FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Ochii albaștri ai Floriilor (personal)
Text postat de Veronica Pavel


În copilărie am fost mereu bolnavă. Suferința cea mai mare, dar și lupta cea mai crâncenă (și victorioasă) mi-a produs-o poliomelita pe care am avut-o la 5 ani. Și, dacă lumea crede că un copil de 5 ani nu poate gândi și realiza tragedia de a trăi în spital lângă alti copii, dintre care unii mureau, acea lume se înșeală. Copilul nu numai că realizează ce se întamplă, dar contactul timpuriu cu suferința și boala îl va maturiza și îi va influența procesul de formare a gândirii.

Dar nu despre suferința mea de atunci vreau să vorbesc, ci despre lumina pe care am avut-o cu mine în anii ulteriori, ai bătăliei mele cu sechelele bolii, bătălie pe care nu doar am învins-o, dar care mi-a dat puterea de a înfrunta mai târziu și alte încercări, nu mai puțin grele. Iar astăzi, gândindu-ma la trecut, cred că puterea de a învinge poliomelita mi-a venit de la niște superbi ochi albaștri, de care am ramas îndrăgostită toata viatza și la care ma gândesc întotdeauna în preajma Floriilor.

Mama mea avea o prietenă de vârsta ei, doctorița dermatologa, Florica, o femeie superbă, cu un zâmbet permanent pe față și cu niste ochi atât de albaștri, încât nici cerul, nici marea, nimic pe lume, nu-i egala. Am iubit frumusețea și ochii acestei femei din prima clipă. Avea vreo 30 de ani când am cunoscut-o.

Fiind doctoriță și prietenă cu mama, venea să mă vadă când eram bolnavă. Nu-mi doream să fiu bolnavă, dar fericirea mea era infinită atunci când trebuia să vină sau când, ca să nu-l contaminez pe fratele meu, eram temporar mutată la ea acasă (n-avea copii). Acolo eram răsfățată de ea și de mama ei, în timp ce la mine acasă, unde funcționau principii de educație foarte stricte, răsfățul era total interzis.

Nu pot să uit că mult timp, chiar ajunsă la vârsta adultă, îmi doream să se repete un moment pe care-l trăisem și pe care și acuma îl consider reperul “fericirii maxime”, comparabil numai cu surpriza de a găsi, de Sf. Niculae, ceva în papuci. Eram copil, aveam febră, dormeam și, când m-am trezit, deschizând ochii, am vazut chipul ei aplecat peste mine, zâmbindu-mi. De câte ori nu mi-am dorit să se repete acel moment! Și de câte ori, chiar și acuma, nu-mi compar momentele de bucurie cu “acela”!

Florica era căsătorita cu un medic ortoped. El a construit pentru brațul meu stâng, paralizat pe atunci, un aparat susținător. Nu am vrut să-l port, deși, din simpatie pentru Florica, îl iubeam și pe soțul ei, dar iubirea nu mergea atât de departe încât să port și aparatul făcut de el! Așa că Florica mi-a propus să-mi imaginez că acel aparat metalic înfășurat în tifon era de fapt brațul unui fotoliu. Cum să-mi fi imaginat, însă, un braț de fotoliu în tifon alb? Deci Florica a convins-o pe mama să îmbrace aparatul cu materialul husei fotoliului din camera părinților, unde mie-mi plăcea să stau și să ascult muzică la radio. Așa, aparatul ortopedic, nu numai că a devenit identic cu fotoliul, dar, la sugestia Floricăi, a primit și un nume. La propunerea mea, l-am botezat “Rădulescu”. Deși acest Radulescu era greu și incomod, totuși acuma, nemaifiind un “aparat medical”, ci un “companion necesar”, a fost acceptat mai ușor. Ajunsesm chiar să-l iubesc, doar că sufeream când îl purtam…..

Tot Florica îmi facea și razele ultraviolete ca tratament dupa polio. Îmi punea ochelari de soare și mă întindea sub aparat. Clopotzelul metronomulului marca sfârșitul ședintzei. După raze aveam voie să mă duc pe coridorul care ducea spre bucătărie, unde era un telefon agățat pe perete, care mă fascina. Mă uitam la el și-mi închipuiam că vorbesc cu toți oamenii de pe glob. Era prea înalt pentru mine ca să-l pot atinge, dar credeam că dincolo de peretele unde era fixat sunt vocile prietenilor pe care eu încă nu i-am cunoscut…

La 33 de ani am avut operație de tiroidă. Florica, specialista în dermatologie, îmi ungea zilnic după operație cicatricea cu niște alifii. Datorită ei, astăzi nici nu se observă cicatricea. Din păcate, atunci am suferit și o pareză vocală, dar eu, citind ore-n șir, pentru frumoasa mea Florica, poezii la casetofon, am reînvățat în nouă luni să pronunț literele și am învins și de data aceasta.

La cei peste 90 de ani pe care-i are acuma, ochii ei mi se par la fel de limpezi. Acum doi ani, când am revăzut-o la București, s-a bucurat extraordinar de vizita mea și, deși lumea îmi spusese că ochii ei parcă își pierduseră din strălucire, mie mi-au apărut la fel de albaștri!

De Florii anul acesta am fost iarăși cu gândul la cei mai frumoși ochi din lume și la albastrul lor profund, care mă va acompania în continuare în unica și misterioasa aventură pe care obișnuim să o numim “viața”.



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ce surpriza! Inca doua comentarii! Raspund in ordinea venirii lor:

Carmen,

Florica n-a avut copii, si, exact cum ai intuit, avea o caldura sufleteasca imensa, dar era foarte ocupata cu medicina, nu stiu cat timp ar fi avut ea pentru copii. Pe mine m-a iubit toata viatza ca pe copilul ei, iar eu am adorat-o.

Cat despre "modele", da, e grozav sa avem modele. Ma flatezi daca ma iei de model. Departe de mine sa fi vrut sa ma dau "exemplu", eu am scris, de fapt, despre ce minuni poate face iubirea, care intr-adevar vindeca boli, crede-ma!!! Luptele mele au mai continuat si dupa fragmentul descris si, de fiecare data, iubirile au facut minuni si am invins....

Iti multumesc pentru trecere si cuvinte si vin imediat pe pagina ta cu "Plastilina" (a lipsit un pic, l-ai corectat cred), unde ultimul vers: "Ce culoare o fi avand cerul pe partea cealalta" mi-a taiat respiratia de frumos ce e!

Marina draga,

Din toate comentariile pe care le-am primit, al tau, pentru mine, este lamuritor. Lumea mi-a spus ca am pastrat candoarea de copil, ca sunt bogata, etc, dar n-am intzeles "de ce". Tu ai identificat exact punctul care mi-era necunoscut: posibilitatea de intoarcere si retraire a unui anumit "moment standard de fericire". Mie mi se pare atat de normal asta! Ca si bucuria de Sf. Niculae!

Nu stiu ce "cadou personal" ti-am facut cu povestea, dar ma bucur ca te-am emotionat.

Cat despre poevestea cu inchisul site-ului, a fost o pacaleala (poate nu cea mai reusita) de 1 aprilie, nu mai intreba cata neliniste mi-a produs, dar m-am bucurat pe urma fantastic. Si inca ma bucur...

Multumiri si plecaciuni,

Veronica



 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-15 22:19:31
         
 
  Draga Veronica,
M-a atins povestea ta, esenta ei fiind pt. mine identificarea acelui moment al fericirii supreme, cu care sint comparate toate celelalte. E o bogatie enorma sa ai un astfel de moment, si sa te poti intoarce la el. Cumva simt aceasta poveste ca un cadou personal, ma bucur enorm ca ea exista. Si ma bucur enorm ca Europeea traieste in continuare. Ma speriasem serios. Suna mult prea plauzibil. Brrr...
 
Postat de catre Marina Shalmon la data de 2009-04-15 21:32:25
         
 
  Bine ai subliniat importanta unui model in viata, unei persoane care sa te intampine cu un zambet, cu vorba sau gestul potrivit...Toti aveam nevoie de un model, mai mult sau mai putin, in clipe mai grele ori mai putin grele. E trist prin ce ai trecut dar totusi invidiez modelul pe care l-ai avut si forta cu care ai reusit sa treci de toate...
Pacat ca aceasta minune de om (despre care doar prin povesti am mai auzit), Florica, nu a avut copii... ar fi fost, cu siguranta, o mama minunata

P.S.: Sa nu te superi, VP, dar trebuie sa spun ca reprezinti si tu o lectie de viata, un model (cel putin pentru mine). Multumesc pentru ca ai impartasit aceste intamplari cu cei care inca isi cauta tiparul!
Numai de bine,
SIC
 
Postat de catre Carmen Stanciu la data de 2009-04-14 23:04:21
         
 
  Luchi,

Toti oamenii din lume au dreptul sa fie fericiti, nu doar cei care au avut piedici in destine, pentru ca viatza fiecaruia e o mare incercare....

Oricum, ma bucur ca te-ai oprit pe pagina mea, ma bucur ca la 1 aprilie am mirosit pacaleala si am fost mandra ca m-ai votat!

Ma bucur, evident, de fiecare moment de viatza. De fapt, Radulescu (aparatul) a fost el bun, dar mult mai eficace a fost pianul, ca-mi placea sa cant la el si asta a fost cel mai fantastic exercitiu. Ajunsesem la mana stanga, aia nenorocita, sa fiu asa de sarguincioasa, ca se auzea stanga mai tare ca dreapta, ceea ce nu trebuie, ca la stanga e acompaniamentul! Dupa peste zece ani de exercitii si la mana si la picior (cu bicicleta), nu s-au mai cunoscut sechelele!

Sarbatori fericite,

Vero


 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-14 22:09:22
         
 
  Vero, toate piedicile pe care ți le-a pus destinul îți dau dreptul să fii fericită! Uzează de el de câte ori ai ocazia!

 
Postat de catre Luchi Tenenhaus la data de 2009-04-14 21:30:46
         
 
  Iulia,

Merci pentru vizita, tu stii cat ma bucura aparitiile tale! Repet ce am mai spus, nu as fi postat textul acesta, fiind cam personal, dar iata ca am "comis" indiscretzia si nu-mi pare rau, pentru ca reactia cu care am fost primita meu imi da puterea si pentru mai departe....

Sarbatori fericite,

Vero
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-14 16:40:14
         
 
  Vasilica draga,

Iti multumesc pentru frumoasele tale cuvinte. Este interesant cum te-ai oprit in acel loc din text pe care eu m-am facut ca-l trec usor cu vederea, dar care, de fapt, era foarte important pentru mine, iar tu ai pus exact "degetul pe rana". E bine ca mi-ai spus ca va pupau in somn parintii, pe mine nu...Adica nu mama, ci numai tata....Cred ca mama nu suporta, saraca, sa ma vada tot timpul bolnava...

Iti doresc si eu sarbatori fericite si....daca nu mananci miel anul asta, pofta buna la oua si cozonaci :))

Vero.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-14 16:37:10
         
 
  Veronica, scuze ca m-am luat cu microtextu' meu si nu am citit pana acum pe al tau.
E frumos si bland, iar tu esti o viteaza, Doamne...!
Si apoi bine zice Mirela : ferice de acei dragi tie...acolo departe, aici si pe europee :)
peste tot e "unica si misterioasa aventura" - imi place cum o numesti...
...mai ales ca in saptamana care a inceput are o rezonanta deosebita...
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-04-13 23:11:39
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  AAA,

Multzam pentru trecere, aprecieri si vot. Sa stii ca azi m-ai facut sa rad foarte tare cand ti-am citit, pe ici pe colo, niste comentarii pe la alte postari...

Mirela,

Sa-ti spun sincer, am ezitat foarte mult sa postez textul asta tocmai pentru ca e cam personal. Dar, uneori, din asemenea texte, cum zice si AAA, reiese puterea aproape nelimitata a elementului "uman" din noi. Multzam mult pentru lectura si semn!!!

Vasile,

Nu cred ca amintirile sunt vise, dar, e adevarat, e frumos sa visam... Iti multumesc pentru trecere si apreciere. Tu, care esti un judecator exigent si care dai si note mici uneori, ai fost generos cu mine si ai vazut ca poezia, aici, nu e IN text ci mult dincolo de el....

Mai e, iarasi, un "lampadar" necunoscut, caruia/careia ii multumesc pentru lumina.

Cu pretuire tuturor,

Vero



 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-13 22:11:43
         
 
  s-a spus tot ce se putea spune, s-a aprins tot ce se putea aprinde...Adrian a prins cel mai bine mesajul, aceasta este și părerea mea. textul tău mă face să visez color, da să visez, pentru că amintirile sunt niște vise repetate în care aproape că nu mai cred.
vot,
v.i.
 
Postat de catre vasile iftime la data de 2009-04-13 21:53:43
         
 
  P.S. De acord cu obs lui AAA si uimita sa aflu chestii personale despre tine, pot spune doar atat:
Fericit cel/cei pe care l/i-ai iubit/iubesti:)


Sarbatori fericite,
Euridice
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2009-04-13 21:46:00
         
 
  Vero, "inocenta" ta e de-a dreptul incredibila si coplesitoare:)
Iat faptul ca "rezonam" de-a dreptul intrigant, nu;)?!
Eu fiind un soi de Cruella, of course:))

P.S. Parca era mai "interesant" sa fie un nene doctor, ce zici:)?!


Ultima * cu drag,
Vrajitoarea Samantha
 
Postat de catre Mirela Lungu la data de 2009-04-13 21:41:40
         
 
  Te-am votat pentru doi...  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-04-13 21:32:28
         
 
  Veronica,

...Acest text nu are o imanenta valoare literara, insa are una mult mai importanta: redescoperirea umanului prin introspectie si flash back.

...Tonul natural, simplul, dar nu simplismul, aceasta simplitate a rostirii care evita patetismul, precum si curatenia temei, derularea ei, toate acestea aduc textului tau o alta lumina din care poate fi privit.


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-04-13 21:31:06
         
 
  Danutz,

Multumesc pentru vorbele tale frumoase, ma bucur ca ti-a placut postarea mea. Te mai astept!

Tea,

Mi-a fost FRICA de "lectura" ta. Nu ca n-as suporta sa "fiu certata", dar, sincer, fac tot posibilul ca sa nu fiu. Si acuma, cand am vazut ca nu m-ai certat si chiar ti-a placut, am fost gatuita de emotie. Eu nu-mi dau seama de acea candoare de care spui tu, mie mi se pare natural ce am scris, adica exact cum am simtzit, asta nici nu e litaratura, ci, cum spune un doctor, e "un bandaj al sufletului"....

Bine ca nu m-ai certat, ba mi-ai dat si o stea? Cum sa nu ma emotionez? Foarte multzam...

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-04-13 20:59:02
         
 
  Vero, uneori sensibilitatea ta trece dincolo de "personal".

Trebuie sa recunosti ca este neobisnuita aceasta candoare, puritate interpretativa specifica numai copilariei, tu nu te-ai indepartat de ea, ai acea putere rara de a te reintoarce, de a reintra "pe viu" , latura interpretativa a maturitatii dispare......

Si mie imi place sa scriu despre copilarie, dar eu raman "afara" sunt spectator....ceea ce nu e tot aia!

Superb!

Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2009-04-13 20:41:55
         
 
  erata: ne iubea = ne iubeau  
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2009-04-13 20:41:36
         
 
  Veronica, m-a impresionat povestea ta, a fost ca o spovedanie pentru noi, in Saptamana Mare a Pastelui.
Te admir pentru tenacitatea ta de a trece cu bine prin toate incercarile bolii.Esti o luptatoare!

"Acolo eram răsfățată de ea și de mama ei, în timp ce la mine acasă, unde funcționau principii de educație foarte stricte, răsfățul era total interzis."

M-am oprit la acest citat. Iti pot marturisi si eu ca ambii parinti erau de o bunatate de nemaintalnit, daca era sa-si dea si ultima bucatica de mancare cuiva care era mai sarac, o dadeau. Insa in privinta rasfatului, erau foarte retinuti, respectul copil-parinte era pe primul plan. Asta nu insemna ca nu ne iubea. Imi aduc aminte ca parintii ne pupau pe frunte sau pe obraz, cand dormeam; i-am surprins de cateva ori.

Veronica, mi-a placut povestea ta, iubirea fata de acea fiinta buna, cu ochi albastri, pe numele ei, Florica, care te-a ajutat enorm. Este o evocare frumoasa.
Iti doresc multa sanatate, sarbatori fericite iar Lumina Divina pe care o vei lua in noaptea de Inviere, sa-ti aduca bucurie, senin, pace, in suflet.
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2009-04-13 20:23:37
         
 
  Dragă Veronica, lucrarea ta e superbă, m-a afecționat foarte mult prin stilul ei în care-a fost creată; I-ai dăruit lumină, iubire, sinceritate, adevăr, un frumos cadou de florii.
Se vede câtă dăruire și câtă pasiune ai pus, făcând să vibreze culoarea sa deschisă. Ai arătat cât de frumos este să iubești albastrul senin după atâtea nopți de furtună; îți admir curajul, recunoștința, sinceritatea, albastrul ce te înconjoară, latura poetică, felul tău de-a fi, spiritul tău de războinic ce nu a renunțat niciodată.
Ochii sunt singura identitate ce nu va putea fi niciodată furată, schimbată sau uitată; sunt lumina ce ne înconjoară și care-o dăruim.
Te felicit și votez!
vot!
vot!
vot!
 
Postat de catre Danut Gradinaru la data de 2009-04-13 19:39:49
         
 
  Doi ochi albaștri strălucesc,
lumina lor e foarte caldă
aprind gândirea când citesc
și le răspund, ca să mă vadă!


 
Postat de catre Danut Gradinaru la data de 2009-04-13 19:13:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23879
Comentarii: 120199
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE