PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
(7) Duminici cu Nicolae Text postat de nicolae tudor DE MÂINE NU SE MAI UMBLĂ DESCULŢ Dimineaţă devreme, pe stradă, nu erau decât şoferii şi croitoresele. Mai târziu trec câteva fete la lacu’ lu Marghiloman să se-aşeze cu c...ru-n apa rece. La orizont se-apropie iarna ca o prigoană. Şi va aşteapta pe pragul casei, ca un câine flămând, să deschizi uşa şi să-i dai. Au început să cadă pantalonii de pe duminicali. Acum îşi arată izmenele. Barbazână nu are, să nu-i facă năduf între picioare. Are doar un căruţ şi-un aparat de sudură cu care jupoaie pielea de pe om! Traian stă cu mâinile-ntinse, parcă-s aripi în zbor. E opărit la subsuori - de muncă. O să-l mângâie acasă nevasta cu „Jecolan”. Nu vorbesc încă, îl aşteaptă p-al treilea să râdă de ei. - Dacă era Calaie...! nu mai are răbdare Traian. Haideţi, mă, că viaţa-i cel mai mare frumos! Iată cum, omul, orice-ar trăi, se simte la ţăruş, cu laţul sugrumându-i gâtlejul. Nu poate respira decât sufocat. Nu poate să-şi dea drumul, să trăiască deplin. A devenit dependent de ţăruş. El nu e-n stare, să vină altu s-arate cum se mănâncă şi se râde, cum se-nchină, se-nţelege sau se face avere. Să... ejac-leze ăla! Tu trebuie să fii prin preajmă, precum câinii în jurul farfuzei aflată-n călduri. - Tu ştii ce zi e azi? se-apropie Barbazână, verbal, de el. E ziua ta. - De la Traian pân la Dumitru e ca de-aci la Decebal. - Azi e Sântu’ Dimitrie Ba-sa-ra-bov. - Basarabescu, poate vrei să zici. De ce te-ntorci cu faţa către ruşi? - Mă râcâi la vorbă? Basarabov a salvat poporu' român. - Ăla care a fost al nu ştiu câtelea după Lenin? De la ce l-a salvat? - Mai citeşte. - Lasă-mă cu „bov”-u’ tău. Înseamnă că trebuia să fie zi naţională. - N-o să fii niciodată lămurit. Eşti gnostic sau ateu? - Dacă io cred în Dumnezeu, ce sînt? Cred, da’ nu sînt credincios. - I-auzi, bate clopotu’, du-te la biserică! - Aia-i, că nu vreau să mă duc! Du-te tu! - Dacă crezi, înseamnă că eşti normal. - Nu sînt. - Sîntem toţi răi? - Zi-ne, mai exact, haramgii. C-avem legi pentru oameni şi funcţionează aia pentru animale. - Şi răi de jos, şi răi de sus. - C-avem viaţă de porunceală, de-aia. - Viaţa e ca apa. Vrei să aibă un pic de gust? Pui dulce-n ea; dacă vrei să te ameţeşti, pui alcool. Când te-apropii de femeie, e mai ceva ca tăria, e-o ameţeală pe care ţi-o dă înalţimea. Da’ se consumă repede, moare ca flacăra chibritului. - Ah, m-a luat iar cu rău’! - Cum aşa? - Nu-ţi dai seama prin câte ierni am trecut? Mi-e teamă că m-am făcut puturos, aşa mi-a zis az-noapte nevasta. Epuizatul din faţa mea e palid şi merge şontâc. Trebuie să facă tot timpul ceva, altfel nu poate să mănânce. După amiază o să meargă la unu mai sărac decât el, unu care n-are-n curte decât o frunzuliţă căzută din pom. L-a rugat: „Dau crucea jos, n-o cumperi tu?” Şi-l bucură că doar dă scrisu’ jos şi scrie altu’. Plus că are şi poză gata pusă. Acasa lui e tare-ngustă la faţă, da’ nu ştie de ce. Aşa-i şi la Didina. Şi-n îngustimea aia Didina are afumătoare, băiete. Are şi coteţe, are de toate! - Mai trăieşte donşoara Didina? - Are 94 şi trăieşte. Acum afumă babic; face-n cantităţi mari şi vinde. Da’... mersi,-l are pe fisu-ăla care stă acasă, şi pe fisu-ăllaltu’ care-aduce de la abator. Brava lor! Şi blocu’ lângă ea. Numa colonei! - Tu ţii socoteala la toţi? - Cică are acte. Sanchi! - Pe ce are? - Are acte de... vecin. Cu-un supraom. Şi... cin' se pune cu ăla? Mă lupt să obţin şi io acte de vecin cu ea - dacă ies mâine-poimâine ăştia cu babicii!? Nicolae, lumea se-aşează-n matcă, se-aşează ca zaţu’ vărsat în farfuria cu apă. Ca peştii-n acvariu: unii la un loc, alţii mai într-o parte. Tu ce faci, Singurule? - Privesc zaţu’: oricât l-ai tulbura, se-aşează-ntotdeauna-ntr-o formă de om. - Grăbeşte-te să prinzi un loc. Să ieşi şi tu ceva, să vadă lumea c-ai işit. Că, de mâine, se strâmtează. Tareee!! Fii şi tu măcar vecin cu cineva! Vino vecin cu mine! Ştiiu, tu vrei să plecăm la luptă? Hai la luptă! Rusu trecea cu ţigara-n gură pe sub apă şi pe noi ne găseau dracii de frig! Simţirile sunt şi ele pân la un timp, da’ se termină cu ele. Mai bine stai pe c...ru’ tău, că n-o să mai ai loc să treci pe stradă. A ajuns nesimţirea la modă. Am văzut în cutia de poştă! - Nesimţirea nu ştie ce-nseamnă să-ndulceşti o damigeană cu o juma de pepsi să iasă... pecsi! - Io, dac-aş fi primar, aş face program: de la 18-19 se mănâncă - sunt unii care numa beau! De la 19 la 20 să se bea, că sunt unii care nu beau! Iar de la 20 la 21 să te iubeşti! Că sunt mulţi care... - Io aş muta străzile prin fundu’ grădinilor, e nevoie urgent de o altă linie a dreptăţii... - Ai voie să faci orice, doar nu ai voie să nu faci. Dau drumul la gaze. Dacă mai trăia Desculţu, de deseară se încălţa. Pe stradă trec credincioşii de la slujbă. Recunosc câţiva. Sunt la costum şi merg ţanţoş. Privesc înspre noi cu o detaşare amestecată cu dispreţ, ca şi cum ar trece pe malul gârlei. Iar gârla e iadul. Adică noi. Biserica să stârnească, oare, omul împotriva omului? Să nu cultive ea iubirea, să nu-l împingă să sară în ajutorul aproapelui măcar cu privirea? De s-ar salva cineva. Măcar ei, credincioşii. OMUL CU PORCUL E toamnă. Cum se crapă de seară, îţi cade noaptea–n cap, ca şi cum ai stinge becul. Frunzele dau năvală şi-mi trec pragul. Vor să le văd. Cobor privirea peste verdele-mpestriţat cu galben. Frunzele… bolnave parcă-s înflorite! Îmi trece pragul şi Omul cu porcul. Omu-l afli din două vorbe scăpate. - „Măi… nu!” lărgeşte gura la porc. (Şi bate din picior. Dar porcul n-ascultă şi intră în local). „Ce bătaie ţi se cade ţie!” Dă-mi una să am tupeu, că merg la-mpăcăciune cu ăsta… „Măi, tu eşti bolovan!” Dă-l în gărdurariţă, s-a-ngrăşat ca un porc! E cât malu’ şi rupe şirele lu alea micile. Îi dau mâncare mai uşoară, l-am pus la regim… Face faţă şi la trei pe zi! După ce iau mălaiu’, -i dau şi lui porţia! Atât îi spun: “Hai, Vasilică! (am mers numa cu numele de Vasile, nu m-am complicat) Hai la treburică!” Şi-şi dă interesu, ne înţelegem din priviri. Merge slobod, că nu-l duc la tăiere. Ba chiar o ia-nainte şi mă ceartă: ” Hai mai repede, că fac pe mine, vrei s-o bag îndoită, că nu-i cu sculatu’ tău, e cu-al meu?” Stă la roşu la semafor, da’ nu mai merg pe departe, că-i greoi. „Măi, tătălăule!” - Ce-nseamnă? - Că nu-nţelege ce vorbesc io! „Da, mă, da, mergem! Vrei să spun mereu: Da, da, da? Îl aştept pe Radu, ia vezi, nu se vede? E greu să mă-mbrac gros, aşa cum greu mi-a fost şi să las căciula! Am văzut-o p-aia cu câinii, era cu ăla bălanu'. Mergea înainte şi io înapoi! Ea habar n-avea, nu m-a văzut, da’ am văzut-o io! Toată vara am strâns hălci de nailon. Când nu s-aştepta nimeni a căzut bruma peste ardei. “Ha, am strigat, v-am ajuns din urmă!” În fiecare seară i-am acoperit! Şi-i dau scump, că nu i-am cules din pom! O… curiozitate: io nu câştig de-acolu de unde muncesc! 'S numa hoţi la piaţă. Şi nu poţi să te bagi. Îi fac atenţi pe clienţi strângându-i de mână. Hoţii-şi bat joc de mine cum vrea buricu' lor, mereu m-ameninţă: ” Fii atent, diseară te fac!” Da’ tot i-am dat lu unu cu tasu-n cap. Hoţii lovesc când e-nghesuială, ori când plouă sau e arşiţa mare. Cu poliţia… acoalea! Atunci mă fac că nu văd, mă-ntorc cu spatele. Au ajuns să aibă tupeu: a plecat vecinu' la wc şi mă-ntreabă: “Pot să fur sacu’ ăla să mă am şi io?” Tac, fi’ndcă dorm acolu şi vine noaptea c-un pietroi de mi-l trânteşte-n cap. Cine-l prinde? (…) Şi mâine cică-i sărbătoare. Dacă stau şi mâine, ce fac? În călindar îs numa sărbători! Nevastă-mea, a draculi… of, Doamne iartă-mă, că nu-i a draculi (se-nchină), e la biserică. Dumitra o cheamă şi azi e ziua ei… Îmi zice mereu: “Nu mai fuma, mă, i-oti ce scrie pe ele! Barem fumează şi tu de-alea fine!” “Da’, ce, io găsesc banii pe drum?! Fumez după cureaua mea…” Să-i duc nişte flori - boala ei florile! Unu s-a chinuit paişpe ani cu nevasta, era paralizată la pat. M-a ferit Dumnezeu. Şi-n loc să se bucure c-a scăpat, îi duce doru'… Eti-lăi! „Măi… ghiorlane, stai locului. Ce-ai, mă, de suferi?” I-auzi cum face, “Ih, îh!” De… gras! Fi-mea-i menajeră la un doctor, stă-n oraşu-ăla, a' lu JeRe. Stă la plajă, ca noi pe prundu’ Buzăului... “Tată, trimite-mi analizele că vrea să le vadă docturu'! Vino-aici că vrea să te facă bine!” "Nu viu, fă, nu viu, nu vreau să mor p-acolu! Io sînt f-tut-născut aicea! Şi… de unde bani?!" Cum să te mai ajungi dacă s-au făcut comode muierile? Săpun de casă nu se mai face, nu se mai spală cu mâna... Străinii râd de noi, ne fac “Mămăligari”. Da’ ei mănâncă... cereale, iar aia-i tot mămăligă! Înainte puneam douăşpe ouă în prăjitură, acuma… doar două şi nişte mălai, să fie galbenă. Am ajuns să mâncăm pâine uscată, să işim la vopsea. Eh! Să-mi fie mie bine, nu mă-nteresează de altu', ăsta-i crezământu' de azi… Obrazu-i mare, mă! Sîntem toţi nişte jagardele, unu şi unu! Cum să ne mai rabde şi Dumnezeu când tac-su îi face lu fii-sa? Ştii cum e mintea mea? Îm-bâc-si-tă! Oare, trebuie neapărat să fim deştepţi, dom’le? Am zăcut azi în faţa televizorului. Telejurnicu: nu ştiu ce şi pe dincolo! Io n-am un leu şi ei vorbesc de miliarde! Dumnezeu ne-a arătat calea şi pe urmă nu s-a mai băgat! Intră Radu - amărăştean de-al nostru, lucrează la “Texti(co)la” pe o maşinărie poreclită “Mamaia”! E julit tot. Ce-a făcut el, ce-a dres, s-a urcat pe o magazie şi s-a rupt scândura cu el. Zice că, dacă era beat, nu cădea, umbla mai cu grijă. - Te-am aşteptat pe tine. Că vine Radu, că vine Radu! De ce-ai întârziat, ori nu ţi-a cântat cocoşu’? Am băut singur! Mă, ce faci? - Mă-nchei la pravac… - Credeam că te… deschei! - Îmi tremură mâna, că n-am luat jocu’! Mi-a dat aia bătrână nişte ciorbă şi nici n-am putut s-o duc la gură, ziceai că bat ouăle! Am dormit la stradă şi m-au zguduit maşinile de mi s-a deranjat măseaua. Şi-a-nceput… iar! De nervi m-am băgat cu bătău’ la porc ( am o… râgoace! ) “Ai mâncare, apă… de ce mai guiţi, mă, vrei să râdă vecinii de mine că nu-ţi dau să mănânci?” I-am dat c-o scândură, i-am dat să mă ţină minte! - Ce-al draculi te-ai făcut! Nu erai aşa! - Şi tu de ce laşi toţi ţiganii să ia apă de la tine? - Măi, Radule, e pomană… Poate, săracu, n-are-o pâine… Ştii, mă gândesc şi la ăla! Câte bine-uri am făcut io… Ţiu mult la oameni, da-s mulţi şi... pot să ţiu la toţi? - Să-mi fie milă? Dă-i draculi, de mine nu-i e milă la nimeni! - Am un pretin tare bogat, avocăc-tu Ionescu, dă pamblici pe gură! N-are bani de-o bere, tot io dau jumătăţica. Arză-o-ar focu' de democraţie, e şvaiţăr cu găuri! Nu mai înţeleg nici în cer, nici în pământ, cum a ajuns ţara asta românească? Au găsit proştii! Şi de vină e numa’ sectoru’ feminin! O-ntreb pe mama de nouăj de ani: “Bre, cu cine votezi?” “Cu ăsta, că-i mai frumos!” “Bre mamă, eşti o proastă!” Dac-ar fi toţi ca mine, n-ar mai dispărea lumea. Mulţi mor fără să ştie nimic, mor ca proştii. Tocmai a căzut unu pe stradă. S-a omorât singur. Fuma. Dacă doar bea, trăia şi-acu. Aşaa…avec plezir la cimitir. Popa: “Alleluia, alleluia”… cânta p-acolu. Ducea babele-n eroare! Pe mama! Să nu-mi spui că sifonu-i apă-mpinsă! - Io am cam întârziat, te las…”Hai, mă, aruncă-te-n stradă!” Aţii la el! Omul cu porcul iese grabit. Privesc pe geam. Trece o copilă frumoasă, are fustiţa numa’ oleacă! Dansează! Se… dezmiardă, adică! Porcul… îi dă roată. E toamnă, iarăşi… toamnă. De-abia toamna târziu se face apa bună. A FI, A NU FI Nea Petrică vine gătit la patru ace. Se exclamă: "O-hoo-o!" iar el se justifică ruşinat: "Gata, am terminat cu porcii, gata!" Este foarte răcit. Deseară, după ce va răsturna mămăliga, va lua repede un prosop, va ţine ceaunu’ sus şi va băga capu-n el să-l atace şi să-l scape dogoarea aia şi aburu'. Până curg apele de pe el ca după caloian. Nu intră-n cadă din superstiţie, de când i-a zis unu: "Mai ai doar două băi de făcut: una-n cadă şi ultima pe nailon…" Cu toate că mulţi i-au luat seama cât e de calm şi i-au prezis 1000 de ani. Azi a băut un pahar şi l-a luat de ochi fiindcă a cam pauzat în ultimu' timp. - Nu mai beau, îmi zice. Ştiu cât pun în căruţă, vreau să-mi dai o sticlă mare cu apă. Şi-ncepe să stropească pe jos. - Ce-nseamnă când dai cu apă? îl întreb. - Viaţă, Nicolae, viaţă… Am venit cu... viaţă! E gestul meu de bucurie adus vouă, celor care staţi şi vă chinuiţi în căldură. Vă rocoresc asfaltu' fiindcă am o bucurie mare. Da' să nu-ţi meargă gura carecumva: am fost cu bicicleta la maternitate, la nor-mea, şi am legat-o de gard. N-am vrut s-o las aruncată. "Cum e, bine?" am întrebat soţia şi cuscra care erau acolo înaintea mea. "Da, omule!" Şi ne-am îmbrăţişat, ne-am pupat pe obraji. M-am închinat cu două mâini! "Şi... ce-a născut?" "Gaură!" Şi ne-am pupat iar. Şi gata. Acu nu ştiu de unde să fac rost de nişte rocoare, că vin căldurile! Mai dă-mi o sticlă, vreau să-mprăştii viaţă şi-n faţa prăvăliei, c-acolo-i frumuseţea! Să ne-nconjurăm cu viaţă, omule! În loc să curgă de bucurie băutură pe gâturi însetate, el varsă apă din belşug, varsă cu inconştienţă, că se şi miră oamenii ce l-a apucat? Intră Fleoşconelu şi Mişu - omu' cu morţii, cel mai sărac din mărginime, dacă-nvârte pisica-n şifonier, nici n-are de ce se agăţa. (Petrică):- Am vin, vi-l arat, da', dacă vă dau, să-nnebunesc! Vă cumpăr de-ăla de rogojină, de l-alimentară… (Fleoşconelu):- Mă faci să-l măscăresc! (Mişu):- Beau io. Tata, când avea "mărăşeşti", fuma din ele numa duminica la stradă, în rest fuma tutun din grădină. Aveam ghiozdan din americă, o cârpă din care se faceau izmenele! Mama m-a născut în pielea goală. Cu ce-i pe mine şi tot sunt în câştig! O să plouă. Când îl visez pe tata, plouă. (Fleoşconelu):- Ce să visezi, eşti în stare tu să... visezi? Când nu mai poţi să duci crucea, apare… Mişu, te pândeşte şi stă acoalea pân-o ia. Şi ţi-o duce o bucată de drum, o-nfige-n pământ şi pleacă. Te tocmesc să-mi duci mâine crucea, cât îmi iei? - Dacă eşti viu, du-ţi-o singur… - Du-te dracului, cum ţi-o faci, aşa ţi-o tragi. Oricum nu-mi place de tine, săracule, prea metecăi. Caut unu să-mi care crucea şi nu mi se pare încă nimeni potrivit. Fleoşconelu a fost un fel de director peste nisipuri. A tras cât a putut. Se laudă: - Toaletam hârtiile, ştiam să le belmejesc, nu verifica nici sulea. Băgam c-a venit Buzău' mare şi-a luat tot nisipu'… A doua zi ocheam frumos o dună şi-o amestecam cu nisip spălat; şi făceam iar un... plus. Cereau nisip numa de-ăia de la partid! Şi le dădeam nisip cu pământ, başca ce mă cinsteau şi şoferii… Şefu’ meu era un nenorocit care făcea ştate false cu premieri. Că-l mâncau două putori. Pân' s-a aflat. A venit imediat un mare consilier şi-a luat un braţ de declaraţii. Cum să-l scap, cum să-l scap, că-l... băga? Pun bani de la mine şi dau o masă de ziua mea. Sanchi! Şi l-am îndemnat cu coniac, iar când a plecat la wc i-am furat toate declaraţiile. Na! L-am suit şi-n tren. Era… mangă. I-am dat telefon lu' şefu. "Auzi, mă? (C-aşa-i ziceam: mă.) Vezi că te-am scăpat". "Cum?" "Aşa şi-aşa." "Măi, da' diştept mai eşti!" Dacă eram prost, muream pe front, în război. Tata a fost în război, dar şi eu eram cu el. M-a purtat în desagele lui... (Mişu):- Unde e moralitatea la români, există? (Petrică):- Există, da' e secretă... PĂCĂTOSUL De Crăciun omul cel mai sărac suferă cel mai mult. N-are nici ţigară, nici bănuţ să ia un pahar. Ca niciodată, azi totul e-nchis şi nu e nimeni pe străzi. Parc-ar fi singur în acest oraş, în acest univers. Se-nvârte chiaun în susu’ şi josu’ străzii, de la un capăt la altul, poate–ntâlneşte alt om să-i ceară. Până la urmă revine la… “Urâciosu’, caietul pe care-l înnegreşte cu încă şi încă un +. Şi-i încondeiez partea ruşinoasă a existenţei, parte care se întinde şi se dezveleşte treptat. Îl încondeiez şi simt că-i presar sare peste răni. Astfel viaţa i se confundă cu cea de pe caiet, se reduce la 1+1,+,+,+… Datoria i s-a făcut deja mai mare decât agoniseala. După ce s-a întâmplat aidoma cu întreţinerea de la bloc. Mâine: curentul, apa, apoi mersul cu autobuzul, orice va deveni mai scump decât ce agoniseşte. Viaţa i se retrage spre ultimul aliniament. Te-ntrebi ce mai caută pe străzi fără certificat de deces? Încă şi încă mai speră prosteşte că i se va face cuiva milă. Poate a murit cineva care-i seamănă şi va fi recunoscut de urmaşi, poate va fi îmbiat spre ceva aburind sau alcoolind (e vremea colindelor, nu?) poate va primi un covrig cu o gaură cât de mică! Omule, nu-l îndesa pe cap să te sugrume, nu intră, e scris să suferi, să înduri. Înalţă rugi spre infinit. A trăi a devenit o mirare. Exişti doar într-o zonă confuză care te înghite treptat. Ştiu, vrei încă un pahar. Să intri în ameţeala aia care te face să nu mai simţi nici că ţi-e foame, nici altceva. Să nu mai vrei aer sau lumină spre ochi. Să-ţi ajungi ţie-ţi, aşa… bolovan, pată sau geamăt ce eşti. Să nu mai conteze că te arde-n capu’ pieptului sau la încheieturi. Oricum te strângi, te ghemui uşor… până ajungi mic, mi-ic de tot. Te retragi, odată cu viaţa, spre alt aliniament. Şi-o să te-nfrupţi, omule, ştiu, din ce găseşti aruncat pe acolo. Ultima şansă a omului sărac este gunoiu’. Iei un pantof, ce bine că–ncălţămintea nu se rupe egal, ce minune că oamenii–i aruncă pe amândoi! Te-apuci s-aduni pantofii care te-ncap. Poate Dumnezeu i-a rupt unuia dreptul şi altuia stângul, poate sunt cumpăraţi de la acelaşi magazin, poate-s acelaşi model! Adică… să te pricopseşti tu, din chiar doamne, cu o pereche minunată de pantofi, pe frigul ăsta, adică să nu mai mergi în gumari? Ar fi prea frumos. Râzi, omule, e modern să te-ncalţi cu unu de-un fel şi altu’ de-alt fel… Bine că sunt închişi la culoare, chiar dacă stângul se-ncheie cu şireturi şi celălalt nu. Gunoaiele au devenit paradisul spre care păcătosul - potrivit Bibliei – se-apropie fără sa vrea. Gunoaiele - o lume fără idealuri, Paradisul infernului. CRĂCIUN... FERICIT? Oamenii mi-au cerut să nu fac ceva să nu deschid. Că sunt singuri şi nu pot sta o zi întreagă-n casă. Au luat toate buzunarele la rând şi au venit. Toţi. Parcă s-au vorbit: mi-au adus o groază de bunătăţi şi au privit îngânduraţi cum se ridică aburu' deasupra. Aş fi bun pentru uşa bisericii! îmi zic. Am mâncat cârnaţi cu cei prezenţi, cu sărmanii, m-au ţinut minte că i-am văzut atârnaţi pe beldii. Dacă dai, Dumnezeu îţi pune la loc. La radio cântă „teotistu’ ăsta nouli”, şi nu se-mpotriveşte nimeni. Sunt trist fiindcă sunt în el. În 50 - vârsta de la care se moare. A intrat un cerşetor c-o icoană şi ne-am repezit s-o pupăm. Numa Cireşaru, nu. Că el e sătul de pupat - merge la peşte, îi pupă şi-i aruncă-n apă. Trece şi scriitorul Ruşeţeanu, într-un suflet, şi mă roagă să nu fac ceva să „las”... duminicalii! Pe la prânz plec acasă. Nu uit să las vorbă pietrelor şi ierbii unde sunt, în caz că mă caută aia cu coasa. Acu trei zile, nemernica, l-a-nhăţat pe unu de nouj de ani. Dar s-a lăsat aşteptată - cum a venit bietu’ om de pe front şi-a şi cumpărat prosoapele, şi a scris pe ele: p-ăsta-l dai lu’ cutare... p-ăsta lu’ cutare... Ce proşti au fost unii că nu s-au dus - uite ce de prosoape a avut! Numa’ cel avar a fost, ca-ntotdeauna, prezent, da’ l-a repezit tanti Floricica: „Hai, pleacă de-acia, nu ţi-e ruşine? Mai porţi şi cravată!” E o pustietate pe străzi... La piaţă chioşcuri falimentare atârnă chiloţi la geamuri. Unu cu şăpcălie, neregulat la timp că are o singură nevastă, povesteşte că n-avea loc pe canapea cu una, dar, după ce şi-au aruncat chiloţii, au... avut... Chiloţii, deci, se mai poartă, este nevoie de ei. Acasă mă aşteaptă o lumânare aprinsă-ntr-un vas roşu-intens, sarmale, un pepenaş acru, mămăliguţă... Visez o oră de apă caldă. Până se umple cada, însăilez aceste rânduri. Dumnezeu te lasă ce te lasă şi pe urmă te duce, de la spate, unde vrea. Am şi io spatele meu de vedere, ce vreţi? Ceauşescu a fost omorat într-o zi ca aceasta, să lase loc lui Iisus. Şi aşa era, dacă cei puternici erau putincioşi. „Mai bine nu intram în UE, ci-n Irak, a spus azi cineva. Uite ce bine le merge americanilor!” „Dacă ai izmene bune, poţi să dormi şi-afară!” a replicat Cristel şi a plecat în parc. (Aseară l-au încolţit jandarii: „Mă, îngheţi acia!” "’Oi îngheţa, n-oi îngheţa...?”) - Ile, de ce nu mergi peste graniţă? m-a-ntrebat unu care mă tot aseamănă cu Caragiale. Merg. Să văd câtă apă s-a strâns. Ups, nici nu i-am dat drumu’. O să–nchid ochii puţin în fotoliu. Gata. Apa este extraordinară. Ruşeţeanu scrie într-un eseu că apa este “mediul originar”. Intru în ea mai mult pentru răsfăţ. Da’ nu stau mult, că-mi vine-n minte ăla din parc, Cristel. Poartă numele lui Cristos. Caut bidonu’ cu ţuică, are fix 40 de grade. Pun într-o ceaşcă, îmi place să ating buzele de marginea rotundă a lutului, sticla subţire şi străvezie prea m-a trădat. Şi mă gândesc la duminicali. Dacă aş putea, aş băga capul în singurătatea lor, ca printr-un geamlâc uitat deschis, să-i văd cum respiră. Şi cum se ridică aburu’ respiraţiei lor deasupra. Deja mi-e dor de ei. Şi de mine. De ce nu s-o fi născut şi Iisus primăvara? VREMEA CAILOR E Crăciunul, iar eu trebuie să mă rup de familie pentru a fi cu clienţii care-au cerut insistent să le deschid localu’. Au acasă băutură, da’ nu pot s-o bea de unii singuri, aşa… Astăzi sunt veseli şi-mbrăcaţi cu hainele bune. Mi-au dăruit un fes roşu cu moţ şi mă obligă să-l ţin pe cap. E o “ho-hoo”-ială de nu ne mai înţelegem. Brusc le-au dispărut grijile şi feţele lor îndelung chinuite de încordarea muncii s-au destins a zâmbet şi împăcare. Câţiva au fost la biserică şi, pentru că i-au pus să stea în genunchi, au plecat. Că nu pot să stea. Intră Sârbul cu o farfurie mare plină cu aburinde. Forfotul încetează şi ochii aţintesc lumânarea, ce se lasă aprinsă cu drag, şi buzele care rostesc timid: ”Fie lu’ tata!” Tatăl lui, ştie toată lumea, a fost, fără să vrea, negustor de cai. Unii spun că era sufletist şi dădea şi cămaşa de pe el, alţii că se vârfuia singur. Dragostea pentru cabaline a avut-o de când a fost impresionat de un cal nemţesc, un murg bătut cu negru, adus de pe front şi îngrijit de ai lui în urma rănilor căpătate. Trebuia să te urci pe scaun să-i pui zăbala, nu exista altul să-i dea înainte. - Tataia Lache - ne povesteşte - a fost la viaţa lui un om al draculi, da’ vre’nic. Lumea avea respect pentru cuvântu’ lui, fiindcă a ştiut să ţină banii şi a cumpărat case la toţi cei şase copii. Cu zeci de mii de lei, când nu ştiu câte kile de marfă erau un leu. Un mare noroc al vieţii sale a fost Foametea din ‘47 când l-a prins cu cereale multe. Lumea nu avea ca el cereale pe trei ani, aşa că-şi permitea să ţină şase cai. A fost atunci o secetă doi ani la rând. În primu’ an au scăpat toţi, da’-n al doilea se murea. El a luptat cu cerealele alea şi a mers numa-n câştig. Săracii îi cereau să fie primiţi la muncă şi erau mulţumiţi doar că mănâncă, fără să ducă nimic acasă. A montat roata la apa Buzăului şi o-nvârtea de aducea apa-n grădină. A pus atunci multă varză şi nu se făcuse nicăieri. La 12 ani tatăl meu a cerut să mâie singur caii la adăpat. I-a aliniat şi-n galop trecea de pe unu’ pe altu’. Tataia striga: “Anico, moare!” Dac-apuca să se urce pe cal, nu-l mai prindeai. Io, la 12 ani, am plâns, mi-era frică să mă urc. “Ţi-am zis să înveţi, mă mustra, că mor şi n-o să ştii să te uiţi în gura unui animal!” N-am zis niciodată lu’ tata că n-am zahăr în ceai. Într-o noapte, copil fiind, a făcut pariu că sare peste un canal mare. A aşteptat să se culce toţi şi s-a dus pe ascuns. A venit în viteză şi s-a rupt malu’ când a fost atins de cal cu picioarele din faţă. A visat tot timpu’ un cal ca ăla. Şi i l-a găsit Bulibaşa. Îl chema Jar. Cal cu simţ, te lua vântu, cel mai mare din trei judeţe, nu mai plecai de lângă el! Tata gândea cum ar gândi un animal, îl apuca hotărât de nări şi calul nu câştiga teren în faţa lui. Când veneau sărbătorile de iarnă ne-adunam în Orăşel toţi care cunoşteam la cal. Era vremea dansului cailor, a întărâtărilor şi întrecerii. Îi împodobeam care mai de care cu salbe de clopoţei… “Aşa să faci!” i-a zis tata lu’ unu cu care se contra. A ridicat calu-n două picioare la punctu’ mort şi a stat aşa cinci secunde - secvenţă de Sergiu Nicolaescu! Da’ l-a ridicat prea lumânare şi n-a apucat să se prindă de coamă, să fie în echilibru, a ţinut şi frâul prea strâns, şi-a tras şi calul după el. Aia i-a fost moartea, şi-a făcut-o cu mâna lui. Tataia plângea disperat: “Di câti ori ţi-am zis că mori di cal? Di câti ori?” Aţi văzut cal să-i dea lacrimile? Lui Jar i-au dat la intrarea în cimitir, şi tot trist a rămas pân-a murit şi el. TAC-SU LU’ BIN LADEN - Ai fost când l-au spânzurat? este întrebat Tac-su lu’ Bin Laden. P-acolu e bine? Vântu’ din ce parte bate? - Nu sînt ăla, sînt altu! răspunde. Mamă, bătea un vânt de mergeam aplecat. Aplecat tare! De-abia mă luptam cu el. După ce am dat colţu’ străzii, buf, jos! Acolu nu mai bătea vântu’ şi-am căzut. Dacă mai stăteam o oră poate trecea ceasu-ăla rău’. Unu, cică, să-i dau un eu’ că m-a dus tutuca. “Da’, ce, ai fost maxiu? M-ai hurducăit cu căruţa de m-a luat dracu!” Ce,-am scăpat? C-am mers de-aici hă-hăă… “S-ajungi să te mănânce şi să nu poţi să te scarpini!”- i-am strigat. Era lume cum îs ciorile. A fost un balamuc de toată frumuseţea. M-am dus în mijlocu’ drumului să văz şi-ncolu, şi-ncoace. Se urcau bubuielile până-n slava cerului. Vâjjt! pe la ureche o de-aia. Am pus mâna: „Aşa, deci? Las că v-arăt io!” Şi-am adus… carbide. - Io te-am întrebat de Irak şi tu vorbeşti de Revelion? - Nu ţi-am spus că nu sînt ăla? Oricum, pe americani nu-i am în evidenţa de omenie. De ce vii tu de la mii şi mii şi mii de kilometri să…? L-au omorat în “Ziua sacrificiului”, asta-nseamnă c-a murit nevinovat. Acu lipseşte la inventar. - Pui palma lu’ Husein? Ai noştri l-ar fi omorât ca pe Ceauşescu şi s-ar fi-astâmpărat totu’. De ce l-o fi ţinut atâta? Era un nenorocit. - Au intrat peste el cu forţa. Că are arme, că are de-alea… Şi… n-avea! - Dă-l draculi, c-a fost dictator, l-a-mpuşcat pe giner-su! - Un şef de stat trebuie să dicteze. Ca-n familie. Tata, cu cizma-n c-r: ”Treci, mă, la culcare!” - Da’ prea-i luase la omorât pe toţi! Face cruce ridicând mâna-n dreptul ochiului, agitând-o scurt, cum ştergi un geam îngheţat să vezi prin urma lăsată. - Ştii ce mi-a spus o gânditoare când eram mic? “Dacă nu furi la timp, n-o să ai!” Asta-i lumea de azi. Todorele, dă-mi ţigări, că lucrez la-nălţime. M-a pus nevasta să tai crăcile şi mă ia dracu-n măr! Dă-mi şi-o bere, da’ nu-mi da la kil, că se urcă pe mine şi mă nenoroceşte. Azi noapte, în liniştea mea, hop, mă ia în braţe. Şi m-am încremenit: “Hiii, mamă!” Hai s-o mai! Şi, panarama de mine, m-am jucat cu ţâţili! Când te ia femeia-n braţe, îţi vine s-o bei cu lapte! (Strănută) “Hooo, că viu! Ia mai stai şi tu după mine, ce, numa’ io?” Mi-a mai rămas un pic de ţuică, o iau cu mine s-o mai pup! Schimbă-mi o juma de leu, că-mi place să mă joc cu monedele-n buzunar. Ieri ne-am găsit nişte sfinţi şi-am făcut-o ca lumea… Da’ vă spui deseară… acu plec… ZILE NEGRE Anul a început cu zilele negre – oamenii scot banii încăpuţi în cutia de chibrit. - Coane Nicule, mi se adresează Mortdefoame, vreau să zic şi io ceva, da’ după aia nu mai zici tu nimic. - Am şi eu supărare! - Nu-mi spune, sînt sătul. De sărbător’li-astea m-au lăsat toate. Doar ce-am mâncat un cârnat bătut în tain de vânt. Am luat de trei ori şi-am băut apă. Că ustura! Mai am unu-n pod, da’ nu mai am cum să mă urc după el, c-am băgat scara pe foc. Am dat şi câinelui o mărgioară, că am un câine pripăşit. Intră de zici că intră la el în casă. Ştie: mă duc la sifon? – o ia-nainte şi se opreşte exact la sifon! Amm… ce-am mai făcut, Doamne? Aha, m-am culcat la 10, e ora mea, şi m-au trezit niste bubuituri pe la miezu nopţii. Am işit afară – vecinu, cu nişte făclii, zghiera cât îi lua gura. Era beat, m-am şi mirat cum de găsise uşa!? “Mă, eşti om în toată vârsta, ce-ai de ţichi aşa?” ”La mulţi aani, la mulţi ani!” la mine. ”Ţine-ţi limba-n gură!” “Avem un an nou, un nou început” “Şi ce dacă-i nou? E nou până deseară. Da-i frate cu ăla care a plecat!” De vreo 20 de ani se tot împuiază anii, şi,-ai draculi, zici că-s leiţi. Nişte arătănii. Mama lor ştii cine e? Revoluţia, fi-i-ar năravu’! S-a-mpuiat p-acolu, pe sus, cu nişte javre şi au işit numa lichele. De cine mai aparţine ţara noastră, ştii? Văd că Dumnezeu nu se mai uită şi El el în jos, numa’ apără de puşcărie! Vecinu’ meu a fost colonel-de-bulé şi–acu lucrează la o semibugetară, de-aia… unde se face mişmaş. Avea şampanie, băiete! Şi mi-a dat o scursură - o acritură ce n-am văzut. Bine că măcar face “Poc”! Era cu unu care venise la el, da’ nu putuse s-adoarmă, că, la el, doarme cu capul pe o pisică. Ce viaţă-i asta să viu aci şi să mă duc acasă? M-aş omorî, da’ pentru ce să mă şi omor? Azi dimineaţă mama mi-a cerut un leu să-mi spele şalopeta. O ţiu pe mama cum n-ai matale foc acia… Cade şi se ridică. Trebuie s-o duc la spital, m-a apărat, săraca, de apă fiartă. O duc repede, o iau p-acolu, p-acolu şi–ajung… - Dacă ai nevoie să te ajut, vin cu... căricioru'... TILI RAICOVICI E nod de seară şi-un frig de intră toate-n… “eroare”. - Nici n-am apucat să dorm azi noapte, că s-a terminat repede. Un mic bob de liniştire poate c-aicea-l găsesc, la matale… Săracu’, Bunu’ meu, s-a dus ptru! S-a… dus! Dă-mi o bere şi “Winchester”-ele să le fumez lângă salcâmuş. Ce-o fi aia… “Haie”, c-aşa-mi spun toţi? Ita la el, vine slabu’ de înger, Ciripitoru! Are nişte buzunare pân-aicea, încape litrăcelu’ cu vin. E marimos, suferă de banca-ntâi. O să trăiască mult, că n-are uzură familiară... - Ce jăvrăieşti acolu? intră în vorbă… Ciripitoru. - Spuneam că nu trebuie să ne plângem de zile, că alea sînt. Cine nu-nţelege, nu-nţelege de fel… n-ai ce să-i faci. Omu-i cel mai prost animal... - Nu se mai dă nimic la pensie. Adio de-aia, adio de-aia… - Asta e Sfânta Cruce-a mea. Ţi-o dau… ţie, ia-o! Te şi cinstesc, c-am vândut locu’ de veci, l-am băgat pe tata-n altă parte. - Să ţinem minte gaura pe unde intrăm în UE, să ştim pe unde să işim când ne-or lua ăia la trei păzeşte! - Am făcut revoluţie digeaba, îşi bat ăştia joc de noi cum vor… - Am de toate, mă doare-n cot, ca pe şoarecii de la siloz! - Dacă nu furai, nu aveai nimica. N-ai şi tu oleacă de suflet? - Am avut… odată. Mă uit mereu în oglindă şi-mi spun: “Am nevoie de mine. N-am nevoie de nevastă, de prieteni, am nevoie de mine…” - Să-ţi spun ultima variantă. - Te gândeşti la centur-acuma? - Toţi vor să se facă cheferişti, să mănânce şi… noaptea! De ce-ai dat cu picioru' la sârboaice? - Mă băgau în pământ pân-acu! Sârboaicele stăteau cu ochii pe noi, pe mecanicii de locomotivă, c-aveam salariile mari. Taţii le dădeau case, nici nu ne mai schimbam de salopete, veneam aşa, să ne vadă ele! Sunt scăpat, n-am obligaţii. Boem ştii ce-nseamnă? Mă-nsor mâine, da’ cu cine mă culc la noapte? - Amea e-o bunăciune de femeie. Mi-a plăcut mirosul ei şi am rămas rănit. O fac tot timpu' din ochi… A-nnumărat de câte ori s-a simţit bine! - Femeia–i o… bipedă! Aşa-i zic. Ne-arată trupu’, ca pe o prajitură, iar nouă, mai rău ca la copii, ni se scurg ochii după el! - Inima încalcă toate regulile, ce să-i faci! - De Craciun fac nişte cârnaţi de oaie, îi las să se usuce ei bine, şi rup: “Haţ!” Şi bag vin roşu, să mă taie apele, să-mi curgă de pe frunte şiroaie şi-ntr-o parte, şi-n alta! Am şi-o tescovină cam… urâcioasă, dacă bei un pahar, nu mai pleci, cauţi patu’! Jinduieşti? Hai să intrăm veseli în nou’ an! - Io aş mai rămâne... câţiva ani… Măi, ce semeni cu Tili, eşti bucăţică ruptă. - Ai auzit cântecu’ ”Pă şoseaua cu brazi mici/ Trece Tili Raicovici”? Douăzeci de scaune dacă primea în cap, nu zicea “Au!” În seara de Revelion a tăiat gratiile cu pânza de bomfaier, pe care o ţinea în talpa de la bocanci, şi s-a dus de-a dat noroc cu… Şefu-nchisorii! - Io am auzit că l-a bătut pe unu care venise c-un sac să fure de unde era el paznic. Că „de ce dă jala cu sacu', să vină cu căruţa, că tot aia riscă!?” Dacă te vedea că eşti prost, te bătea că „de ce eşti prost?” Era hoţ la drumu’ mare, fura de peste tot, nu ţinea cont. - Ba fura doar de la bogaţi, săracului ce să-i ia, cenuşa din sobă? Pe câţi a scos el din iarnă…! Când intra într-un sat, se ştia: "Vine Tili, hai să fugim!” Trecea cu căruţa peste garduri, toată lumea era a lui! Avea oameni şi lua orice vită-ntâlnea-n cale. “E-a… mea!” zicea. Nu se mai naşte, a fost cel mai vestit, te-mbrăca-n bani! - Era bandit, nu haiduc! - Cartofar! Punea garda lui, una la un cap de stradă, alta dincolo şi… opera. Punea cartofu' pe gâtu victimelor şi le zicea că-i grenadă! Era un om cât uşa asta, semăna cu Alain Delon şi citea gândur'le omului. Era scump la râs, da’ lăsa loc de bună ziua. Osânda lu' Dumnezeu i-a fost uşoară fi’ndcă n-a omorât… Lucra-n stil mare de tot: lua o căţea-n călduri, o dădea câinilor şi nu se mai s-auzea ”ham”! Odată a văzut o femeie cu un copil şi-o găină–n mână. A rupt gâtu’ găinii, a umplut copilu’ cu sânge şi-a intrat la „Urgenţă”, cu el în braţe, peste un doctor pe care pusese ochii. Se-mbrăca în general, în ce voiai. Dacă mai trăia, acu era de el. E timpu’ lu’ 8 spre… noapte bună. Iar ei vorbesc, vorbesc într-una despre Tili. Ciripitoru începe să danseze şi-mi oferă de băut. Înseamnă că vrea să stea mult. Dă din cap, nu-i convine că l-am refuzat. Se uită mereu spre buzunarul de unde Haie scoate câte-o bacnotă şi-achită băuturile… Intru la idei când comandă coniac şi-i pune acestuia în paharu’ cu bere. Tot acolo-şi scutură şi ţigara. Lui Haie îi place şi... cere şi el. Şi cere, şi cere, şi cere… Spun că e unşpe noaptea şi trebuie să-nchid, da’ comandă încă un rând. Haie s-a ridicat să plece de câteva ori, însă „pretenu’” de pahar l-a ţinut pe loc inventând ghiduşii dansante şi tot felu’ de trucuri. Acum dansează o manea la modă ţinând cu mâinile bacnote verzi pe ochii închişi, ca într-un ritual păgân, un fel de dans al aurului. “Nu văd, zice, nu văd, nu văăd!! Să bem, să bem până la ziuă!” Iar Haie pare încântat, n-a mai stat în local până-n crucea nopţii ori până în nod de zi! Io nu sunt legat la ochi şi ştiu că trebuie să se-mplinească destinu’. E doişpe. Doişpe şi ceva. E unu. Ciripitoru îl măsoară şi decide: e… gata! - Hai să mergem… Haie simte că va fi… “făcut” şi strânge instinctiv portofelu’, prin haine, cu ultimele puteri ale braţelor. - Stai la distanţă, îi zice. Ia-o-nainte. Cum face doi paşi de la uşă se dezechilibrează şi cade peste mesele din curte. Nu poate să se ridice. - Hai, ridică-te! îi strigă Ciripitoru satisfăcut. Da’ Haie nu poate. Deci trebuie... ajutat! Acum e momentu’, durează doar o secundă: cu o mâna îl apuci de subsuoară şi cu cealaltă scotoceşti unde vrei. Îl scoate-n stradă cu greu şi, după trei paşi, cade iar. E clar, nu se poate ţine pe picioare. Haie este abandonat, fără suflet, în noaptea rece a acestui decembrie ploios. Spunea despre Tili că n-a omorât oameni? Doamne, să nu ierţi, să nu mai ierţi nimica! PUIERNIŢA DE PROŞTI Se pare că e-n firea omului să cauţi permanent un prost şi să râzi de el. Mănoiu, hâtru cum e, vorbeşte cu v’o şapte inşi să vină la Chiaburu că... “a pus de gând porcului”. Hai, să-l... taie! I-a băgat funia-n gură, a strâns, l-a trântit jos, hâţ, şi-a aruncat cuţitu'. Porcu'-a făcut “choo...cho!” şi gata. Povesteşte: - I-am zis: “Măi, fimiule, tai’-l, ia-i zilele. Tu, viaţa–ntreagă, o să te rogi de unu’ şi de altu’?” N-are... inimă! (Brusc ia porcul la bătaie) Na, na, c-al draculi-ai fost, n-ai dat înainte deloc! De-un an jumate, dacă ai şaij de kile! Mai aveai o întindere şi mureai! - Nu-i dai să mănânce ca lumea, cade de pe picioare! îşi dă cu părerea Mănoiu, cu ochii aţintiţi spre poartă. Aceasta... “hâţ!”... “hâţ!”... Şi curtea se umple treptat sub privirile mirate ale gospodarului. - Măi, şi i-am dat numa' cartoafe, da' s-a ales bules de munca mea. Când nu le voia, i le luam: “Îu, cine ştie ce-o fi în ele?” Cum s-a spălat arsura, guri hulpave s-au repezit să mestece şorici pe motiv că... au auzit porcul guiţând! Sanchi, săracul porc n-a zis nimica! Unu' o bucăţică, altu’ - alta... Până vede Chiaburu belitura! Se uită îngrozit spre Mănoiu, pricepe, ia enervat porcul în braţe şi fuge cu el în casă: - Măi, voi aţi venit să mi-l mâncaţi? Alaltăieri, tot Mănoiu, l-a pus rău cu nevasta. “Auru' tău e fals!- l-a zgândărit la inimă. Hai să-l băgăm în că-at până mâine, şi-o să vezi că-şi schimbă culoarea!” “De-al meu nu sunt chiar sigur, intră Chiaburu în joc, da'-l aduc p-alu Floricica.” Şi a dat fuga. Toată noaptea a stat cu inima la gât. Mănoiu a băgat şi el, da' ştia că e fals. A doua zi constată că nu i s-a albăstrit. Bucuros tare, aleargă-ntr-un suflet să ducă vestea nevestei, dar ea i l-a aruncat în faţă: “Prostule, a râs de tine, io nu mai pun astea la gât!” Au stat miştocarii ce-au stat prin curte, singuri, până au început să se simtă prost. Şi s-au hotărât să vină cu toţii la bar. Înăuntru e Vasea - alt prost, se-mbată de câte ori bea. Azi e supărat că mă-sa i-a aruncat gheata, neştiind că a dus-o la cizmar pe cealaltă. Şi... cum va trece iarna, că-i vai de el, doarme-ntr-un geamlâc pe un ţol? Îşi freacă genunchiul,-l doare de câteva luni, şi-afară geru’ bate la uşă. Se spune că cei buni se aseamănă şi se-mprietenesc. Observ că şi cei... ştirbi! Se caută unul pe altu’ să-şi ofere pătrăţele moi dintr-o ciocolată. Îi privesc cum molfăie... Nici n-a intrat bine, că Petrică ridică două „deşte”, semn că vrea la closet. Acolo începe să vorbească singur: “Deci: am un milion la spate, p-ăla nu-l schimb; la cămaşă am o sută, aia-i aparte, da' le zic că nu mai am bani! Cartofii i-am îngropat de-aseară sub nuc, lasă-i draculi, ce să-i mai car la bloc, să-i urc pe scări, pe balcon, să-ngheţe? Bine că nu m-a văzut nimini. Auru’ l-am lăsat în saltar, cheia am pitit-o sub preş... Pot sa beau liniştit un pa’ar, pe urmă merg în parc să mă uit la vrăbii. (Se priveşte în oglindă.) Proşti am fost, proşti o să murim. Când ştii cum eşti, de ce te mai uiţi în oglindă?! (Continuă să vorbească singur, dar auzim cu toţii ce spune): Io am crezut că-i ziuă, şi mi-a venit noaptea-n cap! Nu vezi cum e făcut omu'? Din ce bei - ai mai bea, din ce stai - ai mai sta! Când începi să fii prost, ajungi să dai în gropi. Mi-am luat o lanternă, să văz pe unde calc… Io cad mereu în gropile de pe stradă. De-aia le şi lasă Primaria, să aibă unde cădea proştii! Lumea cic-a fost prost Ceauşescu. N-a fost, dă-l în mă-sa! Ivan, stă la o masă-ngândurat. Radu–l descoase. - Am probleme cu teiu'. De fapt cu Vădana: “Ivane, iar îs frunzele la mine pe trotal!” A draculi, să lăfăie-n bani, ca vrabia-n praf! - E bună vădana, are ţâţele slobode, zici că-s vinete de-alea strâmbe!... Pe una te culci, cu cealaltă te-nveleşti! Degeaba alergi după ea, dacă nu i-o bagi şi tu... un pic. Aplică Legea cucoşului: “unde-o prinzi, acolu s-o!” Hai, mă, pune mâna diseară, că de mâine nu se mai pune mâna pe nimic! O pupi, o apuci, o aia... Nu te lăsa pe aleluia, doar nu eşti clugă de coceni... - Aşa-s femeili, te duc cu vorba, că-ţi dă, că-ţi dă… Da' nu mai sînt prost, gata, nu mai mi-e frică de ea... Diseară îi fac ţâţele praştie! Vasea e cu ţigara pe gata-gata. Îmi cere raiul pungii cu pufuleţi. Asta e toată mâncarea lui. Şi-i sparge, cu zgomot, între dinţi, parc-ar muşca sfârcuri de vădană. Nu mi-e poftă, cum nici lui Dumnezeu nu-I e. Aruncă în scârbă o gogoaşă căţeluşului apărut din senin. Acesta o prinde din zbor, dar o abandonează. - Să ţi-l spun pe Năiţă! (aşa-i zic clienţii, e chior de-un ochi, ca Nae.) L-am văzut pe stradă - era încârligat şi nu mai putea s-o scoaţă. Mi-era... milă! Se lasă pe spate, văd cum i se umflă nările. Azi a avut o lucrare după mintea lui… a desfundat o hazna. Acum a-nceput să iasă duhoarea din el, iar Mănoiu simte atacul miroaselor: - Cărel de-acia! - Că-ţi dau fumu-n nas? nu pricepe. Eti-al draculi, că nu-nghite fum! De la o masă la alta, tot gonit, ajunge-n curte. “Îu, 'i air afară, viu înăuntru!” Şi-aprinde iar ţigara sa puturoasă: - Hai, le zice, voi staţi acia şi io fumez pe partea opusă. (Mănoiu):- Opusă cui? Tot privindu-i, am înţeles că lumea se schimbă. Acum este între două ape. Iar torentul care vine-n cascade este cel puternic. Oamenii încep să se acomodeze cu gândul că Revoluţia nu-i decât un vis parşiv, iar soarta celor mulţi este să fie argaţi. Şi-ar argăţi destui, dar le e ruşine de lume. Sunt asemeni curvelor care nu se ruşinează pentru ce fac, doar că sunt arătate cu degetu’. Dar… nu va mai trece mult şi nu le va mai fi. Vasea nu are concurenţă, deocamdată, la golirea haznalelor. Cei care erau scandalizaţi că unii caută prin gunoaie, au ajuns ei înşişi să facă rondoul. Întâi adună cartoane, apoi ladiţe din plastic pentru foc. Unul a găsit o varză aproape întreagă printre foile de varză pe care le-a adus cu un “căricior” şi le-a făcut porcoi pentru păsări. A căutat printre foile zdrenţuite, a găsit-o şi… a mâncat-o. Cineva a aruncat un butoi cu brânză-mpuţită şi a dispărut repede din tomberon. Pentru o parte a cartierului mărginaş, expiratele de la magazine devin, treptat, o sursă constantă de existenţă. Numai pe Vasea pufuleţii îl fac să se simtă în paradis. Fanică Fir Lalea are 3 duble: cu una vinde, cu alta cumpără şi mai are una de control. - Prostul la prost trage, zice, omu’ la om, şi colorado la frunza de vânătă, că-i dulce. Se face, nu se face, îmi fac datoria pământului. Haideţi cu mine-n câmp, să simţiţi ce gust are acolu pâinea! Biboi (are două buboaie, nota mea) intervine: - Pentru zece kile de cartoafe pe zi? Dacă-ţi dai şi cu vasilină! Arză-o-ar focu’ de democraţie! Nu mai înţeleg nici în cer, nici în pământ cum a ajuns ţara asta românească? Au găsit proştii! (Vasea):- Ia, cine-i prost, să ias-afară! Manoiu dă tonul: - Ne-a dat afară, hăă-ii...! (Vasea):- A-şaa, aşteptaţi afară să treacă timpu'! (Radu):- Dacă m-ai dat afară, să fac, să dreg, dacă mai intru! (Fănică Fir Lalea):- Dacă ştiam că-s nemernici acia, nici nu mai veneam! Haideţi să bem la mine, că nu-i nevasta acasă... (Mănoiu):- Unde arde, acolo frig! Şi las porcu' să se scalde-n balacină. Vreau să văd cum se-ntărâtă ăsta.... (Vasea, ameninţând cu mâna):- V-am dat cartonaş roşu la toţi. Aicea-i puierniţa de proşti! Parc-am fi la teatru, iar Vasea este personajul principal. - Hai, zi-i! aşteaptă cu toţii, la fereastră, spectacolul. - Ce-au ăştia, au mâncat de pe jos? Ce să le zic? Chiar, ce să le zică el? “E un întunericism de nu ştiu de mine”- gândeşte, dând roată ca un animal în cuşcă. Afară se râde. Fără el. - Cum ’i-afară? - Boleşniţă ! Zi-i ceva!! cer glasurile. - Di ce unii aşa şi unii... mai aşa? Mă-ncearcă un sentiment al distanţei care-mi spune c-o să se termine visul umilitor odată cu răsăritul soarelui. Ce e un om: o mângâiere? Nimicul se întrupează pe această foaie întinsă şi nescrisă. De ce vii în faţa mea, infinit absurd, flacără de fluturi, vrei să mă arzi ori râvneşti la pufuletele din porumb? Viaţa-i făcută să urci ce urci, dar mai ales să cobori. Închid ochii. Sunt în spatele oamenilor şi constat îngrozit că nu am decât alternativa “delete”. Aceste rânduri se-nvolbură cu cele ale lumii şi simt zbaterea porcului cu funia-n gură. O să te las, lume, o să te las… Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE