FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Predica de pe movilă*
Text postat de latunski criticul
pescarii și vameșii
mi-au confiscat nașterea,
- în vremea aceea, abia de mai erau
nașteri normale în Galileea –

în inconsecvență-mi fuse botezul
-în vremea aceea nu exista Niceea-
că nici Apollo, nici eu, nici Ioan
nu cunoșteam Crezul.

iată că acum nu mai sînt OM,
am ajuns un mit, un biet zeu
al vastului Pantheon,
condamnat la iluzorii
învieri repetabile și responsabil
cu mîntuirea, hei, credincioși
țineți-vă firea(!)
nu mă furați și voi de gînduri
și nu-mi răstălmăciți pildele,
lăsați-mi clipa de mînie, în care
mă răzbun pe nevinovatul smochin.

adevărat zic vouă,
că tot pescarii și vameșii mi-au furat
moartea,
tot ei mi-au spulberat și enigma vieții,
de aceea zac și acum
într-un univers perpendicular.

în timp ce unii se spălau pe mîini
alții așteptau cîntatul cocoșilor,
doar boaitele permanente scuipau,
-din adîncul bojocilor-
cum scuipă și acum
toate aparențele de adevăr,
și pe mama o prezintă plată, fără sîni,
iar pe mine un prunc handicapat, supradimensionat.

în aceste condiții
nu mai e cazul să mă întorc printre voi,
că de fapt nici n-am plecat,

doar că voi aveți albeața lui Tobit(!)
vrăbiile și-au lăsat găinațul
peste ochii voștri bovini
iară dinosaurii actuali
va compactează
ca pe niște baloturi de paie

*Nu puteam să rănesc sentimentele religioase împărtășite de alți postatori. Acum a trecut și „mă produc”. Este un punct de vedere. Uman. Scriu la prima mînă doar pentru a fi combătut și îndrumat. Spre adevărata credință. Nu știu cum va suna acest poem în final. Om trăi ș-om videa! Sper că n-am o genă de tip Nicolae Tudor, pentru că eu vreau să mă înec în larg.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Fericiți cei săraci cu duhul. Nicolae n-a simțit apropul genetic. Se simte în largul lui...

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2009-04-23 13:18:56
         
 
  te felicit ca ai curaj sa postezi "la prima mana". aici este un atelier si o observatie poate construi fara sa darame ce e bun. eu corectez la diacritice. apoi peste trei luni cand sunt strain de text. si ultima oara inainte de a fi pus pe masa editurii.
Cat de despre inecul meu, probabil la mal? sunt viu si scriu. " Om trăi ș-om videa!"- vorba ta.

aici apreciez in mod deosebit:"lăsați-mi clipa de mînie, în care
mă răzbun pe nevinovatul smochin.
"
si
"vrăbiile și-au lăsat găinațul
peste ochii voștri bovini"
 
Postat de catre nicolae tudor la data de 2009-04-23 13:02:03
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  și totuși o să-ți răspund la întrebare...
-nu am făcut istitutul teologic ci doar seminarul teologic (un fel de liceu profil uman)
-am absolvit filologia la universitatea A.I. CUZA, promoție 1994.
-am absolvit institutul de artilerie și topogeodezie în anul 1992.

dar nu cred că-și au importanță diplomele aici, pe un site de literatură cum nu-și au importanță nici vânătorile de vrăjitoare.
zilele acestea am citit un sonet scris de un autor de top pe acest site, în el am găsit două anagramări, a fost trecut cu vederea, eu am greșit de 3-4 ori, greșeli recunoscute și mereu îmi sunt amintite.
nu mă justific, recunosc și îmi pun singur cenușă în cap.
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-04-22 23:30:30
         
 
  fie cum zici tu, nu am chef de vorbe-n vânt, tare-ți place să înțepi.  
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-04-22 23:09:54
         
 
  Vasilică, nu mai trec pe strada ta; te repeți! Cînd spui că ai terminat teologia, ești literat. Cînd te dai popă ești ALEXANDRIIII. Se mai poartă teologia LA F.F. și LITERELE la Spiru, pe euroi? Poate stai de vorbă cu Cornelius, general în retragere...  
Postat de catre latunski criticul la data de 2009-04-22 22:47:18
         
 
  latunski, cine să te mai îndrume pe tine, un deget de-ți umezești în Iordan tor râul va da în clocot, pentru tine nu s-a inventat nici lemn nici piroane. dar scuze, trebuia să încep cu salutul creștinesc Alah A ÎNVIAT.

scuze, apreciez scrierea ta țepoasă și ți-am dus dorul mai ales că de la o vreme nu mai treci pe la mine.
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-04-22 22:29:11
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE