FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Buzele lustruite ale secundei
Text postat de Dorin Nicolae GHIMIS
Vino ,hai vino da-mi mana si vino sa dansam
Pe buzele lustruite ale secundelor
Un vals ciudat dint-un vis uitat
Maturat din colturiile drepte ale camerei de zi
Acolo unde ca niste adultii seriosi ne prefaceam a fii copii.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Aceste poezii par a fi copiate în grabă de pe caiete cu pătrățele, pe oboseală, și trimise în lume- “un cerc înfipt în »... cer !
Nici nu cred că ați recitit ce-ați scris, altfel observați că o poezie este trecută de două ori !
Faptul că poeziile sunt pline de greșeli, mi-am permis să le corectez –« în limitele libertății permise ».- chiar să le modific, și vi le propun cu plăcere. Se citesc mai ușor, sper să-mi apreciați gestul !
Sunt extraordinare.
Le-am citit ca pe o descoperire.
Au un parfum de vechi și de azi, de Heine și de Lucian Avramescu.


TOROID

Bucată de cerc mi-am înfipt în pământ
și m-am minunat
ca de mersul tău digital
pe un tub de catod, matinal...

Un cerc înfipt în pământ-
Am construit un loc de cuvânt.

Mai ești,
Mai sunt...



POEME FARA PASI

Palma mea ți-ar fi mângâiat fața, părul...
Te-ar fi lăsat să te așezi mai apropape, mai
rotundă, adunând pentru setea timpurilor viitoare lacrimile scurse.

Dar, uite, așa cum stăteam întinși, aproape de
marginea infinitului, legănându-ne prin brațe timp, mișcare, uneori dens, alteori aproape uitat ;
legănându-ne din rădăcina ochilor până la lacrimi în care nici zeii nu credeau întotdeauna, nici
cerul nu mai părea cer și părea pământul albastru pe care pășeau aripile, iar nouă de la
mijlocul gândului, ce se voia rațional, dar nu ajunsese până acolo, ne mai crescuse un simț cu
care luptam împotriva vântului și a morilor sale, și nimic nu părea ridicol, ba dimpotrivă, zilele
ne îmbrăcau în lenjeria intimă a existenței lor.

Palma mea ți-ar fi putut mângâia desigur fața, părul, te-ar fi lăsat să devii mai aproape, mai
rotundă dar, uite, așa cum stăteam aproape de marginea infinitului, nici cerul nu mai parea
cer, și vajnica colivie a întunericului prin care lucrurile transpar și nu devin realitate, iar visele
sunt păsări nebune rănite -n taine absurde, nereușind să iasă prin priviri, prin cuvinte,
Spațiu, timp, nereușind să iasă,
Nereușind.

PAMANTUL

Ai văzut cum plânge pământul să-l vezi cum își înmoaie spinarea te caută te știe că-l calci
îl calci
pământul acesta te va înnoroi cu ochii săi
nu cei pe care îi știi ci cei pe care îi simți
îi simți cum văd prin tine până nu se mai văd.

BALADA PENTRU CIFRA DOI

văd ochii tăi cu care râzi plângând și obosite păsări zbiară în corul desenat de fum al idolilor
măști de ceară
nu știu dacă mă auzi acum eu îți vorbesc din altă față
iar diminețile se întorc cu aripi triste de mătase

văd ochii tăi cu care râzi plângând
un vals în ritmul florilor de ceață
lângă un pian ce leagă sunete cu ață

colindă lupii hămesiți
istoria s-o drămuiască
iar pașii tăi cei răzvrătiți cu triste amintiri se-ncarcă
învinși de dogme efemere
se-ncarcă cu veșminte grele

baladă pentru cifra doi
și-o infinitate de regrete
cristale se răsfrâng prin stepe
Cu herghelii ce-aleargă înapoi
prin ochii tăi


TEORIA RELATIVITATII RESTRANSA

Până și lumina se rușina
de greutatea sa când
ne privea
plutind.

DANS

Vino, haide, vino, dă-mi mâna și vino să dansăm
Pe buzele lustruite ale secundelor
Un vals ciudat dintr-un vis uitat
Măturat din colțurile drepte ale camerei de zi
Acolo unde noi ne prefăceam a fi copii.

MONOLOG

prin șoapte tăioase de stele cuvintele se vitrificau regula de trei simplă deveni un cub de
gheață
trei dimensiuni știute se condensară în durere
linie dreaptă tăiată spirală și alte figuri geometrice
fără colțuri despre care tu nu mi-ai spus nimic
și astfel cercul deveni o roată cu care fiecare striveam cu rabdare
trupul zămislit în cuvinte al iubirii noastre

sihastre
mânjindu-ne cu neânțelegeri și piatră grea de tăcere
ca o masă rotundă în suflet așezată
vegheații de frig de noapte și șoapte de stele moarte

ABSTRACT

totul a fost redus la elementele esențiale
totul a fost pus la punct
din punctul meu de vedere eu pentru tine am rămas
o vremelnică părere
din punctul tău de vedere taince cuvinte de lavă fierbinte
au devenit trupuri sfâșiate de litere goale
și fiindcă totul a fost redus la elementele esențiale
în această lume dominată de simplificare
anotimpurile au migrat în țările calde
visele au devenit niște linii frânte iar noi unul pentru altul
niște puncte foste esențiale.


poezii

nopțile smoloase grele de vară ne acopereau
în veșmintele lor siderale ca pe niște copii –răsfățații-
sufocându-ne cu nemărginirea ce se răsfrângea
peste ființele noastre uimite de micimea lor

și
inspirând aerul plin de săruturi
moleculare ne săturam până dincolo de ideea de a fi
prea multă poezie pentru a o putea gândi
și adunând
resturi de senzații simțăminte desfătare în cuvinte șiragul de clipe
am încercat să-l cuprind pentru a ți-l dărui
tu poate că știai și nu m-ai întrebat
- de ce scrii ?



PLUTIRE

forma e locul unde ființează ființa
puterea e plutirea pe care o simt când forma trupului tău mă învăluie ființând în clipe zglobii
seva pământului nu ne mai trage pașii și trupurile plumburii
spre sumbre culori și nuanțe de gri
liberi pe al nostru
cer suntem formele simțului să le turnăm în păgâne melodii și să durăm credința ca
antigravitația da antigravitația
nu este altceva decât puterea de a iubi

ORIZONT

Pe planul al doilea zace un orizont rătăcit.
In prim plan, noi amândoi, ținând în brațe ca
niște jucării stricate cuvinte și în suflet mult, mult dor.

în acelasi decor un cor de doamne fardate prost îmbrăcate
îngână temerile noastre de o lună cum că
hrana e pe terminate și n-avem bani, dar... avem carte !
Ciudat ce e pe primul plan !
Cred că m-am înșelat, adică eu, pe mine, hrănindu-te
cu nerozii sublime, când tu doreai mașini străine !


ZONA ZERO

De aici a pornit primul consens
Apoi al doilea și al treilea, și al patrulea,
al cincilea, până aproape de infinit. Apoi ne-am oprit,
ne-am sculptat fețele șlefuite în moment
și- am plâns, și am nins, și am înghețat, și ne-am înfometat-
cu dulcea grație a orgoliului nemăsurat.

CONEXIUNE

Marea conexiune
e
Marea Albastră
în care se zbenguie neuronii și sinapsele înecate de
plăcere...


VERS 1

Rădăcinile copacilor se înfig adânc în negrul pământ. Neputința, voința, dorința culorii născute
în sine.
Vorbesc despre tine, adânc. Negrul pământ
e a ochiului rădăcină de unde te întrupezi-
trestie vegetală,vestală, a focului sfânt.


LOGICA

Ce -aș fi fost fără tine- se întreba eul surpându-se în sine-
Oglinda ce ar fi?
Foșnetul n-ar putea să adune cuvăntul,
ochiul nu ar putea cuprinde
pământul dacă tu, a minții sirenă,
n-ai fi...

PARAREL

Pararel cu mine există o umbră.
Nu o pot vedea, nici atinge,
dar plânge cu lacrimi de sânge-
triste acorduri de chitară,
în inima de ceară
a zilelor răscoapte
de vară

ROUA

Poate argintul ce mă pătrunde, ca și o otravă în frunze, nu este decât adierea buzelor tale
fierbinte, ca o roșie culoare

VERS 2

ziua de azi va trece la fel doar eu bat
cuvintele cerându-le să-mi cânte tristețea
arsă neștiută

VERS 3

Palmele tale mă mângâie parcă mai rar
Cernute prin petale de flori de gheață.
Fluturii par de faianță.
În rest, totul a rămas cum știi.
Cum știi. ..
...Cum știi, zilele sunt târzii,
Copacii în teracote încinse umbresc
Frigul, ce înca mai calcă pseudoprimăveri,
Nevralgii...

VERS 4

în camera goală
devenită devreme, târziu,
sorb, palid,
vorbă, ecou, din paharul
albastru de vin cenușiu.

ARMONIE

Ce hoas frumos îmi descântă
urechea plecată pe os ?

INIMA DE CEAS

O inimă de ceas mă latră, ca și un câine de pripas, rănit.
Reci simfonii și vise seci, cetăți surpate de viori târzii
și lumi pustii în inimi de cocori migrând spre alte țări...
O inima de ceas lătrând aproape stins în depărtări-
Un dor de pe corăbii rătăcind pe mări...

ALT VERS

Fi -vor lucruri pe care nu le voi înțelege niciodată.
Cum își țes păianjenii meticulos pănza rotată,
Cum inima ta mi-e plasă, sufletul meu căzând pradă, ca și o insectă mică-mică-mică, de -al
dragostei zbor
năucită.

GAND

El o privea, o privea ...și se uita cu totul
spunând... Ce poate fi mai frumos decât noi
doi venind din sensuri diferite cu viteza
unui gând găndit rotund ?

IPOSTAZA

Azi sunt foaia unui deget a mâinii ce-i față unghiilor roase de gândirea căutatului.
Fluture mi-e inima, fluture, fără să fi fost vreodată omidă.
Păianjen mi-e ochiul - hotar de vremelnice ecouri, întrebări, simțăminte,
morminte putrezind în flori înflorirea...
Sunt doar un triunghi cu mâna ce-i față, foaie și deget,
cu ochiul păianjen, prin a cunosterii
sete vânând...
Un triunghi ce a reușit cu speteală să se rostogolească printre celelalte figuri
geometrice, și, pentru tine, mai rotund...
Sunt doar un triunghi. Uneori obtuz, ursuz, spre alte dimensiuni,
prostește visând.

IPOSTAZA 2

Ochiul îmi era din sticlă,
Trupul îmi era din sticlă,
Inima îmi era din sticlă.

Și lumina mă durea. Mă durea și îmi trecea...
Ea
Prin tămpla mea de sticlă.
Totul devenea culoare
iar noi un sămbure,
Un sâmbure...

CANTECUL PIETREI

Condamnat la
sentința de a-și sculpta
trupul știut de o oarecare piatră.

Pietrele sunt niște gropi pline în gropile obișnuite
fiinde.
Eu sunt piatra ce-și plânge groapa.

PLOUA

Plouă, pretutindeni plouă.
În umbre, în amintiri, în triste presimțiri, și-n oase, prin trupuri de copaci.
Cerul este opac.
Plouă peste orasul înecat.
Lacrimi distilate udă obrazul de asfalt.

Plouă.

TARZIU

Unde mă aflu,
În ce târziu?
Păsări de gheață râd cenușiu.
Sângele -ngheață în ochiul scurs,
Peste o față un nume pus.

Unde ma aflu ?
Peste pustiu
Planează durerea unui pustiu.
Ochi de faianță sparg dimineți
Dinții de gheață mușcă poteci...

Sângele gheață din ochiul scurs,
Numărul palid, o față -n sus,
Ecoul se -ntoarce dintr-un trecut
Pustiul tace și păsări fug...

IPOSTAZE

Frigul și frica făceau cerul să sufere de un reumatism cenușiu.
Oamenii nu mai zburau.
Se mișcau paralitic, încet ca nu cumva să se lovească -n limitele libertății permise.
Câțiva îndrăzneți își îngropară creierul printre alte țesuturi,
Si
În ochii lor viscerali forma era
posibilă hrană,
frumosul- posibil desert-
Iubirea- beție malignă-
Ideea- posibil eșec

RADIOGRAFIA UNEI PRIVIRI

S-a sfărsit.
Mâna cade inertă lângă câteva mucuri de stele fumate cu setea beției de fum.
La câțiva pași, răul ce ne spală pe noi de noi, cei murdari și muriți.
La câțiva pași locul ca un lac de unde răul nu avea unde să fugă
Și a rămas, a rămas el însuși,
Adică sclipire,
Adică mormânt.
Ceva mai aproape privirile noastre se zbat
încercându-se,
înecându-se.
încolăcindu-se ca niște
gături prelungi de lebede condamnate la moarte.
Tâmpla ta s-a -ndepărtat,
mai apoi, fruntea- ea- s-a tranformat în idee,
mâna ta încă o mai
simțeam caldă, zvâcnind.
Noi nu mai eram decât o privire intensă ce se durea, decât câteva mucuri de stele și fum, și
ploaie, și gâturi prelungi de lebede moarte, de iarbă albastră
plângând.

FERESTRE

Prin ferestrele relativității deschise miroase a vis, a iubire, a moarte. Și toate acestea stau
îngrămădite pe genunchii, coapsele, buzele pe fruntea ta.
In spațiul acesta definit am devenit etern, lumină inertă, toate lucrurile despre care știam că
înseamna ceva, borne kilometrice cu neputință de numărat pe șoseaua umedă a gândului
alergând. Acolo doar părul tău miroase a ploaie, a foșnire, a liniște adâncă.

APA

Apă, dulce apă, desfătare, plutire, mister adănc, albastru curând, izvor curgând, sete- nnecând
în foșnetul frunzei
cu patima buzei.

BOLTE

Bolte imense de catedrale stau să se răscoale. Și toate, în mine, sunt colindele unui dor sfânt.

NOAPTE

Cine știe al nopții sunet ce în bolta
ochiului chinuie gândul până dincolo
de gând...

ORASUL

Ne-am plimbat prin orașul ciudat
cu parcuri și pomi goi, cu noroi și aer stricat.
Ne-am plimbat prin toamnă și- am povestit povești, stimată Doamnă.

Despre o altă toamnă când, prea orbiți de -al vrăjii rod,
Lăsatu-ne-am pe noi zălog.


CUVANTUL

Cuvântul e forma imaginii pe care
Preț de o clipă o prind în tenebrele minții
Pâlpâind ca o flacără a lămpii cu carbid.

INFIRMITATEA ELIPSELOR

Mă doare infirmitatea elipselor
Geometria plană euclidiană e săracă,
Dar noi știm că și cea mai dreaptă linie e un cerc.
Si- atunci ne concentrăm spre centrul eului nostru.
Sau poate noi suntem centrul
Iar fizica cuantică, doar o părere despre lume.
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2003-08-24 18:18:44
         
 
  [recomandare]
N-ar fi rau daca ati introduce pe rand poeziile dvs. si nu in volum! Astfel cititorii si-ar putea exprima opiniile la fiecare poezie in parte.
 
Postat de catre la data de 2003-08-07 20:24:07
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE