|
|
|
|
|
|
|
|
|
Unde niciodată nu vom ajunge |
|
|
Text
postat de
Somesanu Silviu |
|
|
Nu mă întrebați cum m-am răzgândit
și m-am intors din noaptea de cobalt
într-o casă de lemn în inima unei coline
unde am vecini o moară și un râu.
Nevăzut la marginea livezii de pruni
trăiesc într-o cochilie în care se surpă timpul
trec veverițele după alune
pe poteci trupul imaginar al femeii
împrăștie tandrețea prin ierburi.
Coșuri cu prune și alte fructe aromitoare
sunt în cămara cu vise.
Cineva vine pe râu în sus la moară
unde mereu își macină țăranii sudoarea
îmi strigă numele, să mă recunoască
să-mi mângâie tâmplele încărunțite devreme.
Ești tu ori altă femeie fugară,
poți să împarți cu mine povârnișul, pădurea
și să ne ningă iarna cu depărtări
unde niciodată nu vom ajunge.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|