FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Restituiri lirice(1)
Text postat de latunski criticul
A fost odată ca niciodată, cînd versurile miroseau a versuri și a hîrtie de tipografie.
Cînd citeam și marcam perle lirice. Pentru a mă dezbăra de patima scrisului le reciteam periodic. Precum dervișii fanatici care se biciuiau singuri, precum rău-mirositorii călugări creștini care băteau mătănii pentru a uita de pohtele lumești. Cum nici Allah și nici Iehova nu le-au acordat bunăvoință și atenție, nici eu nu m-am vindecat de nefiorul epic. Aceste restituiri se vor a fi tematice, dar pariez că o să-mi fie prea lene să le mai clasez și să le postez. Nu mai știu cine a tradus poemele (sau fragmentele de poeme),nu mi-am notat, corect ar fi fost să menționez și traducătorii. Scuze, eram tînăr!


Lipitoare e femeia – zise un nebun odată
O, sărmana lipitoare, cu ce e asemănată!
Numai sîngele cel negru ți-l răpește lipitoarea,
Dar femeia-ți ia puterea, mintea, banii și onoarea. (Rig Veda)

Cîinele-a văzut o fată:
„Carne” – a zis bătîndu-și dinții!
Și-și priveau părinții fata:
„Floare” – au zis plîngînd părinții!
Și-a văzut-o un călugăr:
„Bestie” a strigat ascetul!
Și-un poet văzut-a fata:
„Înger” a șoptit poetul (Rig Veda)

Acel ce îți asemuie făptura
Cu-o mlădioasă ramură subțire,
În van, copilă, își mai bate gura
Căci tu ești fără de asemuire:
Nu are soră ființa-ți mlădioasă
Nici trupul tău un frate pe potrivă.
Iar ramura oricît e de frumoasă
Numai în pom e-a totului zarifă
Pe cînd tu, preafrumoaso, ești oricum
Fără pereche sub slăvitul soare.
Iar haina ce te ascunde-i ca un fum
Care te face mai ispititoare.
– O mie și una de nopți - Povestea hamalului și a celor trei surori)

I-am dat iubitei mele un vin strălucitor
Precum lumina din obrajii ei;
Obrajii-i ca un foc dogorîtor
Cum numai o năpastă de scîntei
Ar arde-atîta de mistuitor.

Părea că s-ar fi-nduplecat să-l bea,
Că mi-a grăit, rîzînd cu gura toată:
„Cum de socoți tu, oare, c-aș putea
Să-mi beau lumina din obraji vreodată,
Obrajii să mi-i beau sorbind din ea?

Eu spun. „Bea o lumină! Soarbe-l rar!
Că-n vinu-acesta-s lacrimile mele!
Roțeața lui e sîngele meu chiar
Iar aburul lui cu arome grele,
E sufletu-mi ce ți-l aduc în dar.
(O mie și una de nopți - ?...)
Roata ce-o să ne zdrobească și pe mine și pe tine
Jinduie acest gingaș suflet și din mine și din tine.
Hai să stăm pe iarbă verde și să bem din cupe pline
Cît n-o crește iarbă verde și din mine și din tine.
(Omar Khayam – catrenul 152)

La tauri firea coarne-a dat
La păsări – zboru nalt, rotat,
La cai – copite; iuți picioare
La iepuri; repezi aripioare
La pești, să-noate; la lei –dinți,
Pe oameni i-a făcut cuminți.
Nestîndu-i însă în putere
Să dea femeii prevedere.
Ce-a dat femeiii, așadar?
Ca armă, frumusețea-n dar.
Cu dînsa biruie, de-aceea,
Și foc și flacără, femeia. (Remy Belleau - ?)

Acest fragment îmi aminteste de prietenul meu valah, Marius, care fiind exilat în Moldova a auzit expresia: „Uite, trece pe drum un om și-o femeie”. El a întrebat candid: „Femeia nu e om?” (nota mea)

Pe plac nu mi-e nici fecioara
(prea-i necoaptă), nici aceea
Multor ani purtînd povara...
Mie-mi place doar femeia
Dată-n pîrg, femeia coaptă:
Cea mai bună și mai aptă.

Strugurii ce-mi sînt plăcuți
Nu-s nici acri, nici trecuți.
(Jean-Antoine de Baif – Șansonete ritmate)

Și măsuram trufașa-ți bunătate
Și farmecul angelic neatins
Și rîvna mea, ce mult prea sus a tins,
Răceala-ți, chinul meu lăsînd stigmate.

Și-n timp ce rătăcitele-mi simțiri
Și ale tale reci desăvîrșiri
Le măsuram astfel în trist colind,

De zeci de ori privindu-te-n tăcere
Nu ți-a păsat de crîncena-mi durere
Pe care-o înduram astfel, murind.
(Pontus de Tyard – sonetul „Eu măsuram”)

Ei stau culcați în iarbă,
un bărbat și o fată
mănîncă portocale, schimbă săruturi
așa cum valurile schimbă spuma între ele,
Ei stau culcați pe plajă
mănîncă lămîi, schimbă săruturi
așa cum norii între ei își schimbă conturul.
Ei stau culcați în pămînt,
un bărbat și o fată,
nu spun nimic și nu se sărută,
schimbă tăceri să rămînă-n tăcere.
(Octavio Paz – Îndrăgostiții)

O portocală pe masă.
Rochia ta pe covor...
Și tu în patul meu,
Dulce dar al clipitei
Răcoare a nopții...
Căldura vieții mele.
(Jacques Prévert – Alicante)
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  La primele două proverbe vă spun eu cui aparține traducerea – pentru că mie când îmi place ceva, devin oarecum obsedată(nu cred că e o calitate) și citesc tot ce-mi cade îmi mână legat de acel lucru:
fac parte din Antologia Sanscrită a lui Coșbuc. Sunt proverbe indice traduse din limba germană, pentru că nemții aveau la vremea respectivă(1897) traduceri din sanscrită. În notele din Opere Alese – volumul 5 - al Editurii Minerva, seria Scriitori Români(București 1982) se menționează următorul lucru spus de sanscritologul Theofil Simennschy : ”Traducătorul s-a îndepărtat de multe ori de la textul german utilizat și, în consecință, de cel sanscrit. Nu o dat㠖 observă sanscritologul – Coșbuc a realizat o versiune mai frumoasă chiar decât originalul”.

Îmi pare tare rău că nu se mai publică astfel de cărți, dar mă bucur că există Anticariate, căci eu de acolo am cartea pe care o menținez mai sus, carte în care este publicată și Sacontala a lui Calidasa, Eneida(Vergilius), și încă altele, toate în traducerea lui Coșbuc. Dacă o găsiți undeva, vă recomand să o citiți.

Vă redau mai jos câteva din proverbele mele preferate și un fragment din Sacontala, toate în traducerea lui Cosbuc, desigur:

“În această țară toată lumea-nșală!
Cei străini prin vorbă prea națională.
Prin purtarea bună păcătoșii slugi,
fetele prin lacrimi, preoții prin rugi:
Țară cum e asta scuipă-o și fugi.”

“Din rest nu poate crește nimic întreg la loc
Dar sunt, zic eu, trei lucruri, ce au acest noroc:
Un rest de datorie, de boală și de foc.“

“Când e vorba să faci bine
Să ajuți pe cei ce mor
De nevoi să-ți aperi țara
Și să-ți naști moștenitor
La aceste patru lucruri
Cine-și ia locțiitor?“

„Cei cu tuse niciodată să nu plece-n sat să fure;
Cei ce cad în somn isteric să nu meargă prin padure;
Cei bolnavi să nu vorbească, să le curgă vorba vale;
Cei bogați să nu se certe pentru două - trei parale.”

“Sunt oameni ce de teamă ca nu vor reuși,
Nimic nu vor să-nceapă și stau în nelucreare –
Văzut-ați om vreodată sa fugă de mâncare,
De teamă că mâncarea lel n-o va mistui?”

“Femeile și apa sunt lucru curios-
Au numai o tendință: s-ajungă tot mai jos.”

“Când Dumnezeu te are drag,
Și te ia-n paza milei sfinte,
Ca arme de-a lupta-nainte
Nu-ți dă nici pietre nici ciomag –
Când Dumnezeu te are drag
Îți dă pricepere și minte.”

A fost destul de greu să aleg, pentru că mie îmi plac toate... :)

Fragment din Sacontala de Calidasa


A C T U L I


(O grădină în codru, Priamvada, Anusuia și Sacontala udă flori.Regele stă ascuns după un arbore.)
...............................................................................................................................................

PRIAMVADA(către Sacontala)

Auzi cum râde vântul.
Că-l lași în sân! Tâlharul, și lui îi place-n sân!
Tu tânără, el tânăr.

REGELE

Mai bine-ar fi bătrân!
Ori eu dac-aș fi vântul! Ah, pentru ce-și ascunde
Și umerii și pieptul și brațele rotunde
Șub haină! Numai asta nu pot ca s-o-nțeleg:
De ce-arătăm frumosul arareori întreg?
Ori dezvelit pe-ncetul, câte puțin, îmbată
Mai mult, mai mult îți ca-ntreg văzut de-odată?
Ce ochi! Ar fi ei oare mai mult ucigatori,
Dac-ar avea copila veșmânt țesut cu flori
De-argint și pietre scumpe! În haină zdrențuită
Frumsețea-i tot frumoasă, iubirea-i tot iubită,
Ca și-n veștmânt de purpur, căci farmec noi găsim
Nu-n haină, ci-n splendoarea frumseții ce iubim!
Ah! Purpura ne-mbată cu forme-nșelătoare,
Ea dă chiar uriciunei frumsețe și splendoare,
Dar când ai pune-n zdrențe frumseta, ai vedea
Că zdreanța-i mai frumoasă de trei ori decât ea! –
Ah, parcă ard! Privirea frumosului te face
Să-ți răcorești dorința de-a ști ceva ce-ți place,
Și-n astă rărorire e foc. Eu ce cătam?
Nu vreau să știu frumosul, mai bine vreau să-l am!

................................................................................................................................................

O seară frumoasă!
 
Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-04-14 21:27:57
         
 
  Acest fragment îmi aminteste de prietenul meu valah, Marius, care fiind exilat în Moldova a auzit expresia: „Uite, trece pe drum un om și-o femeie”. El a întrebat candid: „Femeia nu e om?” (nota mea)
(latunski criticul)

lui Marius, intr-o crama,
genu pe un tom bonom:
-femeia nu-i sigur om
ci o foarte dulce (p)oama.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-04-14 00:34:11
         
 
  "A fost odată ca niciodată, cînd versurile miroseau a versuri și a hîrtie de tipografie".

Asa este si postarea ta, cu versuri pe care ni le-ai adus de undeva, din acele hartii pe crae ochii alunecau altfel, parca, decat de pe recele monitor....

Fiecare fragment este o bijuterie, multumim pentru desfatare!

*

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-04-13 22:58:17
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE