FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Hei, tu!
Text postat de Cristi Iordache
(fragment)


-Domnu’ Christi, hai că ieși mai târziu sau termini mâine, alfel o să te-mbolnăvești.

Ploua torențial. Ea avea o umbrelă destul de mare, dar nu suficient pentru a ne feri pe amândoi de stropii reci, aproape legați între ei. Apoi, eu mă mișcam rapid când la dreapta când la stânga, astfel încât aveam impresia că amețise alergând cu umbrela după mine. Curtea era pustie.
M-am ridicat și am plecat la pas către poartă.

Primăvara aceasta se împlinea un an de când mă ocupam de grădini. Îmi plăcea ca totul să fie admirat și de cele mai multe ori asta se întâmpla. Grădinile mele puneau în umbră o întreagă istorie.Turiștii uitau pentru ce au venit și se pierdeau minute bune la fiecare spațiu floral sau element peisagistic. Nu-mi pot ascunde mândria. Nici pe aceea că făceam parte din viața așezământului și deseori mă purtam ca un ghid, preluând grupuri și împărtășindu-le cronologia faptelor și amănunte din lunga existență a mânăstirii.
Acum, la sfârșit de martie, cerul întunecat și ploaia deasă păreau puse de mâna omului alături de zidurile înalte și vechi de peste cinci sute de ani. Era o cetate dispusă în careu, cu o singură deschidere - poarta pe care sute de ani intraseră voievozi, călare. Dacă aș fi creat o pânză, imaginea ar fi arătat ca după o luptă. Neagră, tristă, rece.

-Hei, tu, domnu’ Christi, unde mergi?
-Mai am ceva pe alee, îi răspund, în timp ce maica Andreea mai mult fugea în urma mea, încercând să mă protejeze cu umbrela.
-Domnu’ Christi ești ud rău !
Imperativul din voce m-a oprit brusc și m-am întors către ea, care din inerție aproape m-a luat în brațe. Tot atât de repede a făcut un pas înapoi și a spus, oarecum încurcată:
-Hai la mine-acasă domnu’ Christi, să usuci hainele și să te ștergi pe cap.

„Acas㔠era expresia folosită de fiecare măicuță și însemna chilia, camera în care locuia. Aș alege o definiție mai apropiată de garsonieră, căci vă mărturisesc zâmbind; mulți și-ar fi dorit acel confort! Un hol grandios, pe laterale baia și o mică bucătărie, iar în față o încăpere spațioasă și caldă. Ați spune că nu este mare lucru, dar amenajarea interioară, utilitățile, mobilierul, toate din gama de lux, stârneau invidia oricăruia dintre noi. Monahia Veronica Barbu, stareța mânăstirii, păstorea obștea cum nu se poate mai bine. Îi era greu, foarte greu, avea căderi, accese de panică, dar nu ceda. Îmi spunea atunci când mă plângeam de anumite probleme:
-Eu ce să mai zic, domnu’ Christi, că am de crescut treizecișitrei de copii? Facem o cruce! și se închina încercând să fie senină, să-și ascundă chipul schimonosit de spaime. Mă rușinam în neputința mea și de cele mai multe ori plecam mai puternic.
Se instala sentimentul acela de egoism, în care te raportai alteritar și celălalt, suferind, îți oferea superioritate și plăcere.

-Sunt plin de noroi, unde pun cizmele?
-Pe hol...aici domnu’ Christi.
Am încercat să nu las prea multe urme, insă apa scursă pe pantaloni îmi udase ciorapii și tot mi-am desenat tălpile pe gresia strălucitoare, în drum spre ușa pe care mi-o deschisese.
M-a îmbătat mireasma din cameră. Era parfumul unui înger. Așa cred, pentru că nu l-am simțit decât acolo și nu-l puteam compara cu nimic. O flacără pâlpâia în candela de pe peretele stâng și era înconjurată de șapte sau opt icoane. Eram puțin stingherit. Mă oprisem la intrare lângă dulap și fără nicio vorbă mi-am scos șosetele. Aveam degetele roz și zbârcite, iar apa continua să picure de pe pantaloni. Nu prea îmi controlam atitudinea căci mă confruntam cu ceva inedit. La fel, maica Andreea, palidă în fața mea, nu știa cum să facă pe gazda, astfel încât am fost nevoit să rup tăcerea, cerându-i un prosop.
-Numai puțin!
După ce-mi întinde prosopul, iese cu ceva textil la subraț.
În dreapta, imediat lângă mine un corp lung de mobilier, cu rafturi în partea de sus, rafturi pline cu obiecte religioase și foarte multe cărți. Tot pe aceeași parte, în continuare, patul cu cinci icoane deasupra lui, pe perete.
„Aici plutește un înger”, gândeam eu, din nou, uimit de ce mi se-ntâmplă.
- Nu te-ai șters domnu Christi?
Îmi ia prosopul din mână, apoi începe să-mi șteargă părul.
-Trebuie să dai jos hainele astea să le punem pe calorifer.
Încremenisem. N-o văzusem niciodată fără anteriu, fără batic și camilafcă. Părul doar știam că-i blond (îi zărisem câte-o șuviță, uneori), însă nu-mi închipuiam sclipirea aceasta de basm, cu buclele curgând răvășite pe spate, peste puloverul gri, de mohair. Dulama udă o schimbase cu o fustă neagră ce-i trecea puțin de genunchi. Ce femeie! Doamne, cât era de frumoasă!
-Maică, dar sunt ud până la piele.
-Am eu ceva de schimb.
Dă din cap spre dulap și îmi scoate un pantalon sport și un tricou.
-Cred că vor fi mici, dar până ți se usucă ale tale, domnu’ Christi, nu te vede nimeni.
Încerc să-mi scot bluza, însă fiind mulată și udă se oprește în zona omoplaților. Mă ajută. Îi simt degetele calde urcând spre umeri și mohairul lipit de spinare.

Mă tulburase de-a dreptul, mă treceau fiorii și nu de frig!
Poate că mă așteptam la un astfel de deznodământ, poate doar visam. Aveam impresia, după anul petrecut alături de ea, că nu-i eram indiferent. Când ajungeam dimineața în curtea mânăstirii, ea ori termina de întins rufele, ori termina de greblat frunzele; indiferent ce făcea, se afla acolo când nicio altă măicuță nu era și întotdeauna mă întâmpina spunându-mi că tocmai ce a terminat cutare sau cutare.
Unde se găsea păcatul, cine greșea? Întrebările astea nu-mi dădeau pace. Jumătate din noaptea care trecuse mă gândisem numai la ea și chiar scrisesem câteva versuri.
Dumnezeul nostru dacă ne-a creat după chipul și asemănarea sa, ne-a dat și mintea, dorințele și faptele sale. „Poate așa vrea Dumnezeu”, gândeam.

-Ți-au înghețat mâinile, spune atingându-mă de parcă am fi vrut să împărțim bluza.
-Da! îi răspund mirat și-mi pun dosul mâinii drepte în palma ei, apoi încet, parcă să n-o sperii, îi cuprind mâna cu palma stângă. Palida mea Andreea, se îmbujorase, capul îl ținea aplecat și, ceva la care niciodată nu m-aș fi așteptat; a adus cealaltă mână peste a mea. Nu mișca. Îi auzeam doar respirația sacadată. Privirea nu o ridica. Aveam mâinile lipite ca-ntr-un joc și nu schița nicio retragere. Doar respira din ce în ce mai puternic.

Un moment unic. Nu comunicasem atât de mult niciodată. De vorbit vorbiserăm destul. Acum frazele curgeau în tăcere. Chipul ei, care adunase tot sângele, mîinile calde (le percepeam răcindu-se ușor, de emoție), fruntea aplecată, acceptarea atingerii, nemișcarea din fața pieptului meu gol, din fața mea, toate acestea sugerau așteptarea, dorința, nevoia. Cred că la rându-mi îi spuneam exact ceea ce voia să audă. Cuvinte criptice prin ațâțarea simțurilor; sonore prin suflul ca o declarație de iubire venită vulcanic din adânc și olfactive (eu miroseam a nădușeală și a ploaie, ea a mir și cer). Cuvinte tactile când ne atingeam mâinile și, atunci, ne plimbam inimile printre degete până ajungeau să se mângâie în palmele noastre.
Am lăsat inimile strânse undeva între noi și mi-am dus mâinile, alunecând ușor cât să n-o tulbur, cu mișcări circulare i-am luat sânii prima dată și pentru totdeauna, apoi am continuat către spate, urcând stânga ca un pieptene prin păr și lipindu-i tâmpla de obrazul meu, iar cu dreapta am cuprins-o, aducând-o la piept. Piciorul i-l cuprinsesem între ale mele și așa nemișcați, reprezentam imaginea fidelă a unui pas de dans. Pantalonul meu îi udase fusta și cred că și zona pubiană. Pe mine mă răscolea partea dreaptă a pântecului ei, acolo unde bărbatul este mai sensibil. Mă ținea sfioasă, cu vârful degetelor, de umeri. Buzele mele o atingeau fin. Am continuat sonor și tactil cuvântul criptic, fără nicio tendință de manipulare, ci dintr-o pornire firească. Mi-am umezit buzele apoi i-am șoptit cald, silabic, în continuare lipit de urechea ei:
-An-dre-ea!
A tremurat vizibil, ca un tic, și abia a îngăimat:
-Mmm!
Nu aveam nimic de spus, doar trăiam prin cuvântul rostit.
-An-dre-ea!
-Mmm!
Și-a întins palmele și le-a adâncit bine în umerii mei, încercând să mă facă una cu ea. Pentru prima dată nu uzam de apelativul „maică”. Era sublim ce mi se-ntâmpla. Nu mă puteam opri. Nici ea.
-An-dre-ea!
-Mmm!
Obrazul mi se uda. Lacrimile-i curgeau în colțul gurii mele și mai departe pe bărbie. Sărate și calde.
Aveam nevoie să continui momentul de vis, dar introducând treptat și subtil o doză de conștientizare, de realism. Nu voiam să-i provoc suferință. Orice bruscare putea constitui un șoc distructiv pentru mentalul ei, deja răscolit.
...





Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Așa este scris, Vero; cu litere!

Mulțumesc pentru vot, intervenție și explicații.

De același lucru am încercat să convingem și eu și Monika, editorul.

Mă rog, despre editori numai de bine!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:28:25
         
 
  Cristi,

Mi-a placut textul tau. Are si caldura omeneasca, dar si supans! N-am apucat sa-l citesc pana astazi, desi il vazusem.

Am citit niste comentarii despre 7 sau 8 icoane (mi se pare ca ai schimbat acuma), dar eu vreau sa-ti spun ceva in legatura cu asta.

Am invatzat la un curs de engleza scrisa ca numeralele, in scris, se scriu cu litere, nu cu cifre. Am vazut ca acuma asa e in textul tau, cinci. Dar eu vroiam sa spun altceva. A fost o discutie cu 7 sau 8.

Intai ca ar fi trebuit scris "sapte-opt", nu "7 sau 8". Si acest sapte-opt, de fapt, aici, e un adverb cantitativ, nu un numeral. Nu sunt de acord cu comentariul care spunea ca ar fi trebuit sa scrii exact cate icoane erau, daca ai fi scris "sapte-opt", asta dadea o idee asupra ordinului de marime.

Daca scrii 7 sau 8, intr-adevar, ele sunt numerale, dar "sapte-opt" devine adverb si da o idee de "cam cate" icoane erau.

Infine, n-am avut timp sa comentez, n-am avut timp nici sa citesc textul, asa ca am venit si eu la spartul targului. Dar m-am gandit ca poate com-ul meu o sa-ti foloseasca.

Felicitari si vot,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2010-03-04 19:14:07
         
 
  Sand(r)a,
curajoas-o!:))

Primăvară frumoasă și mai vorbim.

p.s. teribil gospel
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:10:54
         
 
  Cela,
nu pot decât să-ți mulțumesc pentru aprecieri și te invidiez pentru răbdarea de-a lectura.
Eu recunosc; m-aș fi plictisit:))
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 19:07:24
         
 
  "(eu miroseam a nădușeală și a ploaie, ea a mir și cer). Cuvinte tactile când ne atingeam mâinile și, atunci, ne plimbam inimile printre degete până ajungeau să se mângâie în palmele noastre."
E aproape poezie, ceea ce scrii tu aici.
Daca ar fi sa vedem filmul a ceea ce descrii, ar trebui, in fundal, glasul tau sa citeasca, rar, aceste cuvinte.
Da, am recitit si mi se pare ca se deruleaza un fragment de film in fata ochilor. La a doua citire mi se pare si mai reusit, tinteste la sigur: ploaie- dragoste- lacrimi, si ceea ce e important, cred eu- renuntare la propriile valori pentru o traire de un moment, totul ghidat de actul constient si realist al barbatului. Un vânător cu sau fără voie si o ciută...
Mi-a placut si as vrea sa pot citi si continuarea. Fara comparatii fara rost cu altii si altceva.
Toate bune!
Cela
 
Postat de catre Rada Rada la data de 2010-03-04 18:52:53
         
 
  nu-i nevoie, eu l-am dat!
 
Postat de catre Sanda Nicucie la data de 2010-03-04 13:32:19
         
 
  Așa cum bănuiam n-avea rost să intervin..un mic dumnezeu ești tu,doar pentru textele tale!
Și probabil gălăgioasa entitate ce vorbește dublu, de mai jos!
Un drum spornic spre Sandra și mai departe!
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-04 00:31:57
         
 
  Dragoș Iovan,
pe mine nu mă deranjează opiniile contra, ci unitatea de măsură. De multe ori ea nu este aceeași pentru fiecare user. Uneori comentariile sunt părtinitoare sau, după caz, malițioase.
Am impresia că cel care taie în carne vie se crede un Dumnezeu al literaturii.
Și-atunci râd de el, chiar așa novice cum sunt eu, dpdv artistic.:))
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 00:26:33
         
 
  er: realizezi, în...  
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-04 00:15:09
         
 
  Cristi,
Am citit și "Natură vie cu furnici". Și acolo e o stîngăcie evidentă în descrieri, în scenele erotice și-n felul nefiresc în care se comportă personajele, dar aici e submediocru, rău scris...n-am citi din Sandra Brown decît cîteva file, acum 20 de ani, dar aici e ceva comparabil cu ce e acolo, dar mult mai stîngaci scris. Nu trebuie să fii critic literar ca să rwalizezi asta, dar citind comentariul anterior și ceea ce afirmi tu ăn apărarea textului, îmi dau seama că am intervenit inutil, chiar n-avea nici un rost. Scrie, bucură-te că ești citit pe Europeea și asta e suficient!
Scuzele mele pt intervenție
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-04 00:14:24
         
 
  Un text destul de lung.
Mulțumesc Dragoș Iovan, pentru răbdare.

p.s "de un puști care...mă opresc aici" este ca și cum ai fi spus-o. Editorul se rezumă la text, nu la autor.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-04 00:06:29
         
 
  Scena erotică este de o stîngăcie a descrierilor și de o banalitate rar întîlnită, e scrisă parcă de un puști care...mă opresc aici,ca să nu-l jignesc pe autor cu opinii prea tranșante, dar e fals și indescriptibil ce imagini se vehiculează mai jos:



"Am lăsat inimile strânse undeva între noi și mi-am dus mâinile, alunecând ușor cât să n-o tulbur, cu mișcări circulare i-am luat sânii prima dată și pentru totdeauna, apoi am continuat către spate, urcând stânga ca un pieptene prin păr și lipindu-i tâmpla de obrazul meu, iar cu dreapta am cuprins-o, aducând-o la piept. Piciorul i-l cuprinsesem între ale mele și așa nemișcați, reprezentam imaginea fidelă a unui pas de dans. Pantalonul meu îi udase fusta și cred că și zona pubiană. Pe mine mă răscolea partea dreaptă a pântecului ei, acolo unde bărbatul este mai sensibil. Mă ținea sfioasă, cu vârful degetelor, de umeri. Buzele mele o atingeau fin. Am continuat sonor și tactil cuvântul criptic, fără nicio tendință de manipulare, ci dintr-o pornire firească."
 
Postat de catre Dragoș Iovan la data de 2010-03-03 23:47:30
         
 
  Domnule Matei, îmi permit să vă contrazic.
Personajul își distribuie atenția în astfel de momente, ușor confuz. "7 sau 8" nu înseamnă că trebuia să spun "mai multe" :)) chiar dacă ele erau 6 sau 9 :))
Nesiguranța personajului debutează odată cu intrarea în cameră. Ineditul îi aplifică starea emoțională după care intervine procesul de adaptare și treptat preia controlul (vede clar cele cinci icoane de deasupra patului).

Din păcate este târziu, altfel s-ar putea discuta pe marginea multor aspecte.

Noapte bună!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 23:39:31
         
 
  Monika,
eu tratez comentariile cu atenție și răspund cu respect atâta vreme cât ele nu sunt malițioase.
Corecturile pe care mi le sugerează domnul Matei nu au acoperire în totalitate. Este vorba mai exact de două erori mari din partea mea, iar celelalte sugestii au caracter relativ.
Nu mă deranjează nici "umbrela" nici mersul "la pas" nici "gradinile", cu atât mai puțin părerile de genul "sărăcăcios" ori "nu denotă siguranța autorului"!

Am întâlnit scrieri ale unor autori consacrați, cărora le puteai înroși pagina.

Precum spui, într-un text, mai ales în proză, trebuie doar să vrei pentru a detecta diverse vicii.

Mulțumesc ție, Monika și, de asemenea, tuturor celor care au avut răbdarea de a mă citi, aprecia și critica.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 23:24:14
         
 
  err: dacă consider. Scuze!

Văd că primul comentariu, după prima parte, s-a pierdut. Reiau:

Mai intâi, cititorul nu poate dori nimic din ceea ce autorul nu oferă, într-un fel sau altul. Apoi, tocmai aici e problema. Dacă personajului îi "bubuia inima", nu va număra icoanele și va spune "erau mai multe icoane", nu "erau x sau y". A spune erau "atâtea ori atâtea" presupune o acțiune asumată, conștientă, iar răspunsul unei astfel de acțiuni (într-un text) nu poate fi bâjbâit.
 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 23:01:41
         
 
  D-nă Müller Monika, nu trebuie să vă permit eu să vă manifestați o opinie, chiar dacă consider, după ce o citesc, că vă aflați în eroare. Problema nu este una dificilă:

"Își amintește că le-a văzut pe perete, dar, pentru că îi bubuia inima, nu s-a gândit că dvs. o să vreți numarul lor exact..." (M. M)

Mai intâi, cititorul nu poate dori nimic din ceea ce autorul nu oferă, într-un fel sau altul. Apoi, tocmai aici e problema. Dacă personajului îi "bubuia inima", nu va număra icoanele și va spune "erau mai multe icoane
 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 22:57:06
         
 
  Dacă îmi permiteți dle Matei, o să vă contrazic la chestiunea cu exactitatea numărului de icoane. Nu cred că este musai, ca autorul – personaj, să cunoască exact numărul icoanelor mai ales că erau într-un număr mărișor și din câte am înțeles eu erau agățate pe perete. Când îmi imaginez icoane pe un perete agățate, nu mă pot gândi că erau aliniate 2 câte două ca să le și putem număra și să mai și observăm culmea că numărul lor e 7 sau 8. Eu cred că puteau fi și nouă...numărul lor exact este irelevant, important este, ca noi cei care citim, să ne imaginăm că undeva pe un perete erau icoane într-un număr destul de mare. În plus el era atent la altceva, trăia o experiență nouă, nu îi ardea de numărat icoane...Își amintește că le-a văzut pe perete, dar, pentru că îi bubuia inima, nu s-a gândit că dvs. o să vreți numarul lor exact... Eu nu voi pune niciodată lupa atât de aproape de un text, poate doar să vreau neapărat să-i găsesc defecte(cred că de aceea nici nu sunt critic literar), nu că nu ați avea dreptate în ceea ce spuneți legat de celelalte chestiuni.
Sper să nu mi-o luați în nume de rău, dar este ceea ce cred...

O seară bună tuturor.
Monika
 
Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-03-03 22:17:38
         
 
  Mulțumesc, Suzana!
Ce vă ajutați voi, fetele!:))
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 21:47:16
         
 
  D-le Mihai Iulian Matei, vă mulțumesc pentru citire și mai ales sugestii.
Cu mici excepții, punctările dumneavoastră sunt îndreptățite. Voi modifica probabil mâine dimineață, ceea ce consider necesar.
Apreciez răbdarea de care ați dat dovadă.

Textul este doar un fragment, deci sunt de așteptat "peticele"! Cât despre subiecte; toate sunt "arhicunoscute".:))

Nu vă ascund faptul că m-a ajutat intervenția dumneavoastră.
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 21:40:50
         
 
  Voi vota eu si in locul Monicai :)

Mi-a trebuit si mie, ca si personajului principal, un timp sa vad realul in ceea ce era ireal...
Suzana
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2010-03-03 21:16:25
         
 
  D-le Cristian Munteanu, cred că acestui text i-ar prinde bine o corectură. Am să prezint, succint, unele din multele cusururi pe care le-am observat:

"Apoi, eu mă mișcam rapid când la dreapta când la stânga, astfel încât aveam impresia că amețise alergând cu umbrela după mine." - "cu umbrela" este superfluu, ea (umbrela) se subînțelege de mai sus.


"M-am ridicat și am plecat la pas către poartă." - adineauri, personajul masculin se "mișca rapid", iar "ea" alerga după el; acum el pleacă "la pas"...

"Primăvara aceasta se împlinea un an de când mă ocupam de grădini. Îmi plăcea ca totul să fie admirat și de cele mai multe ori asta se întâmpla. Grădinile mele..."

"Nu-mi pot ascunde mândria. Nici pe aceea..." acestei fraze îi lipsește un adjectiv (ce fel de mândrie). Fără el, "nici pe aceea" este ilogic.

"Acum, la sfârșit de martie, cerul întunecat și ploaia deasă[,] păreau..." - vă las pe d-voastră să descoperiți eroarea...

"Era o cetate dispusă în careu, cu o singură deschidere; poarta pe care sute de ani intraseră voievozi, călare." - punctul și virgula sunt incorect folosite. Acolo ar fi mers mai degrabă o cratimă.

" Îi era greu, foarte greu," - sărăcăcios.

"O flacără pâlpâia în candela de pe peretele stâng și era înconjurată de șapte sau opt icoane." - "șapte sau opt"? Nu-i tocmai un element asupra căruia autorul poate să ezite. Pentru că dacă știe că erau șapte sau opt, înseamnă ca le-a numărat, iar dacă le-a numărat...

"Încremenisem. N-o văzusem niciodată fără anteriu, fără batic și camilafcă. Părul doar știam că-i blond (îi zărisem câte-o șuviță, uneori)," - dacă autorul-personaj s-a adresat direct ctitorului fără să recurgă la paranteze, nu le văđ rostul acum...

"Palida mea Andreea, se îmbujorase toată," - descoperiți singur...

Și aici mă opresc.
Textul mai suferă la capitolul alternării timpurilor, la cel al stăpânirii dialogului, termenii folosiți, în general, nu denotă siguranța autorului, descrierile sunt acoperite cu "petice" care ies din sfera imaginii, și, nu în ultimul rând, subiectul este unul arhicunoscut.

 
Postat de catre Mihai Iulian Matei la data de 2010-03-03 21:12:24
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Monika,
pertinente remarcile tale; pentru prima aștept și alte păreri, iar la a doua voi modifica.

Mulțumesc!
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 20:33:29
         
 
  Povești de viață, nimic socant:))

Vedem!
Până atunci, mister ;)
 
Postat de catre Cristi Iordache la data de 2010-03-03 20:07:50
         
 
  Bună seara,
Este atât de frumos ce ați scris aici și ați reușit prin descriere să transmiteți emoția celor doi. Va felicit pentru acest fragment.
Totuși aș avea o mică observație: la un moment dat spuneți scurt - citez: "Atracție prin opozițe.". Ei bine din punctul meu de vedere, al cititorului, mi se pare inutilă, pentru că acest lucru se subînțelege din descrierea de dinaintea aceste proproziții. Spun acest lucru mai ales pentru că mi-a interupt brusc imaginația...eu, când citesc un text, îmi imaginez personajele și ceea ce se întâmplă în textul pe care-l citesc…ei bine propoziția respectivă m-a interupt…
Ar mai fi ceva acolo unde spuneți - citez : "Pantalonii mei îi udase fusta", îmi pare incorect ...ca să dregeți puteți spune "Pantalonul meu îi udase fusta", mă rog, așa cred eu, așa îmi sună bine când citesc.
În rest totul este foarte frumos și…frumos.
Regret că nu pot vota…
O seară frumoasă vă doresc!
Monika
 
Postat de catre Adra Pescarus la data de 2010-03-03 20:00:24
         
 
  Juxtapunerea celor doua personaje... socheaza.

Si...si?
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2010-03-03 19:55:00
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE