|  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | exercițiu de îndepărtare |  | 
           
            |  | Text 
                postat de  
                Dana Banu                 |  | 
           
            |  | dragul meu oamenii din țara aceasta au plecat în lungi călătorii
 nu se vor mai întoarce la noi
 îmi spui cât de mult mă urăști și eu continuu să trăiesc între ape
 cu aceeași lumină în ochi trăim cât trăim apoi la niciodată revedere
 peste întinsele câmpii de gheață se depune tăcerea
 
 repede ne mai vărsăm noi sângele dragul meu
 au să ne ridice pietre funerare albe înalte pictate cu îngeri și sori
 au să ne închidă în pământuri și vor mânca pe îndelete din toate cuvintele noastre
 cu nesfârșită eleganță cu salată de păpădii și vin potrivit lângă ele
 
 cad paiațe din ceruri poartă măștile noastre
 nu mai e nimeni aici să adulmece
 tulburătoarea aromă a zilelor netrăite îndeajuns
 s-a înnoptat în lume
 noi n-am știut să luăm din înserare harul
 
 ura ta zâmbetul meu resemnat
 și  vremea în care ne vor arunca în pământuri
 cât mai departe unul de altul
 chiar și atunci mâna ta obosită va căuta albă prin vis
 mâna mea albă prin noapte
 |  | 
		   
            |  |  
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                 |  | 
		   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  | 
		             
            |  | Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
 |  | 
                     
            |  | 
 |  | 
           
            |  | Comentariile 
              userilor |  |  |  |  |  | 
                     
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | "îți recomand "3 cântece spre capătul nopții"" 
 am lasat zilele trecute un com la aceasta postare.
 
 as fi vrut sa intelegi ca nu am fost deloc rautacios. am observat doar ca ai alunecat putin in comun si prozaic.
 nu ma indoiesc ca Dana Banu are ceva de spus in poezie.
 cu nerabdare,
 n.
 
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2009-05-16 14:14:59 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | errr 
 criticii
 
 
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              Dana Banu               la data de  
              2009-05-16 13:38:34 |  |  | 
		  		   
            |  |  
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                 |  |  | 
		   
            |  | Text anterior 
								     				
				                Text urmator |  |  | 
		  
                     
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | țigările mele au o aromă foarte bună, aparte, comparația textelor mele cu acele țigări era un compliment făcut să evidențieze calitatea textelor 
 eu nu prea agreez critici și nici nu mă dau în vânt după recenzii, de aici gestul meu
 dar repet, omul e un bun prieten al meu altfel nu mi-aș fi permis un asemenea gest...
 
 mulțumesc pentru revenire
 
 în rest
 ai dreptate, textul acesta nu excelează, e destul de plat, în niciun caz nu merita 3 stele(oricum sunt anonime deci nu au nicio valoare)
 
 în ultima vreme am scris însă și texte bune, îți recomand "3 cântece spre capătul nopții"
 
 poezii la minut pe pariuri scriu de vreo 20 de ani, mi se mai întâmplă, nu des dar se mai întâmplă, multe din textele care ți-au plăcut sunt scrise așa...
 
 de "strofocat" nu mă "strofoc" niciodată când scriu, îmi place să cred că mi-am păstrat naturalețea
 
 mulțumesc pentru revenire
 
 poate altădată un alt text să îți placă mai mult
 
 cu bine,
 
 dana
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              Dana Banu               la data de  
              2009-05-16 13:36:59 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | ps. n-o sa mai trec sau poate da
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2009-05-16 13:32:49 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | revansard? nu. e doar atitudinea unuia care nu vrea nimic de la nimeni  si construieste cum poate la templul literaturii. 
 trebuia sa pun "draga mea" in ghilimele fiindca am vrut sa fiu in ton cu poema ta. scuze, cu toate ca  nu strica, intre contemporani un pic de intimitate.
 
 nu am rastalmacit nimic, iata cuvintele scrise de manuta... dumneavoastra
 
 
  
 
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2009-05-16 13:11:57 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | mulțumesc pentru semnul revanșard 
 răstălmăcești aici un răspuns pe care i l-am oferit unui puști pe un alt sait(mă refer la povestea cu cartea dată în capul unui critic, omul nu îmi criticase cartea, ba chiar dimpotrivă i-a plăcut foarte mult)
 
 salut
 mai treci
 sau nu
 cum vrei
 
 
 PS: totuși, e cam mult să îmi spui "draga mea"...hmm, puțină politețe nu ucide, încearcă, serios, nu e greu
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              Dana Banu               la data de  
              2009-05-16 12:39:39 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | draga mea, risc sa-mi dai cu poezia-n cap, asa cum ai dat si cu cartea ta unuia care te-a criticat( sper ca istoria literaturii sa consemneze acest fapt.)
 Am observat o scadere drastica a mesajului tau poetic, versurile tale devenind simple vorbe prozaice (de claca). Mai inainte aveai un ce, emanatie dinspre lideranta, gasisesi compania aceea fantastica cu papusa sau ce era, erai importanta pentru ca o luasesi ca un cercetas inaintea tuturor cu gandul dupa o lumina sau pisc si raspandeai catre noi ce se vedea de-acolo.  barbata erai cand calcai totul in picioare pentru a reusi. de aceea mi-ai placut.  de cand faci pariuri ca scrii in cateva minute poezie si se si gasesc oameni care sa spuna ca este, cred ca te-ai plasat intr-o zona gri unde resorturile sunt flasce, ca o dormeza dusa la tomberon. Daca nu te strofoci un pic si lasi doar cuvintele sa curga, iese ce este aici: mai nimic. cred ca votul si steaua sunt deja prea mult.
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              nicolae tudor               la data de  
              2009-05-16 12:26:46 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | vă mulțumesc pentru cele 2 stele anulate :)
 |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              Dana Banu               la data de  
              2009-05-16 06:12:38 |  |  | 
		             
            |  |  |  |  |  |  |  |  | 
           
            |  | 
 |  | 
           
            |  | vă mulțumesc pentru lumini și vot |  |  | 
                     
            |  | Postat 
              de catre  
              Dana Banu               la data de  
              2009-05-15 12:13:45 |  |  |