PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Riviere (Eugenio Montale) Text postat de Danut Gradinaru Riviere, bastano pochi stocchi d'erbaspada penduli da un ciglione sul delirio del mare; o due camelie pallide nei giardini deserti, e un eucalipto biondo che si tuffi tra sfrusci e pazzi voli nella luce; ed ecco che in un attimo invisibili fili a me si asserpano, farfalla in una ragna di fremiti d'olivi, di sguardi di girasoli. Dolce cattività, oggi, riviere di chi s'arrende per poco come a rivivere un antico gioco non mai dimenticato. Rammento l'acre filtro che porgeste allo smarrito adolescente, o rive: nelle chiare mattine si fondevano dorsi di colli e ciello; sulla rena dei lidi era un risucchio ampio, un eguale fremer di vite una febbre del mondo; ed ogni cosa in se stessa pareva consumarsi. Oh allora sballottati come l'osso di seppia dalle ondate svanire a poco a poco; diventare un albero rugoso od una pietra levigata dal mare; nei colori fondersi dei tramonti; sparir carne per spicciare sorgente ebbra di sole, dal sole divorata... Erano questi, riviere, i voti del fanciullo antico che accanto ad una rosa balaustrata lentamente moriva sorridendo. Quanto, marine, queste fredde luci parlano a chi straziato vi fuggiva. Lame d'acqua scoprentisi tra varchi di labili ramure; rocce brune tra spumeggi; frecciare di rondoni vagabondi... Ah, potevo credervi un giorno o terre, bellezze funerarie, auree cornici all'agonia d'ogni essere. Oggi torno a voi più forte, o è inganno, ben che il cuore par sciogliersi in ricordi lieti - e atroci. Triste anima passata e tu volontà nuova che mi chiami, tempo è forse d'unirvi in un porto sereno di saggezza. Ed un giorno sarà ancora l'invito di voci d'oro, di lusinghe audaci, anima mia non più divisa. Pensa: cangiare in inno l'elegia; rifarsi; non mancar più. Potere simili a questi rami ieri scarniti e nudi ed oggi pieni di fremiti e di linfe, sentire noi pur domani tra i profumi e i venti un riaffluir di sogni, un urger folle di voci verso un esito; e nel sole che v'investe, riviere, rifiorire! [1920] Riviere -------------------- Traducere (Dănuţ Grădinaru): Riviere, sunt de ajuns câteva tulpini de iarbăspadă oscilate de o geană pe delirul mării; sau două camelii palide în grădinile deşerte, şi un eucalipt blond ce se cufundă între virtuţi şi zboruri nebune în lumină; şi iată că într-o clipă fire invizibile în mine se dezlănţuiesc, fluture într-o plasă de freamăte de măslini, de priviri de floarea-soarelui. Dulce captivitate, astăzi, riviere de cine renunţă pentru puţin ca o retrăire un joc antic niciodată uitat. Amintesc firul aspru ce oferă rătăcitului adolescent, sau riviere: în dimineţile senine se topeau sprijinite de dealuri şi cer; pe nisip pentru plaje era o amplă vâltoare, o egalitate agitată de vieţi o febră a lumii; şi fiecare lucru în sine însăşi părea să se consume. Oh atunci zdruncinaţi precum osul de sepie de valuri dispărând încetul cu încetul; devenind un copac încreţit sau o piatră levigată de mare; în culori topite de apusuri; dispărând carne pentru a ţâşni izvorul îmbătat de soare, devorate de soare... Acestea erau riviere, darurile feciorului antic ce alături de o roză balustradă murea încet surâzând. Cât de marine aceste lumini reci vorbesc celui torturat ce va scăpa. Lame de apă descoperite între porţi de efemere ramuri; stânci brune între spume; săgetând de lăstuni vagabonzi... Ah puteam să vă cred într-o zi un pământ, frumuseţi mortifiante, rame aurii în agonia fiecărei fiinţe. Astăzi mă-ntorc la voi mai puternic, sau e amăgirea, ce inima bine pare a dezlega în amintiri plăcute – şi atroce. Trist suflet trecut şi voinţa ta nouă ce mă cheamă, este timpul poate să vă unesc într-un port senin de înţelepciune. Şi într-o zi va fi iar invitaţie de voci de aur, de măguliri îndrăzneţe, sufletul meu ce nu mai e împărţit. Gândeşte: schimbare în imn elegia; a se reface; nu mai mult. Putere asemeni acestor ramuri ieri descărnate şi goale şi azi pline de freamăte şi de limfe, ascultând chiar de mâine între parfumuri şi vânturi un reflux de vise, o urgenţă nebună de voci spre un deznodământ; şi în soarele ce vă loveşte, riviere, reînflorire! [1920] Riviere | Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23932 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE