FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet 181 (CCLX)
Text postat de Cristian Vasiliu
Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf așteaptă
Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,
Am amețit o clipă, pe cea din urmă treaptă
Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.
În urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,
Crescut în loc de aripi, pe omoplații goi,
S-a prăbușit din slavă-n prăpastia adâncă,
Târându-ne prin neguri și-uitare pe-amândoi.
Când m-am trezit la poale, scrutând nemărginirea,
Cu sufletul asemeni cu îngerii, ușor,
Am implorat osânda de a urca Iubirea
Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,
Căci fără tine-alături, mă aștepta o viață
Nevrednică în Iadul de carne și de gheață.

6.III.2009
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Varianta:

Eu, ce-am urcat Iubirea, crezând că-n vârf așteaptă
Un Rai pustiu sau moartea, cuminte ca un sfânt,
Am cunoscut vertijul pe cea din urmă treaptă,
Când mi-am întors, din nouri, privirea spre pământ.
În urma mea cuvântul, mai greu decât o stâncă,
Crescut în loc de aripi, pe omoplații goi,
S-a prăbușit din slavă-n prăpastia adâncă,
Târându-ne prin neguri și viscol pe-amândoi.
Când m-am trezit la poale, scrutând nemărginirea,
Cu sufletul asemeni cu îngerii, ușor,
Am implorat osânda de a urca Iubirea
Precum Sisif – zadarnic, de alte mii de ori,
Căci fără tine-alături, mă aștepta o viață
Nevrednică în Iadul de carne și de gheață.

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-03-07 00:56:02
         
 
  și-uitarea mai trebuie șlefuită. La pronunție, acel șiui e supărător.

Ai un typo - cînd m-am prezit - trezit

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-03-06 22:59:17
         
 
  doar pentru Iadul de carne si de gheata
dar nu numai
meriti

mult mai mult
decat
un vot *
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-03-06 22:53:24
         
 
  * sub forma de vot.
(de acord cu com. lui Al Trep)

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2009-03-06 22:28:42
         
 
  Cristi, poate scapi de aliterația din versul 3 ( clipă, pe)  
Postat de catre Al Trep la data de 2009-03-06 22:10:50
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE