FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
“Sex cu femei”-A. Suciu și Șt. D. Dăncuș
Text postat de Suzana Deac

Este o carte scrisă cu decență și inteligență, contrar titlului vulgar-comercial. Oricare dintre titlurile de capitole era mai potrivit: Femeile risipite…Amor urban/amor rural…Iarna, ninge peste toate gările… Când am cumpărat cartea de la A. Suciu la sfârșitul cenaclului susținut la Bistrița, mă simțeam umilită din cauza titlului și din cauză că pot fi interesată față de un asemenea titlu.
« Un poet care se apucă de proză » strecoară versuri printre rânduri, înțelege mai bine psihologia femeii, după ce stăpânește cu intensitate psihologia bărbatului. Deși, dacă comparăm o femeie cu un bărbat, o scriitoare cu un scriitor, femeile merg cu explicațiile analitice dincolo de limite, supra-explică, iar bărbații din două-trei premise judecă, raționează, sintetizează, acționează sau reacționează.
Nu vezi portretul în întregime la nici o iubită, ni se arată doar câteva urme de pensulă din fiecare figură, care în schimb ne incită fantezia și caracterul de integralitate al percepției care tinde să întregească imaginile lacunare. Povești frumoase, povești triste, iubiri reale terminate ireal sau cu alternative virtuale.

Filozofia îi apropie oamenii de tine; conține, include atracția fizică spre nucleul plin de constanță, spiritualitate pe baza funcționării legii similitudinilor dintre oameni, dar și pe baza legii compensării dintre sexe. Ceea ce nu înțelegem, nu poate fi cucerit de către om și rămâne atractiv, fermecător, obsedant pentru mai multă vreme.
Astfel dezvoltă dependență și femeile față de bărbatul din carte, care este stăpân pe introspecția asupra propriei persoane, dar care este tulburat în permanență de adevărurile descoperite atât în existența exterioară-colectivă, cât și în existența interioară-individuală și care nu are niciodată atâta răbdare/interes/timp/motivație să rămână stabil într-o relație.
Nerăbdarea, curiozitatea sau demotivarea, lipsa de apărare față de elementele, emoțiile care se uzează în timp, orice ai face, îl înmână înainte spre alte femei, căutând aspectul original al reacțiilor, ideilor, inspirațiilor. Așa, drumurile nu se opresc niciodată, se deschid în schimb, alte perspective, căi și poteci, în timp ce se închid vieți, drame reale sau ipotetice în paranteze dureroase, eșuate pe drumuri secundare. Dureri evitate de autori cu politețe, eleganță, nonșalanță...
A continua parteneriatul de a scrie la patru mâini este o idee inedită, succesul este garantat, dar propunerea de a scrie cartea următoare nu cu un scriitor sau nu numai cu un scriitor, ci și cu o scriitoare, persoană avizată în psihologia femeii, poate fi utilă. Până atunci femeia va fi prezentată doar din punctul de vedere al bărbatului, care este captivant, dar diferit de optica feminină.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Gina, am voie de la Adrian. N-o sa-mi ceri acum sa-ti explic si de ce imi permit sa renunt la barierele politetii si limbajului formal viyavi de anumiti oameni. Dar poate i-ar prinde bine domnului Buricea niste lectii de politete daca tot te-ai apucat. . Acolo chiar se impun.  
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-09 11:21:42
         
 
  e bine ca ai scris Suzana-D, si e credibil.

in lumea scriitorilor, modestia nu este miza. si comuri gen:

'Suciule, nu te stiam asa modest :)' (A.G)

sunt subiective si lipsite de politete.

bineinteles ca trebuie sa anuntam cititorul de vanzari.

regards,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2009-03-09 04:27:29
         
 
  Suciule, nu te stiam asa modest :)

Suzana sigur ai vrut sa scrii "îl înmână înainte spre alte femei"? suna aiurea rau termenul ala.

Oricum, prezentarea asta e faina ca gest si utila cititorilor. Adica autorilor care mai si citesc. Daca era vorba de lansare o instelam. Dar cartea face toti banii.
Felicitari tarzii.
Deocamdata vot.
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-07 18:37:29
         
 
  Adrian,cartea voastra este frumoasa si merita atentia multora.
Trebuie sa recunoastem ca in primul rand titlului se datoreaza orientarea rapida a cititorilor in a va cumpara cartea, aici ma gandesc la cei care nu va cunosc.
Felicitari pentru succesul meritat.
Am observat ca si in zona albastra functioneaza marketingul, temele "sexoase" atrag mai multi cititori.
 
Postat de catre Suzana Deac la data de 2009-03-07 18:33:23
         
 
  Suzana, mersi de atentie. :) Mai e de stiut ca aceasta carte, (si) din pricini de marketing un pic mai decoltate a epuizat prima editia in doar doua luni de la lansare. Deja e in librarii editia a doua. Detaliile tehnice ale cartii se gasesc la adresa http://www.tritonic.ro/isbn-978-973-733-280-6.htm  
Postat de catre Adrian Suciu la data de 2009-03-07 18:20:17
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE