FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Duminici cu Nicolae (3)
Text postat de nicolae tudor
IZGONIȚI

De-alaltăieri au venit rândunelele. De-atunci gândesc la izgonirea omului din Rai și la dorința acestuia de a se întoarce definitiv la cuibul dintâi, precum păsăricile negre de sub streașină.
Tot alaltăieri am fost furat de puradeii cuibului celor mai izgoniți din mărginime. Mă înfior la gândul că aceștia ar putea ajunge-ntr-o zi la zidul Raiului. N-ar mai rămâne nimic din măr!
Știu, Dumnezeu nu e un neputincios ca mine, sau ca atâția șubreziți care au nevoie de o cană cu apă ori să le fie jumuliți scaieții dinaintea tălpilor, nu trebuie decât să facă un semn și hău se face sub ghearele nelegiuitului. Cred chiar că-I este și tare dor de om. Când ți-e dor, când ți-e dor de un om, e bun și-un amărât de hoț, nu mai contează că te-a furat!
Ce tristă e această zi, ce tristă!
S-a înmulțit lumea cu dobitoace. Și au chipul Tău, Doamne. Dă-mi puterea ca, făcând un semn, un singur semn, să dispară niscaiva lighioi. E nevoie de aer curat pentru a putea medita. La mai bine, Doamne, nu vezi că, după ce ne-ai izgonit, stăm în genunchi și Te implorăm să ne rezolvi toate cele?
(Căpi)Tan Geogescu a ieșit la plimbare să « vază » cum îi stă. N-are nici un chior, da’ intră să bea pe câr. Și-l miră tăcerea.
- Nu subiectează nimeni p-aci? Ah, ce frumoasă–i viața, ce frumoasă-i… beată! Năzgâmbule, mai ieși pe la poartă să te vază femeili!
Dar Năzgâmbu nu se grăbește, stă și-ascultă. Astăzi are părul pus pe ceartă. Observ că i s-a-mbălănit oleacă. Totuși vorbește:
- Orice lichid comercializat în sticlă de plastic e P.P.P.B., adică: Preparat Pentru Proștii care-l Beau. Nicolae, scrie acolu c-am zis io! Ai țuică? Aș bea ceva direct de la țăran. Că nu mai am garanție, bre! Pune-mi o gloanță, să-i încerc puterea. Nevasta te-aduce-n stare să bei sau să dormi, să n-o mai auzi. După ce mori nu mai te-ntreabă nimeni cine ești și de unde vii! Adam a trăit 960 de ani, scrie-n carte. Unii nu caută-n carte, cică le-ngreunează mintea! Am cerut muierii oleacă de… număr. « Mai du-te și lasă-mă-n pace - mi-a zis -, mai rabdă și tu, nici n-a ișit lumea de la biserică… » Așa-s femeili, te duc cu vorba, că-ți dă, că-ți dă… Ce ne-am face dacă-ntr-o zi nu ne-ar mai da deloc? Gata, am tăcut!
- De-aia o ducem rău! Că tăcem cu toții! intervine Desculțu, aflat în trecere.
- Lăsați-mă! Lăsați-mă, că vin de la Râmnic. Nu vedeți că vin de la Râmnic? intră agitat Oan-Șuoan-Șiuoan, după ce a legat de un bolovan sfoara cu care a târât un câine.
Nimeni nu observă că « Și-Și» (numele presurtat, nota mea) s-a tuns. Duminicalii, când merg la frizer, spun că au fost la Râmnic unde, chipurile, ar fi unu care tunde gratis și-ți dă și o pâine la plecare!
- Oan, șuoan, șiuoan! comandă... Și Și.
Adică o țuică, o țigare și-o «fărâmă jumate de apă ».
(Cățelului):- Ce-ai, mă, de scoți limba-afară? Dă-i o cană cu apă, nu-l vezi? îl repede Tan Georgescu. E-al tău?
- E trecut la mine-n cartea de imobil, și-i mai diștept ca Tăriceanu! L-am crescut, c-am avut și io inimă. Mi-a dat nevasta ordin din Spania: « Poți să pierzi procesu’ cu moștenirea, da’ câinele, nu! » Da’ vreau s-o oftic! Uite, e frumos, are alb la gât și pe lăbuțe…
- Mi se pare că plânge, iar io vreau unu’ să latre.
- Eee… plânge că am umplut paharu’, da-i trece repede… Plângeam io dacă nu-l umpleam! E milos.
- Nu simt nevoia de câine, da’ sînt prea singur pân curte! Seara, am, n-am timp, mă uit repede la telejurnal și-aș vrea să doarmă cineva la spatele meu. Mi-a programat un țânc la televizor niște alea care umblă noaptea-n pielea goală. Că io, dacă nu mai e cine să mă tragă de mânecă… Era acu-ntr-o seară una așa frumoasă că lăsai trei neveste s-o iei pe ea!
- Nu-mi spune, și-așa nu țin minte. Pe Agarici doar îl plimbi și pe el pân la poarta parcului și-napoi. Mănâncă și croncănele…
- Ce-s alea?
- Boabe!
- Cum să dai boabe la câine? Da’ mămăligă ce-are? Îl ferește și de diabet...
- În ziua de azi nici nu se mai pune gura pe mămăligă!
- O-hoo… da’ mă costă o groază de bani!
- Cunoaște omu’, bre, te… mângâie!
- Da’ trece Buzău’? Nu vreau să se lase pân’ nu trece Buzău’… L-aș lua să-mi fac veleatu’ cu el! Nicolae, dă-i o țuică!
- Pe… caiet?!
- «De caiet nu e, nimic nu e! »
Oan-Șuoan-Șiuoan, cu paharu’-n mână, strigă spre cer: - « Ia-mi, Doamne, diavolu’ de la gură! » (mie): Dă-mi-l mai bine la pachet. Mai iau un gât, mai fac câte ceva... Pân diseară, ă-hăă, mai e o groază de treabă! Am o cloșcă și,-a draculi, nu mai vrea să stea pe ouă. I-am pus târna-n cap. Cum ajung acasă, o-mbăt, să stea acolu. Pe ouă! (Face câțiva pași și-și verifică echilibrul: «Nu cad, nu! ») Io nu pot să mă culc treaz! Mama, fiindcă-i trează, vorbește cu morții. Cică: « M-a luat Nenica de picior! » (Frac-su!)
- M-am dus cu pachete pentru-mpărțit, să le slujesc - povestește Tan Georgescu. Și-un drac de om a băgat mana și-a luat din coș. N-am mai ținut cont de biserică, de ni-mic, și l-am luat la-njurături: « Biserica mă-tii, dacă te prind… » Am lăsat coșu’ jos, și-aleargă după el! Am făcut v’o două ture pân-a lăsat alea din mână și s-a făcut nevăzut. În ziua de azi, dacă mai e cineva cu Dumnezeu, poți să mă scuipi!
Câinele, fără să fi greșit cu ceva, a devenit, ca și omul, un izgonit. Stă liniștit pe labele din față, cu ochii aproape umezi, și priveste-nspre mine. « Izgonitule, îi șoptesc, vezi cum faci! »

L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea un semn. Și tot aștept. De câte ori I-am vrut sfatul, am privit în sus printr-o pătrățică anume de geam. Sus-ul acela, ca la televizor, îl citesc ca pe ziar. Beau cafeaua și... citesc. Am ajuns să cred că norii trimit spre om fotograme. Observ un chip uriaș cu părul alb, mânios și trist, cam ca mine. Înoată cu dreapta spre înainte și în stânga ține un fel de carte. Amuțit și lacom, îmi umplu privirile. “De ce mi-arați cartea albă? Vrei să mă conduc după ea, ori să o scriu? Când Adam și Eva ți-au încălcat porunca, i-ai izgonit spre murire. Dacă n-o să pot?”
Mi s-a arătat Dumnezeu! A venit personal să-mi spună! Sunt cel mai fericit dintre izgoniți.

EU, NU!

Vine Cezar. Cu mâna întinsă și banii strânși cu grijă între degete, să nu se șifoneze! Nu se mai gândește că are de-a dreapta și de-a stânga ochi hulpavi să vadă. Vine să piardă o clipă de singurătate și să-l șterg de pe “Caietul de durere”.
- Cine-i? întreb, prefăcut, auzindu-i ciocănitul în ușă.
- Un… bețiv! Așa mă numesc io! Acuma să mă treci iar pe caiet: poc! Iar eu, tot așa, o să viu să plătesc: poc! Mi-a zis mămucili (așa-i zic muierii): « Du-te, duu-te! - și a făcut cu mâna-nspre bar - duu-te draculi! » Cu ce foc râdeați ieri, mi-ați speriat cățelu’! Când am văzut atâtea limuzini la poartă, mi-am zis: « Hait, cenaclu! » Parcă i-ai adunat cu magnetu’ pe toți! Stau și mă-ntreb: de unde vă vine să scrieți, că mie nu-mi vine deloc?!
- Ridic din “mucegaiuri și noroi”... sufletele dumneavoastră.
- Aaa, matale te iei după noi?! Da’ când vine câte unu’ cu… facerea și dregerea?! Dac-aș avea cu cine vorbi, mi-aș da și io drumu’ la vorbe frumoase. Da’ bibilica n-aș putea s-o țiu pe așa ceva. A venit cândva la canal unu… Păunescu și ne-a recitat, de aproape, niște poezii că nu mai știam să țin cheia-n mână. Că am fost mecanic la viață. N-am apucat să-i văd bine fața că stătea cu capu-n vecinu’ meu. Eh, am îmbătrânit cu totu’... Dac-o vrea Dumnezeu să mai mă țină v’un an-doi, treaba Lui, după mine poat’ să mă ia ș-acu! Vreau să mă las de țigare și nu pot. Măi, și am o vrere ce n-a văzut pământu’! Da’… cine erau, că nu i-am mai văzut? Spre sfârșitelea, ăla din capu’ mesei a zis: “Îmi pare bine că l-am cunoscut pe el!” - și te-a arătat cu degitu’… Oare am tramvaoa acoalea? (bicicleta – nota mea) Nu? Trebuie să caut până deseară o pietrică de-aia rotunda, baltac îi zice, s-o pună sub burtă. Se apasă pe ea și-i mai ia din durere… Mă invidiază femia că de ce Dumnezeu a-mbolnăvit-o și pe mine m-a lăsat? Dacă n-a luat o basculantă de bicarbonate, n-a luat nimica!
Intră Desculțu și Nicu Hoțu, și-ncep să vorbească aprins despre boli și spitale.
Afară e-o–năbușeală insuporabilă. M-așez la aer, la fereastră. Îmi place să mă relaxez privind cerul, dar am și o dorință ascunsă de a-L simți pe Dumnezeu. Am nevoie tot mai mult de o Perfecțiune și doar a Lui mi se potrivește. Câteodată mi se pare c-o găsesc în bobocii trandafirilor ce se-nroșesc de fiecare dată sub buzele mele și, fără vânt, se leagănă …
Stau la gemuleț și trec cu gândurile de-a roata. Un vântișor se iscă și înviorează câteva litere ce mocnesc indiferente în spuză. După ce un cuib de hoți m-a prădat. Întâi și-au făcut calea după apă, aflându-mă că ofer apă celor însetați. Încă îmi place să cred că voi fi iubit într-o zi!
Naivul de mine, bănuiam că e ușor să faci răul, că-i suficient să vrei! În toiul nopții am ajuns la casa lor (sforăiau de mama focului), dar n-am fost în stare să hârjâi bățul de chibrit pe scăpărici.
Dă-i încolo de hoți - niște nefericiți!
Indiferența începe să pună stăpânire pe cel ce devin. Am asistat astăzi la bătaia dintre doi țânci și... nu m-am băgat. S-au oprit mașinile din trafic, au coborât șoferii de i-au despărțit, iar eu eram stană de piatră. Chiar mă bucuram: așa, tată, îi îndemnam cu gândul, bateți-vă! E nevoie ca oamenii buni să acumuleze și ceva răutate pentru a face față răului. Altfel nu au inima aia să scapere bățu’ de chibrit!
Stau la gemuleț și mă-nvârt, indiferent, cu gândurile pe deasupra întregii mărginimi. Văd cerul, și mă opresc ca în fața unei icoane. « Ce vrei să-mi spui? » îl întreb. Ca la un semn, norii încep să se miște mai rapid ca avioanele. Cei deschiși îi tabără pe cei închiși, o pată cenușie ia forma unui chip de femeie râzând, apoi devine craniu și iar femeie, are gura până la urechi în fața albului ce atacă nemilos. Rarefiindu-se, mi se-arată un chip de prunc. Poate e unul dintre cei care s-au bătut? Imaginile se derulează ca niște diapozitive alb-negru, aproape că aud clic după clic. Sunt absorbit de cer, ochii mi se zbat să iasă. Simt o vibrație de fericire ca și cum în brațe aș fi. Înțeleg, în încremenire, de ce nimeni nu vrea să se mai întoarcă din neființă. Și mă întreb de ce nu se mai întâlnesc oameni ca Iisus? Mi-e teamă că mulți Îl iubesc doar pentru că are putere, nicidecum ca pe un ins căruia-i poți mărturisi ceea ce-ți frige lăuntrul. După care să mergi mai departe. Singur. Înhămat sau ținând de coarnele plugului, fie adunând cuvinte cu pumnul si aruncându-le de șapte ori către ceruri, fie înfruntând clipele singurătății cu seninătate așteptând o mână, ca o crenguță de iasomie-nflorită, care să nu-ți ceară, ci să fie câtva timp una cu tine.
Cum așteaptă, în zadar,
Cezar.
Stau la gemuleț și observ cum se rostogolesc vălătucii înfuriați și-un alt chip ce mi se pare familiar, dar nu știu de unde să-l iau. Cum nici pe Dumnezeu. El este peste tot și nicăieri.
Dumnezeu este câteodată ceva atât de simplu, gândul care se face vis și pâine, și apă... care vindecă și liniștește cu somnul.
Un copil se oprește în dreptul geamulețului: « Vreți cireșe? M-a invitat un nene să culeg din cireș! »
…Dumnezeu este, câteodată, ceva atât de simplu, precum copilul acesta care îmbie cu cireșe.
Cerul s-a întunecat brusc și aprind lumina. Pe scaune aceiași șezători și același năduf al umilinței trăirii. În câteva secunde începe o răpăială pe case și se aud tunete în depărtare. Clipocește lumina unui fulger, țâșnit paralel cu latura mică a crucii și dispărut, săgeată de foc, peste țări și anotimpuri. După câteva secunde se aude o trăsnitur㠓ce n-a văzut pământu’”, vorba lu’ Cezar. Parcă au explodat toatele din jur. Nicu Hoțu fuge speriat lângă sobă. Apoi ne cere mâinile să i le lipim pe frunte pentru a ne convinge că e tăiat de ape. « Aoleo, nu mai pot, m-a... corentat! Să-mi stea inima, nu alta! Gata, mi-am zis, m-a luat și pe mine. Mulțumesc, Nicolae, dacă nu erai acia, mă luai cu fărașu’. Credința ta m-a salvat! »
Și… rămân mut. Mă întorc la bucațica de cer să revăd chipul acela: dacă era al... meu? Dacă mi-a dat, cum I-am cerut, puterea pentru o clipă? Iar eu n-am fost pregătit s-o primesc și… « Doamne, ce să fac cu Fulgerul, unde să-l înfig, când, vezi și Tu, nu sunt în stare s-aprind un băț de chibrit? Nu, eu nu pot să trec prin om, cum nici Tu n-ai putut când Musolini Te-a somat cândva.”
Simt o sfârșeală cumplită. Dau fuga la oglindă și... văd: în ochi nu mai am deloc alb, totul e roșu!

FUGA DE ABSOLUT

În depărtare bate un clopot obosit - o mai fi și astăzi ceva -, pe plan național chițcăie diabetu’.
S-a zvonit că de anul acesta nucile se vor costeli. Viei - indiferenta și draga! - i-au dat căpușe neîncorsetate și timidicioase.
De la un timp cei care confundă ziua de ieri cu-alaltăieri mă consideră tare nefericit. Cum, nu mă uit la televizor și nu intru pe porno la calculator!? Și… de ce nu beau, doar băutul face parte din viață, nu? “Omule, trăiește și tu!” mi se strigă.
Păralb îmi apare gălbejit de tot, dacă-i iei pielea, oasele-i cad în țărână. Are un picior care, seara, se desumflă și ziua se umflă la loc. Și iese în curte de 3-4 ori până se zorește afară. Se simte ruginit, are spaima s-adoarmă că vin gunoierii să-l vândă la “Fier vechi”.
- Nu te-am mai văzut, îl întreb, ori ai murit?
- Ah, când eram io în viață…!
Și tace. Da’- i miroase gura a cuvinte, nici nu poți sta! Va vorbi, știu, va vorbi după ultima lacrimă.
- De ani și ani tot zic: “Hai, că mai am oleacă de necaz și scap, hai că mai am oleacă! “ D’- apar altele și altele… Am muncit mai rău ca roaba. Omule, nu există scăpare, bucură-te de ce-ți dă Dumnezeu…
Bâltâc a venit în mare viteză cu mașina! Toată lumea crede despre magaoaia lui că-i de-aia de cărat morții, da’ de unde!,-i de… plimbare, băiete!
-Dă-mi un colțisor de hârtie să scriu un număraș - îmi cere. Și… nu-i mai da de băut lu ăsta, că–i bun la baros! Dacă moare, cu cin’ mai fac construcția?
(Păralb):- Nu mai mă-nham. Bucur’-te, mă, de ce-ți dă Dumnezeu. Und’ te duci? Ai casă în trei L-uri, ui’ ce gras ești, cât vrei să te faci? Că ești diștept și, după ce vei fi pupat și-n fund, o să fii și mai și?!
(Bâltâc):-Am organizări mari de făcut, mă grăbesc să nu m-apuce bătrânețea!
-Vedea-te-aș moș!
- Măi, Păralb, nu mai mă lua la pulificare, crezi că-i ușoară buba să-i duci pe toți cu gura?
- Zici că ai liceul de facultate... ai scris pe ușă că ești specialist...! Pe dracu!! Nicolae, colosalii ăștia: mai mult! și mai mult!!
- Lasă-mă, că-s pe pârâciune mare de tot. Am ținut cu unu și n-am ținut bine.
Se-aude venind cel ce doarme-mbrăcat, ca animalele. Când înserează nici nu-l mai vezi. Lucrează la cucuiata, fără carte, pentru vila unuia - o vilă mamă-mamă, dai cu limba! Își târșâie picioarele până la “Băutorie”, să răsufle, îl știu dupa târșâit.
Zice că a dat la tembelizor de unu că i-a făcut lu mă-sa - una blondă care “avea țățele prea-n față!” Atâta a ținut el minte.
- N-o-nțeleg p-amea, ni se plânge, îmi cere mereu să nu mai beau, da’ mă-sa e mangă toată ziua! M-amenință cu goana dacă-i lipsește sticla cu gâlc! N-am văzut o așa beregată! Cic-o… umblă! O umblă fără rost! C-am și certat-o: “De ce-ai plecat, nebuno, așa devreme la pus castraveți, n-ai văzut că-ți ies aburi din gură? Castraveții nu se pun acu, se pun după ce se dezmorțește pământu’! E căldură 2-3 zile și… ies, da’ dă un frig și s-au dus draculi…” Are ea ambiție să nu mai vândă castraveții pe ușureaua…
În mână are o fărâmiță de pâine. Simplă. O mănâncă nu cu ceva.
- Tot ce-aș vrea să mănânc și io e prea scump. Mi se scurg ochii după roșu’ roșiilor… Sînt o groază la piață, -s aduse din alte țări. Iau câteodată una, chiar dacă știu că fâșâie cuțitu-n ea, o toc la salată și …toc și codița, c-am dat o groaz’ de bani pe ea! Am cercetat: colu, colu, colu... Doamne, unde-i de mine? Da’, dac-am fost sărac, am stat mai la fund…
Am obosit să tot ascult acești oameni, am obosit să le culeg vorbele și să creionez stampe cu o viață ce nu interesează pe nimeni.
În drumul spre acasă disting prin spațiile neverzi portofele golite și aruncate. Observ mai atent jurîmprejurul, elementele fără viață de acolo. Și mă întreb dacă piatra, lemnul sau țărâna nu se luptă din răsputeri să devină om? Și am certitudinea că vor atinge această perfecțiune fie prin puterile proprii, fie ajutate de Cel mai presus de noi. Caut, caut să găsesc omul. Și-l descopăr în capul străzii cum se lasă pradă ruginei. Îl recunosc fiindcă nu demult am fost apropiați. Pe unul l-am condus pân la poartă văzând că nu poate sta-n picioare. A doua zi i-am zis: “Matale ești om bun, mă doare să te văd căzând. Pune, te rog, limită, leapădă-te de băut!” A doua zi am aflat că era iar căzut pe stradă, râdeau copiii când urinau câinii pe fața lui și-i lingeau buzele. Acel om nu a mai putut să stea în două picioare. A fugit de mine, a fugit de reguli preferând să bea până se udă-ntre craci, și să cadă în văzu’ lumii. Cu el este un altul care… nu prea are ținere de minte. Un om ce muncește până-i pârâie oasele. Dar, cum are o brumă de bani, răvășește, parcă-i ia vântu’. Bea de când îl știu același pahar care costă 1 leu, dar, când comandă, vine cu 2 lei, și mă întreabă: “Mai trebuie, zi-mi, că am bani?” Îi înapoiez având grijă să-i ajungă în buzunar și să nu fie buzunaru’ în care ține batista. După un timp trimite pe altcineva să-i cumpere același pahar și–i dă tot așa, mai multi lei, întreabă dacă mai trebuie, iar acela, întotdeauna acela-i răspunde c㠓Da”. Îi fură banii obținuți pe câmp cu sudoare și gemete. I-am zis: “ Nu vezi că te-nș’ală halimoșii? Ține minte: un pahar costă 1 leu! Omul acela cu pumnii mari ți-a luat ieri toți banii să ți-i… “păstreze”, mai ții minte?” Atunci m-a ars cu străfulgerarea ochilor: ” Și io care credeam că i-am pierdut! Laasă, bre, că nu mai viu pe la matale! ” Și n-a mai venit!
Îmi tot spun că trebuie să las lumea așa cum e și să m-apropii de pietre, să observ cum se fac om. Dar nu pot, așa cum nu pot acești oameni să fie oameni. Mă degradez și cad ca aceștia, cad nevăzut în goluri de mine știute.
Mă întreb de multe ori dacă Adam Întâiul nu a fost inițial un prost, dacă n-a fugit intenționat din absolut, din ochii lui Dumnezeu!? A așteptat liniștit prefăcându-se că doarme, Eva a comis fărădelegea, apoi…

ARMONII COSMICE


Gata, a venit căldura – Desculțu umblă-n picioarele goale, chiar acuma trece pe uliță. Poeții au anunțat, și ei, primăvara. Să se termine iarna așa repede, nu se poate, trebuie să mai vină v’un minus, ceva…?
Dumnezeu mi-a trimis un străin, un moșulică - se pare că astăzi voi avea parte de… moșulici! Este din Dâmbroca și a trăit mai mult prin biserică.
Să vedem ce zice... Paracliseru! Stau lângă el pe terasă, martor: Soarele.
- Merg la fi-mea, stă la piață. Merg să-i dau o mamă de bătaie până face pe ea. De-abia s-a descurcat și-acu… s-a-ncurcat iar cu unu! N-a vrut s-asculte de mine deloc! Era frumoasă și cea mai avută din sat… c-am avut gospodărie, nu glumă! Fata asta m-a distrus, mi-a mâncat zilele…
- Credeți în Dumnezeu? îl întreb.
- Îți spui matale, în sat nu pot să spui. Nu există Dumnezeu. Biserica-i numa’ așa să nu se omoare oamenii-ntre ei. Înainte, popa trăia dintr-un salar, făcea proces verbal și semnam și io. Trecea acolo și liturghia, care era 10-11 lei! Acu… are 8 pogoane de pământ, tot banu’ e-al lui și nu se mai satură. A devenit un hoțoman. Și-și ridică un palat… dacă-l vezi, rămâi strâmb. Nu vrea să facem cimitir în curtea bisericii, vrea să strângem bani și să luam alt loc. Da' nu dau, nu mai dau nimica…
N-am mai apucat să aflu altele, fiindcă a plecat cât timp am servit un client. M-au impresionat la el pantalonii kaki din postav gros. Cred că-l protejează bine de frig prin câmpurile alea. În iarna asta duminicalii au îmbrăcat ștrampii nevestelor și… nu mai puteau de cald, râdeau unii de alții!
Încet-încet se umple localu’. E 8 martie și suntem 8 inși la mese, cu mine nouă. Cineva strigă:
- Să ne trăiască femeili!
Unii răspund în cor "Aăăăi!", unu strigă "Uuoo…!"
- Dacă lași țigările, femeia te va iubi de trei ori mai mult! îl apostrofează Vasili Țăranu.
Vasili Țăranu e văduv de 6 săptămâni și o zi, și este distrus că nevasta i-a plecat înspre Alexe, adică înspre cimitir. De supărare nici nu se mai apleacă să–și încheie șireturile.
- Am făcut pomană și eram gata-gata să iau gata făcute - se confesează -, da' cică nu-i bine. Trebuie să faci tu mâncarea, să iasă aburu-ăla și să se... ducă! Lumea asta-i nebună, m-au căutat unii să mă însoare! Că... n-am omorât-o io! Măi, n-aș putea mirosi altă femeie. Nu va pune nimini capul pe perna lu' femeia mea! Nici nu pot s-o sufăr!
Victor îl sfătuiește:
- Să nu faci prostia să iei divorțată, ia văduvă, că se întoarce. Și nici cu mustăți!
- Da’ a ta?
- N-avea când am luat-o!
- Mi-a venit azi noapte o frază… "I-o duc lu' Nicolae, mi-am propus. S-o... scriu? Las c-o țiu minte!" Și-am... uitat-o! Da' o să-ți spun câteva cuvinte, vreau să scrii acolo că le-a zis Vasili Țăranu. Când scria Dumas, oamenii mai erau oameni! Măi, se adresează, apoi, tuturor, haideți să facem o cură de râs, o viaț-avem, ce, facem pricopseală?
Până după amiază am fript macrou (să mănânc și io), am presărat sare peste „cașcavalul țigănesc” (!ridichile negre), mămăliguța s-a făcut ad-hoc la trei făcălețe, o bunătate de saramură (preparată de Vasili, care e bucătar renumit, solicitat la botezuri și pomeni) cu boia și nu mai știu ce, s-o sorbi cu gura din castron.
I-a întrebat de la ușă: "Ai ținut la bani în viața ta?" "Nu!" "Da’ la pingele?" "Nu!" " Nu mă minți?" " Nu, fi’ndcă pe unde iese cuvântu', iese și sufletu'!" "Intră!" Dar am rămas opt - Săndel, de bucurie că la ce participă el, a mers prin toate bodegile și s-a lăudat - ne știe tot cartieru'. Întâi și-a luat jumătățica - dumicatul de pranz -, apoi… colo un pahar, colo unu, de-abia sta-n picioare. E și înalt, mi-era teamă să nu cadă tocmai de sus. L-a dus cineva acasă - stă într-o garsonieră de-aia micuță-micuță -, l-a dus "ca pe o păpușă gonflabilă"!
Cei care n-au contribuit cu bani au venit la gard și privesc printre zăbrele. Beau pe drum… "ultimul drum". Toți vorbesc la locu' lor - nu mai zic "Arză-te-ar focu’!", ci... "Multă căldură!" Sunt: NaspeBuze, Puro, Colonelu, Doctoru de plante (Marcel), Victor strungaru', Calae, Ingineru (zis BETA) io și Vasili Țăranu. Doar pupăm berile - am scris cu markeru’ numele pe etichete, să nu se încurce sticlele.
Colonelu tremură tare. Cere o siameză (dublă, nota mea), ia paharul cu ambele mâini și-l duce rușinos spre gură. Privim în altă parte.
Naspebuze a stat un timp în Ungaria, apoi în Spania. A venit într-un parpalac alb cu tocă pe cap. Merge pe stradă și zice tuturor: "Bonasera! Bonasera!" Ieri l-au prins niște vaci între ele și l-au strâns la coaste.
- Mă, Naspăbuze? îl strigă Puro.
- Lăsați-mă, că nu mai sînt nici un Nas- pă- buze!
- Ce, ești brânza-n mămăligă, ce ești?
- Sînt… Domn!
- Mă... Domnu?
- Qu senem sepe! Mulțumesc, pe ungurește!
- Baftodelobafto, pă țigănește! Aveai un băț cu bold și-nțepai țigări gata fumate, nu te-aplecai, să nu te vadă lumea! Nu mai ești bătut de soartă?
- Pe mine mă mai bate doar vântu'!
- Necazurile vin peste om, nu peste pietre…
Să opresc discuția, le pun "Jaga–jaga", o populară la modă. Vasili o ia mărunt la dans, după ce și-a lăsat șapca pe ochi să nu-l poată privi Cel de sus; ori soția, de-acolo de unde o fi ( săraca a murit de diabet, era tânără). Închide ochii să fie mai sigur.
Calae ține ritmul bătând pe gura paharului cu două furculițe din plastic. Acestea se rup repede, aduc altele, curând îmi rupe toate furculițele. Vasili aduce un lighean din inox; vine și alt toboșar, se-nghesuie toți trei și țin ritmul după casetofon. Mă mir cum de au loc!
Sunt atent la cuvinte, să nu se piardă!
Puro ține de lighean să nu alunece, curând se enervează și și-l pune pe cap.
Când ajunge în dreptul barului, Vasili se laudă: "E ligheanu' meu!"
Doctoru (72 de ani) dansează bâțâit și Colonelu transpiră. "Mi-e frică de el, îmi zice. Să moară mama!" Și dansează ușor, pregătit să-l prindă, dacă leșină. "Măi, tătoiule, uite-așa se joacă. Ce-i asta la tine? Doamne, cin l-a adus p-ăsta aicia? Nici măcar nu ține secunda! Măi, tătăițule, te rog io... oprește-te, mă! Oprește-te, că mori aci..."
Da’ moșu’ n-aude.
Au obosit toboșarii, melodia e la repetir, a obosit și Vasili Țăranu, numa' moșu se bâțâie de zor. Ce dans o fi... ăla!?
În pauză Colonelu se ia la contrazicere cu Vasili pe tema sarmalelor. Tanjă mare cu bucătăria. Întâi l-a certat că de ce nu a presărat jarul cu sare grunjoasă, să dogorească molcom? S-a stabilit să organizam concurs între ei.
Victor strungaru zice: "Io nu știu să fac decât ouă prăjite!"
Și mă pune aghiuța să deschid gura: "Ce-ar fi să ne întrecem și noi amândoi în... ouă prăjite?! "
Nu știu de ce mi s-a părut că știu! Se uită toți la noi și izbucnesc în râs. Chiar râd în hohote, probabil nu s-a mai întâmplat așa ceva. După ce le trece, ne bagă la–naintare: "Întâi vă bateți voi, și pe urmă noi!"
Am învățat să pun în pahar, e simplu: pui până dă pe dinafară, n-are unde să se ducă; dar ... ouă prăjite? Privesc concurentul, parcă i-am dat una-n cap, l-am întristat de tot. Bine că nu știe să facă fasole (am auzit că unii, din economie, iau la fabrică fasolea nefăcută și o fierb acolo, și-au devenit mari... specialiști!)
- Te-ncumeți? îl zgândăr, poate câștig prin abandon!
- Hai, dacă zici tu...
Aplauze. Duminicalii au învățat să-și exprime bucuria aplaudând - de când au venit americanii, nu mai fluieră. Trebuie să văd ce-i cu ouălele, cum se sparg ( mi-e să nu le scap din mână), ce se mai pune-n ele... trebuie să fie vreun dichis. Am aproape o lună la dispoziție să exersez. O să le dau cățelului, omul e prefăcut, animalul nu știe să mintă. Și-o să-l observ cum dă din coadă. Trebuie să câștig și io în viața asta ceva, să pun pe... cântar. Dacă mă bate și ăsta cu ouălele...!
Puro se-apropie cu sfaturi:
- E simplu, mă. Le spargi: poc, poc, poc, pui mălai mult și le bați.
- Cum!?
- Numa... dacă vrei. Dacă nu, nu. Pui un fâs de sifon. Da’ să nu le prăjești la infinit, le lași mai zemoase, până se umflă ele și-nfloresc. Să ai ulei de la prajeala de cârnați și presari boia - zici că-i babic! Faci buls din mămăliguță caldă, adică pui brânză-n mijlocu’ unui cocoloș și-l strângi în mână. Și-ntingi în ele...
- Mai știi când luam bilete de "Loz în plic" și le... filam? intră în vorbă Ingineru. Citeam: "T-O-R" și credeam că e "TRAC-TOR"! Și eram nemulțumiți că ce făceam noi cu un tractor? Am un securist la fabrică, e oltean. Îi pun "Tudor Gheorghe" și-l înmoi, nu mai întreabă nimica! Dacă vrei, îți fac cunoștință cu el. E om bun.
- Nu, mulțumesc.Vreau să schimb lumea și nu vreau să mă-ncurc de omul acesta... "bun"!
- Lumea nu poate fi schimbată dintr-un bar!
- Vedeti ursulețul care atârnă în cui? Cineva l-a întors cu fundulețu' spre noi. Pentru a o schimba nu trebuie decât... s-o întorci!
- Ha, ha! Lumea nu poate fi schimbată decât cu forța.
- Mai am câteva scări de lumină de urcat. Am credința, iubirea, suficientă bucurie n-am. Am citit o carte cu un negru care nu mai suporta umilința discriminării. Era doctor. Într-o seară a turnat câteva picături dintr-o substanță în izvoru’ care alimenta orașu’ și toți s-au înnegrit peste noapte...
- Dumnezeu nu v-a permite unui oarecare să schimbe ceea ce El a creat.
- Nu Dumnezeu a dat oamenilor sărăcia.
- Mă sperii numai când mi-nchipui imensitatea lumii. N-aș putea să schimb decât un om. Dă-mi-l și sînt dispus să mă ocup de el.
- Trebuie făcut ceva înspre armonia cosmică. Atunci când eram mai mult animale, cel puternic și-a luat, pe alese, partea din vânat. Iar celui firav i-au rămas oasele, coada și urechile. Apoi, cel puternic și-a făcut prieteni și i-au trimis la vânătoare doar pe cei slabi, însă au continuat să le azvârle, pentru strădania lor, tot... oasele, urechile și coada. Ar trebui respectată munca celui care dă cu sapa, să coste bani grei un fir de pătrunjel. Se confundă normalitatea cu ceaiul băut de trei ori pe zi și o pâine veche și strâmbă, un pachet cu țigări și-un pahar de otravă alcoolizată care amorțește simțurile. Oamenii-s atât de umiliți încât, dacă îndrăznesc să ridice privirea din pământ, o îndreaptă doar spre cer.
- Chiar crezi că se poate schimba ceva?
- Se poate cuceri sistemul actual pas cu pas și înlocui cu altul.
– Cum?
- La început cumpărănd un teren și construind o casă cu toate utilitățile minim necesare. Apoi împroprietărind o familie sănătoasă, fizic și psihic, care să dorească o astfel de existență în care punctul forte este munca, dar nu nebunească. Acești oameni să fie monitorizați și ajutați cu specialiști. Omu’ trebuie să-l regăsească pe Dumnezeu și să-L lase să lucreze pentru el înmulțindu-i animalele, păsările și peștii, făcând ca orice sămânță să aibă rod. Acea familie ar avea spațiu suficient pentru a-și planta: pomi fructiferi, vie, pădurice, legumicole, pajiste, cereale. Cu sistem de colectare a apei pentru irigație, ar înmulți peștii într-un lac. Ar fi învățată să recolteze și să păstreze semințele, să se gospodărească așa cum fac călugării. Ar dispare astfel exploatarea. N–ar mai fi motive pentru a se răsturna orânduiri prin izbucnirea unor răscoale sau revoluții. Asta nu înseamnă că pruncii ar fi obligați să rămână legați de pământ; au libertatea de alegere să-și organizeze viața cum vor, dar rămâne întotdeauna un refugiu în care traiul minim nu este amenințat. Dacă s-ar puncta pe harta țării 20-30 de ferme, s-ar copia acest model de viață. Acei oameni ar re-deveni buni, dacă acum nu prea sunt.

BABU

E martie, luna lu’ traistă-n băț. Și e liniște. « Zici că-i eternitate! » observă cineva. De-ar veni odată frunzulița!
Obișnuiți cu economia de-acasă, duminicalii mi-au tot cerut să sugrum căldura, că fac ei glume și se-ncălzesc de la respirație. (Am fost cu niște hârtii la instituțiile statului, Doamne, e o căldură pe-acolo...!)
Babu are rădăcină de suflet, dacă-l pui pe rană, se prinde imediat!... Se uită la oameni numai când are nevoie. El vine cam când vine pâinea și astăzi a întârziat cam mult. O fi călcat strâmb?
Iată-l! A-mpins de-o mașină și are sufletu’ scos.
- Iar am bășcălit-o! zice. Am stat să-mi dea și mie reteță compensată, și... nu mi-a dat! De draci, am plecat la cimitir s-o plâng pe nevastă-mea... Am lăsat acolu niște bani pentru clopot, de mâine s-ar putea să mă trec la lumânare. Acum îmi trebuie o țeavă groasă să fac o cruce, că, aia pe care o aveam, iar mi s-a furat. Mă uit la voi, nici n-ați trecut pân viață!
- Nu mai puneți atâta la suflet, îi zic, nu vedeți ce barbă albă aveți?
- După ce m-oi vedea lung, nu-mi rămâne copilu’ ca un prost. I-am dat zboru’ și... stă-n zboru’ lui. I-am zis: « O să te faci mare, eti colu pușcăria! Vezi cum faci să te angajezi, serviciu-i pâinea! Dacă furi, te duc cu mâna mea după gratii!» Și-aleargă, săracu’, aleargă după bidoane goale. Când găsește și câte-un fier, mi-l aduce: « Eti, tată, ia... pâine. » Astea-s vremurile fierului vechi!
Îi dau o pâine (doar nu-i caldă!) și se desprinde o cojiță din ea. O vede și-o bagă cu grijă-n sacoșă:
- Să nu rămână jos, că-i păcat ! Dă-mi o cafea, da’ nu pune nimic în ea, las-o așa cum a făcut-o Dumnezeu.
- Și cu inima ce faceți, c-a luat-o razna? Vă dau numai cu o lumânare alături))
- Decât patru sute de ani cioară, mai bine douăzeci șoim! Cine m-a pus să spun că sufăr cu inima?
- Scârba aia de cioară caută-n gunoaie și trăiește mai mult decât omu’! intervine Ciuciubatu. Dă lumânarea-ncoace! Buletin de veci ai...
O aprinde și i-o trece lui Babu prin fața ochilor să vadă moartea cu ochii. Babu începe să danseze în fața lumânării și soarbe fericit din lichidul amar. Gură după gură. Apoi i-o smulge și mi-o înapoiază, după ce suflă în ea, aducând iarăși în jurul nostru obișnuitul obscur.
Mă gândesc că aprinderea și suflarea într-o biată flacără este, uneori, pragul dintre viață și moarte.
(Babu):- Ați auzit c-a murit Giculaie? Și... era tânăr! Avea oleacă de femeie frumoasă și trebuia să se bage de multe ori în ghioacă. Eti, pentru leaca aia a murit. Io m-am însurat la douăzeci de ani fără o săptămână, n-am putut să mai stau săptămâna aia! Muierea-i ca buruiana, dacă n-o jumulești la timp, s-alege prafu’ de toată munca ta. Numa’ ce venea Giculaie: « Babule, ai putere?» (Plătea jancote!) De ceva timp am șubrezenie la șale și nu mai mă bag la ridicătură. Dormi pe arcuri? Cea mai bună-i salteaua cu paie. Ăla batranu’ de-acolu a fost luat. Arcurile se-nmoaie, dacă stai pe burtă, sau cum stai, te fac arc și te-nmoaie și pe tine...
- Cel mai bine e să stai pe nevastă! glumește Ciuciubatu.
- A ta e ca lumea, te ține!
- Nu poți să-ncepi o vorbă, că ți-o ia altcineva din gură. Luați-o voi, mă!
- Ah-a-ha, haa!!- mârâie toți ca niște căței în călduri, gata să se-ncaiere.
- Giculaie se-ngrijea, bea numa lapte bătut, băutura doar o gusta... Credeam c-o să trăiască înc-odat’ cât noi. Da’... muncea ca ghilanu’! I-am zis: « Nu te lupta cu Dumnezeu, că-i vine dracii și se deșiră pân la tine, și-o să vezi ce pierzi!» « Au pierdut nemții războiu’! » Și-a venit o ploaie, și-a ținut o săptămână, de-au crescut bălăriile de pe lume! Na! A mai stat încă trei zile pân-a putut să intre pe loc, să găinească pământu’. Na, na! Stătea toată ziua pe câmp cu haida-n sus!
- Ce-i aia «haida»? întreb.
- E locu’ pe care-l bați cu palma când îndrepți femia spre cameră.
- Dar... « Babule» ?
- Așa-mi zicea baba, să nu mă facă moș!
Alături, Ciuciubatu fumează ca la pușcarie: a-nfipt o scobitoare-n chiștoc și ține de ea până trage și ultimul fum.
(Babu): Dă-te mai încolu cu locomotiva, fumează-n partea ta...
- Înainte « Carpați »-le aveau un fum... parfum! Stau ca pașa, am de toate la boton, n-aud tren, n-aud pisică, nu mă zguduie nimic. Temperatură este, umblu-n picioarele goale. Azi noapte nici n-am auzit ploaia. Mă uit pe geam și văd că bâlbâiau tablele, se mișcau pomii... « Nevastă, plouă! »
- Ce ți-am făcut de mă minți? Să spui morților, ăia nu te-ntreabă. Măă… tu nici focu’ nu faci!
- Țepenite-ar Dumnezeu, ori te-ai uitat la horn?! Da’ m-a promovat jmacăru’ de la muncă! ( E băiatu’ lu’ băiatu’ lu’ băiatu’! La biro’ sînt numa neveste de șefi cu aur în dește!) « Nu mai mături - mi-a zis - de mâine... iei gunoiu’!» Îl înjur și-acuma, și mâine! Nicolae, în viață să nu-ți fie teamă de nimic, doar au mai fost ciume de-astea! Dacă ajungi v’odată sus, rade tot, unu dacă lași, îi face-napoi pe toți!
(Babu) :- Pe mine m-a mințit unu c-au i’șit urzicile. Ia pune-mi una mare, da’ trece-mă pe caiet, nu pot să umblu încă la buzunaru-ăllaltu.
- Una mică, da’... cu lumânarea! -l condiționez.
- Las-o-ncolu de lumânare!! și-oprește, cu violență, mâna din drumu’ ei... (Pun în măsură, mi-o smulge și-o cântărește-n lumină, nemulțumit că nu-i ajunge nici măcar la o măsea. Dezamăgit, îmi face semn s-o deșert draculi-n pahar.) Plezneala pe care o băgăm în noi, asta ne omoară! Aș mai sta, da‘ nu mai mă ține udu’! Nici n-avem unde să ne facem nevoili-n orașu’-ăsta! Nu mai puteam să țin și m-am ascuns după un copac - mă uitam pe sus să nu mă vadă cineva! Vin toma’ după masă, că fac o delicatețe: fasole acrită cu gutui; ți-aduc și matale...
Babu lasă lumânarea să zacă, stinsă, la locul ei.
Rămas singur o… reaprind.
Și tot mi se pare că nu se vede nimic. Înainte.

BABOI

St㠄la plopu-ăla marele”. Intră abătut, cu pasul apăsat, și-mi întinde un guguloi de hârtie:
- Ete că ți-am adus o turtă de babic, să te usture și pe tine!
La casetofon Ploieșteanu îngână, dulce, un cântec bătrânesc:
“Unde mergi, moșule-n noapte,
Că nu-i nici un sat pe-aproape,
Vremea-i rece, ți-e frig tare,
Ai și-o traistă grea-n spinare?”
- Ah, e prea duminică azi - îmi vorbește. Începe…-nconjurarea! Mă omoară gându’, simt că de-aci o să mi se tragă… „Lăsați-mă să mor de moarte bună!” S-a băgat torța-n inima oamenilor: se cer analize la cartof, la arpagic și... ce nu s-a mai pomenit! Să vedem cum s-or așeza apele. Am întrebat-o pe nevastă-mea, că-i… liberală: ”I-ote, fă, ce fac ăștia! Îți spui io, nu te mai omorî, la noi e opincă multă, nu-i poți da înapoi așa... pur și simplu! Trebuie să te cobori la nivelu’ oamenilor, nu să-i iriți! Constituția-i căzută jos! De ce nu-L bagă și pe Dumnezeu în calcule, asta nu înțeleg?” Au ajuns toți lătrăreții la cârmă și se au cu cârligu’ unu’ pe altu’. Am răbdare, încet-încet trebuie să-nceapă să cadă din ei, că vine Dumnezeu cu cumpăna: „Ia du-te, mă, și tu jos!” Nevastă-mea, cică: “Or’ce-ar fi, mergem înainte!” Nu mai vreau, m-am grăbit 35 de ani și… degeaba! În ’47 câmpu’ era roșu ca țigla și s-a vândut pe două duble de boabe. Era fudulie mare cine mânca mămăligă de orz. Mă gândesc la grâu’ de pe câmp: dacă n-are zăpadă pe el, nu mâncăm pâine! Să vedem cine mănâncă porc la anu, că e porumbu’ scump și nu mai dă nimeni la vier! Oricum, intrarea-n (h)UE se va înscrie-n istorie cu moartea cailor. Măi, omule, cum să aduci de pe câmp produsele cu… căricioru?! Ăla care are numa un petic de pământ n-are bani la zăcătoare să cumpere utilaje. Dă-mi o bere.
- O vreți cu… UE sau… fără?!
- Văd că ți-aminte de glume! Acuma nu te mai primește în piață nici cu laptele, cică să se facă fabrică de lapte. Dar îți dă nimica toată pe el, te costă mai mult să întreții vaca! Noi trebuie să devenim omizile Europei de ne pun numa condiții și nu ne lasă să trăim? Deja ne bagă concentrate-n paine și-o umflă!? Doar ce-i pe margine, la mijloc nu-i nimica... Io înțeleg așa, că m-am băgat azi noapte-n strofocator - dau exemplu pe matale cu magazinu’-: dacă n-ai o vorbă acolu-sus să nu plătești impozit, închizi! Păi… pierdem toți dacă-nchizi. Dar, dacă ar veni haina statului să-ți dea niște bani să te-aliniezi, da’ să fie fără dobândă, și să-i înapoiezi când poți? Doar Statul este partener în afacere, ar trebui să-ți fie prieten, nu? El ce zice? “Muncește, prostule, dă-te de-a rostogolu’ și... dă-mi! Muncește până te-ntinzi ca râma, și, dacă faci ceva, bine, dacă nu, nu!” Se-aude c-o să plătim și apa de ploaie, îți măsoară curtea, acoperișu’, întreabă la meteo cât a plouat… Că-i costă… canalele. Mă, da’ cât costă canalele-alea, că apa se scurge singură? Iar dacă nu stai pe șipca ta și te pui rău…
- Cu cine?
- Cu Hoții - ăia care râd la noi. Dar dă râsu’ peste ei, n-avea grijă. Alde Dumnezeu n-a făcut de-astea. I-ote câta soarele colu! Apune, o iau la sănătoasa…
Rămân singur și intru cu gândurile-n noapte. Și nu-i nimeni să mă-ntrebe unde merg și de ce. Cum era… cântecu’? Stați oleacă să-l mai pun o dată…

LUMINĂ STINSĂ

Pe trotuarul opus văd cum trec cei mai blajini dintre oameni.
Unu’ cu pantaloni dalmațieni merge cu bărbia-n piept. E mistriașu’,-l recunosc! Ce-mi place să privesc oamenii! Dacă n-ar fi printre ei corcituri… (Am o reținere pentru corciturile ivite din împerecherea răului cu binele!) Pe partea mea trec cei mulțumiți c-au realizat ceva ieri. Printre aceștia este și nevasta lui Călae, i-e rușine să meargă cu el pe drum - “s-a făcut… boeră!” – vorba lui..
Ne-ajunge o mireasmă de la țâțele ei.
Cel mai fericit e Lajumate. Fericit c-a scăpat. De la un timp scapă ca prin urechile acului: cade beat și a doua zi nu are nimic. (Când se julește se spală cu urină și-i trece repede.) La intrare face o cruce mare: “Doamne, ajută-mă și deseară!” Scoate o țigară și chibritul cumpărat de la colț. E pretențios: vrea să și scapere!
- Lajumate? - l strig. (Nu, nu e vorba de o sticlă, ci de mijlociul fiilor lu’ tac-su. Să nu-i poarte numele, astfel l-a strigat de când s-a certat cu naș’su de botez.) Und’ ți-e țigaretu’?
Are un țigaret fistichiu adus de la Ierusalim. Toți duminicalii-l roagă să-i lase să tragă măcar un fum prin el.
- E-acasă. Mi-e că se repede cineva și mi-l ia! Nu vezi, e tot o brunețeală pe stradă? Javrament pe toate drumur’le, mi-e să nu intre și peste noi în case. Dacă până mâine seară nu intră, pup icoana! Dă-mi o țuică să plâng lângă Miki!
Și-ntinde mâna spre Mikiduță.
- N-ai murit? Ai fost un prost că n-ai murit pân-acuma – îl ia acela din scurt. Mă gândeam că poate mi-ai lăsat mie buhaia, să fac cu ea întrebări și mirări!
- Din ce ou oi fi ișit? Când te văd mi-aduc aminte de toate datoriile! Dacă nu te las să cazi în noroi, să fiu!
- Te-ai supărat?
- Nu, nici pe departe…
- Bine faci că nu te duci cu ziua. Am cărat ieri nisip cu targa pe niște brazde cât toate zilele. Am numa gâlme pe picioare. Fi-miu a picat în genunchi! ” Hai, mă! Scoală, mă, îndreaptă-te, că e ușor greu’!” E cam firav și nu poate ca mine, ca și tine, ca și altu’… Ne-a adus doar un ou tăiat în două și mă ardea acia, mă facea grămadă. I-am zis: ”Domnu? (Nu mă doare gura să zic “Domnu”!) Niciodată n-ai să mai mă vezi! La gura-nțelegerii să nu mai vii.”
- Eh, încet-încet suntem împinși către… viermi. M-aș omorî, da’ mai sufăr nițel, poate am norocu’ să m-așeze și pe mine unde trebuie…
- Să-ți bag norocu’ sub plapână!
- Am 60, cât să mai mă duc? Mi-am planificat: în primu și-n primu rând dau deseară cu untură pe ghete și merg la- ’nviere. Da’ n-o să cânt, mi-a zis unu că io cânt pe gaura c…rului! Trebuie să mă vadă popa, altfel nici nu mă-mpărtășește!
- Biserica-i numa așa, să-nmoaie inima la criminali, n-ai înțeles?
- Cic-ar fi zis c㠓Nici Dumnezeu nu le știe pe toate”!
- Du-te cu popii de-acia și lasă-mă-n pace! A zis și el o vorbă. Ce-i o vorbă? A luat–o vântu’, gata, nu mai e nimic…
- Știi… visez Raiu’ zi și noapte, îl cunosc de te plimb și te pierd.
- Ca…ă-ți gura, ești cumva în perioada de… dimineață?
- Am fost acolu, io, care mă vezi tu așa!
- Nicolae, mai am o gură de bere, -mi mai dai un coniac?
Știu: peste un timp Mikiduță o să mai aibă o gură de coniac și-o să-mi ceară o bere.
- Lajumate, ai tăiat miel?
- Nu bat în oaie, că nu pune baba gura. ’Tu-i luna mă-si, din moși strămoși nu mănâncă. Tata mânca seu crud pe pâine, îi punea sare și bea țuică. Nu mănâncă… multe! Când n-avem ce, are gura strâmbată. “Ce-ai?” “ Mă doare… măseaua!” Sanchi, nu-i place! “Ce vrei, Marițo?” “Ied!” Am băgat cuțitu’-n ied și, de milă, l-am lăsat, poate moare singur. Se uita-n ochii mei și plângea ca un copil! Făcea: “Ma!” “Maa!” O striga pe mă-sa! “Taie-i beregata!” “Nu pot! Dacă nu pot?” După postu-ăsta (care se termină mâine seară), vreau să mă măzgălesc pe la bot cu untură de la mămăligă. Și: “să nu-mi pui în farfurie, vreau în castron, c-așa-s învațat.”
- N-am ținut. Nevasta: “Ia mâna, mă, că te blesteamă Dumnezeu!” ” Dacă m-o blestema, îi zic și io: Doamne, așa m-ai făcut, așa am… făcut!” Totuși m-am trezit toată săptămâna degeaba, am avut sigil! “Haide, fă, bagă-te lângă mine…” “Îți rănești gura, sînt: Surda!” În săptămâna mare e mai ușor să te urci pe casă decât pe-o femeie…
Îi privesc. Pot să tac precum peretele-ăla. Pot!
Ce s-a-“nalțit” Mikiduță ăsta! A vrut Dumnezeu cu el: s-a născut exact când se-nălța Cristos. După Înalțare o să ne strige: “Cristos s-a-nălțit!” Iar noi: “Da!” Sau “Îhi”, dacă avem gura plină.
Privesc ceru’: flăcărează o clipă. Aoleo, mi s-a dat ordin să aduc acasă neapărat o lumină. Da’ slujba e prea-n noapte și, de la un timp, adorm de-a-mpicioarelea. Apoi... în biserică nu pot să trăiesc cuvintele… Mai bine nu. O să mă odihnesc în ziua Paștelui și-o să aduc acasă o altfel de lumină. O lumină… stinsă. Și-o să-i las pe aceia care-o văd să muște din ea.

LACRIMI SI ORGASM


Ninge cu pufi.
-I-oti, mă, ce dă cu de-ăștia din plopi! Uit'te tu!
(Zic): -Aha… v’o două săptămâni are s-o țină!
Văduvu cunoaște bălăriile pe la prima frunzuliță. Vede câteva și se apleacă după ele, nu le lasă să-și facă loc în ghiveciul cu trandafiri.
- Ce faci? îl întreb.
- Aștept ziua de mâine. Dă-mi un pahar, doi pumni în cap și-un scaun. Că nu pot să beau din picioare, beau din c-r! A murit Lăiță. Aseară stătea la poartă, la soare. "Noroc", „Noroc", se văita că-l dor picioarele. Auz c-a murit de inimă.
Mi-l amintesc, făcuse o cerere către șefu’ statului, da’ n-a știut und’ s-o trimită, așa că a lăsat-o la mine!
- Ieri, parcă, n-a fost.
-Ba a fost, stătea colu și se uita mereu încoace. Ce moarte frumoasă! De ce-o fugi lumea de ea? Dimineață, pe la 5, c-asta era ora lui, l-a ciupit Lilia de mână: "Nu mai te scoli, e 5?" Și i-a dat și o palma peste cap. Da’ el… săracu’… E bine că nu s-a chinuit, așa aș vrea să mor și io. Era un om de nu puteai să te cerți. Dacă-ți trebuia o vorbă bună, o găseai la el. Le-a spus de cu seară: "Să știți că o să plec!" "Unde?" “Nu știu! O să plec…"
Intră Lighioane cu o sacoșă cu cravate. I le-a oferit cineva din Spania. Nu poartă, da’ să fie acolo, e păcat să se arunce. Și se bucură. Le deșartă pe masă, le ia la rând și le pune pe haină una câte una. Nu se vede, dar e convins că i-ar sta bine. Să nu uite să lase vorbă: când o muri, să–l gătească... Uite, asta cu bobițe, măcar pe lumea-ailaltă să fie om-cu-cravată. Cum se va prezenta el în fața lu' Dumnezeu? Cea simplă nu-i place, s-a săturat de simplicitate. Nici asta închisă. Brusc devine contrariat: dacă Adam și Eva au fost niște frumoși, cum de-a ișit el așa de urât? Or’cât de sisific a muncit au fost întotdeauna unii călare pe el. "Nici nu îndrăzneam să bănuiesc acu patrujdeani, dar ăia-cu-vorba m-au învins, ăia înving totdeauna…"
Se ridică nervos în picioare.
- Fir-ar ea de viață!
(Văduvu):- Ce-ai, mă?
(Lighioane):- Nu știi că-s supărat pe ea? (Pe stradă trece o rafală dă vânt.) Ia să pui io o cravată la gât! își zice. Blocurile-s făcute ca dracu, e un gang, acolo te ia pe sus!
(Văduvu):- Ce bine-o fi de cei cu femeie! N-am și io pe ce pune mâna, mă culc seara cu mâinile–ntre picioare…
(Lighioane):- În fiecare secundă: o lacrimă și un orgasm! De la bubica aia a femeii se trag toate nenorocirile pământului.
(Văduvu):- Muștele caută rana, albina florile. Cine iubește este un prost. Da’ cine nu iubește e și mai prost! Măi… știi cine ți-e aproape? Femia! Aia care te-a călcat pe picior când ți se puneau kirostriile! Pământu’ n-are nevoie de oameni. Să existe, omu’ îi strică ce are, nu se gândește că n-avem de unde lua altele. Io cred că oamenii prea nu se-nțeleg. Unii cred că au foarte multe de spus, nici nu lasă vorba, te trec la ale lor. N-apuci măcar să pui un pun’t. Se tolerează ceva pe pămantu-ăsta? Unu se luptă să vorbească și celălalt să-l întrerupă! Cică ne batem pentru… idei, da’ vrem să impunem. Și ne-nțelegem și greșit, adică... nu ne-nțelegem deloc.
(Lighioane):- Mai acum trei zile m-a căutat șeica. Dac-o vezi, îți dai palme. Da' nu mă găsește, c-aicea nu știe. Am stat cu ea o noapte. Femeie serioasă, cucoană, mă! A-ngropat patru. Mi-a luat ea pijamale, maieu, chiloți… Curățenie ce-avea-n casăă! Avea și igienică la baie! Și ne-apucăm să vorbim și noi... amândoi: "Ce facem mâine?" mă-ntreabă ea. "Ai!?" și mi se-aprinde becu’. "Să facem aia… să facem ailaltă…" cică. Adică mă voia argat! "Da-daa, facem!" zic și io, de sanchi. E rea, dar are momente când te ia-n brațe… Dimineață i-am zis că mă duc să iau țigări și... dus am fost. Adică: mă iei de odihnit la anii ăștia, după ce de-abia de-abia-am ajuns la pensie? Acuma vreau și io să trăiesc viața, nu mai vreau obligații. N-am vrut să-i fiu al cincilea pe care-l bagă-n pământ. Nu i-a mers. Avea și-un câine–n casă. E, să doarmă cu câinele…
(Văduvu):- Nicolae, vii să m-ajuți la cimitir? Vreau să fac mormântu’ lu ăia bătrânii… Nevastă-mea-i… bine! Știi? Am visat că nu ți-am plătit datoria. Și mă gândesc: n-ar fi bine să ne mai luăm și după vise?

MOȘ ULĂ


Are 'n America o râmă de fată. Acolo, cică, dacă nu muncești, te zvârle-n ocean!
Cum i s-a chiștocit țigara, și-aprinde alta, apoi se uită prin gard c-un ochi. După cățel. (Cățelul e bun că nu se supără dacă-l înjuri. Apoi, dacă are tigaia goală, rabdă până deschizi poarta. Și-atunci se ridică-n două picioare.)
Moș Ulă a fost sudor. Se cățăra peste tot să ia un ban. A fost trimis și unde zăpada-i mâncată de viermi. Când obosea punea șapca-ntr-un băț, să se vadă de la biro’, și se odihnea pe pufoaică. Doar era o vorbă pe timpu’ lu’ “tovarășe”: “Vom vedea mâine ce facem azi”!
De două zile e val-vârtej la burtă. N-apucă să pună mâna pe păhărel (să-i vină sonoru’ dup-atâta iz-mento-ceai!) că val-vârteju’-l ia la fugă.
-Atenție!-i strig, am auzit că de azi, până mâine, se... cade. Se cade-n fântână, se cade-n orice!
Dar n-aude. Revine după un timp:
-A lu cui e cuțulica?
- A lu mea! Da’ e cuțulel că are... cuțulică!
Alaltănoapte (de două zile-i cu burta, am zis!) s-a dus la... "Ultimu drum" (morga, nota mea) să se spele. A auzit că ăia n-au niciodată apa oprită, ca-ncurcat unu țevile. Și-au pus furtunu’, de milă, pe el. S-a-ntors pe jos, în picioar’le goale. Era miezu' nopții și mergea exact pe mijlocu’ asfaltului. Ce bine se simțea! La semafor s-a-ntâlnit cu Pâș-Pâș care plecase de cu seară și se lupta să ajungă. S-au speriat unu de altu’! Și l-a-njurat: ”’Număra-mi-ai pașii!”
-Vorbămultă n-a venit? Cum s-a ajuns în țara asta! L-am întrebat pe unu cât e ceasu’ și mi-a zis că, dacă vreau să știu, să-mi cumpăr, ce, el și-a luat ceas să-mi spună mie? Ieri merg pân la Piața-Mare cu autobuzu' și mă trezesc cu alți pantaloni pe mine. “Biletu’?” “Pensionar.” ”Să vedem!” “Știți…” Lângă mine, un om îmbrăcat a șantier se oferi să mi-l cumpere… “Nu-i nevoie,-nțelege cucoana, da’ să nu mai uitați cuponu’!” Cetățeanu’ coboară și-mi dă biletu’ lui, să am, dacă mai mă controlează careva, să evit tărăboiu'. Stăteam io așa cu biletu-n mână și-o văd cum se uită lung la el. “Dacă îl... vreți?” îi zic… Hop, stația. Taxatoarea mi-l smulge dintre degete, haț, și-mi strigă: “Să nu se mai întâmple!” Eh, ’tu-i mama mă-sii de viață! Da...-mbătrânim și ne ducem... ușurel. Nu duc jindu’ morții, că-s mai cal decât calu’! Am avut un prieten și a murit.
- Deci nu mai e-n țară… (nu știu ce am azi, vorbesc de-a-ndoaselea!)
- Nicolae, sînt oameni, oameni și oamini. Mulți te-ncearcă! Sudam la un gard unuia care-și trimisese nevasta la turci să se turcească. A draculi,-și lăsase chiloții-n casă și băga paie pe foc în fața mea. Cu rochia pân la bujie. Voia să mă bage la apropo. Numa că io am și-un caracter: nu mă feresc de adevăr. “Doamnă, am acasă, da’… mă doare și pe mine, nu vă gândiți?” Bărbac-su pândea la geam. Canalia, voia să mă prindă cu lațu’, să nu mai facă plata… Da’ nu zicea:” Ia să–i dau, mă, și lu ăsta un teșcălău cu bani”! Am avut parte de noroc, ca broasca de păr. Am văzut că fotografiezi pietrele, dumneata ai un șvung - în muzică e un fel de elan. Omule, dacă se… supără?! Caută comunicarea, oferă mai mult. Iar când ești supărat, dă cu pumnu’ în pernă! C-o fi bine, c-o fi rău, e tot … bine! Oamenii sînt oameni și oameni…
- Și... oamini, știu…
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Rugându-vă ca pe viitor, pentru a evita orice neplăceri, să procedați ca în acest caz, vă mulțumesc și eu!  
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-17 23:14:12
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  modificat.
multumesc.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2010-03-17 23:09:00
         
 
  err: invalidez/ un "că" în plus în ultimul rând.  
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-17 22:55:59
         
 
  D-le Nicolae, în acest text aveti un cuvânt divergent politicii site-ului Europeea. Este vorba despre: "Beau din c.r". Am să vă rog să-l cenzurați. Altfel, mă văd nevoit să ivalidez textul.

În prima parte (primul text postat), aveți iarăși un cuvânt. Este vorba de "ț..ă". Mărturisesc că, personal, consider că acest cuvânt (ț..ă) poate fi lăsat.
 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-17 22:54:52
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE