse mai mult de instincte și emoții, și lumea zeilor, o lume care se confundă cu imaginarul, dar găsești tot mai multe dovezi neimaginare ale existenței ei.
Totuși, care este principala greșeală făcută de cei care interpretează Biblia? Faptul că îl caută pe Dumnezeu sau dovezi ale inexistenței lui, într-o carte pe care o consideră imperfectă și falsificabilă. Este ca și cum ai aplica greșit metoda matematică a reducerii la absurd și ai presupune „prin absurd” că ipoteza ta „ar putea fi corectă”. Ori, pentru ca această metodă să dea rezultate, trebuie să presupui că ipoteza ta „este corectă”! Presupui corectitudinea și mergi cu raționamentul până la capăt. Dacă ai ajuns fie și la o singură concluzie imposibilă, atunci sigur ipoteza ta este greșită, doar dacă…acea concluzie la care ai ajuns nu are o posibilitate, cât de mică, să nu fie imposibilă, ci posibilă. Mulți se poticnesc în studiul corect și rațional al Bibliei pentru că iau drept imposibile lucruri care sunt de fapt foarte posibile. Iar, odată ce ai introdus în raționamentul tău o premisă greșită, derivată dintr-o concluzie greșită, prin luarea drept imposibil a unui lucru posibil, tot raționamentul tău ulterior va fi viciat, oricât de inteligent și de geniu ai fi și chiar dacă nu ai mai face nici o greșeală de raționament. Deci, dacă vreți să ajungeți la adevăr, considerați Biblia ca și cum ar fi scrisă nu de Dumnezeu (care poate pune la încercare oamenii !), ci chiar de Duhul Adevărului în persoană, iar când zic „Adevăr” nu mă refer la o personificare a lui Dumnezeu, ci presupun existența unui adevăr absolut, final și nemodificabil. Pornește deci de la premisa perfecțiunii Bibliei, a tuturor bibliilor (!!!), ia-o apoi la studiat rând cu rând și vezi dacă ajungi la o imposibilitate logică și vei demonstra că Biblia nu este perfectă.
Dar ce mare lucru să demonstrezi că Biblia nu este perfectă, veți zice, și pe bună dreptate. Păi, dacă nu este perfectă…rezultă o discuție lungă, foarte lungă, ce necesită o abordare separată. Problema este că eu am încercat deja să fac asta, adică să studiez Biblia plecând de la premisă perfecțiunii ei și a tuturor variantelor ei ( inclusiv evangheliile apocrife!) și nu am reușit să aflu vreo imposibilitate logică, ba chiar am aflat lucruri noi pe care știința și logica mi le-au confirmat ulterior. Am făcut chiar mai mult de atât. Am provocat diverse persoane să-mi spună fie și o singură contradicție biblică pe care consideră că nu are și nu poate avea o rezolvare logică, științifică. Oricât de dificile păreau acele provocări la început, până la urmă le-am găsit o rezolvare. De atunci tot provoc, de câte ori am ocazia și voi continua să provoc, deși începe să devină plictisitor, că majoritatea „contradicțiilor” ce-mi sunt date spre rezolvare sunt pur și simplu copilărești, aproape la mintea cocoșului și nu-ți mai arde să mai dai și explicații. Totuși, dacă se mai găsește careva, dintre cei care nu sunt de acord cu cele afirmate în articolul de mai sus, care să se creadă destul de capabil să-mi dea spre rezolvare o contradicție biblică a cărei rezolvare este „imposibilă”, aștept cu nerăbdare și emoție să o aud. Până atunci, dau un singur sfat celor care citesc Biblia: citiți-o cu ochi neutri, fără emoție, căutând adevărul și numai adevărul, în nici un caz credința sau necredința!
Să fiți iubiți!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Draga Cristi, tocmai am urmarit o emisiune pe Discovery, despre originea Universului. Cu aceasta ocazie am auzit pentru prima oara de numele lui Georges Lemaître, un preot catolic belgian, si care pare a fi autorul celebrei teorii a Big Bangului. Interesant este faptul ca, in momentul aparitiei ei, aceasta teorie era in opozitie cu teoria universului stationar, sustinuta de Einstein.

De pe Wikipedia am luat urmatoarea informatie despre Lemaitre:

"In 1925, on his return to Belgium, he became a part-time lecturer at the Catholic University of Louvain. He then began the report which would bring him international fame, published in 1927 in the Annales de la Société Scientifique de Bruxelles (Annals of the Scientific Society of Brussels), under the title "Un Univers homogène de masse constante et de rayon croissant rendant compte de la vitesse radiale des nébuleuses extragalactiques" ("A homogeneous Universe of constant mass and growing radius accounting for the radial velocity of extragalactic nebulae")"

In traducere, ar suna cam astfel:

"In 1925, la intoarcerea in Belgia, el a devenit lector part-time la Universitatea Catolica din Louvain. Ulterior el a inceput raportul care i-a adus faima internationala, publicat in 1927 in Analele Societatii Stiintifice din Bruxelles[...], sub titlul "Un univers omogen de masa constanta si de raza crescatoare explicand viteza radiala a nebuloaselor extragalactice.[...]"

Pentru meritele sale, Lemaitre a fost recompensat cu cele mai inalte distinctii ale tarii sale, iar Biserica Catolica nu l-a renegat, ba dimpotriva. Asta cred ca spune destul de clar ca Biserica a fost de acord cu descoperirile sale.
Pe de alta parte, dupa cum vezi, vorbeste de un Univers initial omogen, adica aceeasi idee pe care am avansat-o si eu.
Fac observatia ca nu pot studia o teorie atat de complexa in cateva zile, ca sa ma pot pune la punct cu ce spune teoria actuala a Big Bangului despre Universul de imediat de dupa Big Bang si chiar inainte de acesta, deci este posibil sa pot fi contrazis. Dar nu de catre o persoana care se afla in aceeasi situatie ca a mea, adica de amator, ci de una care stie exact despre ce vorbeste si nu vine cu idei preluate din diverse surse, fara a fi studiat in amanuntime teoria.
Oricum, ceea ce este cel mai important, este faptul ca religia, nici chiar in momentul cand esti inregimentat ca preot al celei mai mari biserici, nu te impiedica sa studiezi stiintific nasterea Universului, ba chiar as spune ca te potenteaza sa te implici mai mult decat cei autodeclarati atei.
Sa fii iubit!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-09 13:26:05
         
 
  Cristi, ti-am mai spus ca nu sunt dispus sa accept un dialog de mistocareala si aluzii, oricat de fine ar fi ele, precum ca as fi prost, lipsit de logica samd. Si nu pentru ca m-as crampona de asa ceva, ci pentru ca dialogul cu tine pare sa mearga intr-o directie interesanta. Tocmai de aceea nu il vreau viciat cu porcarii. Daca crezi ca poti face asta, continuam. Daca nu, o sa-mi para rau, dar tocmai pentru ca pari un baiat citit nu voi mai accepta un dialog in doi peri.

P.S. Cred ca nu trebuie sa-ti exemplific eu care expresii ale tale au luat-o pe fagasul nepotrivit.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-06 23:48:11
         
 
  "te-ai legat de interpretarea mea..."

Te rog atunci sa imi spui care este interpretarea corecta. Eu nu ti-am cerut interpretarea ta... Ca parca tunai si fulgerai impotriva celor care interpreteaza incorect biblia... Asta e numele articolului "De ce unii interpretează greșit Biblia"... Asa cum ti-am mai spus: nu eu te contrazic pe tine, ci tu te contrazici si polemizezi cu tine insuti... Concluzia este inca o data evidenta!!! :(((

"Si nu stiu daca ai sesizat, dar este o mare diferenta intre a putea demonstra falsitatea unei propozitii si a nu putea demonstra nici ca-i adevarata, nici ca-i mincinoasa."

Pai tu de fapt ce imi spui? Ca eu trebuie sa demonstrez falsitatea unei propozitii (ceea ce am si facut!), pe cand tu doar trebuie sa o iei din Biblie o propozitie pentru ca ea sa fie automat adevarata... Alta ruptura logica... :))))

Ca sa te ajut iti dau niste notiuni de filozofie teologica (poate asa ajungem sa avem si un dialog in contradictoriu):

- Biblia este in esenta un spatiu coerent bazat pe axiome nu pe teoreme. Pentru o alta tipologie de subiect cunoscator decat cea descrisa de Kant el poate exista. Insasi cunoasterea se realizeaza altfel in acest spatiu. Nu intru in detalii despre cum trebuie sa arate acel subiect cunoscator si nici despre cum arata acest spatiu... :)

- Marele avataj al Bibliei (si al creationismului) este acela ca da un scop vietii
(una din proprietatile spatiului despre care vorbeam mai sus)

Acum ai si tu ce sa spui...

Cristi

P.S.
"In plus, sa înțeleg ca ești specialist în Big Bang? Crezi ca dacă iei copy-paste de pe diferite pagini de popularizare a științei este de ajuns? "

Intre mine si tine exista urmatoarea diferenta:
Eu am citit carti de popularizare a stiintei (cateva),am inteles si fac "copy-paste", pe cand tu ai citit Biblia (Hmmmm?!), ti s-a parut ca ai inteles si vorbesti din capul tau...
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-06 23:29:52
         
 
  Cristi, iartă-ma ca ți-o spun, dar te-ai legat de interpretarea mea, nu de Biblie! In plus, sa înțeleg ca ești specialist în Big Bang? Crezi ca dacă iei copy-paste de pe diferite pagini de popularizare a științei este de ajuns?
Si nu stiu daca ai sesizat, dar este o mare diferenta intre a putea demonstra falsitatea unei propozitii si a nu putea demonstra nici ca-i adevarata, nici ca-i mincinoasa. Eu ma refeream tocmai la cel de-al doilea caz!
Deasemeni, daca nu-ti revizuiesti modul de adresare, nu o sa mai ai sansa sa discuti in contradictoriu cu mine. Iti reamintesc ca, de regula, cuvantul habotnic este folosit in mod peiorativ. Ori, daca esti capabil sa-l folosesti astfel, chiar nu mai are importanta daca l-ai folosit corect sau nu.
O seara placuta!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-06 22:47:54
         
 
  Iti reamintesc despre ce vorbesc:

1. "Daca era un singur "pamant", inseamna ca materia de atunci, mai bine zis protomateria, era distribuita uniform, chiar daca existau mai multe campuri de forta gravitationala." Nimic mai neadevarat... Conform distributiei variabile a Radiatiei cosmice de fond in microunde(ecoul Big-Bangului) "protomateria" :) nu a fost distribuita uniform (Ceea ce este demostrabil si prin faptul ca materia este acum concentrata in galaxii...)

2. "Exista doar o "supa elementara" de particule...
Nici macar fotonii nu aparusera inca, de vreme ce nu era lumina..."

iar gresit

exista la luminaaaaa.....
dovada se constituie in radiatia cosmica de fond (lumina din "supa" de care vorbesti a carei lungime de unda s-a modificat datorita efectului Doppler)

de remarcat ca iert fracturile logice flagrante (dintr-o oarecare jena de jena ta)...

Cristi

PS Desigur ca nu ma astept sa iti schimbi parerea. Ca orice habotnic ai fi in stare sa nesocotesti orice bun-simt si orice logica si sa ti se pare ca vezi ceva ce nu exista de fapt :)...

Ceva de genul:


(apropo tipul asta a scris o carte extraordinara despre Big Bang http://www.cristianvasiliu.ro/2010/12/big-bang-de-simon-singh.html)


 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-06 22:29:27
         
 
  "Ei bine, ar trebui sa gasesc doar adevar, fara nici o singura minciuna. Si se pare ca asa este."

Pai, dupa cum ti-am dovedit, cu privire la crearea Universului Biblia se inseala!!!... Nu este de ajuns acest lucru ca sa te configa de faptul ca Biblia nu contine "doar adevar". Vrei sa discutam si un pic de logica? :(...

Eu inteleg ca te agati de Biblie pentru ca altfel ti s-ar prabusi lumea in cap... :(

Revin si la subiectul aparitiei omului, daca mai vrei alte argumente (desi consider ca doua sunt de ajuns)...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-06 21:58:28
         
 
  Nasule, daca mai continui sa divulgi secrete te teloportez pe luna. Fara Nina!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-05 22:19:56
         
 
  Totusi, Mihai, nu joc la cacealma.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-05 22:08:35
         
 
  Am vorbit eu la telefon cu Samantha Carter; pe goa-ulzi i-am învins, acum pericolul îl reprezintă fanaticii de orieni care sînt pe punctul de a cuceri galaxia. Trebuie să avem în încredere în dr. Jackson, care "s-a înățat" de curînd și să nu divulgăm rușilor secretul Porții Stelare. Un simplu jaffa.  
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-01-05 19:19:03
         
 
  Ca orice jucator pasionat, scot asii din maneca doar daca este absoluta nevoie. Pana acum nu a fost. Dar am priceput ce era de priceput. Si nu-i bai. O victorie prea facila are gust salciu.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-05 18:57:05
         
 
  erata/ 'cacealma'  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-05 18:08:04
         
 
  fiindca senzatia care ma insoteste este ca de multe ori te joci si joci la cacialma  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-05 18:05:24
         
 
  i) privitor la ce ti-am cerut sa-mi lamuresti m-ai lamurit(bustean)!
ii) cu privire la iepuri: nu alerg dupa ei, fiindca vin singuri in bataia pustii!!
!!!) a mai ramas problema consiliului galactic, fiindca observ ca nu-ti este nimic necunoscut: este bicameral sau unicameral?

ps: poti face o minune sa nu mai amesteci planurile si sa nu mai literaturizezi acolo unde substanta unui text nu face chiar deloc indispensabil acest lucru?


 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-05 17:58:07
         
 
  Parerea mea este ca te exprimi ambiguu, Mihai. Si ma mir ca nu realizezi cat de mult face sa poti exclude varianta ca Biblia ar putea fi falsificabila. Deocamdata esti ca unul care alearga dupa doi iepuri. Alearga doar dupa unul si, dupa ce il prinzi, alearga si dupa al doilea.
Oricum, pentru necredinciosi sunt valabile minunile. Este mult mai usor sa ajungi la credinta astfel. Problema este ca nu toti au curajul sa-si recunoasca necredinta si, implicit, necesitatea de a trai o minune. Eu am avut curajul sa-mi recunosc necredinta si m-am intalnit apoi cu inexplicabilul. De atunci totul a devenit posibil. Inclusiv mai mult inexplicabil, adica mai multe minuni.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 23:39:51
         
 
  da, a fost scaparea mea unde am folosit pluralul, despre restul...~~~~~~!

sa fii iubit!
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 22:56:44
         
 
  nu este vorba de adevar-minciuna, ci de ceva ce inca nu este cunoscut si nu functioneaza dpdv al logicii de moment, iata asupra caror lucruri am eu indoieli. Dar nu pot exclude nici varianta potrivit careia Biblia nu a fost inspirata de Duhul Sfant, poate nu integral, fiindca nu exista un asemenea interes.
Ma pune pe ganduri, dar nu este un argument zdrobitor, din prea multe considerente.
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 22:39:23
         
 
  Nu am spus ca acele fiinte ar apartine de o singura civilizatie, am spus doar ca este obligatoriu sa aiba o conducere unitara. Pentru ca, la puterile pe care ar trebui sa le aiba si la tehnologia lor, nu exista razboi fara victime colaterale si fara tam-tam. Cel putin din ceea ce stiu eu despre razboaiele pamantene.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 22:13:32
         
 
  Nu m-am eschivat, probabil nu am inteles ce vrei sa spui. In plus, credeam ca m-am facut inteles. Se pare ca nu. Ei bine, am trait prea multe ca sa ma mai multumesc cu jumatati de masura. Nu pot pleca, intr-o calatorie a adevarului bazata pe logica, decat cu un singur "daca". Dupa ce il rezolv pe primul, trec la urmatorul. Si singurul "daca" de la care pot porni este "daca Biblia a fost scris toata, fara exceptie, sub inraruirea Duhului Sfant" ce ar trebui sa gasesc in ea? Ei bine, ar trebui sa gasesc doar adevar, fara nici o singura minciuna. Si se pare ca asa este. Oricat m-am straduit, nu am putut gasi in ea absolut nimic, nici o singura afirmatie, despre care sa pot spune sigur ca este mincinoasa. Si cand vine vorba de o carte de 1223 de pagini, presupusa a fi scrisa de oameni diferiti, cu stiluri diferite, in perioade diferite de timp si destul de indelungate una de alta, atunci chiar ca te cam pune pe ganduri. Nu crezi?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 22:11:42
         
 
  Si de ce ar fi acele fiinte superioare care se ocupa de noi apartinatoare ale unei singure civilizatii(fara legatura[acum] cu Biblia)? Daca Pamantul a mai fost vizitat si de alta/altele, in esenta decazute, poate prezente intr-o alta dimensiune, poate sunt si acum prezente ca spirit, dar nu se materializeaza, nu ma refer doar la ultimile, evident.  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 21:54:18
         
 
  eu m-am referit la ceva, punctual, dar te-ai eschivat. Daca presupunem ca Biblia a fost scrisa integral sub inraurirea Duhului Sfant, rezolvam totul fara a rezolva nimic, atunci ce rost mai are o polemica? Ce rost are aceasta polemica? Care este substanta ei?
"sau poate are"..cum ti-am spus, totul este o optiune de alt gen, in nici un caz stiintifica, nu in sensul comun si acceptat
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 21:17:26
         
 
  "Nasule", inainte de a sari din primus, sau daca ai reusit deja sa iesi din el, poti sa-mi spui ce vrei sa arati cu cele doua citate?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 20:18:12
         
 
  Mihai, cred ca nu ai inteles exact ce am vrut sa spun. Deci, presupunem din start ca toata Biblia este insuflata de Duhul Sfant si nu are absolut nici o greseala in ea (cu exceptia greselilor de tipar ce pot fi corectate!). Daca, prespunand ca toata Biblia este inspirata de Duhul Sfant, ajungem la o imposibilitate, atunci singura concluzie logica este ca Biblia contine pasaje ce nu au fost inspirate de Duhul Sfant. Iar daca ajungem la acest rezultat, atunci chiar nu mai are importanta ca este vorba de un pasaj sau o mie. Sau poate are. Dar, inainte de a face speculatii pe aceasta tema, sa verificam daca putem ajunge cumva la acea concluzie imposibila.
Tocmai aici intervine frumusetea rationamentului, ca eu nu am reusit sa gasesc, pana acum, acea imposibilitate biblica, pe care marturisesc ca am cautat-o, cu incapatanare chiar, candva. Daca crezi ca ma poti ajuta in privinta asta, sau ma poate ajuta cineva, raman recunoscator.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 20:15:37
         
 
  Eu nu interpretez, nu comentez, dau doar două citate, apoi voi repara primusul și voi sări în el, cazan n-am:

Iată un pasaj dictat de Dumnezeu, nu doar scris sub inspirația divină:

Numeri 5:11 Domnul a vorbit lui Moise, și a zis:
Numeri 5:12 "Vorbește copiilor lui Israel, și spune-le: Dacă păcătuiește nevasta cuiva față de bărbatul ei, și-i este necredincioasă;
Numeri 5:13 dacă altul se culcă cu ea, și lucrul este ascuns de bărbatul ei; dacă ea s-a pângărit în ascuns, fără să fie vreun martor împotriva ei, și fără să fie prinsă asupra faptului;
Numeri 5:14 și dacă bărbatul este apucat de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care s-a pângărit, sau dacă este cuprins de un duh de gelozie și are bănuieli asupra nevestei lui, care nu s-a pângărit; -
Numeri 5:15 omul acela să-și aducă nevasta la preot, și, ca dar de mâncare pentru ea, să aducă a zecea parte dintr-o efă de floare de făină de orz; să nu toarne untdelemn pe ea, și să nu pună tămâie pe ea, căci acesta este un dar de mâncare adus pentru gelozie, un dar de descoperire, care descoperă o fărădelege.
Numeri 5:16 Preotul s-o apropie, și s-o pună să stea în picioare înaintea Domnului.
Numeri 5:17 Preotul să ia apă sfântă într-un vas de pământ; să ia țărână de pe podeaua cortului și s-o pună în apă.
Numeri 5:18 Preotul să pună pe femeie să stea în picioare înaintea Domnului; să descopere capul femeii, și să-i pună în mâini darul de mâncare adus pentru descoperire, darul de mâncare adus pentru gelozie; preotul să aibă în mână apele amare aducătoare de blestem.
Numeri 5:19 Preotul să pună pe femeie să jure, și să-i zică: ,Dacă nici un om nu s-a culcat cu tine, și dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, nu te-ai abătut de la el ca să te pângărești cu altul, să nu-ți facă nici un rău aceste ape amare aducătoare de blestem!
Numeri 5:20 Dar dacă, fiind sub puterea bărbatului tău, te-ai abătut de la el și te-ai pângărit, și dacă un alt om decât bărbatul tău s-a culcat cu tine, -
Numeri 5:21 și preotul să pună pe femeie să jure cu un jurământ de blestem, și să-i zică: ,Domnul să te facă să ajungi de blestem și de urgie în mijlocul poporului tău, făcând să ți se usuce coapsa și să ți se umfle pântecele,
Numeri 5:22 și apele acestea aducătoare de blestem să intre în măruntaiele tale, ca să facă să ți se umfle pântecele și să ți se usuce coapsa!' Și femeia să zică: ,Amin! Amin!'
Numeri 5:23 Preotul să scrie blestemele acestea într-o carte, apoi să le șteargă cu apele cele amare.
Numeri 5:24 Și să dea femeii să bea apele amare aducătoare de blestem; și apele aducătoare de blestem vor intra în ea și-i vor pricinui amărăciunea.
Numeri 5:25 Preotul să ia din mâinile femeii darul de mâncare adus pentru gelozie, să legene darul într-o parte și într-alta înaintea Domnului, și să-l aducă pe altar.
Numeri 5:26 Apoi preotul să ia un pumn din darul acesta, ca aducere aminte, și să-l ardă pe altar. După aceea, să dea femeii să bea apele.
Numeri 5:27 După ce îi va da să bea apele, dacă ea s-a pângărit și a fost necredincioasă bărbatului ei, apele aducătoare de blestem vor intra în ea, și-i vor pricinui amărăciunea; pântecele i se va umfla, coapsa i se va usca, și femeia aceasta va fi de blestem în mijlocul poporului ei.


Și iată, sub dictare sau doar sub inspirație divină, ce părere aveau contemporanii apostolilor despre Duhul Sfînt:
Faptele Apostolilor 2
1. In ziua Cincizecimii, erau toti impreuna in acelasi loc.
2. Deodata, a venit din cer un sunet ca vajaitul unui vant puternic si a umplut toata casa unde sedeau ei.
3. Niste limbi ca de foc au fost vazute impartindu-se printre ei si s-au asezat cate una pe fiecare din ei.
4. Si toti s-au umplut de Duh Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le dadea Duhul sa vorbeasca.
5. Si se aflau atunci in Ierusalim iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sunt sub cer.
6. Cand s-a auzit sunetul acela, multimea s-a adunat si a ramas incremenita; pentru ca fiecare ii auzea vorbind in limba lui.
7. Toti se mirau, se minunau si ziceau unii catre altii: "Toti acestia care vorbesc nu sunt galileeni?
8. Cum, dar, ii auzim vorbind fiecaruia din noi in limba noastra, in care ne-am nascut?
9. Parti, mezi, elamiti, locuitori din Mesopotamia, Iudeea, Capadocia, Pont, Asia,
10. Frigia, Pamfilia, Egipt, partile Libiei dinspre Cirena, oaspeti din Roma, iudei sau prozeliti,
11. cretani si arabi, ii auzim vorbind in limbile noastre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu!"
12. Toti erau uimiti, nu stiau ce sa creada si ziceau unii catre altii: "Ce vrea sa zica aceasta?"
13. Dar altii isi bateau joc si ziceau: "Sunt plini de must!"
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2011-01-04 17:25:26
         
 
  evident, fiindca intentia era Aceea, DACA a fost scrisa sub inspiratia Duhului Sfant. La urma-urmei este o altfel de optiune, insa nu una stiintifica.

Cum ti-am mai spus, Vechiul Testament ma intereseaza in mai mica masura, fara a fi dezinteresat.
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 16:25:07
         
 
  Da, ar putea fi, dar trebuie sa o excludem.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 15:54:19
         
 
  sa zicem inspirata, sunt circumspect fara a fi contestatar. Sa zicem ca cel asupra caruia s-a pogorat era obosit si a mai auzit si cate altceva, ar putea fi o posibilitate  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 15:52:09
         
 
  Ba intrebari este bine sa pui oricat de multe. Numai sa te tina balamalele sa poti raspunde la ele, ca musai tot tu esti cel care va cauta raspunsurile. Intrebarea ar fi: faptul ca sunt prea multe detalii inseamna ca Biblia nu este scrisa de Duhul Sfant?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 15:42:45
         
 
  fiindca, oricum, nu putem noi patrunde in mintea Sa, dar niste intrebari, oricat de mici si pacatosi suntem, ne putem pune  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 15:40:14
         
 
  stai, ca pe mine ma intereseaza Noe, oricum incepi sa ma amuzi, chiar daca subtire.
Intrebarea mea este De ce i-a dat asemenea detalii(nu este singurul) Sfantul Duh celui care a scris Biblia("cu cinsprezece coti deasupra" este vorba de crestele celor mai inalti munti), care i-a fost intentia, era/este Creatorul minutios pana la detaliu, cum de avea timp sa-si piarda vremea cu fleacuri si pentru ce, daca acest lucru oricum nu putea fi atestat la un moment dat de stiinta, inutil sa spun de ce. Sa nu vii sa-mi spui ca neintelese sunt caile Domnului ca ma pufneste rasul!
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 15:27:05
         
 
  Biblia ortodoxa:

"19. Și a sporit apa pe pământ atât de mult, încât a acoperit toți munții cei înalți, care erau sub cer.
20. Și a acoperit apa toți munții cei înalți, ridicându-se cu cincisprezece coți mai sus de ei.
21. Și a murit tot trupul ce se mișca pe pământ: păsările, animalele, fiarele, toate vietățile ce mișunau pe pământ și toți oamenii.
22. Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viată în nările lor, au murit.
23. Și așa s-a stins toată ființa care se afla pe fața a tot pământul, de la om până la dobitoc și până la târâtoare și până la păsările cerului, toate s-au stins de pe pământ, și a rămas numai Noe și ce era cu el în corabie."

Concluzia a ceea ce s-a intamplat se afla de fapt in versetul 23, unde spune ca a murit "tot ce era pe fata pamantului", in afara de Noe si ce era cu el in corabie.
Se pare deci ca se vorbeste de o extinctie in masa. Dar trebuie acordata mare atentie expresiei "tot ce era pe fata pamantului". Pentru ca, desi se vorbeste de pieirea tuturor fiintelor si sunt enumerate aceste fiinte, este vorba doar de fiintele care "se miscau pe suprafata pamantului". Ori, teoretic, cred ca exista posibilitatea ca sa fi supravietuit fiintele care s-au retras, la Potop, in pesteri sub pamant, indiferent ca aceste pesteri se aflau la munte, deal sau campie.
Intrebarea legitima care apare este "si cum de nu s-au umplut cu apa aceste pesteri"? Pai, unele sigur s-au umplut, dar este posibil sa fi ramas in unele din ele niscaiva pungi de aer. Chiar daca au ramas pungi de aer, presiunea era imensa, vor zice unii dintre voi. Da, dar numai la campie. Cu cat urcai, cu atat presiunea era mai mica.
In concluzie, chiar daca oricine ar trage concluzia ca au murit toate fiintele, logica ne obliga sa nu excludem posibilitatea ca au mai scapat cateva.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 14:49:05
         
 
  textul Bibliei ortodoxe, il reproduce pe cel al editiei din 1982, poti sta linistit, aici nu schimba nimic.  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 14:27:25
         
 
  Uite, in Biblia Cornilescu, cap. 7, versetele 19 si 20, se spune astfel:

"Geneza, 7

19 Apele au ajuns din ce în ce mai mari și toți munții înalți, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiți.

20 Cu cincisprezece coți s-au înălțat apele deasupra munților, care au fost acoperiți."

Nu stiu daca tie iti pare ca este vorba de aceeasi informatie, dar mie imi pare foarte, foarte diferita. Voi explica ulterior de ce. Nu degeaba evreii copiau cu mare atentie textele biblice, numarand toate literele si semnele ca sa se asigure ca nu este nimic, nici in plus, nici in minus.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 10:58:11
         
 
  Mihai, inainte de a comenta, as dori sa stiu daca ai dat citatul cu copy-paste sau din memorie. Chiar daca sunt mai multe biblii, numarul lor nu este nelimitat. Asa ca as dori sa stiu din care biblie este citatul. Apoi iti raspund. Multumesc!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 10:52:23
         
 
  "Si a acoperit apa toti muntii cei inalti, ridicandu-se cu cincisprezece coti mai sus de ei"
(Facerea 7-8)
cam ce parere ai de asa ceva? ..fiindca iti expui convingerea ca tot ce e scris a fost inspirat de Duhul Sfant
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-04 05:20:35
         
 
  Nu, Cristi, Biblia nu sustine ca omul a aparut pur si simplu, ci ca a fost creat. Despre plante, animale, pasari, pesti, spune ca au evoluat pur si simplu "din pamant", dar omul a fost putin "ajutat" ca sa apara.
Referitor la intrebarea "cand a aparut omul", repet inca o data ca nu ar fi aparut, ci a fost creat. Ceea ce este ciudat si nu se prea "pupa" cu stiinta actuala, este ca "adamul" ar fi fost creat chiar inainte ca sa se aprinda Soarele. Dar acolo nu se dau ani, luni si zile. Si cum s-ar fi putut da?! Ti se pare normal sa vorbim de an terestru in situatia in care Soarele inca nu aparuse si Pamantul nu avea in jurul a ce sa graviteze?
Calculul la care te referi tu, a fost facut de un calugar, caruia nu ii discut eruditia si motivatia. Dar acest calcul nu a luat nicidecum in calcul faptul ca Dumnezeu, inainte sa o faca pe Eva din coasta lui Adam, "a adus un somn adanc peste om". Ori acest somn putea sa dureze cateva ore sau...cateva miliarde de ani. Deci calculul facut de calugarul respectiv nu poate fi considerat decat, cel mult, copilaresc si extrem de relativ.
La intrebarea daca fiintele sunt capabile sa evolueze, Biblia insasi vorbeste de "omul vechi" si "omul nou", superior celui vechi. In acest caz, cred ca ea vorbeste clar de evolutie.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-04 01:16:38
         
 
  Ca sa inteleg mai bine... Biblia sustine ca omul a aparut pur si simplu (prin creatie)... fara sa evolueze... din alte forme de viata...

Intrebari suplimentare:
1. Cand a fost creat omul (te rog sa consulti pentru efectuarea calculului si Noul Testament)?
2. Fiintele sunt capabile sa evolueze sau Dumnezeu le-a creat perfecte? :)

Cristi

 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-04 00:43:47
         
 
  Geneza, cap. 2

"5 În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ și ceruri, nu era încă pe pământ niciun copăcel de câmp și nicio iarbă de pe câmp nu încolțea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ și nu era niciun om ca să lucreze pământul.

Gen 1.12;Ps 104.14;Iov 38.26-28;Gen 3.23;
6 Ci un abur se ridica de pe pământ și uda toată fața pământului.
7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață, și omul s-a făcut astfel un suflet viu."

Aici spune ca, in prima zi a creatiei, Dumnezeu a facut pe om "din tarana pamantului". Tarana sau netarana, in primul rand spune ca l-a facut din pamant. Ce ar trebui sa inteleg de aici? Ca l-a modelat ca pe plastilina? Sau vrea sa spuna doar ca Dumnezeu, o fiinta EXTRAPAMANTEANA, de vreme ce nu a aparut pe pamant, a facut o planeta si pe aceasta planeta, folosindu-se de elementele existente aici, a facut o fiinta care sa ii semene. Faptul ca a trebuit sa "ii sufle in nari suflare de viata", imi arata ca omul acesta era un fel de robot. Mai corect ar fi cred, cuvantul android.
Sa fie oare posibil sa faci un robot si sa bagi un suflet in el? Habar nu am! Ce este ala suflet, Cristi? Are omul suflet? Este omul fiinta duala, adica materie si suflet? Este sufletul un fel de matrice spirituala? Se poate sa existe matrici spirituale? Le putem masura, cantari sau macar pune in evidenta? Exista centri energetici? Exista decorporalizare?
Si mai am inca o mie de intrebari la care ma conduce Biblia. Stii ce fac apoi? Las Biblia, iau cartile de stiinta si incep sa invat, sa studiez, sa compar. Si tot nu gasesc contradictii intre stiinta si Biblie. Gasesc in schimb o mare nestiinta, a mea si a tuturor oamenilor, si o mare sete de cunoastere, a mea si a...catorva oameni.
Sa fii iubit!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 23:42:38
         
 
  "Oare nu observi ca stiinta ma ajuta sa inteleg Biblia si nu invers?!" nu :) pentru ca nu ai dovedit-o...

Incepe cu primul... :)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 23:23:12
         
 
  Si tot nu mi-ai spus cu care om vrei sa incepem: cu cel din prima zi, sau cel din a sasea zi?  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 22:45:00
         
 
  Cristi, cred ca ai omis ceva. Daca nu ai observat, tocmai am vorbit despre distributia materiei in "supa cosmologica primordiala"! Tie nu ti se pare ciudat? Nu ti se pare ca nu mai discutam la nivelul sectant-om de stiinta? Oare nu observi ca stiinta ma ajuta sa inteleg Biblia si nu invers?! Pentru mine, Biblia este cheia, dar stiinta este CARTEA VIETII!
Omule, ai inceput sa nu mai vezi padurea din cauza copacilor...
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 22:43:32
         
 
  MTL, in privinta cosmogoniei lucrurile cred ca s-au lamurit. Ai facut (cel putin) doua afirmatii (plecand de la cuvintele Bibliei) eronate: aceea referitoare la distributia materiei si la prezenta luminii in "supa primordiala". Cred ca este suficent pentru a trage o concluzie in aceasta privinta. :)

Putem trece mai departe: Cum si cand sustine Biblia ca a aparut omul...?


Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 20:37:48
         
 
  Cristi draga, dupa cum am spus deja, notiunile mele in privinta cosmologiei sunt limitate si foarte sarace. Nu stiu la ce nivel se situeaza cele ale tale. Oricum, incerc sa ma exprim la nivelul notiunilor mele, dar si asa poate fi extrem de dificil. Tocmai de aceea te rog sa inversam rolurile si sa-mi spui tu, cu ce contrazice exprimarea "la inceput a facut Dumnezeu cerurile si pamantul" teoria Big Bangului.
Privitor la ce zice Biblia despre facerea omului, ce preferi sa discutam mai intai: facerea omului din prima zi sau a celui din a sasea zi?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 18:52:57
         
 
  MTL,
Pana sa trecem la Big-bang mai e cale lunga... :)

Vad ca tu acum polemizezi cu tine insuti... In textul tau ii infierai pe cei care interpreteaza biblia aiurea... Pai tu asta faci... Ce scrie in Biblie: "La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul.". La tine fraza asta se transforma in "... cerurile si pamanturile?". :))

Sa trecem mai departe...

Se pare ca tot din Biblie :)

"Daca era un singur "pamant", inseamna ca materia de atunci, mai bine zis protomateria, era distribuita uniform, chiar daca existau mai multe campuri de forta gravitationala." Nimic mai neadevarat... Conform distributiei variabile a Radiatiei cosmice de fond in microunde(ecoul Big-Bangului) "protomateria" :) nu a fost distribuita uniform (Ceea ce este demostrabil si prin faptul ca materia este acum concentrata in galaxii...)

mai departe:

"Exista doar o "supa elementara" de particule...
Nici macar fotonii nu aparusera inca, de vreme ce nu era lumina..."

iar gresit

exista la luminaaaaa.....
dovada se constituie in radiatia cosmica de fond (lumina din "supa" de care vorbesti a carei lungime de unda s-a modificat datorita efectului Doppler)

Trage tu concluziile...

Dar te rog sa ne spui ce zice Biblia despre crearea omului. Cand si cum a fost creat...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 18:36:34
         
 
  Deci Cristi, daca observi, tocmai am adus argumente biblice in favoarea Big Bangului.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 17:05:31
         
 
  "1 La început, Dumnezeu a făcut cerurile și pământul."

Dupa cum spune versetul de mai sus, la inceputul "inceputului" Dumnezeu a facut cerurile si pamantul. Dupa cate stim noi, Pamantul nostru are un singur cer. Ori, daca fiecare "pamant" are un singur cer, atunci este clar ca Biblia nu vorbeste doar de facerea pamantului pe care stam, ci de facerea tuturor "pamanturilor". Dar de ce era totusi un singur cer si mai multe pamanturi? De ce nu se spune ca au fost facute cerurile si pamanturile? Pai, nu poate exista materie fara gravitatie si probabil nici gravitatie fara materie. Daca era un singur "pamant", inseamna ca materia de atunci, mai bine zis protomateria, era distribuita uniform, chiar daca existau mai multe campuri de forta gravitationala.
Ce se poate insa spune despre prima forma sub care a aparut materia?

"2 Pământul era pustiu și gol; peste fața adâncului de ape era întuneric, și Duhul lui Dumnezeu Se mișca pe deasupra apelor."

Ce inseamna materie? Inseamna atom. Daca atomii erau "pustii si goi", inseamna ca nu existau inca nici electroni si nici protoni si neutroni. Existau doar particule elementare. Nici macar fotonii nu aparusera inca, de vreme ce nu era lumina. Exista doar o "supa elementara" de particule.
Ce inseamna faptul ca "duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor"? Este mai greu de explicat pe intelesul tuturor. Ar trebui sa clarificam mai intai cateva aspecte ale notiunii "Dumnezeu" si abia apoi putem continua.
Multumit?
Recunosc insa ca eu nu sunt multumit cu privire la notiunile mele de cosmologie si este mult, mult loc de mai mult. Tocmai de aceea sunt dispus sa invat. Daca am de la cine.
Sa fii iubit!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 16:25:07
         
 
  Explica-ne tu ce spune Biblia...
Iar eu voi aduce argumente pentru teoria evolutionista si pentru teoria big-bang-ului...
Astept... :)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 15:22:16
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  MTL este clar ca nu putem discuta... Imi rastalmacesti cuvintele... Am spus: Acest termen este in special folosit pentru a cuprinde toate argumentele teologice folosite pentru a contracara teoria evolutionista... Poti sa faci diferenta (am spus in special!!!)?...
Daca da, mai vorbim... Presupun ca ai citit Biblia... Te-am rugat sa ne explici cum se impaca cele doua capitole din Geneza (teoria creationista) cu teoria big-bang-ului si cu teoria evolutionista (asta in cazul in care le cunosti).
Daca nu, las-o balta... :(

Daca vrei putem sa o luam altfel: Cum a aparut Universul si cum a aparut omul conform cu ceea ce ai citit tu in Biblie?

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 15:20:42
         
 
  Cristi, cand zici despre Creationism ca este reprezentat de "toate argumentele teologice folosite pentru a contracara teoria evolutionista", cand zici ca este reprezentat de "primele doua capitole din Geneza". Tocmai in asta consta confuzia ta, pentru ca primele doua capitole din Geneza nu contrazic cu nimic evolutionismul, dar in mod sigur contrazic Creationismul popesc.
Dar, daca te simti pregatit, atunci hai sa discutam la concret. Pune in discutie orice contradictie crezi tu intre afirmatiile teoriei evolutioniste si ceea ce spune Geneza. Repet, ceea ce spune Biblia, nu ceea ce spun popii.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 13:49:31
         
 
  Revin...

Creationismul este o teorie... Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu si explică originea lumii si a omului... Este vorba de primele doua capitole din Geneza... Aceasta teorie este in totala contradictie cu teoria evolutionista si cu teoria big-bang-ului...

Dar daca continui sa te refugiezi in spatele unor cuvinte (pe care vad ca nici macar nu le intelegi) intr-adevar discutia nu are niciun sens...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 11:57:54
         
 
  MIhai, am avut și revelații și minuni de care m-am ciocnit. Deci, chiar dacă nu poți accepta asta, s-ar putea sa am mult mai multa experiență decât ai crede.
Privitor la plapuma și întins, dacă ai fi înțeles sclavia dar și libertatea expresiei "rob al
Dumnezeului celui preaînalt", nu ți-ai mai fi pus problema asta.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 11:02:42
         
 
  Cristi, am inteles acum la ce te referi. Consideri drept teorie creationista argumentatia folosita de preoti pentru a combate evolutionismul. Ori Biblia nu combate evolutionismul. Si nu fac apel la subterfugii, chiar sunt foarte dornic sa discutam, dar vreau sa fiu foarte atent cu alegerea argumentelor si cu clarificarea termenilor sa nu ni se intample cum s-a mai intamplat si altora: dupa discutii indelungate, la urma, sa strige amandoi "pai, asa ziceam si eu"!  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-03 10:57:29
         
 
  am citit odinioara ce ai citit si tu, acum ma intereseaza doar "povestea" aceea unica, intelegi despre ce vorbesc, sper, sa nu creada neprietenii ca om fi niscai habotnici sau evanghelisti, ca facem 'propaganda', eu mai stiu ce, si am toate motivele sa cred ca a fost adevarata, tot ce ne-a ramas si se intampla, chiar si azi, o face credibila, nu neaparat nevoia noastra de a crede in ceva. Despre restul nu ne ajunge o viata sa vorbim, dar faptul ca te framanta asa ceva, chiar daca mai ai cateva scapari, conteaza prea putin, este de admirat. Numai sa nu incerci sa manipulezi si sa te intanzi mai mult decat ti-e plapuma, singur alegi.  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-03 03:08:12
         
 
  nimeni nu are atata experienta, Tudore, poate doar revelatia sau vreo minune intalnita in cale sa transceada..sa explice cate ceva. Daca spui 'studiu' nu este indeajuns, dar este optiunea ta, credinta ta, este ok.  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-03 02:38:03
         
 
  Da! Creationismul este o teorie... Este un ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică originea lumii si a omului... Acest termen este in special folosit pentru a cuprinde toate argumentele teologice folosite pentru a contracara teoria evolutionista... :)

In concluzie...

Este evident ca nu vrei sa discuti pe baze rationale, facand apel la subterfugii ieftine...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-03 01:51:13
         
 
  "Creaționismul este credința că Dumnezeu a creat în mod miraculos formele fundamentale de viață[1] ("Creaționismul nu este știință") [2]. Până pe la mijlocul secolului al XIX-lea, practic toată lumea în Occident credea relatarea biblică a creației. După ce Charles Darwin a propus în Originea Speciilor (1859) evoluția naturală a formelor de viață, creaționismul a început să piardă teren, acest fapt fiind în special adevărat printre oamenii de știință care în majoritate pe la finele deceniului 7 al secolului al XIX-lea îmbrățișaseră deja o formă de evoluție biologică (cum spune Jacques Godbout, "trebuie amintit elevilor că dușmanii credincioșilor sunt în primul rând microscopul și telescopul"[3]). Creștinii conservatori, pe de altă parte, au rămas atașați ideii de creație. [4]

Creaționismul este credința că universul și toate formele de viață au fost create de Dumnezeu sau de o altă formă de inteligență extra-terestră. Creaționiștii biblici acceptă relatarea din Cartea Facerii[5] (Geneză), potrivit căreia Dumnezeu creează totul în 6 zile, pe când adepții creaționismului științific cred că un creator a făcut tot ce există, aceștia putând însă să respingă teza creației în 6 zile ca fiind relatarea istorică a procesului. [6]"
sursa: http://en.wikipedia.org/wiki/Creationism

Cristi, tie ti se pare ca ceea ce este mai sus reprezinta o teorie stiintifica sau macar simpla teorie?
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 22:45:48
         
 
  Cristi,
nu evit discutiile. Dar mi se pare normal sa cer precizarea unor termeni atunci cand am dubii asupra faptului ca definitia mea difera de a interlocutorului.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 22:42:29
         
 
  Mihai, ma bazez pe experienta de pana acum. Si pe studiu.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 22:40:26
         
 
  Noul Martin Luther! :)

"nu exista inca o teorie creationista" e clar ca nu avem ce discuta :(... sau poate nu sti ca ii spune asa pentru ca nu ai citit nimic altceva in afara de Biblie!

E un mod foarte viclean de a evita orice discutie... Creationism?! Ce-i aia? Nu am gasit cuvantul in Biblie!

http://ro.wikipedia.org/wiki/Crea%C8%9Bionism
sau (mult mai bine si mai exact)
http://en.wikipedia.org/wiki/Creationism

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-02 19:56:13
         
 
  E bine ca bagi mana in foc pt asta! Pe ce te bazezi?  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-02 19:29:12
         
 
  Nu doar cele patru evanghelii, ci toate, inclusiv cele apocrife. Deasemeni si toate celelalte carti ale Bibliei.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 19:10:17
         
 
  eu stiu daca de valoare e vorba..?
Asta ar insemna ca doar cele 4 Evanghelii au fost scrise sub inspiratia Duhului Sfant...cam ciudat..
 
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-02 19:05:15
         
 
  Mihai, daca textele biblice nu au un izvor comun, adica daca nu au fost scrise sub influenta Duhului Sfant, atunci nu au nici o valoare.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 18:53:11
         
 
  Cristi, nu exista inca o teorie creationista. Deci ar trebui sa stabilim mai intai ce intelegi prin creationism. Pe de alta parte, Biblia nu contrazice evolutionismul. Popii il contrazic, dar pentru ei Biblia are importanta doar in masura in care slujeste intereselor lor materiale.
Cat priveste aparitia materiei si formelor ei de organizare, eu nu am gasit nici o contrazicere intre Biblie si teoriile stiintifice. Nici una care sa nu poata fi explicata, atunci cand ai cunostinte temeinice din ambele domenii, adica si stiintific si biblic.
Si da, mi-am scos capul din Biblie si am luat la puricat tot ce scrie acolo, cercetand teoriile stiintifice. Asa ca vorbesc strict despre ceea ce am descoperit singur, nu de ce mi-au spus unii si altii.
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2011-01-02 18:51:51
         
 
  pana la urma Textele biblice au fost scrise in perioade diferite, nu sub aceeasi inraurire. Iar daca luam in discutie ipoteza parabolelor, totul poate ramane in picioare.  
Postat de catre mihai robea la data de 2011-01-02 17:25:22
         
 
  MTL, te rog sa ne explici urmatoarele lucruri:

- cum de creationismul se bate in cap-in-cap cu evolutionismul...
- cum si cand a aparut Universul din perspectiva bibliei (si de ce fizica moderna o contrazice)

Asta in conditiile in care ai scos capul din biblie si ti-ai mai aruncat si ochii prin carti de stiinta. Daca nu ai habar despre ce vorbesc mai bine las-o balta... :)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2011-01-02 17:04:21
         
 
  Da, este cartea aia veche ce inca face valuri. Mari.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2010-12-31 11:29:59
         
 
  biblia este cartea aia formata din vechiul si noul testament in care i se rupe unui nene coasta și lui i se rupe de ea?  
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-12-31 08:39:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE