FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Sonet 178 (CCLVII)
Text postat de Cristian Vasiliu
Din floarea mea cănită albinele n-adună
Polenul plin de sevă, de pară și de plumb,
În care zace-ascunsă, de subreda minciună
A soarelui, câmpia de aur sau porumb;
Și nici sărutul apei, când se prefiră zorii,
Nu îmi alungă setea încătușată-n trup;
Iar de întind petala – aripa scumpa-a florii-
Nu pot din rădăcina de carne să mă rup.
Risipă de miresme și de culori celeste!
Ofrandă fără rugă, uitată în ierbar!;
Se întomnează, bate un vânt de-otel și este
Târziu de-acum; primește această umbră-n dar.
Chiar dacă din grădina iubirii m-ai cules
Și m-ai ascuns în carte, voi învia în vers.

13 I 2009
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Intamplarea face ca acest sonet sa fie al 13 din serie! :)

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2009-01-14 01:20:21
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE