PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
... Text postat de Andrei Petre eseu de cultura generala... Transilvania a fost de-a lungul istorie provincia romaneasca care a suferit influentele straine cele mai pronuntate. Astfel, aflandu-se la marginea fiecarui imperiu care se crea in vest, ochii strainilor erau indreptati intotdeauna spre acest pamant. Dar Transilvania a reusit sa reziste tuturor celor care vroiau sa o transforme si astazi putem spune cu mandrie ca ea pastreaza intacta esenta nationala romaneasca! Dar nu intotdeauna a fost asa... Astfel, in primele secole ale acestui al doilea mileniu, regatul maghiar dorea sa ocupe Transilvania. Insa dupa infrangerea capeteniilor locale Ahtum si Gyla, in primii ani ai secolului XI, cand oportunitatea se ivise pentru cucerire, statul maghiar avea alte probleme presante. Luptele cu feudalii germani, dominatia pecenegilor si impotrivirea populatiilor bastinase... Toate acestea au facut ca Transilvania propriu-zisa sa nu poata fi cucerita si mai ales organizata. Obiecte de factura maghiara gasite la Moldovenesti, Alba Iulia si Hunedoara precum si cateva monede emise de regii maghiari gasite la Cluj, Hunedoara, Moldovenesti, Lancram si Slimnic, dovedesc mai ales circulatia obiectelor si a monedelor si mai putin o stapanire efectiva a purtatorilor acestora. Dar regatul maghiar nu avea sa se opreasca aici... Dupa un popas destul de indelungat in fata Transilvaniei, cu unele incercari esuate de a lua in stapanire teritoriul acesteia, statul maghiar reuseste, pe la sfarsitul secolului al XI-lea, in vremea domniei lui Geza I (1074-1077) si a lui Ladislau I (1077-1095) si la inceputul secolului al XII-lea, in timpul lui Coloman Carturarul (1095-1116), nu numai sa reocupe regiunile cucerite de Stefan I, dar sa le si extinda si sa le organizeze. Victoria puterii regale si, deci, a sistemului feudal si a catolicismului, sprijinitorul acestuia, si infrangerea impotrivirii elementelor tribale si a "paganilor" din interior, precum si infrangerea pecenegilor si inlaturarea dominatiei lor in Transilvania, au creat conditii prielnice pentru inaintarea statului feudal maghiar in interiorul Transilvaniei, pe vaile raurilor Somes, Mures si Tarnave. Pentru a-si pastra cuceririle si a preintampina repetarea intamplarilor de la inceputul secolului al XI-lea - cu atat mai mult pentru ca la rasarit si la sud de Carpati se statorniceste o noua stapanire, a cumanilor - statul maghiar cauta sa organizeze Transilvania din punct de vedere politic. Mai intai, au fost organizate unele regiuni cu important rost economic, strategic si administrativ, au fost construite unele cetati noi sau au fost intarite altele mai vechi, "grad-urile" gasite la patrunderea maghiarilor. Acestea vor constitui nucleele in jurul carora vor lua fiinta unitatile administrative, comitatele regale, in secolele XII-XIII. La inceput, stapanirea statului maghiar asupra Transilvaniei era mai mult nominala si nu putea cuprinde intreaga tara, din cauza greutatilor din interior, a impotrivirii populatiei bastinase si a numarului mic al cuceritorilor. Pentru a-si putea intari stapanirea asupra tarii cucerite, regii maghiari au cautat sa atraga de partea lor capeteniile populatiei locale si au asezat in teritoriile de la marginea Transilvaniei grupuri de populatii alogene. Astfel, intarirea statului feudal maghiar in Transilvania a fost urmarita si prin asezarea secuilor, a sasilor si a cavalerilor teutoni. Cea mai problematica asezare a fost cea a secuilor. Cercetarile au ajuns la concluzia ca secuii sunt rezultatul unui amestec de elemente etnice diferite: turcice, orientale, maghiare. Numele secuilor - szekelyek - nu inseamna o ocupatie, aceea de pazitori ai granitei, si nici locuitori ai scaunelor (sedes-szekek), deoarece scaunele secuiesti s-au organizat mult mai tarziu. Numele de secui deriva din cuvantul turc szkil-szkil, care inseamna om de neam ales. Sensul initial al acestui termen era acela de om nobil, de demnitar inalt. La popoarele turcice se cunosc multe cazuri cand numele unei demnitati a ajuns sa desemneze un trib. In decursul asezarii lor in Transilvania, secuii erau o populatie de limba maghiara. Aceasta dovedeste ca, inainte de a se aseza in teritoriile unde locuiesc astazi, secuii au convietuit timp indelungat cu ungurii. Pastrarea scrierii runice de catre secui dovedeste ca aceasta convietuire a avut loc intr-o perioada cand maghiarii erau inca pagani, caci insusirea acestei scrieri de catre secui ar fi fost imposibila dupa crestinarea maghiarilor. Secuii au fost asezati in calitate de luptatori de avangarda la hotarele stapanirii statului maghiar, pentru apararea acestuia. Granita rasariteana a acestei stapaniri fiind in partile Bihorului, pe secui ii vom gasi mai intai in aceste locuri. Acolo ii pomeneste Simon de Keza, in campia Cigla, traind alaturi de romani, acolo se pastreaza numeroase toponimice si tot acolo exista, la inceputul secolului al XIII-lea, centurionatul secuilor, apartinand cetatii Oradea; toate acestea amintesc de popasul secuilor in aceste parti. Cand stapanirea statului maghiar se extinde mai inspre rasarit, prin secolul al XII-lea, secuii sunt stabiliti in acele parti, unde exista o numeroasa populatie romaneasca, pentru ca, la inceputul secolului al XIII-lea, sa ajunga pana la Carpati, pana unde se intinsese granita statului maghiar. Teritoriile cucerite in Transilvania au devenit, in mare parte, proprietatea regilor maghiari. Aceasta se datoreaza faptului ca - la data cuceririi - feudalismul nefiind inca pe deplin dezvoltat, proprietatea feudala era modesta, obstile satesti, in care traia taranimea romana libera, fiind inca puternice. Taranimea din obstile aflate in jurul cetatilor si a curtilor regale locale - centre administrative si economice mai mici - a ajuns in dependenta fata de stat, avand indatoriri in munca si in produse. Pe langa domeniile cetatilor si mosiile regale, raspandite peste tot, in proprietate regelui au intrat apoi minele si ocnele din Transilvania. Importanta domeniilor regale rezulta atat din numarul mare de cetati, cat si din daniile numeroase pe care regii le fac unor oameni din jurul lor, nobili laici si clerici, din patrimoniul statului. Regele avea, apoi, un drept de stapanire superioara (dominium eminens) asupra intregului pamant al tarii. Pe masura ce feudalismul se intareste, uzurparea pamanturilor taranimii ia forme tot mai grave. Uzurparea este savarsita atat de rege, cat si de colaboratorii acestuia: aristocratia maghiara si clerul catolic, care-l insotesc si-l ajuta la cucerirea tarii si la cotropirea obstilor satesti, precum si de unele elemente dominante dintre bastinasi, care sprijina, de asemenea, aceste actiuni. Toti acestia acapareaza - prin uzurpare directa sau prin danii regale din pamantul uzurpat - mosii numeroase. Constituirea marilor domenii feudale prin astfel de mijloace marcheaza o etapa noua in dezvoltarea feudalismului si in cresterea aservirii si exploatarii taranimii din Transilvania. Biserica catolica fiind cea mai importanta sprijinitoare a regalitatii, a statului feudal, va fi rasplatita cu danii numeroase si insemnate. Este semnificativ faptul ca cele dintai documente referitoare la Transilvania, din anii 1075 si 1138 sunt acte de danie pentru unele manastiri. Se constituie, astfel, domenii avand caracter feudal, proprietate a bisericii, care obtine nu numai dreptul de a sili pe tarani la indeplinirea unor obligatii in munca si produse, dar si dreptul de judecata asupra acestora. Pe la mijlocul secolului al XII-lea, o manastire relativ modesta, cum era cea de la Saniob, stapanea 28 de sate sau parti de sate, avand aproape 300 de gospodarii. In primii ani ai secolului XIII, capitlul bisericii din Arad avea in stapanire numeroase mosii, dintre care intr-un fragment de document pastrat, sunt pomenite numele a 14 state. In realitate, numarul acestora era mult mai mare. Organizarea episcopiilor catolice in Transilvania: Cenad, Oradea si Alba Iulia, precum si constituirea proprietatii bisericesti, au contribuit in chip neindoios la dezvoltarea relatiilor feudale in Transilvania. Atat taranimea aservita, in diferite grade, cat si cea libera din obsti, vedea in biserca catolica cea mai mare primejdie ce-i ameninta libertatea. Alaturi de marile domenii bisericesti si pe aceleasi cai, se formeaza in aceasta perioada marile domenii feudale laice. Aristocratia din jurul regelui, pentru care mobilul cuceririlor a fost tocmai acapararea de bogatii, nu a fost uitata, ci s-a folosit si ea din plin de teritoriile cucerite, acaparand mosii si aservind populatia din obsti. Pe la sfarsitul secolului al XII-lea, regele Bela al III-llea rasplatea cu 9 mosii in comitatul Dabaca pe doi nobili ce luptasera in Grecia. In prima jumatate a secolului XIII, tot mai multi nobili stapaneau zeci de sate, cum e cazul unui comite Nicolae, care, pe la 1230, avea 27 de mosii, raspandite in 8 comitate, sau Belenyc, care stapanea, pe la mijlocul secolului XIII, 91 de state in Ungaria si Transilvania. Proprietatea feudala se intarise in asa masura, incat stapanii feudali smulg regelui insemnate privilegii, cum este Bula de aur din 1222, confirmata si largita in 1231. Inca din primii ani ai secolului XIII, unele domenii, laice si bisericesti, obtin imunitati fiscale, judecatoresti si administrative. Pe masura ce isi sporesc mosiile, feudalii isi sporesc si puteream constituindu-se, intr-o clasa cu interese proprii. Din a doua jumatate a veacului al XII-lea, se formeaza in Transilvania o aristocratie laica si clericala bogata si puternica. Cresterea continua a marii proprietati feudale si intarirea clasei feudalilor au avut urmari insemnate pentru taranime. In masura in care sporeste marea proprietate feudala si nobilimea se intareste din punct de vedere economic si politic, situatia taranimii se schimba in doua sensuri: numarul taranilor membri liberi ai obstilor scade si starea populatiei rurale dependente se inrautateste. In Transilvania acestei perioade, cea mai mare parte a populatiei traia in sate. Satul era totusi destul de mic. Pe la mijlocul secolului al XII-lea, in cele 28 de sate ale manastiri Saniob traiau aproape 300 de famili, ceea ce inseamna in medie 10 familii sau circa 50 de locuitori intr-un sat. Cea mai mica asezare avea doua familii, deci 10 locuitori, iar cea mai mare 50 de familii, deci circa 250 de locuitori. Pe la inceputul secolului al XIII-lea, in cele 14 state ale bisericii catolice din Arad, locuiau 365 de familii, adica circa 1800 locuitori, revenind in medie unui sat 28 de familii, deci circa 150 de locuitori. Cel mai mic sat avea 3 familii sau 15 locuitori, iar cel mai mare 98 de familii sau circa 500 de locuitori. Se constata deci, o crestere a numarului locuitorilor in a doua jumatate a secolului al XII-lea si in prima jumatate a secolului al XIII-lea. In fruntea satului era un jude (villicus, judex), care reprezenta satul in fata oficialitatii si a stapanului feudal. In conducerea satului, judele era ajutat de un sfat, alcatuit din fruntasii satului, numiti oameni buni si batrani. Obligatiile pe care taranimea din aceasta perioada le avea fata de puterea feudala erau infioratoare. Astfel: Taranii dadeau dare din produse agricole, probabil a 20-a parte, dupa cum rezulta din privilegiul regelui Andrei al II-lea, din anul 1231, in care se spune ca, in afara de a 20-a parte (vigesima), pe care din vechime o au regii, nu se vor cere alte dijme. Aceasta dare in produse, cand era vorba de grane, se dadea dupa numarul de clai (pro capetiis) si uneori se rascumpara in bani, cu 12 dinari pentru o claie... Taranii mai dadeau regelui darea de vin, socotita in vedre, care pare sa fi fost de asemenea, a 20-a parte. Uneori darea vedrelor se putea plati in alte produse sau in bani. Taranii plateau dari si din animale. Intre acestea trebuie amintita dijma din porci, din oi, din boi. Taranii mai dadeau si piei de animale, mai ales de jderi care erau stranse de dregatori speciali. Taranii erau obligati si la dari in bani. Darea dinarilor liberi sau a fumurilor era platita atat de taranii liberi, cat si de iobagii si libertinii de pe mosiile regale. Ea insemna, probabil, 8-12 dinari anual de gospodarie. Aceleasi categorii sociale mai datorau vistieriei regale darea pondurilor, care varia de la 1 la 3 ponduri, adica 6-18 dinari pe gospodarie. Obligatia in munca a taranilor fata de stat consta in zile de lucru la cetati, la intarituri, pe mosiile si in atelierele regelui. O obligatie grea a taranilor era gazduirea regelui si reginei, cu diferite prilejuri, care insemna intretinerea cu toate cele necesare a numeroasei suite, a cailor, cainilor, soimilor de vanatoare... Pe langa ce se consuma, ceea ce se prada cu asemenea prilejuri insemna un adevarat jaf pentru satele unde era gazduita suita regala. Pe langa obligatiile catre vistieria regala, locuitorii de credinta catolica avea obligatii grele si fata de biserica - dijma din grane si animale. Din Bula de aur din 1222 reiese ca biserica incerca sa impuna taranilor plata dijmei in bani, ceea ce constituia o greutate in plus pentru taranii lipsiti de bani, intr-o vreme cand schimbul era inca putin dezvoltat. Pe langa toate aceste obligatii, taranii mai avea de acoperit si renta feudala, adica obligatiile fata de stapanul feudal, pe mosia caruia locuiau. Renta feudala consta in munca, produse si in bani. Evident, situatia nu putea sa ramana asa. Taranii se revolta violent... Si astfel, in anul 1437, izbucneste revolta. Ramasa in istorie sub numele de "Rascoala de la Bobalna", aceasta s-a sfarsit prost, taranii fiind invinsi in 1438 si mai apoi torturati cu miile... In mai 1514, incepe ceea ce in istorie este cunoscut ca "Razboiul taranesc". Sub conducerea lui Gheorghe Doja, taranii se aduna si lupta impotriva puterii asupritoare. Din pacate insa, la 15 iulie 1514, armatele taranesti au fost pulverizate langa Timisoara de armatele nobilimii... Gheorghe Doja a fost capturat si torturat ingrozitor: astfel, el a fost urcat pe un tron de fier inrosit, pe cap i-a fost pusa o coroana de fier de asemenea inrosita, iar carnea i-a fost smulsa cu clestele si data tovarasilor sai infometati. Pana la urma, trupul lui Doja a fost sfartecat in patru, fiind pus la portile oraselor Buda, Pesta, Alba Iulia si Oradea. Capul a fost trimis la Seghedin. Urmarile razboiului au fost tragice. Zeci de mii de tarani au fost masacrati de nobili. Iar darile se maresc si ele: darea in bani creste la 100 de dinari, munca obligatorie minima este de o zi pe saptamana, darea in bani fata de vistieria regala se dubleaza, renta din produse se stabileste la a 9-a parte din toate produsele. Toate acestea indiferent de starea materiala a familiei. Pe deasupra, taranii au fost legati de glie pentru totdeauna, devenind serbi! La un deceniu dupa inabusirea in sange a rascoalei, regatul Ungariei se prabuseste sub loviturile necrutatoare ale sultanului turc, Soliman. Dupa ce, in 1521, turcii au cucerit puternicele cetati Sabat si Belgrad, in 1526, ei si-au continuat ofensiva, luand, dupa lupte grele, cetatea Petrovaradim. Batalia decisiva a avut loc o luna mai tarziu, pe 29 august, in campia mlastinoasa de la Mohacs. Aici armatele maghiare au fost spulberate! De aici incepe prabusirea regatului maghiar. Dupa moartea lui Ioan Zapolya (1540), potrivit tratatului de la Oradea, Habsurgii, profitand de prabusirea imperiului maghiar, urmau sa ia in stapanire intreaga Ungarie. Dar Soliman nu a permis asta si, in 1541, ocupa Buda, punand capat pentru urmatorii 150 de ani pretentiilor habsburgice in ceea ce priveste Ungaria. Si astfel, Transilvania impreuna cu Partium (regiunea vestica si Banatul), devine principat autonom, sub suzeranitate turceasca. Abia peste 150 de ani acest statut se va schimba, marcand intrarea intr-o alta perioada zbuciumata din istoria statului romanesc de peste Carpati! Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE