FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Terminus
Text postat de Adrian Suciu
-fragment-


Uneori, mă trezesc noaptea visînd că beau ceai de cimbrișor. Cimbrișorul este o plantă aromată care e foarte bună de ceai și care crește la altitudini mari, adică la munte dar numai în țările în care sînt munți. Dacă te trezești noaptea visînd că bei ceai de cimbrișor, avînd în vedere că majoritatea oamenilor visează că zboară sau că sînt vedete în culmea gloriei, înseamnă că ai o gîndire avant-gardistă și-ți pui probleme inedite și complexe. De pildă: cum arată lumea din perspectiva unui fir de cimbrișor? El are o familie, o mămică, un tătic la care le e dor să-l revadă și habar n-au că a sfîrșit în fiertura unui domn de la oraș? Oare plantele de cimbrișor au o formă elaborată de educație a generațiilor tinere prin comunicare tactilă la nivelul rădăcinilor și oare există cimbrișori psihologi care scriu tratate voluminoase despre tot felul de probleme? În cazul ăsta, bibliotecile publice ale cimbrișorilor ar fi organizate, probabil, de-a dreptul în mușuroaie iar furnicile bibliotecar ar fi caracterizate de amabilitate, competență și eleganță în exprimare.
Într-o asemenea conjunctură, pentru cimbrișori, echivalentul fenomenelor meteo extreme la specia care scrie cărți despre cum visează că bea ceai de cimbrișor este bălegatul vacilor, păscutul oilor și pipilicul cățeilor rătăciți prin peisajul alpin. Iar în situații de criză, cimbrișorii se adună în jurul unui foc de afine și adorm doar după ce găsesc soluții la problemele puse pe tapet (deși ei nu cunosc tapetul). În adîncul celui mai adînc somn, e sigur că un cimbrișor visează că bea ceai de om și începe să scrie despre oameni și problemele lor.


E greu de crezut că m-ar putea convinge cineva de ceva. Visele cu ceai de cimbrișor sau oricare altele sînt singurele lucruri importante și nici măcar la ele nu țin deloc. Nu țin deloc la lucruri. Cînd eram mic, tata mă bătea pentru că rupeam ghetele cele bune, hainele de sărbătoare și caietele dictando și eu l-am iubit foarte tare. După aia, din lene, eu n-am bătut pe nimeni, decît din obligație profesională. Mi-e așa lene să bat pe vreunul sau să mă contrazic cu cineva că nici măcar nu sînt disponibil pentru relații interumane: nu poți să ai relații strînse cu cineva pe care nu-l bați sau nu-l contrazici, alea sînt relații superficiale cam ca relațiile cu gîștele pe care le hrănești pe lac. Așadar, sînt singur: mor de lene și nu-mi place să am relații cu gîștele. Asta s-ar numi dilemă, adică un fel de chestie complicată din care, dacă ai ieși, ți-ar părea rău că ai ieșit și, dacă nu ai ieși, iară ți-ar părea rău, nu neapărat că n-ai ieșit da’ ai avea așa, un fel de regret.
Da! Mai ales regretele le urăsc. Sîntem o specie de regretaci, cred că de-aia o să și disperăm și dispărem pînă la urmă, nu de la bomba atomică sau de la încălzirea globală. În toate filmele de la TV e cîte o tîmpită care plînge după cîte un tîmpit, indiferent de natura relațiilor dintre ei și viceversa. Nu poți să faci o plimbare de o jumătate de oră -îndiferent de oră- în parc fără întîlnești cel puțin trei înmuietori de batiste de ambe sexe. Cred că, numai într-un an, mucii și lacrimile de la regrete ar putea să înece piramida lui Keops, turnul Eiffel și circuitul de Formula 1 de la Monte Carlo. Și statuia Libertății, că cel mai mult se regretă în filmele americane.

Așadar, nu regret nimic. Transpir foarte tare vara, e singurul fluid transparent pe care-l produc și nu regret. Ultima dată am lăcrimat în burta lu’ mama cînd a avut ea pofte și-a mîncat cîrnat fript cu un muștar așa de iute că-mi iese și acuma pe nas cînd îmi aduc aminte. Și mama nici măcar n-a murit din indigestie pînă la urmă, a murit din cu totul și cu totul alte motive, după ce mă expulzase pe mine în lumea asta de regretaci amatori că nici măcar la asta nu se pricep, ăștia regretă cu aerul că sînt înghesuiți în autobuz sau că i-au călcat iubitele pe bătături la dans.


Cînd faci un lucru pentru prima dată după optzeci de ani, aproape că ești emoționat. Azi-noapte m-am c...t pe mine pentru prima dată după optzeci de ani. A fost catifelat, cald și a mirosit a lapte acrit. Am visat leagăne, călușei, cutii muzicale, turtă dulce și un fluier de polițist. M-am trezit cu privirea în ochii verzi ai Olgăi. Mi-ar fi plăcut să spun㠄te-ai c...t pe tine”. Dar ea nu face reproșuri. S-a chinuit să mă care în baie, m-a așezat pe scaunul meu de duș, m-a spălat cu grijă, m-a pudrat cu talc, a schimbat așternuturile. A fost o zi oarecare.
-Să știi că există pempărși speciali pentru bătrîni, i-am spus. Ia bani și du-te cumpără!
–Vreți d-voastră?
–Da, vreau.
Am să mă c.. pe mine în fiecare noapte care mi-a mai rămas. E ultima mea plăcere, n-o să mi-o răpească nimeni. Pempărșii sînt doar o manieră decentă de a-i spune Olgăi că e o femeie cumsecade.

Trupul amorțește și-l uiți. Mintea e un cinematograf din care nu poți ieși. Ești silit să vezi toate filmele, nu ai răgaz, nu poți întoarce privirea, închizi degeaba ochii. Un uragan de filme montate de diavoli beți. Un cazan clocotind pe care nu-l poți scoate din cap. Merită să mori fie și numai să o faci să tacă.

Olga a și-a adus copiii să-mi spună noapte bună. Copiii îmi plac, ei se uită la mine cu o privire lipsită de milă, copiii sînt cruzi, sînt vii, necastrați.
-Ai învățat să citești?
-Da, spune Tudor, am opt ani, deja citesc o carte.
Tudor arată de parcă ar atîrna. Parcă ar avea un cui la spate de care atîrnă și cuiul merge cu el peste tot. Cred că nici nu poate dormi pe spate din cauza cuiului.

“Pacientul în vîrstă de 87 de ani este cunoscut cu PAR și cu gonartroză secundară bilaterală operată pe partea dreaptă în alt serviciu (artoplastie cu PT – 2003). În 2008 în urma unui traumatism s-a diagnosticat luxatia PT genunchiului drept cu degradarea montajului, redusă inițial ortopedic. Pe 10.03.2008 s-a practicat ablația PT și datorită suspiciunii de proces septic local s-a montat un spacer de ciment acrilic. S-a instituit tratament antibiotic. Pe 27.03.2008 s-a practicat ablația spacerului de ciment și artroplastie cu PT tip modular genunchi drept și refacerea cu allogrefă masivă osoasă a femurului și a tibiei. Pentru sutura plăgii a fost necesară prelevarea de autogrefă de fascie gambieră. Evoluția postoperatorie a fost favorabilă. Recomandări bla, bla, bla.”
Doctorii sînt simpatici, cum se chinuie ei să pună pe roate orice hoit care le vine la îndemînă. Iar eu sînt un hoit de lux, numai ultima proteză m-a costat vreo zece mii de Euro. Plus ce-am lăsat prin spital în două luni de internare, anesteziști, asistente, chirurgi, brancardieri.
-Domnule general, nu trebuie să vă fie frică, anestezia e cît se poate de sigură, a spus anestezistul după ce și-a luat plicul.
-Te bag în p... mă-tii, i-am răspuns. Ți se pare că fac pe mine de frică? N-am nici o frică, numai dureri care mă scot din minți. Dacă ești meseriaș, fă să țină anestezia aia cît mai mult.
Am trecut prin trei anestezii generale și am avut nefericirea să mă trezesc din toate trei.
“Numa’ atîta te blestem, a gemut unul după o noapte de anchetă, să nu mori în somn”. I-am tras un dos de palmă de-a scuipat vreo trei dinți. În amintirea lui tata, să putrezească ușor.

Trag după mine un picior la fel de inutil ca o păpușă de cîrpe în tratamentul cancerului mamar. Sînt la a doua proteză mobilă de genunchi și dacă trăiesc destul să rod și bucata asta de fier, o să-mi pună o proteză fixă. Cu speranța că, poate, la a patra anestezie generală...



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  cu exceptia fragmentului adus /de mine/ mai jos, textul este ok.


'De pildă: cum arată lumea din perspectiva unui fir de cimbrișor? El are o familie, o mămică, un tătic la care le e dor să-l revadă și habar n-au că a sfîrșit în fiertura unui domn de la oraș? Oare plantele de cimbrișor au o formă elaborată de educație a generațiilor tinere prin comunicare tactilă la nivelul rădăcinilor și oare există cimbrișori psihologi care scriu tratate voluminoase despre tot felul de probleme?...'

(o idee de 'cartoon' m-a patruns, neplacut cumva, citind fragmentul de mai sus. sic) - asta ca sa-l 'inghesui' la mijloc.

iar ideea :

'În adîncul celui mai adînc somn, e sigur că un cimbrișor visează că bea ceai de om și începe să scrie despre oameni și problemele lor.'

ma face sa zambesc. ori nu...


gand bun & regards,

goia







 
Postat de catre nula nada la data de 2009-01-27 19:01:11
         
 
  hm
din fiertura asta cu cimbrisor la foc domol

“Numa’ atîta te blestem, a gemut unul după o noapte de anchetă, să nu mori în somn”. I-am tras un dos de palmă de-a scuipat vreo trei dinți. În amintirea lui tata, să putrezească ușor

eu am inteles ca fu vorba de un "dialog" al lui Paul Goma cu prietenul lui, plesita...
pleșniță cu cimbrișor, a dracu sună !

dar de Goma nu e bine sa se vorbeasca, pentru ca nu e reabilitat si nu a re-primit cetatenia romana...
inca

textul, toata stima, da, are rezonanță !
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-01-27 17:06:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Sper sa primiti cu totii incredintarile mele ca nu e nici o urma de rea credinta in actiunile mele. :)
Postat de catre Adrian Suciu

Așa este. Eu nu am detectat decît urmele de talent. De altfel, era imposibil să scape. Sunt de domeniul evidenței. :)

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-01-27 15:34:25
         
 
  Adrian Suciu,
textul e destul de bine scris.
cred ca a meritat diversiunea cu ceaiul, poate prea subtila. amenintarile directe sa fi avut mai mult efect? acum arata ok pentru toata lumea.

d-le Rechesan
iata-va productia, priviti-o atent:
"D-le/d-na Runa,
Cu reală premeditare vă ignor, și acum și pe viitor; comentariul acesta dezlînat, agramat și ofuscat nu merită alt răspuns;în speranța că veți proceda în tr-un mod similar nu-mi rămîne decît să vă salut!"

mai atent!
si acum uitati-va in oglinda, o aveti cel putin in imaginatie. si ziceti asa: dezlînat, agramat, ofuscat... similar... salut!

 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-27 15:24:33
         
 
  Gata, am facut modificarile cu pricina, sper ca asa merge. Scuze tuturor pentru supararile create si multumiri pentru rabdare. Sper sa primiti cu totii incredintarile mele ca nu e nici o urma de rea credinta in actiunile mele. :)  
Postat de catre Adrian Suciu la data de 2009-01-27 13:44:35
         
 
  "deci nu e nici o suparare daca il invalidati."

Aș prefera să mă menajați, cel puțin din curtoazie și să nu mă obligați să invalidez eu textul. Adică să fiți flexibil că nu vă cade niciun galon și să operați, cu stil, cele câteva modificări și textul să rămână. Vă garantez și, la nevoie pot argumenta, că valoarea textului va crește. Opțiunea domniei voastre este suverană pentru dvs. iar protejarea Europeii de cuvinte vulgare cade în sarcina mea. De care nu mă derobez.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 12:38:42
         
 
  "Domnule Cristescu, nu e nimic pornografic"

Putem polemiza la infinit așa.
Unde am spus eu că textul este pornografic?

Strict cu referire la text am scris "dacă nu scoți cuvintele care nu au ce cauta pe acest site acest text va fi invalidat."

O fi vorba de ceea ce, în psihanaliză, se cheamă act ratat?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 12:26:50
         
 
  Am citit recent poemul de mai jos scris de Adrian Suciu. Și am făcut comentariul alăturat. De care distinsul autor sun convins că știe. Oare cum ar putea fi interpretată postarea textului de mai sus?

„sărut ratat

Dintre minciuni, iubirea e singura inutilă
(ca o linguriță exactă la ceașcă atunci când nu pui zahăr în ea);
măsura banală a lipsei de imaginație
-iubirea.

Vagoane de literatură doar să acopere provizoriu
puținătatea, pateticul și ridicolul coitului. Mulțimi de tomuri,
tratate, volume, să ne asigure că există un ceva după ori înaintea
intromisiunii.

Multe vorbe... Iar poemul e
forma de ingenuitate a unei actrițe porno care crede în Moș Crăciun.
Poemul e măreția laptelui strivit între dinți, pe care am cunoscut-o.
(Tata a cunoscut-o și el, cu aceeași femeie).

Poemul e un sărut ratat cu o femeie trecută.”



Un poem si eco si inteligent. Orice se poate spune cu talent si inteligenta. Ceilalti folosesc maxima probabilitate si minima rezistenta. Nu au sau nu-si folosesc inteligenta si cred ca ca vulgarul, obscenul, socante este adevarat, in spatiul public, ii salveaza.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 12:19:22
         
 
  Domnule Cristescu, nu e nimic pornografic in textul acesta, cel putin nu in intentia mea. Dar nu-mi sta in obicei sa-mi apar textele, deci nu e nici o suparare daca il invalidati. :) N-am inteles observatia cu "cimbrisorul": cimbrisorul exista, nu numai ca am baut ceai de cimbrisor, dar am si cules planta respectiva.  
Postat de catre Adrian Suciu la data de 2009-01-27 12:16:21
         
 
  D-le Cristescu,
La un răspuns atît de drastic ce pot să vă mai răspund:dumnezău cu mila, sau facă-se voia domniei sale!va deveni oare mai literară Europeea așa?
Sper că polemica ce am lansat-o să nu vă fi răpit inutil timpul!
cu respect, al dv. ecoliterar Gheorghe Recheșan
D-le/d-na Runa,
Cu reală premeditare vă ignor, și acum și pe viitor; comentariul acesta dezlînat, agramat și ofuscat nu merită alt răspuns;în speranța că veți proceda în tr-un mod similar nu-mi rămîne decît să vă salut!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 12:12:51
         
 
  mersi intelegatorului de serviciu,
probabil ocupat.

gandesti cu premeditare, d-le rechesan.
un hobby, zicem vioara lui Ingres?

domnule, nuca in perete si surogat de madeleine in ceai, hai sa-ti spun un secret
"à la Polichinelle": e vorba de cuvantul cimbrisor. de care autorul a auzit doar. n-a baut nicioadata asa ceva. mai repet?

acuma revizuieste-ti citatele si vino
praspat. ca o madlena. nu uita bunele maniere: sa saluti si sa multumesti.

pa,
cu respect


*
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-27 11:49:01
         
 
  Stilul talentul și imaginația pot face ca într-un text să se poată spune orice fără ca acel text să conțină cuvinte vulgare.

Textul acesta este unul valoros și este păcat că face apel la asemenea mijloace care, în opinia mea intră în sfera maximei probabilități și minimei rezistențe.

Iar pledoaria pro domo a domniei voastre este total NEPRINCIPIALĂ. Principial ar fi fost să apărați cauza Europeii la care speram eu ați aderat și dumneavoastră, ca și distinsul nostru coleg cu sinceritate. Să mă fi înșelat?

Sper că am fost clar: eu nu contest valoarea textului. Spun că în conformitate cu gentlemen agreement-ul realizat ca urmare a acceptării condițiilor de a publica aici nu mă așteptam cel puțin de la câțiva dintre cei din această pagină să nu ia atitudine sau măcar să se abțină. Mă așteptam la un astfel de comentariu din partea distinsului coleg ecsintescu virtual cu care mă aflu în litigiu ideologic deschis pe această temă.

Exemplele date sunt copilării. Ți-aș propune eu un exercițiu de imaginație: stilizează cu talent paragrafele invocate și fă-le compatibile cu Europeea. Eventual în mai multe variante.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 11:39:33
         
 
  D-le Runa,
Probabil vă ocupați pe Europeea cu utila colectare a puricilor din brînză și a nodurilor din papură.
Cimbrișorul d-lui Suciu, n-ați înțeles, e ca madlena lui Proust!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 11:26:12
         
 
  Acu', și asta e adevărat: se putea scrie am făcut pe mine. După cum mergea și m-a pudrat pe scrot.

Nimic din toate acestea nu fac textul mai puțin bun.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-01-27 11:18:34
         
 
  erată:nepornografic  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 11:10:38
         
 
  Domnule Cristescu,
Nu acuzam pe nimeni de situația exemplificată,întrebarea mea era una strict principială(sau ținînd de tehnica literară):poate fi postat un text pornografic sau vulgar, care eludează termenii populari ai defecatului,micțiunii copulării, etc., dar se pretinde unui text incontestabil nevulgar sau pornografic dar care conține termenii incriminatori, neecoliterari să fie excizat de cuvinte existente în limbă ?!Faceți un efort imagistic și reprezentați-vă pasajele din textul lui Adrian Suciu după igienizarea propusă, ceva gen:

"Azi-noapte AM DEFECAT pe mine pentru prima dată după optzeci de ani. A fost catifelat, cald și a mirosit a lapte acrit. Am visat leagăne, călușei, cutii muzicale, turtă dulce și un fluier de polițist. M-am trezit cu privirea în ochii verzi ai Olgăi. Mi-ar fi plăcut să spun㠄AI DEFECAT pe tine”. Dar ea nu face reproșuri. S-a chinuit să mă care în baie, m-a așezat pe scaunul meu de duș, m-a spălat cu grijă, m-a pudrat cu talc pe TESTICULE, a schimbat așternuturile.

(modificările au fost făcute fără acordul autorului)

Cît despre sugestia de a vă furniza linkuri cu texte necoliterare,trebuie să o refuz,întrucît mi se pare că ar reprezenta o delațiune!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 11:09:50
         
 
  toate bune si dezodorate,
dar ramane problema cimbrisorului.

domnule Adrian Suciu, cu siguranta ai visat cuvantul cimbrisor si nu planta.
nu creste in sesurile longitudinale ale creatiei dar nici la mari altitudini. spre mai buna cunostere si pentru sfidarea ignorantei poetice, citez din marele net la indemana oricui:

"Uz intern: rinite cronice, lepra, enterocolite, dispepsii, viermi intestinali, boli hepatice, bronsita, astm bronsic, laringite, traheite, tusa convulsiva, anemie, tonic digestiv, tonic nervos (paralizie, apoplexie, scleroza in placi, trofie musculata), reconfortant general, epilepsie, alcoolism, afectiuni renale, afectiuni cardiace, gripa, guturai, stimularea secretiei de lapte, voma, abcese."

iar daca nu, un ceai de ceai. sau mai bine
o doza de frunze tinere de eucalipt.

.

 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-27 09:50:34
         
 
  Distinse Rechesan,

Inconsecventa nu este la mine. Eu, am spus-o, nu pot să citesc tot ce se publică aici. Și nici nu-mi propun. Acolo une am consatat personal sau am fost sesizat am luat măsuri. Însă eu contez pe comportamentul onest și fidel al tuturor acelora care cred în Europeea și-i respectă valorile. Nu am obligat și nu oblig pe nimeni să publice aici. Însă cei care o fac ori o fac din convingere ori dacă nu o fac din convingere măcar respectă această exigență. În rest duplicitate, frondă sau rea credință. Am mai spus și acest lucru: nu neg niciun fel de artă și dreptul oricui de a avea opțiuni pentru orice tip de artă. Aici însă cuvintele vulgare nu au ce căuta. Indiferent numele celui care semnează. Se prezumă faptul că toți aceia care publică aici au un IQ care să le permită să știe ce este un cuvant vulgar. Dacă nu pot face această diferență nu au ce căuta aici. Internetul este mare, sunt nenumărate site-uri unde se poate publica oice.Pornografia a acaparat aproape totul. Europeea, poate, a rămas printre puținele unde vulgaritatea nu este permisă.Pudoarea, distinse coleg, este un sentiment exclusiv uman. Face parte din fibra fundamentala a ființei umane. Lipsa pudorii ne promiscuizează ne duce spre animal. Și anulează orice spiritualitate. Iată de ce Europeea a devenit aproape un site de nișă. Dă-mi link-urile unde sunt cuvinte vulare și vor fi invalidate acele texte.
Dacă se va dovedi că Europeea nu va mai avea membri care să scrie ecoliterar, înseamnă că nu își va mai justifica rațiunea de a fi și se va închide. Până atunci toleanță ZERO oricăror vulgarități.

Așadar inconsecvența de care mă acuzi este consecința unui viciu de logică. Faptul că pe Europeea sunt sau mai sunt cuvinte vulgare nu înseamnă că acestea există acolo cu acordul meu. Ci că nu am luat cunoștință de ele ori nimeni nu a luat atitudine și nu a sesizat.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 09:23:14
         
 
  P.S.Exemplul citat nu este unic; cu puțin efort și timp risipit se pot da zeci de astfel de mostre...  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 08:39:13
         
 
  D-le profesor,
Nu vă înțeleg inconsecvența, sau mai curînd pudibonderia inutilă!E vorba doar de cuvinte cu iz pestinențial,sau și de imagini sugestive; iată una dintr-un text care a trecut de furcile caudino-ecoliterare(el aparține unui student la litere):

"Fecundarea noastra nu mai poate fi facuta decat pecuniar. Deci toate minutele acestea te costa. Sa stai langa mine te costa! Sa ti-o frec, te costa! Sa ti-o sug, si stii cum o sug, te costa..."
Cu respect, pentru eforturile dumneavoastră de a fi echidistant și ecoliterar!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-27 08:37:10
         
 
  Înțeleg fronda. Înțeleg și complicitățile. Păcat de text că este bun. Însă dacă nu scoți cuvintele care nu au ce cauta pe acest site acest text va fi invalidat.

Așa cum recent am invalidat două comentarii ale domnului Peia care conțineau două cuvinte care nu aveau ce căuta aici așa voi invalida și acest text și oricare altul care iese din regulament. Știu reacția, Ion Creangă a scris, Henry Miller a făcut, Până și Eminescu, etc. Lucrurile sunt clare. Aici nu.

Imi displace duplicitatea de orice fel.

Cei care consideră ca Europeea nu-i reprezintă o pot ignora.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-27 06:39:09
         
 
  Va multumesc tuturor pentru lectura si pentru generozitatea aprecierilor. Domnule Florin Radulescu, imi cer scuze ca v-am inoportunat prin postarea acestui text care nu intruneste nici una dintre conditiile literaritatii in conceptia d-voastra dar nu am decit scuza (palida, e drept) ca ati decis singur sa va pierdeti vremea citindu-l. Data viitoare cind mai gasiti un text semnat de mine, folositi optiunea scroll si nu va mai pierdeti vremea. :) Nu merita neinsemnatele mele insailari atentia d-voastra.  
Postat de catre Adrian Suciu la data de 2009-01-27 01:16:38
         
 
  ”MMI,
Îmi pare rău dar, ori nu ai înțeles mesajul textului, ori mimezi de minune acest fapt!” (Gheorghe Rechesan)

cu siguranta, Florin Radulescu si-a dat seama ca repetitia de care vorbeste este voita, dar (am observat), ii place sa fie rautacios. Nu stiu cine se poate supara pe micile (marile) lui rautati. Eu, la al doilea comentariu al sau, am ras cu lacrimi.

Textul este exceptional.
Felicitari!
 
Postat de catre Speranta Vasiliu la data de 2009-01-27 00:45:18
         
 
  D-le Suciu,
Îmi cer scuze că divaghez... Da, stimați colegi am fost prea lacom , dar dacă "joaca protestelor" a acumulat atîtea stele mi s-a părut firesc în exaltarea mea...
MMI,
Îmi pare rău dar, ori nu ai înțeles mesajul textului, ori mimezi de minune acest fapt!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-26 23:38:33
         
 
  Inceptul mi s-a parut diluat, dar a meritat cu siguranta sa citesc pana la capat.

Ialin
 
Postat de catre nicaieri nimeni la data de 2009-01-26 21:58:39
         
 
  Revin - unul dintre cele mai bune texte citite pe site-urile literare.  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-01-26 21:58:01
         
 
  Normal ca ramane...Mai ales mirosul ...

Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2009-01-26 21:57:35
         
 
  ...Un text în fața căruia nu știu ce să spun. Un text care rămâne...

Nu pot decât să nu-l uit și să votez. Aștept urmarea.


A.A.A


pi punct es: Gheorghe, Gheorghe...
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2009-01-26 21:55:31
         
 
  Ce s-ar putea spune despre un text care a intrunit atatea superlative...Doar ca... "Cimbrisor" se repeta de vreo 9 ori in prima parte. Apoi,din nou, repetitii:"...regretele le urăsc. Sîntem o specie de regretaci"..." mucii și lacrimile de la regrete..." "Așadar, nu regret nimic. Mă piș, mă... cutare, mă... cutare și nu regret"..." in lumea asta de regretaci amatori". Dar asta nu-i nimic.Amatorii de scabros au cu ce se delecta: "Azi-noapte m-am căcat pe mine pentru prima dată"..."Mi-ar fi plăcut să spună:„te-ai căcat pe tine”"..."Am să mă cac pe mine în fiecare noapte care mi-a mai rămas",etc.Bun venit in mirifica lume a acestui "profesionist"(cum il numeste,cu admiratie,intr-un comment, un amic ilustru) o lume populata de pampersi, cacat,pisat si alte delicatese...Iar daca,prin absurd, in final va incearca o senzatie de greata insotita de o tuse convulsiva,incercati un ceai de cimbrisor!:)

M.M.I
Rudy
 
Postat de catre MARELE MAESTRU INTERGALACTIC la data de 2009-01-26 21:55:09
         
 
  done  
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-01-26 21:01:37
         
 
  voi scoate o stea de la ticalosul de Gheorghe, si o voi adauga pe-a mea, mult mai stralucitoare, evident

 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-01-26 20:55:54
         
 
 
Un singur lucru regret, anume că fragmentul a fost atât de scurt.

Tot din vina lui Gheorghe, va trebui să mă limitez la un vot anemic.

 
Postat de catre Al Trep la data de 2009-01-26 20:49:24
         
 
  Gheorghe, puteai să te rezumi la două stele. Aveam și eu satisfacția de a atîrna una. Așa, nu-mi rămîne decît să las un vot. Gest minor pentru un asemenea text.

Cred că am mai spus cîndva, tot în pagina lui Adrian Suciu, că, odată ajuns pe mîna lui, cuvîntul capătă cu totul alte valențe.

Cum ziceam, un vot anemic. Vinovat de sărăcia de mijloace e Gheorghe!

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-01-26 20:28:00
         
 
  da, trei stele meritate - daca ar fi loc, inca 3 as adauga - proza a unui profesionist,
subminand din interior abjectul - rezistenta raului, sub luminile rampei virtuale, se devoaleaza, ca un antimanifest pentru sanatatea generalului
 
Postat de catre Daniel Bratu la data de 2009-01-26 20:26:16
         
 
  Un fragment care regret(deloc întîmplător)că se isprăvește, citindu-l! Așteptînd să pot cumpăra volumul regret iar,că nu pot decît atît: vot , trei stele  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2009-01-26 19:59:23
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23878
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE