FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Poetul – alergător de cursă lungă, nu făt cu stea în frunte
Text postat de Marian Tudorel Lazar
Majoritatea oamenilor cred, că poetul (și când zic poet mă refer la toți cei ce-și exprimă sentimentele prin scris, inclusiv la prozatori) este un soi de asteroid sinucigaș, ce se naște o dată la două sute de ani, cu unicul scop de a arde, magnezian, în focul creației sale. Nu neg existența unor astfel de specimene dar, asta nu înseamnă, nicidecum, că, pentru a-ți exprima sentimentele, trebuie să fii urcat, neapărat, pe un rug. Un poet este un alergător de cursă lungă. Avantajați, la start, unii dintre ei, aflați în plutonul fruntaș, întorc privirea, batjocoritor, spre cei din urmă. Cele mai multe săgeți otrăvite, le adresează începătorilor și codașilor. Desconsiderați, rușinați, descurajați, unii abandonează. Alții, îmbătați de plăcerea acestei curse și doar de atât, aleargă, zâmbitori și nepăsători, înainte. Pentru ei, nu contează să câștige cursa, nu contează de vor câștiga vreun trofeu, nu contează nici măcar dacă o termină, ei vor doar să alerge. Și aleargă. Aleargă atât de bine încât, uneori, trec pe lângă batjocoritori, fără să bage de seamă că aceștia sunt deja căzuți, în patru labe, pe zgura pistei. Aceștia, continuând să arunce cu pietre și să urle, uneori sunt ferm convinși că încă aleargă sau că au câștigat deja.
Însă, toate în viață sunt trecătoare. Un fruntaș, rămas codaș, se poate ridica, poate reîncepe să alerge, poate ajunge, iarăși, în frunte și o poate lua de la capăt, cu batjocura celor din spatele lui. Asta înseamnă, că o să cadă, iar, până o să învețe, că această cursă este deschisă tuturor si nu o câștigă nimeni, decât spectatorii de pe margine, până când, surescitați, ei înșiși intră în competiție, ca să fie batjocoriți, sau să câștige fulminant, arzând magnezian.
Deci, scumpilor, codașilor, nu vă mai bateți capul cu cei care, în loc să alerge, urlă. Doar alergați, simțiți briza ce vă răcorește fața, auziți aplauzele timide ale unor spectatori din ultimul rând și continuați să vă exprimați sentimentele. Este dreptul vostru. Din leagăn. De când s-a născut primul om!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aprecierea domniei tale, Elena Toma, face mai mult decat toate stelele.
Multumesc!
 
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2010-11-09 15:02:34
         
 
  scurt si la obiect...
pentru adevar.:)spus, neaos. acord o stea
mi-a placut, pe bune !
 
Postat de catre - ipocrizie la data de 2010-11-08 21:49:55
         
 
  Ma bucur ca sunteti de acord cu el.  
Postat de catre Marian Tudorel Lazar la data de 2010-11-08 18:48:20
         
 
  Minunat mesaj, domnule Tudorel, felicitări, vot și stea!  
Postat de catre Mihail Buricea la data de 2010-11-08 11:38:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE