FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Pliciul și Consiliul Culturii și Educației Capitaliste
Text postat de Emanuel Cristescu
Scriam, într-un topic, anul trecut: “Cred că ar trebui să spunem “Nu” dictaturii care, se încercă a ne fi servită ca democrație.” http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=36177

Acum nici nu se mai încearcă salvarea aparențelor democratice. Un ipochimen care de conivență cu un fost poet, utilizat ca mascotă pentru a se face că lucrează, a tăiat fabrica de conserve de la Calafat - cât inox să fi fost acolo! - în urma unei licitații cu cântec, (Firma Reizel din Elveția voia să o cumpere și să producă acolo conserve! I s-a îngrădit participarea la licitație în favoarea celor doi) și care utilizează ca mijloace educaționale pliciul și bălăcăreala televizată, se crede mama moralității informaționale a românilor și vrea să impună presei scrise și online, patternul său culturalo-manelistic.

De mult timp îi bănuiam pe noii nanoceaușești de pornirea de a aresta până și internetul însă mă gândeam, totuși, că perspective acelui “am fost un dobitoc” le mai dă frisoane prin puținii însă împietriții lor neuroni.

Iată că pasul este aproape să fie făcut. Neolichelismul intellectualist, cumpărat cu funcții, avantaje și șantaj, fie laudă, fie se face că nu observă mizerabila inițiativă.

Sper să nu ne aflăm în ultima perioadă în care să mai putem scrie liberi pe acest site.

Acum puteți înțelege de ce cultivam și cultivăm, pe acest site, libera exprimare ca valoare sacră pentru ființa umană. Chiar și în detrimentul valorii textuale. Pentru că, altfel, minți înfierbântate și doritoare de putere absolută și de transformarea noastră în sclavi ai gândirii lor, pot veni prin “legi de dânșii inventate” să ne impună, pe stil nou, binefacerile unui “Consiliu al Culturii și Educației Capitaliste” Suzana Gâdea pare un îngeraș pe lângă acești mintoși. Însă și aceștia, asemeni celorlați procedează astfel fiindcă, vezi doamne, doresc să ne protejeze! Cât altruism. Ce noblețe de spirit!

Sper totuși să mai avem voința și puterea de a reacționa și de a le arta ridicolul și mizeria în care acești “binefăcători ai informării corecte a națiunii” se află. Până nu va fi imposibil ori prea târziu!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  De ce-s penibil? Doar pentru că te-am informat?
Penibili sunt ăia care se fofilează, domnu, și cică-i doare-n dorsală de frămîntarea socială!
Că ei este nemuritori și reci. Scrie poiezii cu iz de alifii.
Deci!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-11 23:52:51
         
 
  mister Peia, chiar nu stiam. mai am si alte treburi pe lumea asta in afara de monitorizarea presei. in fine, esti penibil, dar asta e un drept pe care l-ai cucerit cu greu, si nu vreau sa ti-l rapesc.  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-11 23:49:57
         
 
  "din cate stiu eu, regele gunoaielor nu mai e membru (pardon) pedele, optand pentru o activitate ceva mai inclinata catre spiritualitate."

În primul rînd, m-am tăvălit pe jos de rîs, dl. Ștefănescu! Așa naivitate doar copchilașii care se uită la Pokemoane mai spun!
Dar uite că, aseară, după cîte am priceput eu, gunoierul-șăf al Bucurescilor se pare că a revenit în PDL, după ce, pfuai! și-a cedat afacerile fiului său favorit, cu sînge-albastru de... rrroman: Honorius!

De ce-or crede unii că toți suntem tîmpiți?!
E, cred, dar dacă ține?!...
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-11 23:45:41
         
 
  "Si incercati sa simulati indignarea impotriva dusmanului de clasa mai cu talent." (Pseudo Florian)

Matale nu ești dușman de... clasă, mister!
Te supra/apreciezi!


(...lista afisata este lista celor ”recompensati” de Vantu.)

Da' lista cu ziariștii recompensați de Băsescu de ce nu o dai, mister? Începînd cu Rodica a lu Culcer, continuînd cu năsosul de la postul vitaminic B1, la care papi și matale colastră, continuînd cu extaziata platonică Andreea Pora etc, etc și ultimul pe listă, cu voia dv., Pseudo AAAndreeeiii Gheo..., pardon, Florian!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-11 23:41:39
         
 
  Liviu, tu ai o obsesie coloristica peste care nu poti trece. Te inteleg, nu esti singurul, dar daca insisti sa iti sustii afirmatiile te rog sa o faci, daca nu, te rog sa te abtii. Macar de ochii lumii.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 23:28:58
         
 
  Radu, regele și-a revenit și a revenit. Adică, a re-devenit. Portocaliu cu acte în regulă. Prima dragoste se uită greu :)))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 23:28:44
         
 
  Totusi, cred ca reducerea nivelului este o masura luată la supărare. Au mai existat jigniri pe acest site, scrise cu subiect si predicat, fara sa se faca gaura in cer sau in nivel :)

Doar dacă nu cumva este un prim pas spre ceea ce ar trebui să fie cuvîntul scris în acest spațiu.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 23:26:26
         
 
  din cate stiu eu, regele gunoaielor nu mai e membru (pardon) pedele, optand pentru o activitate ceva mai inclinata catre spiritualitate.

in treacat fie spus, eu as propune sa-i citim intai opera, si sa ne pronuntam la urma. altfel, vorbim discutii.

daca ii are cineva poezica, il rog s-o posteze, multumesc.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2010-09-11 23:24:46
         
 
  Cu alte cuvinte, Florian, ai intrat în vorbă ca musca în supă, postînd un prim comentariu fără ca măcar să citești titlul textului postat și conținutul său.

Ai intuit că e vorba despre culoarea portocalei și ai înțeles că trebuie să combați.

Si dă-i, si luptă...

Era mai simplu să-ți prezinți scuze. Ai fi ieșit mai puțin șifonat.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 23:17:59
         
 
  In acest caz, faptul ca imi cereati parerea despre respectiva institutie, pozitionand-o intre ghilimele, asa cum se face in mod regulat cand se citeaza o alta persoana, am crezut ca este vorba despre un idiot de parlamentar care propune tot felul de tampenii. Vezi cazul Olgutei Vasilescu, care propunea un cod de conduita pe internet. Era de asteptat ca aceeasi persoana lipsita de logica sa propuna o astfel de institutie. Eu nu imi insult partenerii de dialog, prefer sa ii ironizez, chiar si in cazul in care acestia fac gesturi care trec dincolo de granita atacului la persoana. Apreciez ca jignirea de care va simtiti lezat este rodul unei confuzii de care va faceti raspunzator. Acum, cand sper ca am lamurit acest aspect, puteti sa-mi reduceti nivelul.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 23:12:46
         
 
  Nu vi se pare suficient? Mai sus este textul meu satiră în care am anticipat consecințele inițiativei omului cu pliciul: "Consiliul Culturii și Educației Capitaliste" Dumneavoastră ați scris:

"Domnule Emanuel Cristescu, explicati-mi despre ce vorbiti, ca sa inteleg. Cine este idiotul care a scris despre ”Consiliul Culturii și Educației Capitaliste”? Pentru ca numai un cretin poate nascoci asa ceva."

PS. Un al doilea este amenințarea discretă și voalată însă DIRECTĂ pe care mi-ați făcut-o cu ceva timp în urmă. Însă nu pentru aceea vă reduc nivelul.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 23:02:59
         
 
  Domnule Cristescu, va rog sa specificati motivul pentru care va datorez scuze si, indiferent daca veti da curs jalnicei amenintari cu nivelul, imi voi cere scuze. Am puterea sa recunosc orice greseala si sa imi cer scuze, dar sa stiu pentru ce anume.
Aveti ceva clar de imputat, sau doar prefereati sa va exercitati puterea cenzurii?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 22:56:51
         
 
  Cei recompensați de Vîntu pe vremea cînd postul lui de televiziune juisa la vederea culorii cojii de portocală, dar care au rămas portocalii la conștiință pînă în ziua de azi, de ce nu sunt pe lista asta?

Întreb, nu dau cu parul. Și întreb la modul serios, chiar dacă mai dau cuvintelor o culoare veselă.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 22:52:14
         
 
  Speram să aveți o tresărire de bun simț și să vă prezentați scuze. N-ați făcut-o și ați încălcat grav regulamentul prin nedemnul atac la persoană pe care mi l-ați adresat. Vă mai ofer șansa unui ultim cuvânt înainte de a vă reduce nivelul la 10. Pentru că oricât aș fi eu de democrat nu pot tolera astfel de insanități.

Mă deranzează PRINCIPIUL. PRESA, măcar ea TREBUIE SĂ RĂMÂNĂ LIBERĂ.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 22:47:09
         
 
  Domnule Cristescu, exact cum spuneam, ”Consiliul Culturii și Educației Capitaliste” este o gluma ruseasca. Licentele despre care vorbiti dumneavoastra nu sunt instrumente ale cenzurii, asa cum incercati sa sugerati, iar daca sunteti in posesia proiectului de lege, va rog sa-mi redati pasajul care va deranjeaza.
Domnule Peia, nu e momentul Vadim Tudor. Reveniti mai tarziu, va rog. Si incercati sa simulati indignarea impotriva dusmanului de clasa mai cu talent.
Domnule Bordas, lista afisata este lista celor ”recompensati” de Vantu. Nu stiu de ce doriti sa o ascund, atat timp cat este stiuta de toata lumea. Si, retineti, coruptia nu are culoare politica si nici uniforma. Coruptia o gasesti peste tot, la ghiseu, la catedra, la Parlament, la biserica, peste tot. Cred ca, desi stiai acest lucru, ai dorit sa-i dai putina culoare, nu? Sa o faci mai vesela :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 22:39:10
         
 
  Ioane, ce propui? Că tot nu am înțeles. Vezi altă posibilitate decît aceea de a spune că nu sunt de acord cu direcția spre care mergem? Crezi că pot face mai mult?

Poate să mă înscriu în organizația domnului Buricea? :))

Eu încă mai cred că fiecare pasăre piere pe limba ei. Și mai cred că următorul scrutin va rezolva cîte ceva. Măcar o debarcare, acolo. Cine va veni după? Ce va face? Rămîne de văzut.

În revoluții nu mai cred. Mă tem de pleava care poate ieși la suprafață din nou. Alta, dar la fel de periculoasă.



 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 22:37:01
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Vizez pe toți cei care pricep înspre ce mergem!
Dacă este cineva care, după ce am văzut cum evoluează lucrurile, mai crede în politica democrației elegante, aștept să văd cum ne înghițim limba toți, la grămadă!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-11 22:27:27
         
 
  vom asista nepăsători și... diplomați la asaltul sufocant

Acuma, Ioane, politica parului îmi repugnă. Tot ce pot face este să-mi spun părerea. Mai pot, odată la cîțiva ani, să votez. Cam atît.

Sau nu mă vizai și pe mine?

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 22:16:07
         
 
  Ce tupeu securistic, Dumnezeule!
A devenit aproape halucinant!
Ăștia-s staliniști sadea, fraților!
Să vii cu liste negre, așa, în văzul tuturor, și să faci manipulare jegoasă pînă și într-un loc ca ăsta, unde foarte puțini pot fi convinși că albul este negru! Să ne prostești ăn față că ceea ce vedem cu ochii noștri, pe viu, și ceea ce evaluăm cu mintea noastră, încă liberă a face judecăți corecte, nu este real - ei bine, un astfel de tupeu agresiv nu este de luat cu binișorul.
Ne aflăm în alarmă de grad zero, în pericol de a fi socio-colonizați de către o bandă de mafioți foarte bine organizați, care se pricep, în mod profesionist, să infiltreze orice sector social, să-l dezagrege și să-l supună voinței lor dictatoriale.
Pericolul este mai mult decît iminent: este fatal!
Depinde de noi, cei care mai avem coloană vretebrală și simț al datoriei și demnității să-i demascăm pe acești impostori agresivi care, pas cu pas, pun laba pe cugetele și libertatea noastră.
Deja lupta nu mai este una de principii, ci de care pe care!
Tipule care ai pseudonimul Andrei Florian, (și care nu ai reușit să mă fraierești niciodată!) istoria spune că indivizi de genul vostru sfîrșesc, totdeauna, rău!
Dar numai după ce fac vid în jurul lor!
Se simte în aer nocivitatea voastră contagioasă.
Căci, așa cum s-au adeverit cam toate cele care erau doar bănuite a se întîmpla, se vor petrece și cele care se prefigurează, dacă vom sta cu mîinile în sîn și vom asista nepăsători și... diplomați la asaltul sufocant al organizației ăsteia de kapo-mediatici! Care au, drept
obiectiv, acapararea tuturor conștiințelor și înjugarea lor la plugul ideologiei de sorginte putiniană!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-11 22:06:10
         
 
  Io sunt deja pe lista de întreținere la bloc. Poate exista vreo listă mai neagră ca asta? :)))

Andrei Florian, te înscrii exact pe linia pe care o înfierai mai jos. Poate că idiotul care a scris despre C.C.E.C nu e chiar idiot. Iar matale cam sari peste moderator :) Nu se face.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 22:05:20
         
 
  Eu am scris "Consiliul Culturii și Educației Capitaliste". Și constat acum ce ați înțeles din satira mea! V-am supraestimat! Fac mea culpa.

"Pentru ca numai un cretin poate nascoci asa ceva."

Dacă acesta este nivelul dumneavoastră de discuție ați devenit neeligibil pentru mine. Punct.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 22:02:57
         
 
  "Despre procentele din sondaje, care ne spun de o cădere de zeci de procente, ce poți spune?"

Simplu Liviu. Foarte simplu. Nu sunt demni de geniul politic și de misiunea sacră a celui care ar trebui să fie cel mai iubit fiu al poporului. Și pe care îl împiedică să devină presa scrisă și online. De fapt o parte a ei. Aceea care nu scrie "corect". Ai pus punctul pe i. Cred că se impune licențierea fiecărui cetățean în parte! Sigur "Consiliul Culturii și Educației Capitaliste" va acorda această licență. Cui merită. Cui nu, pe lista neagră!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 21:59:08
         
 
  Domnule Emanuel Cristescu, explicati-mi despre ce vorbiti, ca sa inteleg. Cine este idiotul care a scris despre ”Consiliul Culturii și Educației Capitaliste”? Pentru ca numai un cretin poate nascoci asa ceva.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 21:55:20
         
 
  Peste o jumătate dintre cei menționați în lista de mai jos au fost multă vreme proportocalii.

Acum, cînd își manifestă dezaprobarea pentru excesele și derapajele celui pe care, cîndva, l-au susținut, le negăm dreptul de a vorbi sau de a scrie. Am descoperit că așa, din senin, li s-a gelatinizat coloana vertebrală.

Come on!... Doar suntem oameni maturi, Andrei Florian. Despre procentele din sondaje, care ne spun de o cădere de zeci de procente, ce poți spune? Toți aceia vor fi suferit și ei, brusc, de o lichefiere a coloanei?

Puteam să pun pariu că o vei da la întors și că vei apela la ceea ce stăpînești cu supramăsură. Cei care nu sunt cu noi sunt nostalgici. Comuniști îmbătrîniți în rele.

Mă faci să zîmbesc. Amar.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 21:52:46
         
 
  "Dar am uitat, însă, că mă aflu pe site-ul nostalgicilor dictaturii comuniste. Înainte era mai bine, domnule Cristescu?"

Jigniți domnule coleg și nu este crect. Nostalgie este "Consiliul Culturii și Educației Capitaliste" ?

Ideile se dezbat ori se combat cu idei. Mi-ar fi simplu să demonstrez nu că sunteți nostalgic ci că procedați în cel mai pur stil comunistoid susținând arestarea gândirii libere. Nu o fac din decență și din toleranța democrației. Chiar și cu un nedemocrat precum domnia voastră.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 21:46:42
         
 
  Îmi mai calc o dată pe suflet și intru în discuție cu domnia voastră deși nu mi-ați prezentat scuze pentru AMENINȚAREA DIRECTĂ PE CARE MI_AȚI FĂCUT-O!


Domnule Florian, nu mai divagați arborescent și nu mai deturnați subiectul. Spuneți clar: intelectualul Andrei Florian este de acord ca să existe o instituție care să acorde licențe pentru presa scrisă și online? Nu mai speculați, răspundeți clar cu subiect și predicat!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 21:41:05
         
 
  Domnule Cristescu, sper ca glumiți, desigur, dar e o glumă proastă. Rusească. Dacă va fi așa precum spuneți, cu siguranță vom lucra împreună la canal. Ne vom ține de urât unul altuia :))
Come on, suntem oameni maturi, domnule Cristescu. Nu puteți să ne prostiți cu așa ceva. Nu pe noi, cei care am trăit sub dictatura comuniștilor. Dar am uitat, însă, că mă aflu pe site-ul nostalgicilor dictaturii comuniste. Înainte era mai bine, domnule Cristescu?
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 21:35:14
         
 
  falia dintre ziaristi si Jurnalisti

ha-ha...

Altă încercare de manipulare. Cei pe care îi descrii ca fiind primii, mici și zgribuliți, transmițând la două noaptea din fața Tribunalului, făcând breaking-news-uri, încercând, după cum îl duce pe fiecare capul, să explice mecanismele arestării preventive sau ce strategie are apărarea sunt, după umila mea părere, reporteri.

Nu am văzut editorialist să stea la poarta vreunei instituții pentru a vîna o știre. Nu e treaba lui. După cum treaba reporterului nu este aceea de a analiza, ci de a prezenta știrea frustă. Fiecare după cum se pricepe. Le punem botniță?

Moment de cotitură în presa românească? Nu e prea mult?

Arghezi a fost închis la Tîrgu Jiu iar ziarul în care a apărut pamfletul Baroane a fost confiscat. Probabil că von Kilinger își freca satisfăcut mîinile. Ne întoarcem la trecut? Mai e un pas pînă acolo.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 21:30:55
         
 
  Listele negre sunt, se pare, deja făcute! Se așteaptă doar legea de dânșii inventată pentru a se da startul!

Așteptăm o listă de jurnaliști care scriu corect!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 21:00:51
         
 
  Distinși colegi,

Licențierea presei scrise și online de către o instituție indefierent cum s-ar numi aceasta, constituie un abuz, o încercare de subordonare a gândirii libere și un mare pas către dictatură. Nu avem nevoie de cetățeni mai cetățeni decât noi care să știe care este o informație corectă și care nu. Acesta este fondul intervenției mele. Însă eu sunt un democrat convins și accept chiar și diversiuni și deturnări ale atenției. Tocmai pentru a se vedea monstruozitatea manipulării. Dacă, sper din tot sufletul să nu se ajungă la acest somn al rațiunii, se va junge ca o instituție să acrediteze presa, ADIO LIBERTATE DE EXPRIMARE. Corupția se va dezvolta exponențial și probabil lucrările la Canal vor fi reluate cu toți condamnații pentru DELICTUL DE OPINIE.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 20:56:06
         
 
  Liviu S. Bordas, domnul Cristescu se plânge de calitatea presei, iar eu, în mare măsură, îi dau dreptate. Apreciez că suferința este mult mai profundă, începând de la calitatea actului de cultură, în general, nu numai al presei. Schimbarea de generații se face, însă, natural, iar jurnaliștii care și-au vândut șira spinării dau semne că nu au de gând să iasă din presă decat goniți de cititorii noii generații. Rețineti următoarea listă și veți descoperi că au ceva în comun, și nu mă refer doar la lipsa coloanei vertebrale:
Cornel Nistorescu,
Bogdan Chirieac,
Mircea Dinescu,
Adrian Ursu,
Dan Diaconescu,
Val Vâlcu,
Lidia Popeangă-Mitchievici,
Stelian Tănase,
Oana Stănciulescu,
Cosmin Prelipceanu,
Cristian Tudor Popescu,
Emil Hurezeanu,
Sorin Roșca Stănescu,
Andreea Crețulescu,
Oana Stancu,
Victor Alistar,
Radu Tudor,
Victor Ciutacu,
Mircea Badea,
Dana Grecu,
Ecaterina Andronescu,
Dinu Patriciu,
Mugur Ciuvica
Alina Gorghiu,
Cozmin Gușă,
Adrian Păunescu,
Liliana Mincă
Alice Drăghici,
Mariana Ștefan…

Iată ce scrie jurnalistul Florin Negruțiu in jurnalul Gândul din 10.09.2010
”Un vechi poet de curte nouă își umflă obrajii mult după miezul nopții: se indignează, oftează, icnește, răcnește. Intervine peste moderatoare, o beștelește, își cere dreptul la cuvânt care i se cuvine numai lui de vreo oră încoace. Femeia e timorată, își cere scuze, azi nu mai e vreme de deontologeală, e timpul barzilor și al mizelor mari. Poetul recită, în felurite feluri, aceeași litanie pe care au îngânat-o și ceilalți titani invitați înaintea sa: Vântu e bun, Băsescu e rău.

• Acuma, că Băsescu e rău, știam, dar să-l faci pe Vântu bun, genial om de afaceri și vecin cu Titu Maiorescu, cum spunea un confrate în căutare de o sponsorizare pentru o plachetă de versuri, asta e o deformare voită a conștiinței. Se pare că, odată cu primii bani primiți de la generosul om de afaceri, toți acești oameni și-au lăsat la ușă nu doar spiritul critic, ci și șira spinării. Toți s-au simțit datori să-i devină prieteni, înțelegând bine că, pentru purcoiul de bani cu care au fost cadorisiți, cerințele sunt extraprofesionale, dar neînțelegând că, de fapt, nu sunt egali cu originalul, ci simpli întreținuți. (Sorin Ovidiu Vântu, către Nicolae Popa: "Bătrânele, până la urmă eu te întrețin")
De aceea, toți martorii lui Vântu, toți stipendiații, toți "bătrâneii" sponsorizați, toți "golănașii mici" ținuți în portofelul de la spate (cuvintele între ghilimele aparțin d-lui Vântu însuși, după cum puteți vedea aici) au făcut, pe durata unei zile întregi, o hărmălaie de nedescris, în scopul de a prezenta publicului larg profunzimile personalității omului Vântu. Ca o armată profesionistă de avocați, acești oameni au încercat să transmită milioanelor de jurați telemaniaci un adevăr simplu încât îl putem rosti cu toții, chiar și cei 300.000 de păgubiți de la FNI sau câți or mai fi rămas: Un astfel de om bun nu se poate ține după gratii.

Revenind la prima scenă: n-am putut să nu remarc bulversarea moderatoarei, întrebarea mută din ochii ei: "Și eu ce trebuie să fac? E voie să-l întrerup pe Poet și să-l trimit la culcare?"

• Și aici doream să ajung: spectacolul zilei de joi este un moment de cotitură în istoria presei. S-a văzut, pentru prima oară, falia dintre ziariști și Jurnaliști. Primii, mici și zgribuliți, transmițând la două noaptea din fața Tribunalului, făcând breaking-news-uri, încercând, după cum îl duce pe fiecare capul, să explice mecanismele arestării preventive sau ce strategie are apărarea. Ceilalți, mari și importanți, pe umerii cărora atârnă soarta democrației și libertăților din România, știind cu certitudine toate răspunsurile, care este, de fapt, unul singur și ajunge tot la Băsescu.

• Or, eu cred că este nociv și sinucigaș pentru presă să alimenteze isteria publicului dându-i doar "poezie", în loc de informație și comentariu lucide și argumentate. S-a văzut ieri adevărata forță a "trustului" și a armatei de comentatori, politicieni și afaceriști cu burtiera mare pe care scrie Jurnalist - o armată bine hrănită, bine remunerată, plimbată pe pontoane exotice și antrenată în interminabile talk-show-uri luni de-a rândul pentru ziua cea mare, când a fost cu adevărat nevoie de serviciile ei.”

De aceea, domnule Bordaș, consider că domnul Cristescu are perfectă dreptate cand spune ca ”mizeria actuală din mass media a fost posibilă și grație unor oameni mizerabili”
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 20:33:31
         
 
  Andrei Florian, ai mai jos două intervenții care mă determină să cred că încerci să manipulezi cititorii.

Prima intervenție este menită să abată atenția de la subiect. Chipurile, există chestiuni mult mai fierbinți.

Cea de-a doua face trimitere la un articol de un subiectivism dezgustător, la fel de dezgustător ca și partizanatul care îl animă.


L-am urmărit aseară pe inițiatorul proiectului. Nu m-a convins. Nici nu mă ma convinge, atîta vreme cat presa va fi ținută sub lupă de către un organism cu puternic iz politic și atîta vreme cît (oare de ce am acestă certitudine?... probabil dintr-un simț aparte al unuia care a citit ceva legi postdecembriste la viața lui) ambiguitatea, și nu precizia terminologică, va fi cea care va impregna textul viitoarei legi.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2010-09-11 16:15:58
         
 
  Mizeria actuală din mass media a fost posibilă și grație unor oameni mizerabili, unii personalități, din Consiliul Național al Audiovizualului.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 14:50:36
         
 
  Iata si de ce cred ca articolul este superficial si manipularea facuta pentru indivizi cu un nivel de pregatire cu mult sub media de pe acest site. Pentru ca va asigur eu, daca nu stiati, userii acestui site sunt foarte inteligenti. Exista si exceptii, dar numai atatea cat sa confirme cele spuse de mine.

http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-7778396-despre-presa-subiectivitate.htm
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 14:45:27
         
 
  Mizeria actuală din mass media a fost posibilă și grație unor oameni mizerabili, unii personalități. Și când spun asta o fac în cunoștință de cauză. Ca unul care a concurat pentru o licență pentru un post de radio în Pitești. Un sistem diabolic slujit de indivizi mizerabil a atribuit acea licență, pentru care eram înscriși doi concurenți concurentului din Pitești care, am aflat mai târziu, mai avea o licență! Pe cea de-a doua a ținut-o vreo trei ani apoi a renunțat la ea. Numai ca unul din afară, adică eu, să nu o pot obține.Și aveam un contract cu RFI. Și aveam un proiect excelent. Și aveam un emițător. Așa s-a scris mizerabila istorie a audiovizualului. Și până nu se va desființa acest instrument de presiune politică nu vom avea un audiovizual onest și corect.

Când se analizează prestația unei astfel de instituții se compară răul care se poate produce prin existența ei cu răul care poate exista dacă nu există acea instituție. Scrisul mai rămâne ultima formă de rezistență împotriva politicii abuzive, dictatoriale și mincinoase duse de "politicienii" români. Eu aș propune, am și făcut-o, înființarea unuei "Asociații a Electoratului pentru Monitorizarea Promisiunilor Electorale" AEPMPE care să fie parte într-un contract cu politicienii și să aibă posibilitatea să-i demită, democratic, având votul aceluiași electorat, dacă mint și nu-și respectă promisiunille.

Exită legi iar oamenii se pot organiza și responsbiliza singuri. Europeea este un exemplu. Pe când o nouă instituție politizată, parazitară, coruptă și bugetivoră ar face mult, incomparabil mai mult rău, decât bine!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2010-09-11 14:44:54
         
 
  Domnule Cristescu, nu este nimic condamnabil daca cineva isi doreste o cultura ecoliterara, nu? Ecocultura este un principiu sanatos. Din fericire, insa, societatea nu este precum un site literar, si nu va accepta. Povestea cu drobul de sare nu mai impresioneaza decat pe copiii prescolari, dar numai pe aceia dintre ei care au primit cei sapte ani de educatie de la parinti comunisti.
Personajul despre care vorbiti dumneavoastra a propus si doreste legalizarea prostitutiei, ceea ce poate fi cu adevarat un subiect de discutie interesant.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-09-11 14:14:25
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE