FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Descântec de venitul ploilor
Text postat de Daniel Bratu
Eram ieri, transparenți, prin livezi
de fulgi parcă vărsați dintr-o pungă.
Astăzi vrem doar o ploaie mai lungă
și-am ajuns invizibili,
mă crezi?

Am ninsori umezite de pleoape,
tu ai globul cafelei străin.
Nu-i ciudat, că de verile vin,
doar nisipul de noi e aproape?

Că e plânsul un cal în amurg
de puhoi, rătăcit, printre dune
ce,-n loc, strânse, la fel să ne-adune,
peste noi, să ne-mprăștie, curg?

Vara moare cu noi ca un cânt
prăpădit în preaplinul de lavă,
de sub care, cu vocea bolnavă,
mă și îți, de pe-acum, redescânt:

Du-mă, dincolo de nouri
sapă-mi proaspătă zăpadă,
iar văzduhul fă-mi-l stradă,
șarpe printre bibelouri,
ia-mă, ocolind lumina
fă-mi troiene din cuvinte,
să ne-acoperim cuminte,
când ne rupe rădăcina,
cât mai ard, tu fă-mă fulger,
cât mai zbori, fă-mă aripă,
prin cenușa-mi de risipă
lasă-mă ușor să șuier,
ca un crivăț blând, cu soare,
să chem clipa, s-alung anii
ce ne-ajung, ce telegarii
ni-i incarcă de ninsoare....


Ieri plecam, transparenți, prin cirezi
de fulgi, bici la o singură dungă.
Astăzi vrem doar o ploaie mai lungă.
Și-am ajuns, invizibil,
mă vezi?



text revizuit
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  mulțumesc, Mirela, inclusiv pentru ghilimelele de la "talentat", scuze de târziul mulțumirii  
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2010-07-09 07:52:37
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  da, te vad:) la fel de "talentat" ca si prima oara cand te-am "citit";)
frumos mai scrii in vers clasic, Doamne, as vrea sa ma fac "invizibila":D

vot cu acelasi drag,
eury
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2010-06-14 20:03:54
         
 
  text mai vechi, pus pe gard, în arșiță, adaptat vremii și vremurilor, mă bucur că v-a plăcut și vă mulțumesc pentru comentarii și distincții luminoase  
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2010-06-14 07:40:18
         
 
  Daniel

imi place intoarcerea din final, imi place atmosfera pe care o gasesc aici, povestea... Asa cum zicea si Sanda, fara prea multe cuvinte-Poezie.

Steluta.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2010-06-13 15:53:40
         
 
  eu vad poezia.
vot si stea!
 
Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2010-06-13 10:11:29
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE