PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Cuvânt înainte (Extraveral pentru iubire) Text postat de Marinela Preoteasa Cuvânt înainte( la volumul de poezie Extraveral pentru iubire , autor: Marinela Preoteasa, publicat in: romînă-engleză-franceză-latină ) de Luminiţa Suse, Ottawa,Canada, matematiciană şi poetă, membră a Uniunii Scriitorilor din România Marinela Preoteasa ne propune, prin volumul de faţă, un panaceu pentru stările de criză emoţională şi existenţială - poezia despre iubire ca un Extraveral poetic - pentru că poeta, de profesie matematician, deţine un corolar liric la teorema de existenţă, consistenţă şi completitudine a iubirii universale. În viaţa fiecărui om există momente când pământul stă pe loc şi timpul fluctuează neliniar. Totul pare întors pe dos şi se desfăşoară împotriva legilor altădată imuabile. Una din soluţiile oferite de autoare este aceea de a întoarce clepsidra şi a o lua de la capăt. Urmează starea de confuzie, teama de necunoscut, dezrădăcinarea emoţiilor din gama percepţiilor comune: “Ţi-ai făcut o corabie şi nu mai ştii încotro duce drumul soarelui” (Greenwich) Binecunoscutei sintagme: “Daca iubire nu e, nimic nu e”, Marinela Preoteasa îi explorează forma echivalentă, “Dacă există ceva atunci este iubire”. În universul poetei, raportarea la iubire are nevoie de un reper absolut, constând dintr-un punct iniţial temporal, un meridian spaţial, un axis mundi existenţial, o motivaţie singulară. Dacă lipsesc, dispare direcţia şi sensul, dorinţa şi autodeterminarea. Astfel pierdut, ajungi să: “cauţi disperat meridianul de Greenwich dar nu mai ştii ce a zis pământul când a pornit-o la drum” (Greenwich) Versurile Marinelei Preoteasa ilustrează legea compensaţiei, a dialecticii contrariilor, ne confruntă cu urmările posibile ale compromisurilor noastre cotidiene: “Cine ar fi crezut că vorba ta/ va lovi acest câmp de ninsori” (Puterea junglei) Poeta percepe realitatea şi o aşterne în versuri conform temperamentului său, impetuos şi voluntar. Deţine explicaţii şi emite sentinţe de graţie: “Ai pingelit drumul spre soare cu paşi vânzători de lumină, în farmecul ei viu nu se moare.” (Farmec viu) Mai mult, oferă rezolvări şi deschide uşi acolo unde ochii minţii văd obstacole insurmontabile în lupta cu fiara, oricare ar fi natura ei: “Opriţi tigrul/ smulgeţi-i dinţii,/ acolo a ascuns părinţii şi chinurile serii”(Puterea junglei) Conştientă de puterea cuvintelor distribuite în spectacolul imagistic şi stilistic al versurilor, de impactul asigurat prin francheţea expresiei şi cutezanţa sugerării, poeta Marinela Preoteasa îşi asumă perenitatea trăirilor şi scrierilor sale cu seriozitatea luptătorului sisific cu timpul: “M-arunc cu versul meu în veşnicie printre stihii de cai neciopliţi libertatea este o simfonie cu aripi, deasupra capului meu” (Slobozire) Nimic nu se obţine fără durere şi efort, nimic nu are măreţia aspiraţiei ce-şi lasă amprenta pe chiar trupul timpului: “aripi sângerează/ în cămaşa timpului”(Slobozire); fiecare poem este un umăr de sprijin albastru, oferit altruist de autoare, un oraş mistic, asemeni unui castel transparent în mijlocul unui spaţiu copleşitor ca anvergură, a cărui cheie este accesibilă consumatorului de versuri: “dacă îţi e greu acceptă culoarea poemului meu ea te va purta pe deasupra” (Oraşul poetului) Timpul şi devenirea sunt vârfurile de lance tematică în lirica Marinelei Preoteasa. Există în această curgere liniară a timpului reţete simple, intrinseci naturii, trebuie numai să le observi şi să crezi în validitatea lor, cum numai un spirit care nu se dezice niciodată de rădăcini o poate face: “şi frunzele se numără singure, şi arată cum să te împrieteneşti cu timpul” (Numărătoare) În viziunea poetei, a ceda compromisului de dragul perfecţiunii numerologice a lumii, este succesul simbiozei cu timpul, un carpe diem nestăvilit de măsuri sau etaloane rigide: “E minunat să numeri […] să numeri cocorii/ pe toţi deodată” (Numărătoare). Mai mult, timpul este omniprezent şi ia înfăţişări concrete, ostile prin impactul tulburător la nivel senzorial: “clepsidre răsar pe trotuare/ ca pietrele reci în amurguri” (Farmec viu) Simbolistica versurilor Marinelei Preoteasa este accesibilă, dar nu este în totalitate comună. Antrenează tot universul, de la elemente microcosmice la macrocosmice: “Celula e mai vie şi mai caldă” (Primăvara). Ne descoperă ca fiind parte integrantă a unei lumi prin care autoarea ne exprimă dezvăluindu-se pe sine: “sunt poate curcubeul din ochiul tău drept până în ochiul meu stâng singura noastră proprietate comună” (Proprietate comună) Deşi anunţat din titlu ca fiind un volum de versuri despre iubire, prezenţa iubitului ca recipient afectiv este disimulată şi poate fi ignorată, chiar înlăturată. Depinde de cititor în ce registru doreşte să citească. Ni se oferă şansa de a ne confunda cu obiectul şi subiectul iubirii, deoarece conotaţiile cuvintelor propuse tind spre o universalitate a comunicării despre iubire, după cum nu există particularizare emoţională a versului care să nu ne sugereze sau antreneze într-o experienţă bilaterală: “eram o curgere a sângelui/ din tine spre mine, […] într-o brazdă/ în care abia înfrăţise grâul” (Dialog) Volumul “Extraveral pentru iubire” are farmecul intrinsec al simplităţii şi nu se teme să facă uz de manierisme. Există o motivaţie şi un timp pentru toate, de la filozofia stărilor de suflet siropoase la singularitatea metaforei de sorginte intelectuală. Există un vers în acest volum pentru fiecare gust şi un motiv pentru orice fel de critică. Poeziile prezentate se circumscriu psihologiei triumfătoare a altruismului liric pentru că autoarea lor, Marinela Preoteasa, respiră cu sinceritate lumină mai albă decât zăpada din gânduri. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE