PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Călăuza umbrei tale, poete, steaua polară a singurătăţii Text postat de Bot Eugen Pe deasupra drumului nins, pe urmele paşilor tăi repezi, pluteşte Luna nouă-n derivă pe fluviul Căii Lactee, plimbându-şi razele şi noctambulii prin sângele tău,prin parcuri şi prin cimitire... Cu cea din oglinda lui Cronos,batrâne, porţi un dialog anost, hamletizând în neştire,hamletizând fără rost: "Poate că a fost cu mai mulţi ani în urmă o adevărată iubire sau poate că noi doi, călăuză a umbrei mele, acolo n-am fost..." ...şi tragi din ţigară cu poftă,bătrâne,şi aiurezi ca un adolescent captiv în mrejele unui eres... Reaprins de-o stea pe buzele-ţi pale, rugul înalt al tăcerilor tale se regăseşte iar pe sine la ora cea târzie în palma unei mâini străine care scrie şi scrie... Asasin plictisit,tu ucizi timpul, înnobilând paloarea hârtiei cu sângele ei albastru de regină a nopţii... ţi-ai zdrenţuit carnea în toate plăcerile vieţii, aşternând-ţi peste răni după aceea sarea credinţei, ai străbătut în lung şi-n lat labirinturile de poteci de la poalele muntelui apusean de iluzii, ţi-ai risipit floarea cuvintelor pe buzele anonimului visător,înnebunit după cafeaua cea de toate nopţile băută prin braseriile unui oraş de provincie numit melancolie. Fantomele dragostelor demult în tine apuse, te mai bântuie uneori, când rătăceşti de mână cu singurătatea pe-aleile purpurii ale acestui asfinţit de lume, lume în care te stingi încet dar sigur de cancer cardiac. Primul tramvai şi ultima ţigară Apune soarele în cana de ceai negru uitată pe pervazul ferestrei. Pe marginea înnegrită a scrumierei de pe aragaz o ultimă ţigară agonizează, închipuind aureole de îngeri în aerul negru al serii. Păşind tiptil ca o panteră, emisarul saturnian se strecoară în turnul de veghe al bardului elegiac cu nefaste vestiri,anunţând cataclisme, pe muza de argint a unui valet de verde se face stăpân şi în beznă urmele-şi pierde, fredonând cântecul dedicat unei schisme: Hei,tu,bastardule conceput pe sub zidurile chinezeşti, în ziua aia ternă,la ceasu ăl barbar, întoarce-te-napoi de unde ai venit, în pustietatea bărăganului fără de nume, în istoria lui călărită de Hoardele de Aur... evadând din cercul celor fără crez, răzleţit de haită,în ochii ei verzi, bătrâne,un tânăr straniu erai, un năuc umblând hai-hui noaptea pe străzi, când cealaltă faţă(cea neagră)a Lunii pe cer răsărea,eclipsându-şi nebunii... şi zideai în juru-ţi neguri,în cuvinte te zideai... bând tutunul cu o cană de negru ceai, pe marginea unei prăpăstii te zideai..." Delatorii alcătuiesc bisericuţe, scrijelesc cu unghiile morţilor zeităţi false într-o piaţă murdară. cuvântul se vinde pentru lei puţini (zeflemeaua e gratis) la orice colţ de stradă. Limba se prostituează cu toţi străinii. copleşit de scârbă şi-ndoială, Dumnezeu se retrage din oameni şi pleacă în concediu de boală. vorbele nu se mai rostesc,ci se latră ori se aruncă cu lopata-n urechile gloatei prostite. îţi simţi mărul lui Adam ros pe dinăuntru de viermele tăcutelor strigări, ştii totul,dar nu poţi face nimic, nimic altceva decât să-ţi îngesui un pumn în gură şi să taci,să taci,să taci... Rumegă-ţi,deci, pe-ndelete urletele de indignare, îngroapă-ţi sufletul de viu într-un deşert şi ascultă cum foşnesc de târâtoare pereţii fragili ai arterelor tale. Veni-va apoi şi nesomnul, prietenul tău cel mai bun, chirurg de meserie,dar cu suflet de poet, îţi va da ochii peste cap şi capul pe spate, (vei simţi braţele lui grele de plumb cum îţi spintecă pieptul c-un bisturiu ), îţi va întoarce inima pe toate feţele, îţi va cerceta amănunţit nervii,limfa, umbrele sângelui tău compatibil cu Rh-ul stelei căzatoare, apoi îţi va contabiliza fără grabă întârzierile de la servici, toate-njurăturile şi trecerile pe roşu din ultima lună... într-un târziu,îţi va şopti-n ureche: -să nu-mi spui că nu ştiai,bătrâne?! -ce?îl vei întreba iritat -Pai, e sfârşit de toamnă, a început sezonul cazon al vânătorilor care latră, şi mâine dimineaţă,într-o piaţă murdară, va fi scos şi claustrat într-o muţenie de piatră, cel tânăr care-i singur şi prădător şi pradă, şi asta de aceea ca toată lumea să-l vadă... şi,în acest timp, din ungerul întunecat al odăii, se va uita cineva şi sardonic va râde de evenimentul ce se derulează sub privirile sale de gheaţă: tu stai la taifas singur cu tine răstignit pe un scaun de fier, cu tâmpla rezemată de peretele rece şi mâinile pietrificate pe tastatură în aşteptarea momentului când zorii îţi vor aprinde dureroase ruguri sub piele, vei auzi atunci(cam pe la cinci dimineaţa) scrâşnetul unor roţi de metal rostogolindu-se pe un drum presărat cu cioburi de vise. acum,însă,e abia miezul nopţii, arcul semilunii îţi săgetează pieptul sub care porţi,ca pe un blestem, o inimă neagră,o inimă bolnavă de cancer... Îmi golesc... Îmi golesc urnele de-amurguri,de părerile de rău deşarte, de aripile negre ale îngerilor aflaţi pe patul de moarte, de cenuşa caldă încă a cuvintelor arse noapte de noapte, de tăcerea mea adâncă,stăpână peste regatul tău de şoapte... Mătur din mine scrumul anilor nebuni, scrum al luminii risipite-mpreună în umbrosul eden, de vineri până luni, lângă un azur răcoros de lagună. De negura zilei de ieri, până la lacrimi,eu mâine,iubito, voi râde, cu hohot de moarte voi râde,de poezie şi de plictis, de arderi,de întomnări şi de speranţa subţire, de crematorii,de parcuri şi de cimitire, de solilocviile mele aride (nişte gânduri înnegrite de fum asezonate cu amarul de lacrimi neplânse) de înmormântări şi de naştere, de munţi,de izvoare,de tine, de foaie,de alb şi de scris şi de... de poezelele astea deja fumate... draga mea, mi s-au terminat ţigările, e timpul să ne despărţim... Pe sub brazii înalţi trecând fără nimeni într-o seară de mai călduroasă, desluşi-voi în mine un viscol de anonime suspine, ecoul paşilor rătăcitori ce-au obosit să-şi caute drumu-napoi către casă... Mă ning aripile îngerilor trecători prin asfinţire, stoluri de-nzăpezite gânduri se perindă prin amintire şi-mi populează cu triluri pasărea anilor mei tineri nopţile albe de luni până vineri,de luni până vineri... Îşi trece inelul întunecatul Saturn prin apatia solitarului taciturn şi trec umbrele lui prin sângele-ţi decolorat de nesomn în neştire, ciracii frivolei elite îl alfabetizează contra cost pe cel care stăruie cu braţu-i nevrotic şi rece pe fila subţire: „Iubirea n-a existat decât în naiva ta-nchipuire, călăuza umbrei tale, poete, o iluzie a fost… iată,cuvintele pe care le-ai curtat cândva ca un îndrăgostit, te stigmatizează acum şi-ţi întorc spatele, inima lor freamătă din toate arterele cu torente de oameni grăbiţi să-şi arunce umbrele pe asfaltul murdar... inima ta obstinează să rămână propriul său adept şi se bate cu pumnii în piept,se tot bate cu pumnii în piept... Ai fost,eşti şi vei rămâne un romantic incurabil, porţi în pieptul tău,ca pe un blestem, o inimă neagră,o inimă bolnavă de cancer şi vai de capul celui care va-ncerca să ţi-o reeduce... Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Octavian, prezenţa ta mă bucură. mulţumesc pentru semnul semnul de lectură şi aprecieri. Cu stimă şi prietenie, Bot Euegen   Postat de catre Bot Eugen la data de 2009-07-19 15:02:08               Eugen... doar flori si camp.... fantome inspirate, cuvinte care dor, in umbre resemnate... t. vot!   Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2009-07-19 13:25:25 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE