PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
extreme Text postat de . solitaire azi cerul toarnă iar ninsoare de parcă cineva ar da cu var pe mîinile mele pe pleoape peste casele privind cu mirare uneori se întîmplă să vreau să mă simt îndrăgostit dar strada să fie pustie sîngele o deltă pescăruşii să poarte aripile ciudat de leneş şi lumina să fie o prelungire prin crăpătura uşii de-mi vine atunci să muşc din primăvară aşa cum aş muşca dintr-un măr alteori sceptic îmi şterg fereastra cu dosul mănecii- şi şterg şi şterg pînă cînd pămîntul devine un pitic ţinînd felinar drept umbrela de pe care îmi văd vîrful pantofilor ultimul centimetru solid Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   err: "Singurul lor merit a fosta acela că au forţat..." (rînd 5, din comul de mai jos)   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 23:55:00               Dacă putem discuta, hai s-o facem pe tema "nici ei nu au toate poemele reuşite", să vedem care! Căci nu ştiu unde şi ce ai găsit.   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 23:53:32               :))) nu voi sterge poemul prin urmare o placere dialogul multumesc sper ca nu ar trebui sa trag o concluzie proasta si anume ca trebuie sa scrii uneori si mai slab ca sa ai dialoguri constructive :) tocmai am citit o parte din autorii pe care i-ati dat spre cunoastere intr-o lista pe o alta pagina, si am vazut ca nici ei, cei deja afirmati, nu au toate poemele reusite.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-30 23:45:41               Totul ţine de expresie, - hai să o tăiem pe scurtătură! Istoria poeziei este, în fapt, istoria expresiei. Degeaba băteau avangardiştii monedă pe dicteu, pe iraţional, pe lipsa completă a coerenţei retorice, căci, în fapt, ei vizau doar schimbarea hainei. Din păcate, au pus haina asta pe o formă complet lipsită de fond. Singurul lor merit a fosta acela că a forţat graniţele expresiei, contribuind substanţial la reformarea conceptului despre tehnica poetică. Căci temele fundamentale sunt, pînă la urmă, cîteva. Diferenţa dintre stiluri vine, în mos exclusiv, din diferenţele de nuanţe expresive. Şi acestea conferă o foarte bogată paletă de stiluri posibile. Căci expresia e cea care induce, pînă la urmă, viziunea. Nu mai e ca-n clasicismul cuminte, în care imaginea căuta expresia şi o contura. Ei, şi cum multitudinea figurilor de stil, vizavi de realitate, era, totuşi, limitată, poeţii ajungeau la un moment dat să se epigonizeze reciproc, astfel că toţi deveneau, fatalmente, o apă şi-un pămînt. Doar marile condeie reuşeau să-şi impună vocea şi acestea NU NUMAI pentru că aveau un plus de chemare ci – s-o recunoaştem – şi pt că apucau primii la rînd. Cei care veneau după erau, inevitabil, condamnaţi la secundariat minor. Ei, vizavi de mica dizertaţie ţinută mai sus – ca să mă justific - pe mine, cel puţin, nimic nu m-a agăţat de rever, ca să-mi reţină atenţia, decît... ultimul vers! Asta-i tot. Ai avut mai înapoi o poemă - nu mai ştiu care şi nu a timp de verificări - care mi s-a părut a fi o reuşită şi de la care îţi propuneam a continua în sus. Dacăpunctul meu de vedere îţi pare a fi valid, bine. Dacă nu, nu. În fond, la atîta miticism care bîntuie pe aici, ce mai contează unul în plus! Asta-i tot.   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 23:12:02               dar asta nu inseamna ca daca iti accept punctul de vedere sunt de acord si cu argumentarea un ex- nevoia de indragosteala nu este ceea ce ai afirmat si iti fac o trimitere spre Eliade strada din nou nu este neaparat ceea ce ai afirmat cum ca ar fi locul doar unde se agata o persoana (cam livreasca viziunea, dar ma rog)   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-30 22:14:46               asa mai vii de acasa ok nu am cazut in capcana laudacilor voiam doar sa iti sustii afirmatia sa pot pricepe si eu de ce din punctul tau de vedere   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-30 20:07:59               În orice caz, e destul de greu să ajungi a vede diferenţa. Unul dintre lucrurile cele mai importante este să urci în ştiinţa de a deosebi calificarea de mediocritate, simţul valorii de cel al comunului comod, guraliv, găunos. Iar cînd ai ajuns a face asta, abia atunci să încerci să vezi dacă şi tu poţi participa la acest concert de viori exersate. Cine-ţi spune dacă...? Ei, aici e aici! Daimonul!   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 17:53:49               err: "Apoi, chestia cu pescăruşii ăia “leneşi” care, măi-măi! au în zborul lor un fel de lentoare relaxantă."   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 17:38:04               Păi, s-o luăm metodic, dacă: “azi cerul toarnă iar ninsoare de parcă cineva ar da cu var pe mîinile mele pe pleoape peste casele privind cu mirare” Ce stilistică banală! Că cerul… “toarnă ninsoare”! În primul rînd, cred că imaginea asta, pe lîngă că este extrem de previzibilă, de la îndemîna oricui, încît invocarea faptului că va fi fost folosită de o mie de ori pînă acum, este superfluă – pe lîngă toate astea, chiar şi suportul noţional, venit în sprijinul acelei imagini, este comun: “toarnă ninsoare”. O turna, nu zic nu, dar ce mare şmekerie, ce formulare spectaculoasă, originală vezi în asta? “de parcă ar da cu var” Da, şi? Redundanţă, supralicitare, lipsă de prospeţime. Eu, cititorul care am un oarecare stagiu în consumul de poezie, nu mai pot vibra la evocarea unui astfel de moment, prin folosirea şi refolosirea aceloraşi sintagme. Mai vreau şi altceva, ceva care să mă surprindă – şi ca fapt, şi ca expresie. Vezi? în asta constă pericolul colocvialităţii comode, co-fraterne: ai un grup de cititori slab exersaţi şi vag informaţi despre fenomenul poetic şi, zbang! cazi în capacana laudativă a mediocrităţii leneşe. A vasilicilor! Mai departe: “uneori se întîmplă să vreau să mă simt îndrăgostit dar strada să fie pustie sîngele o deltă pescăruşii să poarte aripile ciudat de leneş şi lumina să fie o prelungire prin crăpătura uşii” Că vrei tu să fii îndrăgostit(ă), o fi ceva, că şi “vrerea” asta, nu ştiu cum să zic? dar parcă nu vine comandată, la colet, prin post-restant. Şi nu pleci creanga, pe macadamuri, să găseşti pe cineva dispus să corespundă la amoarea ta. Fie ea şi… poeticească! Afară doar dacă nu ai plecat la agăţat! Dar să trecem peste asta şi să ne legăm de alte trei sintagme, care sunt de un clişeism înfiorător, un fel de “hai să adunăm în desagă şi nişte ziceri flatante, ca să rupem gura tîrgului cu ele”! “sîngele ca o deltă”(!!) Ete, na! Ca o delta-gamma-alfa-beta, îmi vine să continui. Ce sugerează asta? Nimic. În plus, dacă ai curajul şi tenacitatea de a face un inventar al cam aceloraşi comparaţii, vei găsi mii, te asigur. Apoi, chestia cu pescăruşii ăis “leneşi” care, măi-măi! au în zborul lor un fel de lentoare elaxantă. Şi lumina care, iavaş-iavaş! se prelinge prin nu ştiu ce crăpătură. Şi? Care-i schepsisul, care-i legătura cu ansamblul, decît aceea că sunt lipite aci cu mistria, doar pentru decoraţiune? “de-mi vine atunci să muşc din primăvară aşa cum aş muşca dintr-un măr” Pfuu! Vezi să nu-ţi strepezeşti dinţii, îmi vine să zic! Muşti din “primăvară”? Cum, bre? Cîţi vor fi muşcat din primăvara asta şi nu mai ştie nimeni de ei. Altă expresie demnă de o vasilică! “alteori sceptic îmi şterg fereastra cu dosul mănecii- şi şterg şi şterg pînă cînd pămîntul devine un pitic ţinînd felinar drept umbrela de pe care îmi văd vîrful pantofilor” Vorbe să fie, fără substanţă, fără profunzime, fără sugestie, ci doar suprapuneri de vopsele peste alte vopsele, deja compromise, ca tablou! În fine, cînd apare o promisiune de expresie ceva mai atractivă, mai implicativă, mai provocatoare, taman că sfîrşeşti. Cred că ai greşit-o! Se pare că atunci cînd greşeşti, adică rezonezi inconştient la lucruri care vin de dincolo de raţional, de undeva din liricul instinctiv, - sau cine ştie de unde, că e greu de explicat - reuşeşti să nu mai “încondeiezi”, ci să exprimi. Nu e vorba de dicteu, în felul în care îl concepeau dadaiştii, ci de altceva: o comunicare greu sesizabilă, din afara contingenţei, a lumii nominale, pentru care îşi trebuie musai un paşaport, ca s-o poţi convinge de propria-ţi existenţă. Pe scurt, cam asta ar fi.   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 17:36:24               Ioane, atata timp cat vii fara argumente afirmatia ta iau ca pe o chestie subiectiva. Fara suparare.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-30 14:43:06               slăbuţă! eu cred că abia ultimul vers era o promisiune. abia începută, din păcate!   Postat de catre ioan peia la data de 2010-05-30 14:01:11               Multumesc Vasile, dar ultimul vers e de fapt ca o trecere. In fine.   Postat de catre . solitaire la data de 2010-05-30 13:53:44               mi-a plăcut acest poem, melancolie, cuminţenie, blândeţe, neputinţă însuşită faţă de emoţie dar şi faţă de natură, stări şi imagini autoacceptate. (+) - …peste casele privind cu mirare - uneori se întâmplă să vreau să mă simt îndrăgostit - sângele o deltă pescăruşii să poarte aripile ciudat de leneş şi lumina să fie o prelungire prin crăpătura uşii - şi şterg pînă cînd pămîntul devine un pitic ţinînd felinar drept umbrela de pe care îmi văd vîrful pantofilor (-) - ultimul vers este inutil, explici. Simple părei.   Postat de catre vasile iftime la data de 2010-05-29 14:28:10	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE