FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
No, we can't
Text postat de Amelia Cojocaru
De curând a fost lansat pe piață un studiu al Fundației germane Bertelsmann, care a realizat și un clasament cu privire la calitatea sistemului educațional în Europa (precizez că nu este nici primul, nici ultimul de gen). România ocupă în respectivul clasament ultimul loc.


http://media.hotnews.ro/media_server1/document-2010-09-3-7755051-0-studiul-bertelsmann-stiftung.pdf


O puzderie de analiști s-au grăbit să înfiereze calitatea învățământului din România și să propun㠄accelerarea reformelor”.
Alții au trecut la impunerea agendei ideologice, precum aici

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/de-ce-n-avem-cu-ce-inca-un-raspuns-51378.html

observând, foarte just, că ultimele locuri în clasament sunt ocupate de Grecia, Bulgaria și România.

Puțini au și explicat însă în ce a constat studiul, care au fost criteriile după care s-a făcut măsurarea și ce se așteaptă de la noi (fiindcă se așteaptă, niciun telectual cu ceva minte-n instalația superioară nu mai crede că intrarea în UE înseamnă doar forme; ele au fost realizate, de acum a început în mod serios construcția asupra fondului, o formă evidentă de reeducare).

În primul rând, studiul analizează calitatea educației pe tot parcursul vieții și nu doar calitatea sistemului de învățământ. Concepția tradițională în România este aceea potrivit căreia doar copilul, în formare fiind, este educat și primește informație de-a gata. Omul matur, după18 ani, nu mai are nevoie de educație. Într-o societatea liberală, alegerea a ceea ce vrea să facă în viață, munca, specializarea, modul cum își petrece timpul liber, sunt alegerea sa personală, iar statul ar trebui să ofere cadrul necesar satisfacerii necesităților individului. Studiul punctează însă gradul de participare a adulților la programele oferite de stat. De exemplu:
- Participarea la cursuri de LLL (invățarea pe parcursul intregii vieti)
- Rata de participare a adulților in educația si formarea formale
Atenție! Participarea la cursurile de perfecționare continuă (FPC) este tratată separat. Dacă FPC sunt necesare (totdeauna apar lucruri noi în profesie, deși rar am văzut asemenea cursuri profesionist făcute…), rata de participare la cursurile educative ale statului reprezintă o concepție evident comunistă, în sensul că nu indivizii, prin alegerile lor libere constituie societatea, îi dau formă, îi imprimă culoarea culturală, concepțiile, valorile, pe care apoi statul caută a le proteja și clădi cadrul necesar practicării lor. NU! Statul este cel care se îngrijește de educarea indivizilor pe parcursul ÎNTREGII LOR VIEȚI, pentru a se asigura astfel realizarea obiectivelor de prosperitate și securitate dictate de stat pe termen lung (cincinale, decade etc.). Ca atare, statul stabilește, în prealabil, ce este bun pentru public (nu pentru cetățeni!, termen deja perimat, în condițiile în care se încurajează activismul civic doar în formele încurajate de stat).

Întorcându-mă la studiu, el a cuprins patru părți:

1. A învăța să știi

Aici au fost cuprinse nu doar performanțele la lectură, matematică sau științe, dar și procentul copiilor care frecventează grădinițe, Rata de participare a adultilor in educatia si formarea formală (ceea ce explicam mai sus), precum și totalul cheltuielilor publice pentru educație ca procent din PIB.
Observații:
- se vorbește despre performanțele la matematică și științe (absolut firesc) paralel cu performanțele la „lectură”. Studiul nu ia în considerare vaste domenii care constituie o bună parte din pregătirea școlară a copilului român la această oră: mai mult decât lectura, gradul de cunoaștere a literaturii naționale, a istoriei și geografiei propriei țări, dar și a lumii (istoria, inclusiv ca mod de formare a individului, ca percepție a sa în raport cu trecutul). Nu știu în ce măsură au fost incluse istoria și geografia în termenul generic de științe, dar rolul celor două nu este doar unul de cunoaștere, ci și de formare identitară. Acest aspect este ignorat cu desăvârșire. În plus, „lectur㔠înseamnă, în viziunea lor, capacitate de citi coerent și inteligibil un text, bineînțeles fără prețiozități de genul: situarea lui într-un anume context cultural, descifrarea sensurilor simbolice, analiza morfologico-gramaticală și, în final analiza de conținut. Nu contează cunoașterea literaturii universale, a religiilor lumii sau, măcar, interdisciplinaritatea. Este șocant ca întreaga sferă a umanului să se reducă la capacitatea de lecturare a unui text!!!
- Câtă vreme gradul de performanță cu privire la „educația adulților” ia în calcul banii investiți (că programele LLL sunt vorace devoratoare de bugete…) și nu gradul de cunoaștere propriu-zisă al adulților din diferite țări, la care adăugăm și procentul alocat din PIB, nu mai are rost să facem comparații între Suedia și România, Grecia sau Bulgaria.

2. "a invata sa faci"

Aici a fost cuprins procentul absolventilor de scoala profesionala sau licee tehnologice, participarea angajaților la cursuri de FPC (formare profesionala continua) și numărul de ore de cursuri, precum și numărul de furnizori.

„Dupa 1990 au disparut, pe rand, o parte dintre grupurile scolare, orele de lucru manual de la gimnaziu si scoala profesionala. Pana si scolile de arte si meserii au fost infiintate si desfiintate de acelasi ministru, dna Andronescu, cu scopul nemarturisit, dar usor de ghicit, ca toti elevii sa faca liceul, sa ia bacalaureatul in condițiile știute si să ajunga sa cotizeze in invățământul superior”, observă dl. Ștefan Vlaston.

http://www.campusnews.ro/stiri-stiri-7755044-inca-palma-obrazul-invatamantului-romanesc.htm

Ceea ce nu ne spune dl. Ștefan Vlaston:
Planul Național pentru Aderare a României la UE (2001) prevedea, printre altele:

„In invatamantul universitar, anul 2000 marchează o crestere a efectivului de studenti in invățământul de stat (cca 403.000 fata de 250.000 in 1997)”;

„A fost demarat procesul institutional pentru invatamantul deschis si la distanta. In anul 2001 au fost elaborate de catre CNEAA primele standarde”.


„Continuă procesul de acreditare a universitatilor particulare care indeplinesc conditiile legale”;

Bugetul invățământului a cunoscut o evoluție ascendentă, iar unele universități, pe lângă alocările bugetare, au inregistrat si venituri proprii si din taxe de studii (circa 31 MEURO in 2000-2001);

Este ușor să aruncăm pisica doar în ograda diferitelor interese legate de acreditarea și funcționarea universităților particulare, din considerente politice, este mai greu să acceptăm că starea de degradare a învățământului universitar românesc este efectul unor planuri pe termen lung de racordare la obiective europene, bazate pe cifre abstracte (ex.: ne propunem ca până în 2020 să avem 40% absolvenți de facultate, fiindcă așa cer standardele UE).
Cum s-a realizat asta? Prin coborârea ștachetei, firește. Ce vor face absolvenții de facultate pe o piață a muncii care, în condiții normale, are nevoie de profesioniști cu studii medii cel puțin la fel de mult ca de cei cu studii superioare? Dar în condiții de criză și concedieri masive?


3. „a învăța să trăim împreună”

Cuprinde următoarele domenii de analiză:

• Implicarea in activitatea de voluntariat sau pentru organizații de caritate

• Calitatea de membru intr-un partid politic (Participation in active citizenship, Membership in any political party, Working in a political party or action group)

Toată filosofia socială de mai sus vine în consonanță cu practica democrației participative din cadrul UE, în detrimentul democrației reprezentative. Mai clar, statul va oglindi în programele sale scopurile și obiectivele grupurilor de presiune constituite în ceea ce se cheam㠄societatea civilă”, grupuri finanțate din surse care pot reprezenta interesele companiilor transnaționale, diferitelor cercuri politico-financiare, mediatice sau guvernamentale.
Partidele politice sunt agreate, în condițiile în care, în România cel puțin, trebuie să fii de o naivitate înduioșătoare să crezi că vei avea un cuvânt de spus într-un partid politic câtă vreme nu vei îndeplini 2 condiții esențiale:
- să fii introdus în grupare de cine trebuie
- să ai un discurs corect politic, în formele recomandate de mass-media care formează opinii
Analiza nu ia în considerare decât formele agreate la nivelul UE. Spre exemplu, activitatea în cadrul unei biserici nu constituie punctaj.

• Opinia față de contribuția imigranților la viața culturala a tarii (Opinion that the country’s cultural life is either enriched or undermined by immigrants)

Este parte a indicatorului toleranță, așa încât punctaj nu poate aduce decât opinia favorabilă (mă întreb ce contribuție pozitivă la viața culturală a Franței au adus șatrele din Paris și de ce școala trebuie să formeze aici musai o opinie pozitivă; e o întrebare retorică, în condițiile în care nicăieri nu apare în studiu trimiterea la un reper identitar – rolul imigranților este totdeauna pozitiv, câtă vreme contribuie la slăbirea tradiției culturale și spirituale a țării gazdă, în favoarea așa-zisei toleranțe, în fapt o modalitate mascată de agresiune culturală și socială).

• Opinia față de libertatea minorităților sexuale de a-și trăi viața așa cum doresc (Opinion that gay and lesbians should be free to live their own lives as they wish).

Bineînțeles, se are în vedere promovarea opiniei pozitive față de homosexuali prin instrumentele oferite de sistemul educațional patronat de stat.
Dacă românii sau grecii îi consideră pe homosexuali perverși, nefiind de acceptat o educație pro-homosexualitate în școală (care ar constitui, în același timp, și încurajare la asemenea relații, adolescenții fiind la vârsta descoperirii sexului), automat ei pierd punctaj.

• Încrederea in alte persoane și „Inclusion in social networks”

Se observă accentul pus pe școală ca mod de integrare socială, încurajarea comportamentelor colectiviste și a opiniilor de masă, în detrimentul formării personalității autonome. Evident, o formă evoluată de comunism, trecerea de la șoimii patriei și pionieri, la rețele de socializare „autonome față de stat” :))).
Fostele organizații ale oamenilor muncii unde țineau discursuri agitatorii au fost înlocuite lejer derețele de socializare unde sunt prezenți la tot pasul, bineînțeles, aceeași agitatori. Se pare că noile revoluții sociale se vor cloci pe Twiter (precum cea din primăvară de la Chișinău) sau pe Facebook, statul reacționând împotriva lor prin atacuri monstruoase cu spam-uri.

4. „a învăța să fii”

•Practicarea sporturilor

•Participarea la balet, dans, opera, cinema, concerte

•Participarea la LLL

•Utilizarea personala a internetului

•Conformitatea orelor de munca cu angajamentele de familie

- nu mă opresc prea mult asupra titulaturii acestui ultim „pilon”. Tu nu „ești” decât în măsura în care practici sport, participi la cursuri de dans, balet, la concerte, la eternul LLL. Se observă că individul este „prins” în programele sociale și culturale diverse de la „grădi” până la pensie, el este activ social, „viu” atâta timp cât nu mai are timp liber pentru sine. De asemenea, statul controlează modul în care își îndeplinește cu succes angajamentele de familie. Nu demult, am citit un studiu privind numărul optim de orgasme care-i sunt necesare unui individ din UE, săptămânal.
Conformarea orelor de munca cu "angajamentele de familie" devine obiectiv urmărit de sistemul de educație al statului, patronului revenindu-i sarcina livrării amantei în timpul orelor de serviciu, în scopul creșterii productivității și a satisfacerii bravului contribuabil în timpul programului alocat edificării noii societăți fericite.
Concepția însăși a "omului care se face pe sine" aparține existențialismului ateu francez bine împregnat în cazul de față cu discursurile privind "arta succesului în viață", "ridicarea gradului de stimă față de sine", cum să fii fericit, gândirea pozitivă ca factor de progres etc, etc. Cunoaștem foarte bine toate aceste construcții psiho-sociologice din cultura americană de tip Amway, bune pentru stimularea consumatorului, să nu cadă-n depresii care i-ar scădea drastic productivitatea.

La noi…nu, vă înșelați. La noi acasă nu mai sunt demult codri verzi de brad. Comisia pentru Educație din Senat a adoptat joi un amendament al reprezentantului UDMR Bokor Tiberiu la proiectul de Lege a Educației, potrivit căruia învățământul obligatoriu va fi de 11 clase. Potrivit aceluiași amendament, grupa pregătitoare, făcută în cadrul grădinițelor, între vârsta de 5 și 6 ani, va fi obligatorie, scrie Mediafax.

Procesul Bologna standardizează treptat, uniformizează Iuropa, mai cu seamă că e al naibii de ușor de aplicat: facultatea de cinci ani s-a făcut de patru, acum de trei anișori. Re-pe-jor. Îmi amintesc, parcă a fost ieri. Ultimul an era rezervat cursurilor speciale si pregtirii diplomei. Am fost prima generație care am făcut 4 ani. Talmeș-balmeș total. Programa de cursuri era structurată pe modelul anul I istorie veche, anul 2, medie, 3 modernă iar 4 contemporană.

Dar acum reducerea la 3 ani a perioadei de studii?

Practic, ceea ce se făcea in 1990 in 4 ani, acum se face in 2 ani. Sigur, există argumentul numit masterat. Adică alți bani aruncați de pomană in ce priveste pregatirea (dar care da bine cand vorbim de fabrica de diplome). Spun asta deoarece masteratul reprezintă o specializare care se adaugă asa-zisei specializări din ultimul an de facultate. În concluzie, ceea ce se pierde este tocmai baza informațională. Marii profesori umaniști ai universitatilor noastre interbelice sau postbelice aveau o erudiție și o viziune care le permitea să devină adevărați magiștri ai cetății, oameni-model într-o societate care-i prețuia.
Sistemul nu mai permite astăzi așa ceva. Programele din gimnaziu și liceu sunt restrânse de la an la an în ce privește informația, încurajându-se în schimb libertatea gândirii și opiniile personale. Practic, o brumă de convingeri formate de presă în spiritul corectitudinii politice, convingeri pe care orice adolescent este încurajat să le afișeze în dauna cunoașterii bazate pe studiu.
Se merge apoi la facultate, unde după o sumară pregătire generala intră direct în specializare, îngustare a viziunii. Va deveni un „specialist” limitat la propriul domeniu, incapabil de o viziune globală. Drept urmare, el nu mai e capabil să modeleze mediul (societatea) ci doar să se adapteze acestuia.
Pluridisciplinaritatea este clamată peste tot, dar încurajată doar pe piața muncii (în traducere liberă flexibilitate la a face orice are nevoie patronul de la tine).


Tranzitia către o economie bazată pe cunoastere cere tot mai multi lucratori calificati, fara ca aceasta sa insemne neaparat studii superioare: angajatorii romani deplang, in primul rand, lipsa tehnicienilor, a muncitorilor calificati si a reprezentantilor de vanzari de care au nevoie. Cu toate acestea, obiectivele UE sunt ca pana in 2020, peste 40% din populatie sa aiba o diploma universitară.
in timp ce, potrivit unui studiu, doar 31% din profesii vor necesita studii superioare.

Consecința: devalorizarea învățământului superior, în condițiile în care diplomele de licență vor deveni apanajul oricărui om integrat în societate, fie el mecanic auto, secretară sau gestionar.

Potrivit unei statistici publicate de Fundația Dinu Patriciu, ponderea studiilor superioare în rândul populației din România a crescut în ultimii 10 ani de la 13% la 21%, urmând ca până în 2020 să ajungă la 40%. Este o fațetă a procesului de democratizare și egalizare a societății, indiscutabil, la un nivel și eficiență pe care societatea comunist-utopică din România lui Ceaușescu nu a reușit, cu toate că principiile erau absolut identice: crearea unei societăți multilateral-dezvoltate.
Mijloacele prin care s-a realizat însă aceasta aparțin cu totul teoriei formelor fără fond, am devenit o societate mimetică a satelor lui Potemkin. Procesul Bologna și creșterea exponențială a nr. de facultăți care oferă o slabă pregătire erodează continuu calitatea învățământului.

Nu mai intru în analiza modului cum au fost tratate resursele umane din domeniu. Chiar în perioada anilor 2005-2008, când resursele bugetare permiteau, s-a pus accentul EXCLUSIV pe îmbunătățirea bazei materiale, cu declarații explicite ale președintelui în acest sens, de parcă încălzește pe cineva că școala e nou-nouță, renovată și dichisită, în timp ce profesorii sunt muritori de foame, mare parte din tinerii dotați intelectual alegând după 1990 alte cariere.
S-a ajuns la situația ridicolă ca în numeroase sate să se reabiliteze, pe bani grei de la bugetul statului și din fondurile UE, toate cele 3 sau 4 școli, în condițiile în care numărul de elevi scade de la an la an, în care emigrarea în Spania sau Italia a atins fenomene de masă la sate.
Știu un caz concret: în Comuna Drajna de Jos s-au consolidat, renovat, dotat cu mobilier toate 4 școlile.
A venit criza și se are acum în vedere închiderea a două dintre școli prin transferul elevilor și cadrelor didactice la celelalte două. Se pare că sunt sute de școli în situația aceasta.
A fost o adevărată sarabandă a aruncării banilor publici pe grupuri sanitare noi, pe mobilier, pe renovări, în detrimentul unei minime atenții acordate tocmai celor care constituie baza școlii: cadrele didactice. Fără dotări dar cu oameni de valoare se poate merge înainte, cu oameni care-și blestemă zilele că au eșuat în învățământ, la ce ne putem aștepta?


Nu demult, un coleg de site îmbrățișa ideea ca cei de-acolo fugiți de-aici, mărinimoși cum îi știm, în afară de pături și saci de ipsos, să mai facă ceva pentru amărâții de noi: să vină înapoi puțin, puțin de tot, doar pentru a ne salva de ultimele locuri în clasamente, și a ne învăța în sfârșit să trăim prosperitatea. Micului strateg, înconjurat de colace de salvare, îi crescuse brusc apetitul și făcea valuri-vălurețe. Personal, mulțumesc sistemului românesc de învățământ fiindcă am ieșit pe ultimul loc într-un asemenea studiu. Va fi trist, va fi cumplit atunci când vom crește mari și musculoși, cu trup ca un bob de porumb modificat genetic, și cu ochi senini, azuroși. Vom citi „Punguța cu doi bani” și vom pune Statului întrebări lămuritoare: „cum poate un cocoș care-i bătut, să mai stea la moșul cela”?

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Un alt 1984!
De data asta, pigulit bine de mărimile-lor, care ne-au ridicat la rangul de mașinării biologice, producătoare de ATP și consumatoare de gene stricate!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-09-04 23:30:51
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23783
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE