FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Rezultatele sondajului
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu
Lamura literaturii universale de pretutindeni și de totdeauna
Cel mai recent termen al teoriei literare care va face în curînd o nebănuită carieră
O descoperire literară epocală care va fi recunoscută abia peste 400 de ani odată cu poemele Menestrelei și ale veselului rege al poeziei bîlbîxolane
Un concept literar valid și indispensabil taxonomiei literare
Un termen legitim al regulamentului europeic
O găselniță pseudoacademică
O gogoriță de speriat copiii


Photobucket


Ca să infirm acribia cu care mă gratulează cel care a lansat termenul de ecoliteratură, voi trece la discuția asupra rezultatelor sondajului
înainte ca termenul pe care-l stabilisem (30 septembrie) să fie atins. Motivele sînt că după atingerea cifrei de 30 de votanți, de două zile, numărul lor a rămas același, în ciuda faptului că a apărut replica ECOLITERATURA I. Se pare că ea nu a schimbat nici numărul votanților, nici opțiunile lor.

Scopul sondajului este acela de a constata obiectiv, măsurînd, care este credibilitatea acestui termen aici în nișa lui. Dincolo de ea, se pare că nimeni nu-și bate capul cu el. Împricinatul consideră că răspunsurile alese de mine sînt manipulatorii. Recunosc, ele sînt ironice, dar în direcția în care asemenea opinii s-au conturat de mult pe site. Deci vin în așteptarea celor care le-au apreciat și le-au votat ca atare.

Cei care iau de bun discursul domnului Corbu au putut alege un răspuns neutru - un concept literar valid -, poate ușor elogios (indispensabil taxonomiei literare, ironia nefiind pricepută). Ei au fost 6, reprezentînd 20% din votanți. Nu ascund că eu cred că măcar jumătate din ei nu sînt atît adepții termenului, cît partizanii patronului.

Favorabil poate fi considerat și răspunsul cel mai recent termen al teoriei literare care va face în curînd o nebănuită carieră, al unui votant, pentru că doar unul a fost, care s-a dovedit un suporter entuziast al noii orientări literare. Procentaj 3%.

Lamura literaturii universale de pretutindeni și de totdeauna n-a întrunit niciun vot. Prin urmare, nimeni nu crede că cea mai bună parte a literaturii universale trebuie separată pe acest criteriu de restul ei și rebotezată. Și implicit nu aderă la marea revoluție literară pe care termenul era cît pe-aci să o producă.

În total, voturi pro au fost 7, procentaj 23%.

Un singur vot (3%) a primit și o gogoriță de speriat copiii, ceea ce arată că majoritatea votanților au preferat să voteze adult.

Cei care n-au vrut să escaladeze treptele umorului, în număr de 2 (7%)au ales răspunsul onest: un termen legitim al regulamentului europeic.

Cascadorii rîsului au preferat însă o găselniță pseudoacademică, 12 voturi (40%)

În fine, avînd în vedere antecedentele ironiei europeice, 8 votanți au ales un răspuns în ton cu veleitarismul termenului care se calchiază la perfecție pe producțiile altor ambițioși surprinși în exercițiul funcțiunii: o descoperire literară epocală care va fi recunoscută abia peste 400 de ani odată cu poemele Menestrelei și ale veselului rege al poeziei bîlbîxolane(mulțumirile mele, în contumacie, celui care a lansat brandul) - 8 voturi (27).

În total, voturi dimpotrivă au fost 23, procentaj 77%.

Știu însă că domnul Corbu este un optimist incurabil (atingînd adesea ridicolul) și va folosi chestionarul său. Îi urez succes și aștept cu nerăbdare rezultatele.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am pus și un grafic, să fie mai accesibil.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-30 11:24:06
         
 
  "Prtotestez!"

Era și cazul.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-29 01:08:25
         
 
  Nu cred in rezultatele acestui vot pentru ca am aflat de la Dl Nica faptul ca turismul electoral a inceput deja sa isi exercite functia. O ancheta a autoritatilor se impune in mod necesar. Rezultatele partiale ale votului aratau altceva decat rezultatele oficiale publicate de dvs, semn al incorectitudinii procedurii de numarare a votului. Procentul de votanti a fost sub procentul minim admis pentru a se trage vreo concluzie, iar concluziile sunt enuntate tendentios.
Din acest punct de vedere, reclam si declar nul acest prim tur de vot si solicit refacerea votului sub auspiciile votului obligatoriu al celor peste 16 ani.
Votul a fost fraudat in mod grosolan. Prtotestez!
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-09-28 22:43:07
         
 
  Domnule, eu, tocmai pentru că întrebarea: "Un concept literar valid și indispensabil taxonomiei literare" - era cu-adevărat ironică, am votat-o.

Ei, asta da întorsătură! Înseamnă că ecoliteratura este prin definiție o farsă. O poznă de concept.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-28 22:22:02
         
 
  Domnule, eu, tocmai pentru că întrebarea: "Un concept literar valid și indispensabil taxonomiei literare" - era cu-adevărat ironică, am votat-o. Poate că dumneavoastră nu sesizați ironia - taxologia ținând de clasificare - prin care întrebarea expediază termenul undeva în anonimatul unui titlu de inventar!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-28 22:16:10
         
 
  Cornel draga,
Eu credeam ca nu va prindeti !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-28 22:01:58
         
 
  Ai dreptate, nu s-a putut vota decît o dată de pe un comp, clonele n-au putut repeta votul. Traficul este totuși bine măsurat.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-28 21:34:03
         
 
  idem, dom' Tavi... ai votat?  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-09-28 21:12:50
         
 
  cei patru... au fost trei, Luca si... Matei!

salutari cordiale ...

t.
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-09-28 21:09:53
         
 
  domnule Atanasiu, dincolo de rezultatele propriu-zise ale sondajului dvs, (pe care nu-l comentez), as remarca faptul ca el raspunde (cred) fara intentie declarata la o intrebare simpla: care e numarul de useri activi in europeea? altfel spus: cati suporteri sunt in peluza sud? mai precis, cei care aprind torte.

cei de le tribuna zero, gura-casca, observatori federali, maseuri, ziaristi, vipuri, reporteri, bunici, concubine, dame de companie, sotii, cumetri, vecini, fotografi si bodyguarzi - ca sa zic asa, nu se pun.

aici e o chestie sensibila, zic eu.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-09-28 21:07:41
         
 
  "Din concluzii geniale
Ce-au fost trase din anale,
Suntem ca si patru zari
Impartite-n trei grupari :
Cei care de gura-s tari
Ar fi ecoliterari,
Iara cei mai buni de gura
Fac...ecoliteratura ! " (V. Cercel)

umor involuntar. e ca in celebra zicere usor blasfemica: "cei patru evanghelisti sunt trei, dintre care doi mai importanti: Luca".
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-09-28 20:51:12
         
 
  Valeriu, cu octete ca ăsta o să-l ajungi în curînd pe maestrul MB. O stranie poveste este... ecoliteratura! Deocamdată ai eliminat din versuri tot ce putea fi picant, în schimb, micul poem a cîștigat în incoerență și banalitate. I-atît de decoltat, încît i se vede vacuitatea.



 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-28 20:17:49
         
 
  Din concluzii geniale
Ce-au fost trase din anale,
Suntem ca si patru zari
Impartite-n trei grupari :
Cei care de gura-s tari
Ar fi ecoliterari,
Iara cei mai buni de gura
Fac...ecoliteratura !
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2009-09-28 15:02:05
         
 
  Foarte buna intrebarile, maestre.
fara sa stiu de sondajul dumneavoastra tocmai am scris parere mea despre Ecoliteratura. E ceva mai jos in pagina.

Mai folositi adresa de mail aceea cu "nume" de soim de pe yahoo?
V-am scris ceva pe ea.

 
Postat de catre Stan Papusa la data de 2009-09-28 11:28:10
         
 
  Cît am despuiat eu rezultatele, găselnița a mai primit un vot - total 13.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-09-28 11:27:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23823
Comentarii: 120256
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE