|
|
|
|
|
|
|
|
|
Anotimpul urmei |
|
|
Text
postat de
Dorin Nicolae GHIMIS |
|
|
Căderea frunzei, nici Pământul nu o mai putea opri. Călătorul,se opri, își cercetă pașii ,uimit , descoperii că au rămas aceeiași .Aceleași urme ,pretutindeni ,doar direcțiile erau uneori schimbate .Pe lîngă urmele pașilor mei ,cînd trec, nu renasc și miros a cenușă .Se spălă cu cenușă într-un râu de cenușă și fața nu îi mai era decât mască ,trupul vremelnică casă. Nebun să fii, urmele pașilor tăi te trădeaza uneori ,deseori ,și te aleargă de când? până unde?.Totdeauna?.Începând cu fiecare lacrimă pe care am stiut-o am plîns pentru el ,cînd l-am văzut așa gol și singur în carapacea sa. Nu vă gîndiți la mișcare, eu am văzut și linii ce se opresc ,nu doar oameni .Așa că pretutindeni există credința că patria liniei nu este cercul și probabil perspectiva.Lumea se poate schimba cu un sărut, cu un anotimp ,praful îmi amintește de stele,marea de lacrimi .Și după cum vă spuneam, călătoream prin propria senzație de a fi, fără nici o mustrare ,stiam că cenușa și omul din mine nu vor trăda focul,doar vor uita să îl aprindă .Locul adică.Om fiind aproape totdeauna ,geometria mea precisă era viața .În acest plan îmi etajam toate urmele ,toate valurile ce mă credeau stîncă ,toți ochii care m-au văzut ca și cum aș fi devenit o mare figură.Putem rănii prin crez ,o culoare ,putem să o schilodim chiar.Culorile sînt forma luminii primordiale ,dupa ele ne ascundem modul de a vedea de la perspectivă pînă în punct.Punctul de vedere, adesea nu este un crez ci mai de grabă o matriță, o mască, o aparență .Vezi asta vroiam să spun,sufletul meu și tot ce sînt îți aparține dincolo de interese și dorința de a te avea lîngă mine.Dar nu mai privii atât de galeș ,florile din glastră oricum o să moară și e păcat să crezi și dacă nu crezi e tot păcat .Nu am să îți cer nimic, în locul cuvintelor mele, ele sînt doar ideile ce vor să te atingă.Așadar chiar dacă zilele nu ar avea o ordine prestabilită, primăverii îi datorez, numele tău iubito ,dar nu mă auzi.De stele ne ascundem în somn ,când zeii adorm, a destinului vrere .Locurile nu vor fii niciodată însemnate .
E noapte,peste tot, pretutindeni ,lumina aleargă neobosită ,prin universuri reci ,pentru a ne surâde ecoul stelelor moarte. |
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|