|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rosturi |
|
|
Text
postat de
Ana Sofian |
|
|
Sunt înnodate stări de liniște la pândă
cu tainele păstrate-n aspre văgăuni.
Un adevăr strivește gura lor flămândă
și așteptăm zadarnic rosturi în minuni.
Viori de gând rănit lovesc aceeași undă,
canon vernal ascuns în coardele mlădii.
Amețitor final de cântec ne inundă
ecluzele durerii-n ploi de păpădii.
Azi, spre lăuntru sticla eu-lui, opacă,
e înrămată-n vise, neguri care ard.
Am sa mă surp în mine, inima să tacă,
de vor veni lumini, pe față-mi, ca un fard.
Colind în rădăcini cu timpul care urcă
din lutul serii. Zborul spre adânc e greu.
Mă rog ca un trudit cuvânt pe rug în furcă.
Cer frunzei închinare, cerului un zeu.
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
nu am spus, pentru că nu e nimic de consemnat.
îmi pare rău, dar nimic nu m-a făcut să tresar. |
|
|
|
Postat
de catre
ioan peia la data de
2010-04-19 23:12:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23930 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|