FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
La revedere, tabără dragă!
Text postat de Ioan Jorz
Participanților la tabăra de sculptură, Caransebeș, 2009

Trâmbițele au sunat și chiar dacă nici un zid al Ierichonului nu s-a prăbușit, oarece trepidații tot au produs în micuța urbe, aproape adormită în anonimatul ei, molcom și demn.
A sunat goarna și a adunat ceata de artiști, vii și contemporani cu noi. Sculptorii în lemn au desantat, gălăgioși, cu „drujbele” și ferăstraiele lor miraculoase, cu obiceiurile lor ciudate de a bea tutun și vodcă, la grădina de vară din parcul de distracții și promenadă al orașului - teatrul lor de operațiuni artistice, destinația finală a desantului - teleportat prin puterea magică a artei cioplitului, pentru a dăinui opere de artă, nemuritoare, ce vor gâdila plăcut nevoia de frumos a provincialului, plictisit și snob, ca orice provincial…
Cu bărbile lor, impozante și stufoase(în care firimiturile chiflelor și mititeilor își vor găsi vremelnic cuib, timp de o lună și ½) cu mânecile cămășilor de camuflaj, suflecate, cu bătăturile palmelor netezite cu piatră ponce, fremătând de nerăbdarea de a se apuca imediat de treabă, păreau o adunătură de eroi civilizatori, veniți să facă lemnul să cânte… Și pădurea se cutremura de teama lor, dar se și înfiora de plăcere, la gândul că, după ce acești vajnici luptători pe altarul artei abstracte, vor îndepărta cu „drujba” tot ce e de prisos din trunchiurile lor, redându-le frumusețea absconsă, vor deveni artă pentru artă, talaș estetic pur, rumeguș post-modern și, chiar dacă lemnul lor va putrezi sub ploi, conceptul non-figurativ și post-modern va dăinui, peste veacuri, în memoria provincialilor, cutremurați și buimăciți de atâta frumusețe neașteptată, ce-a dat peste ei.

Ce mai! Le-a pus Dumnezeu mâna în cap! Și-a întors privirea spre ei, blagoslovindu-i cu o tabără de sculptură…
Știți cum trece o lună și ½ ? Păi, zilele trec ca orele și orele trec ca minutele… În ograda locantei din parcul cu minuni ale artei fără frontiere, ceata gălăgioasă și numai aparent dezorientată, învăluită în vălătuci de fum de țigară, pipă și mititei prăjiți pe grătar, între o stacană de votcă și-un sughiț artistic, concepea de zor, cu creionul de tâmplărie, direct pe lemnul unsuros al tăbliei meselor, grandioasele proiecte ale grandioaselor sculpturi, ce printr-un spasm estetic, prelungit, urmau a se naște… Și „drujbele” lor ruginite păreau că mai așteaptă doar motorina de la Primărie și “cubicul” de lemn de foc, alocat fiecăruia.

Rămăseseră doar trei zile până la vernisaj și, în sfârșit, ce fusese mai greu trecuse. Proiectele începeau să se întrezărească prin ceața ontologică a creației, oarecum vagi, cu contururile părând că se destramă, că se topesc în arpacașul nefiert al conceptualizărilor de tot felul, dar se întrezăreau… Asta era tot ce conta! La treabă!
Și-au început să zboare așchiile și rumegușul, sub dinții teribili ai ferestraielor mecanice și-n tăișul necruțător al dălților, și resturile de lemn au luat locul firimiturilor de chiflă și mititei, în bărbile ce le purtau pe obraz, ca semn distinct al apartenenței lor la o breaslă. Tot ce era de prisos, în trunchiurile copacilor, era îndepărtat cu îndârjire și determinare, într-un scrâșnet mecanic asurzitor.
S-a muncit în draci, două ore din două, trei zile din trei, și ziua vernisajului a venit.

A venit, dimineața devreme, începând cu felurite tratamente pentru mahmureala pricinuită de sărbătorirea(apăsată și prelungită) finalizării lucrărilor - efective, cu barda și „drujba”. Ieșiți din transa creației(limpeziți cu zeamă de acrituri sau frecați cu oțet) păreau să se dumirească și să se minuneze și ei de rezultatul propriilor zbateri existențiale, actul zămislirii fiind, în general, unul inconștient.
Abia atunci a început nebunia. Au început interviurile și fotografierea operelor de artă. Blițurile aparatelor foto și ale telefoanelor mobile au început să scapere, învăluind totul într-o baie de lumină… Cu mâinile cruciș peste piept, cu privirea aceea, semeață, scrutând zările, pe care numai sculptorii cioplitori în lemn (cu „drujbele” lor miraculoase) o au, fiecare în dreptul lucrării sale de artă(abstractă și contemporană) omul și statuia, omul și lucrarea, așteptând, așteptând cu un dispreț extra-mundan întipărit pe față și pe barba pieptănată de firimiturile de chiflă și mititei, să-i vie rândul la dat explicații, despre cum și-a intitulat el lucrarea și ce vrea ea să reprezinte, altminteri, profanii ca mine ar sta crăcănați și cu degetu-n nas un milion de ani și tot n-ar pricepe ceva… Și în acea încremenire (maiestuoasă și ușor disprețuitoare), păreau una cu pământul și una cu lemnul, păreau, (ba chiar erau), nemuritori…

Expozeul criticului de artă abstractă, adus de la județ, deși lung și încărcat, ca un brad de crăciun, nu a întrunit acordul nici unuia dintre artiști(după clătinarea laterală și permanentă a capetelor lor) soarta lor de a rămâne veșnic neînțeleși era din ce în ce mai evidentă, în implacabilitatea ei nemiloasă… Aplauzele furtunoase ale auditoriului(edificat - în sfârșit) subțire, dar de calitate, și solemnitatea momentului, subliniată, de altfel, și în alocuțiunea primarului, abia de le-a smuls o schiță de zâmbet îngăduitor și nările lor fremătau deja la mirosul altor destinații, unde să nemurească ei lemnul, cu „drujba” și barda, redându-i frumusețea absconsă…
La revedere, dragi artiști! La revedere, tabără dragă!…
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Tea, eu înțeleg când alții nu înțeleg, așa cum înțeleg și când alții înțeleg. Criticul Latunski, cel mai ades, se face că nu înțelge ceea ce este de înțeles. Na, că m-am molipsit cu un exces de înțelegere!

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-18 15:21:22
         
 
  Ioane, Latunski e in pana de intelegere....!
Se intampla si la "case" mai mari>

Calvar
Ps. eu, nefiind in pana, am inteles!
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-09-17 00:38:43
         
 
  Criticule, nu știu de ce, am impresia că am fost colegi de Comsomol. Ai umor, când ai chef, destul. Salut trecerea ta prin pagină! Cu amiciție,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-16 19:34:51
         
 
  Valeria, desigur că nepieritoarele opere de artă, din Parcul Teiuș - Caransebeș, au fost imortalizate pentru nemurire, în eventualitatea că va lipsi cuiva, într-o iarnă aspră, lemnul de foc. Așa cum spuneam în text, ideea este importantă. Ea trebuie reținută! Pentru restul, Dumnezeu cu "drujba"! Vei găsi suficient material, pe Google, dacă vei căuta "tabăra de sculptură caransebeș". Toate cele bune!

Ioan J

P.S. Am observat că ai nivel 10, prin urmare nu poți posta comentarii, direct. Am hotărât să-ți ridic nivelul, la 20. Sper că nu voi fi dezamăgit!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-16 19:28:56
         
 
  a, am uitat, calvar, vot, Vero, să vă trăiască nepoțelele (eii), uichend plăcut, ce mai, de bine!  
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-09-16 19:01:06
         
 
  Frate Jorj (că Jorz nu pot a-ți spune, limba mi se împletucește) te înțeleg și mă bucur pentru tine. Cînd eram eu în clasa a VI-a și în tabără la Gaspadinskaia (lîngă Kiev), colegii mei trompetiștii așa de tare au sunat din goarne încît s-au dărîmat și zidurile Comitetului Central al taberei. Era așa o bucurie și o pornire către distrugere a valorilor încît comandantul unității a zis: „Soare, stai în loc deasupra Gospodinskei și tu, Lună, deasupra Alivencii. Și Soarele e-a oprit și Luna a stat în loc pînă ce comandanții de detașamente au sunat onorul. Oare acestea nu stau scrise în operele lui Friederich Engels și a fraților Max? Deci, soarele a stat în loc și nu s-a zorit să apună decît atunci cînd s-a aprins focul de tabără.
Aș posta și cîteva imagini din Photobuchet dar mi s-a blocat aparatul SMENA
Nu te supăra, frate! OTV-ul revine în forță!
 
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-09-16 18:57:11
         
 
  Tea, mulțumesc pentru felicitări! Sper că ai remarcat nota umoristică! Proza e una scurtă și umoristică.

Într-adevăr, "băieții" aceia merită. Cu prietenie,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-16 16:30:10
         
 
  Ioan, ce subliniere!

Bravo!

"Baietii" aceia merita.

Felicitaripentru aceasta colegiala recunoastere.

calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-09-16 16:23:59
         
 
  Veronica, mulțumesc pentru stea și pentru vot! Mă bucură că ți-a plăcut. Cu amiciție,

Ioan J
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2009-09-16 16:11:50
         
 
  * si vot

Felicitari!

VP.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-09-16 15:50:50
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Acu inteleg ca s-a mancat si s-a baut tot dar asa cateva poze n-or ramas?
Sa ne potolim si noi pofta de frumos!
 
Postat de catre Tamas Valeria la data de 2009-09-16 15:18:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE