FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sănătosul închipuit
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu


De ce scriem? – se întreabă mereu cei care o fac mai mult aflînduse-n treabă. Evident, se scrie cel mai adesea din interes, din faptul că mereu primești, în sensul cel mai larg posibil, o comandă: vei primi bani pe ceea ce ai scris, ai o temă pentru masterat, vrei să rupi gura tîrgului, să te știe lumea literat, să ai reputație și notorietate. Dar scrisul mai păstrează, ciudat, o aură de prestigiu aparent indestructibil, chiar dacă este de mult înrobit intereselor pragmatice.

Scriem și așa, spune Liiceanu într-un mic eseu intitulat Elemente de patologie a spiritului și a culturii. Dar există și un scris prin somație interioară care solicită ansamblul personalității autorului, “nu doar inteligența și competența lui, ci o întreagă angajare afectivă și emoțională”. Temele acestui scris sînt fierbinți, „ele te urmăresc, nu te lasă în pace, îți cer, îndurîndu-te de ele, să te înduri de tine. În sfîrșit, asemenea teme sînt teme care te formează, care te mută deci din locul în care te aflai. Străbătîndu-le, străbați odată cu ele devenirea ta, economia propriului tău destin.”

Acest gen de scris formativ îl numește Liiceanu filosofie (ar putea fi însă foarte bine și literatură), căci în el „te angajezi pe cale înțelegerii cu toată ființa ta, cu ansamblul personalității tale.” „Temele fiebinți – mai spune filosoful – sînt, de aceea, încărcate de primejdie. Ele te obligă la o coerență extrem de incomodă: între ceea ce gîndești, ceea ce ești și ceea ce faci se întinde o punte pe care trebuie mereu să o străbați.”

Molière a ridiculizat în Bolnavul închipuit o meteahnă destul de răspîndită, aceea a persoanelor care se cred doar bolnave de maladii pe care nu le au. Starea lor psihică însă, plină de o neliniște continuă, de o preocupare obsedantă pentru toate fleacurile ce le apar ca grave simptome, este totuși una care frizează boala. Căci închipuirea, ca și la isterici, e în stare să le provoace delir și halucinații.

Ne putem întreba cu îndreptățire dacă nu există cumva și sănătoși închipuiți, adică oameni care sînt profund afectați de anume maladii în ciuda fapului că se cred cu desăvîrșire sănătoși. Cu o strînsă argumentare, în același eseu, Liiceanu, folosindu-se de cazul lui Socrate, încearcă să ne convingă de posibilitatea, ba chiar de realitatea acestui lucru: așa se petrec lucrurile în doemniul spiritului.

Dacă bolile somatice sînt recunoscute datorită răului pe care îl provoacă, a inconfortului și a suferinței de care sînt însoțite, în cazul bolilor culturale și spirituale confortul vieții nu-i deloc alterat, iar boala este ingorată. Cum se știe, prostia nu doare, dar „ea distruge pe nesimțite, alterînd substanța spirituală a unui individ sau a unei comunități fără ca aceștia să știe”.

Boala fizică determină pe pacient să meargă la medic și să accepte diagnosticul și tratamentul pentru a se însănătoși. În cazul bolii spirituale, „cei care sugerează existența bolii jignesc; cerîndu-le să se îngrijească, ei nu fac decît să tulbure bolnavilor liniștea și confortul bolii

Boala spirituală este însă și o boală socială, nu doar indivizii sînt bolnavi, ci grupuri întregi, societatea în ansamblu. Boala se instalează cel mai adesea prin contaminare din mediul cultural, prin școală și educație. Indivizii sînt prost formați, deformați, infirmi spiritual. Dar mentalitatea dominantă îi încurajează să se considere sănătoși. „Sănătoșii închipuiți, odată denunțați, reprezintă una din speciile cele mai agresive ale omenirii”.

De obicei, în medicina spirituală, în urma diagnosticului, medicul va fi lichidat, așa cum a pățit-o și Socrate. Și asta pentru că depistarea și denunțarea viciului este pentru pacient o ocară și un grav inconfort, iar el ar trebui de-acum înainte să lupte împotriva tuturor achizițiilor sale: iluzii, alibiuri, duplicități, mecanisme de mascare. Bagaj care îi asigura confortul, liniștea și adevărul vieții.

Sănătosul închipuit ține cu dinții de onoarea sa fragil㠖 sănătatea -, în credința că nu are a se îngriji de o maladie de care nu vrea să știe. Și asta pentru că o asemenea recunoaștere i-ar deștepta simțul responsabilității față de sine. El nu catadicsește să se trezească din somnul dogmatic al sănătății stupid necondiționate. Și nu cunoaște asumarea nobilă și tragică a bolii ontologice, a condiției umane funciar șubrede și inconsistente.

Despre această fatalitate percepută ca un destin absurd dar inexorabil, despre această boală care înnobilează ființa umană, spune Camus cu un patos care-l caracterizează: „Important nu e să te vindeci, ci să trăiești cu boala”. E începutul unui manual pentru înnobilarea deznădejdii care, glorificînd „divina disponibilitate a condamnatului la moarte”, va culmina cu o declarație programatică: „Trebuie să ni-l închipuim pe Sisif fericit.” Un program dus pînă la capăt de cei care au curajul să-și trăiască conștient și fără să abdice în această unică lume și exilul, și împărăția, demonstrînd fără tăgadă c㠄o anumită continuitate în disperare sfîrșește prin a zămisli bucuria”.

Eroismul care pare a ni se impune în consecință astăzi, ca un imperativ existențial ce nu poate fi refuzat fără a ne periclita irevocabil autenticitatea - spuneam într-un text mai vechi - este acela de a ne asuma nu vreo presupusă splendoare a desăvîrșirii, ci condiția șubredă și sfîșiată - constituția mitic semnificativă a semizeului. Și anume, ipostaza celui menit să poarte simultan și penibil stigmatele unei duble și ireconciliabile eredități: jumătate de om, călărind fantasmatic - exilat perpetuu din patria legitimității - jumătate de zeu. Nimic nu ilustrează mai bine această condiție de un ridicol patetic, de un tragicomic sublim decît încrîncenata ispită de a ne avînta mereu într-un elan iremediabil șchiopătînd, vorba poetului, c-o aripă și-un picior, către un zbor candid închipuit dar incontestabil interzis.

Despre aceeași condiție, căreia-i surprinde o șansă nesperată, Blaga se pronunță astfel: „Boala care incită la creație este sănătate de ordine mai înaltă.” Și tot el, vorbind despre chemarea creatorilor, sesizează că aceștia sînt sortiți „să profite de legi ca de libertăți”.

Evident, sănătosul închipuit este scutit de asemenea avataruri și corvezi.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Domnule Cioacă, așa cum vă descrieți, doar după simptomele precizate, deduc că nu vă sare muștarul, ceea ce înseamnă că sînteți o victimă... fericită.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-26 09:39:52
         
 
  Domnul Atanasiu,
ca masochist sa stiti ca sunt profund jignit ca m-ati uitat...

cei ce sunt nepriceputi
printre care subsemnatul
prin scris scot cu mustarul
fiindca vor a fi batuti.
 
Postat de catre Dumitru Cioaca la data de 2010-03-26 03:16:48
         
 
  Text recomandabil, in opinia mea.
Fara alte consumabile subsidiare,
*
 
Postat de catre Andrei Ghejan la data de 2010-03-23 22:05:49
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Domnule CTA, vreau sa lasati un testament semnat, parafat, pe vorbe, nu merge! :))  
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-03-23 20:49:31
         
 
  daca se intampla "disparitia"dv. sau cu oricare de pe site, cred ca un semn de piosenie lasam.Sunt o buna crestina

Vasilica, sînt un creștin execrabil. Nu mult după ce, cu chiu cu vai, am fost botezat, sora bunicului îmi zicea cu drag: Cornele, ești dracu' gol!

Dacă o s-apuci momentul cînd o să mă ia necuratul, te rog să organizezi pe site un festival al rîsului. Mi-ar plăcea să fiu pomenit cu bucurie.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-23 20:41:02
         
 
 
"N-am citit comm-ul incriminat, dar Vasilica nu trebuie certată, are contribuții serioase sub textele necrofile."
(CTA)


Domnule CTA, era de bine in comentariul meu, referitor la textul dv.

Nu inteleg de ce exagerati si spuneti ca am "contributii serioase sub textele necrofile"! Stiu ca numai in subsolul textului Sabinei am postat o poezie in memoria regretatului Mile Carpenisan, un reporter caruia i-am apreciat reportajele si regret ca s-a stins asa, de tanar.O scrisesem aseara si am vrut sa o postez pe prima pagina insa vazand ca si alti colegi au texte in memoria lui, am avut bunul simt sa nu mai "incarc" si eu siteul cu aceeasi tema si m-am hotarat azi de dimineata sa o astern in subsolul textului Sabinei.Chiar daca nu mi-a fost ruda, o spun cu inima pe inima, ca, Doamne fereste,daca se intampla "disparitia"dv. sau cu oricare de pe site, cred ca un semn de piosenie lasam.Sunt o buna crestina.
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2010-03-23 20:23:18
         
 
  "Evident, sănătosul închipuit este scutit de asemenea avataruri și corvezi."

N-am citit comm-ul incriminat, dar Vasilica nu trebuie certată, are contribuții serioase sub textele necrofile.

E posibil ca Europeea să ia o direcție nouă tocmai prin ele. Mi-aduc aminte ce plînsete au fost la decesul lui Miloșevici.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2010-03-23 16:15:02
         
 
  Vasilica Ilie,
PSul tău este evident injurios, voi invalida comentariul și te rog să-ți repostezi părerea despre text, dacă ai înțeles ceva din demersul dlui CTA,nu despre "sănătatea" sau "insanitatea" mea!
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-23 09:43:20
         
 
  Un text incitant și interesant dezvoltat în ciuda tonului sec, profesoral; m-a pus pe gînduri:oi fi sănătos oare?  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-23 09:08:02
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE