FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Basescu-n Basarabia
Text postat de Rosca Lucian
Care zi ar fi mai potrivită pentru a ne reîntâlni prietenul din copilărie sau fratele mai mic, de care nu am mai auzit de mult timp?
-Păi trebuie să sunăm mai întâi sau să-i trimitem o scrisoare, clasică ori electronică, ar spune unii…
-Fiecare cu treburile lui, ar spune alții.
-Să treacă el pe la noi, dacă le e dor, dar să sune, ar mai zice câțiva.
-Să mai stea pe-acasă…
-E dus demult !
-E prea târziu !
-O fi murit saracu’, Dumnezeu să-l ierte!, zice unul conciliant.
Pe el l-a iertat demult, dar cine-i iartă pe cei care nu au iertat?
- Mă duc mâine, dacă am timp, ori săptămâna viitoare, peste o lună, ori joi, că am pauză până la 2, să nu uit !
Orice moment e bun dacă nu este Acum, doar asta facem zi de zi, amânăm cât se poate de mult. Amânăm vizita la dentist, amânăm plata chiriei, amânăm temele pentru mâine, poate cine știe, se rezolvă între timp. Amânăm niște datorii mai vechi, că oricum sunt expirate, niște procese, niște condamnări, că timp e destul și chiar dacă al nostru s-ar termina, au copiii noștri atâta… !
Dar să nu mai tergiversăm, că s-a făcut deja 28, mai bine să vedem ce-a fost pe 27 ianuarie: în 98 devine împărat Traian, în 1756 se naște Mozart, tot pe 27, dar în 1888 se înființează « The National Geographic Society», în 1939 are loc primul zbor al avionului Lockheed P-38 Lightning, în 1944 se termină asediul de 900 de zile asupra Leningradului, iar în 1945 Armata Roșie eliberează lagărul Auschwitz-Birkenau și începând cu 27 ianuarie 1996 se comemorează Ziua Internațională a Holocaustului.
Cel mai important din aceste evenimente este, în prezent, ultimul : « Ziua Internațională a Holocaustului », una dintre ranile deschise ale omenirii. Cum era de asteptat, intreaga media, transhumanța vorbește despre acest eveniment și despre vizita președintelui Traian Băsescu la Chișinau, ca și cum acestea ar fi întâmplări cu semnificații și substanțe diferite, precum pisica vecinului de pe covorul meu și cărțile bunicului de pe balcon de care nu ne atingem pentru că nu citim decât din caietul electronic, mă scuzați, notebook.


« Cine va căuta să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine îl va pierde, acela îl va dobândi. »(Sfanta Evanghelie dupa Luca, cap. XVII.)

Și poate că au dreptate, n-o fi decât o coincidență vizita asta și comemorarea sau invers, dar dacă nu e coincidență, atunci ar fi fost necesar ca măcar unul dintre jurnaliștii profesioniști să simtă asta și să reacționeze cumva. Poate chiar au simțit-o dar reacția s-a rupt undeva prin dreptul coloanei din cauza vântului de est. Sau poate că se prevede o slăbire a numitului vânt, ceea ce ar duce la dezumflarea pânzelor multor bărcuțe din ligheanul presei românești, ba chiar la o prăbușire a comerțului cu sclavi intelectuali de duminică. Până la urmă și sclavia e un mod de viață pentru stăpâni.
Da, vor spune unii, dar sclavul poate să aibă totuși o reacție neoficială, care să nu-l incrimineze cu nimic, pe un sit personal spre exemplu, sau într-un articol anonim, însă până acum nu s-a auzit nimic, dar auzul înșeala de multe ori, așa că rămâne să ascultăm în continuare.


» Pâna la o vreme va suferi cel îndelung-rabdator, dupa aceea îi va rasari veselie. »(Eclesiastul , cap I.)

Poate că unii dintre cei care-și vor pierde vremea citind aceste rânduri o vor pierde oricum, se vor scutura din lanțuri și din inele și se vor întreba unde bat. Eu doar spun ceea ce văd, iar deocamdată mi se pare că marinarul a strâns pânzele și merge înspre est împotriva vântuluisi vrea să înfigă ancora mai aproape de Moscova, dar nu de inima ei. Pe scurt, media românească a mai făcut o omisiune, mică în raport cu cele adunate timp de 75 de ani, mare pentru următorii 5: Traian Băsescu nu a ales întâmplător data vizitei în Basarabia, la fratele cel mic, înstrăinat. Dimpotrivă, a organizat acest eveniment cu multă diplomație și intuiție. 27 ianuarie e ziua în care alt Traian prelua puterea pregătindu-se de prima integrare a Daciei întru întâia Uniune Europeană, e ziua în care a fost elibereat lagărul Auschwitz-Birkenau, în care un popor a fost redat vieții, e ziua în care omenirea își cercetează rănile. În aceeași zi, președintele român s-a dus să cerceteze rana uitată a poporului român, și să încerce să smulgă cuțitul ruginit pe care marii noștri intelectuali îl acoperă prin omisiune. Basarabia, Auschwitz rusesc!
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Care circ, Floriane, tată?!
Vorbești, cumva, eufemistic, de teatrul ieftin al lui Băsescu? De dorința lui pătimașă de a face pe Isus Izbăvitorul pe banii noștri? Pînă mai ieri avea tupeul nemăsurat de a se lăuda cu nu'ș ce platou continental pe care l-ar fi cîștigat el pentru țărișoară, lărgindu-i hotarele, hăt, în apa de ploaie a mării! Mîine-poimîine îl auzim că se laudă cu faptul că a cumpărat Basarabia cu una sută milioane de euroi! Cam în jur de 25, pe căciula de basarabean! Mișto tîrg, brava voievod!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-01-30 12:02:25
         
 
  Va multumesc tuturor pentru comentarii si vreau sa confirm ca acesta este un text de suflet, nu unul de sustinere politica si nu reflecta decat o speranta, un optimism firesc, o afirmare a identitatii, care sper sa reapara la cat mai multi romani sau fosti romani. In privinta numarului mare de vizite mentionez ca am vrut doar sa verific unul dintre punctele slabe ale contoarului citirilor care poate fi indus in eroare prin deschiderea repetata a aceluiasi text intr-o pagina Mozilla de exemplu. Inchiderea si redeschiderea filei Mozilla cu toate paginile din ea cu acelasi text va induce in eroare contoarul. Va doresc o zi frumoasa!  
Postat de catre Rosca Lucian la data de 2010-01-30 07:12:22
         
 
  Nene Ioane, nu e cazul sa faci circ sub un text de suflet.  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2010-01-30 00:05:34
         
 
  Prea mari sperante in Basescu.
Dar nici daca nu ar face nimic nu ar fi un castig pt Basarabia. Asa poate se (mai) misca ceva pentru Moldova de dincolo...

Cu exceptia finalului, exaltat aiurea, mie imi place textul, ca text de presa scrisa.
vot pentru Basarabia,
simbolic cred
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2010-01-30 00:04:48
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  505 vizite!!!!!!
frate, dacă fac o socoteală elementară, de cînd s-a postat textul ista, rezultă că s-a citi în draci, cu o frecvență de 80 de inși pe oră!
fantomele băsesciene, deh!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-01-29 23:48:32
         
 
  pardon! una sută milioane euroi!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2010-01-29 23:38:14
         
 
  "În aceeași zi, președintele român s-a dus să cerceteze rana uitată a poporului român, și"... să-și plătească datoria de una sută mii de euro, fără returnare, celor care i-au dat votul în proporție de masă! Hai s-o spunem și pe asta!  
Postat de catre ioan peia la data de 2010-01-29 23:37:47
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE