FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
CONCURS DE CREAȚIE LITERARĂ
Text postat de Ion Ion
Casa de Cultură a Studenților Sibiu lansează o primă ediție a Concursului Național de Literatur㠄Student Creation”, adresat studenților care nu au debutat în volum la secțiunea la care se înscriu. Jurizarea lucrărilor participante la concurs se desfășoară sub egida Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sibiu.
Concursul e organizat pe patru secțiuni:
a) Poezie
b) Proză
c) Dramaturgie
d) Critică literară, Eseu

Lucrările vor fi redactate în limba română sau într-o limbă de circulație internațională și nu trebuie să depășească 10 pagini format A4, dactilografiate la 1,5 rânduri, cu caracter de 12, în două exemplare. De asemenea, lucrările prezentate în concurs vor fi expediate și pe suport electronic (CD), pe coperta căruia se va înscrie motto-ul.

Într-un plic închis, pe care se scrie motto-ul ales, se vor introduce datele personale ale concurentului: nume și prenume, data nașterii, profesia, adresa, adresa de e-mail, telefonul, precum și o scurtă prezentare a activității literare dacă este cazul.

Lucrările și plicul închis, cu datele personale, se pun într-un plic mare, pe care se va trece adresa poștală a Casei de Cultură a Studenților Sibiu, cu mențiunea « Pentru concurs » și motto-ul ales de participant. Data limită până la care se primesc lucrările este 1 decembrie 2009 (data poștei), pe adresa:

Casa de Cultură a Studenților
O.P. 6, C.P. 21
550324 Sibiu

Juriul este compus din scriitorii: Rodica Grigore, Mihai Posada, George V. Precup, Adrian Suciu, Alexandru Uiuiu.

Cele mai bune lucrări primite în concurs vor fi publicate în ediția I a antologiei „Student Creation“, iar câștigătorii fiecărei secțiuni vor fi recompensați cu premii. Toți participanții la concurs vor primi un exemplar al antologiei „Student Creation“.

Prin participarea la concurs, autorii renunță la orice drepturi patrimoniale legate de publicarea textelor trimise în antologia „Student Creation“.

Rezultatele jurizării vor fi publicate până pe data de 20 decembrie 2009 pe site-ul Casei de Cultură a Studenților Sibiu www.casastudentilorsibiu.ro.
Informații suplimentare sunt disponibile la secretariatul Casei de Cultură a Studenților Sibiu, tel.: 0269 212 883, 0760 265 019.

Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE