FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Fără pricină
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Photobucket - Video and Image Hosting


Un poem al lui Nichita Stănescu, intitulat Al meu suflet Psyhée , figurează o întîlnire a sufletului cu îngerul. Întîlnirea e scurtă, neprotocolară (“A venit îngerul și mi-a zis”) și decepționantă. Cu un dispreț suveran și neiertător, în cuvinte jignitoare, îngerul incriminează destinul de făptură muritoare a omului:

“Ești un porc de cîine,
o jigodie și un rît.
Pute iarba sub umbra ta care-o apasă;
Mocirlă se numește respirația ta!
[…]
Mai străvezie este sticla
decît cel mai statornic gînd opac al tău!
În curînd ai să mori și viermi
îți vor forfoti în nări, în bot, în rît, în trompă!”

La întrebările disperate, cu care sufletul își strigă candoarea contrariată, repetînd isistent naivul „De ce?”, îngerul răspune invariabil și irevocabil:

„Fără pricină.”

Apoi se îndepărtează imperturbabil de sufletul rămas fără veghere, lăsat pradă disperării, insensibil la zbuciumul acestuia.

Vestea îngerului, revelație apocaliptică, pare a nu avea alte urmări posibile dincolo de absoluta și profunda deprimare a omului. Și totuși, atenți la o anume gradare a replicii stereotipe a îngerului, e posibil să întrezărim un înțeles mai generos al mesajului angelic. Sosită din transcendent, punînd sufletul în contact cu sacrul, vestea inițială este cum nu se poate mai fericit comentată tocmai prin insistența nuanțată a ripostei îngerului – „Fără pricină”.

Deși noi simțim apocalipticul mai curînd în sensul său catastrofafal, în înțelesul lui originar – la vechii greci – el desemna pur și simplu revelația. Îngerul ne vestește de fapt un miracol, acela al destinului uman. Orice revelație și orice minune iese însă de sub imperialismul determinismului real și este, prin urmare, fără cauză și motiv, neexplicabilă și nejustificabilă - fără pricină. În schimb, ea se poate dovedi început, temei, piatră de temelie pentru condiția umană. Fără pricină este deci, mai întîi, semnul iscării miraculoase sub care îngerul vrea să ne convingă că stă destinul omului.

Într-un înțeles psihologic însă pricina e prilej de reproș și gîlceavă, pretext de dezacord și conflict, motiv de învrăjbire. A căuta să înțelegi în șabloane psihologice revelația destinului nu înseamn㠖 ne sugerează îngerul – decît a căuta pricină. Or, îngerul are grijă să avertizeze, prin aceeași obsedantă replică, faptul că, stînd sub semnul minunii, soarta omului nu trebuie să devină o pricină. Ar fi deci o pierdere inutilă de vreme și energie și o vinovată inadecvare să insiști cu întrebări și atitudini copilărești în lamentări gîlcevitoare, cînd revelația îți cere să te împărtășești din taina ei, iar destinul pur și simplu să ți-l asumi cutezător.

Iată deci că, în al doilea rînd, fără pricină este încredințarea pe care îngerul o împărtășește sufletului că nimeni și nimic nu-i caută pricină și îndemnul de a părăsi iritabilul model psihologic, prea strîns placat pe reacții emoționale pricinașe, prea aproape de tresăririle biologicului înspăimîntat, cu care sufletul se învrednicește să abordeze tema destinului.

Aflat în fața tainei, eliberat de ispitele înțelegerii gîlcevitoare, parcă țintuit sub semnul mirării, consimțind deci la tîlcul spiritual al minunii, sufletul se pierde – fără pricin㠖 în contemplare nostalgic㠄către o depărtare de aur, în care apune soarele de aur”. Într-acolo unde se îndepărteaz㠖 fără pricin㠖 ocrotitorul său, îngerul.

Dealtfel, cum spuneam, îngerul însuși mlădiază pe parcurs umoarea răspunsurilor sale. Însoțite, la început, de semnul arțăgos al exclamării ele par să zădărască doar bietul suflet contrariat. Spre sfîrșit însă ele se schimbă, îmblînzite de punctele finale de suspensie, într-un comentariu melancolic, poate mîngîietor la ciudata soartă a omului.

Fără pricină... , îngînă îngerul blînda mirare a omului, regretul său veșnic murmurat, neconsolata sa dorință de a se vedea înțeles, confirmat și consfințit de toate ale firii. Și chiar aceste cuvinte par să se preschimbe într-un fel de alinare, într-o magică incantație de înfrățire cu cele ale firii pieritoare. Într-o mare și necuprinsă mirare.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE