FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Scrisoare deschisă adresată doamnei (domnișoarei?) allandalla respectiv Elena Marcu și nu numai
Text postat de Emanuel Cristescu
Înainte de a clasifica, probabil, pe bună dreptate, quasi-comunicarea dintre noi, pe acest site, sub topicul "Jalnic", într-un posibil capitol al mai mult ca perfectei inutilități, mai fac următoarele precizări pornind de la răspunsul* pe care mi l-ați dat:

„nu-s convinsă însă că și în sublimarea lor”- Eu sunt. Dacă simțiți nevoia pot să vă conving și pe dumneavoastră. V-am atenționat. Este o problemă de subconștient.

„aceste frustrări se referă la calitatea mea de simplu consumator al literaturii atelierelor virtuale”- Ați fandat subtil. Nu la acestea mă refeream. Pentru că acestea sunt explicite și ca atare evidente. Ci la cele subtextuale pe care le-am decelat, cum v-am mai spus, în propensiunea domniei voastre pentru abilitățile presupuse de ultima sintagmă a primei dumneavoastră intervenții. Ca să vă menajez, mă opresc aici. Însă știu, și-mi pare rău pentru aceasta, că le-ați conștientizat și că utilizați acest comportament de substituție ca mod de autoapărare. O autoamăgire. Oricum vă sugerez ca, pe viitor, când încercați să mai aprindeți un foc, să vă asigurați că sunteți capabilă să-l și stingeți ori măcar că aveți pompierii pe aproape.

„ar fi o părere de rău să nu mai regăsesc postările acestor oameni, cum a fost în cazul lui Ioan Peia de exemplu.” – Nu sunt deloc misogin** însă această aserțiune mă duce cu gândul la butada potrivit căreia logica ar fi de două feluri: dialectică și….feminină. Ați întâmpinat vreo restricție de natură administrativă, așadar care să-mi poată fi reproșată mie, în a vă exprima aici ? Asemenea dumneavoastră, nimeni nu întâmpină vreo restricție de a publica aici. Chiar în intervenții polemice, chiar criticându-mă pe mine ca în cazul de față. Evident că, intervențiilor care merită am și eu dreptul să le replic. Tot ca în cazul de față.
Urmăriți, spuneți, de cca. un an și acest site. Așadar în condiții de normalitate a percepției trebuie să fi observat că, aici, conform regulamentului actual, poate publica oricine. Eu nu am interzis nimănui să publice. Și nu am alungat pe nimeni. Și aici publică oameni valoroși. Și vin oameni valoroși. Am redus nivelul pentru doi useri care au încălcat grav regulamentul:
ecsintescu [și-a recunoscut vina, și-a prezentat scuze, scrie pe Europeea pe contul IBG, (nimic ilegal atâta timp cât respectă regulamentul) probabil a conștientizat responsabilitatea și nu mai scrie vulgarități ori obscenități; știe că nu am nimic personal cu el ba mai mult îi apreciez talentul] în plus anul acesta și-a propus să sparg㠄marota ecoliterar㔠cu care mă amenință de mult. Îl aștept. Dacă-l țin …gradele și curelele!!!
și
Rădulescu; acesta a recidivat în atacul la persoană și a ofensat nemeritat site-ului. Nu are nimic de-a face talentul de parodist și sonetist pe care i-l apreciez, cu minima comportare civilizată pe site.

Există aici exigența limbajului ecoliterar și aceea a neatcării persoanelor de pe site. Este prea multă vulgaritate, obscenitate, pornografie și altele de acest fel în lume. Și prea multe conflicte. Unii, cei care activăm aici, voluntar, acceptăm ca în acest site de nișă să folosim un limbaj ecoliterar și să ne respectăm unii pe alții. Cei care nu sunt capabili să respecte aceste minime exigențe comportamentale, indiferent de talentul lor, nu sunt și nu vor fi tolerați pe site (când și-au făcut cont, au acceptat regulamentul!). Și aceasta nu este cenzură, că, slavă domnului, internetul este mare și se pot exprima liber unde doresc.
Așadar mă responsabilizați pe mine că unii devin, din varii motive incompatibili cu statutul de membru Europeea? Sau că nu sunt capabili să coexiste cu alți membri ai site-ului. Să fim serioși. Mă responsabilizați pe mine că alții nu publică ori nu mai vor să publice aici? În virtutea căror argumente?

„desigur, nu doresc învestitura editorial㔠De ce desigur? Eu, văzându-vă preocupată de acest site, văzându-vă așa de interesată, aplicată și sagace și constatând că vă pasă de Europeea, m-am gândit că sigur vă veți implica, fie și ca să facilitați manifestarea aici a talentelor pe care le invocați și pe care le regretați. Cu un de neînțeles, „desigur” vă derobați de o posibilă implicare. Dar nu scăpați ocazia de a-mi face un nemeritat proces de intenție cum că eu aș fi cauza că X sau Y nu dorește să publice aici. Este drept? Este corect? Este onest? Este moral? Depășesc faptul că acest site a presupus o anumită investiție și nu mică, depășesc faptul că lunar achit facturi de peste 6 mil. lei vechi pentru funcționarea site-ului, trec și peste timpul, este adevărat cam puțin în anul 2008, pe care îl dedic site-ului, trec și peste cele peste o sută de comentarii critice pe care le-am făcut descoperind și susținând talente, nu mai vorbesc de intervențiile în subsolul textelor, nu mai amintesc de eforturile pe care le fac pentru a menține ferm linia site-ului și echilibrul între useri, dintre care mulți sunt artiști adevărați, cu sensibilități, orgolii, etc, așadar trec peste toate acestea și peste multe altele și vă întreb sincer: ce vă legitimează să mă judecați dumneavoastră?


PS1: Întrebarea de mai sus, deloc retorică, se adresează și altora care au tendința de a-și aroga aerul de inchizitori. Pe care îi rog să nu abuzeze de toleranța mea democratică.

PS2: Oricum oferta mea de a fi editor pe Europeea rămâne valabilă. Depinde de domnia voastră dacă și când o acceptați. Și vorbesc serios. Chiar am nevoie de editori!



Cu acestea zise vă doresc tuturor la mulți ani.




*
”Domnule Cristescu,

Aveți dreptate în privința frustrărilor, nu-s convinsă însă că și în sublimarea lor. Și, ca să vă răspund într-o frază și la alte câteva punctări ale dumneavoastră, vă spun că aceste frustrări se referă la calitatea mea de simplu consumator al literaturii atelierelor virtuale. Din această perspectivă mi-am permis să vă scriu, din această perspectivă v-am urmărit site-ul. Și nu e singurul de altfel. Deschid și alte ateliere literare virtuale, așa cum deschid și cărțile de literatură, așa cum, firesc, am și alte îndeletniciri pe lumea asta, că doar nu vă imaginați scenariul în care timp de un an am stat doar cu ochii în paginile albastre.:) Și tocmai ce v-am spus motivul, anume că am găsit pe Europeea oameni talentați pe care mi-a făcut plăcere să îi citesc, nicidecum fiind vrăjită de sistemul administrației site-ului. Dacă e vorba de pierdut sau câștigat, aveți dreptate, firește, din perspectiva mea, ar fi o părere de rău să nu mai regăsesc postările acestor oameni, cum a fost în cazul lui Ioan Peia de exemplu. Acesta a fost motivul intervenței mele, pentru că altfel nu sunt războinica luminii și nici nu vă flutur în ochi paloșul dreptății ca să vă tulbur apele albastre ale site-ului, așa cum, desigur, nu doresc învestitura editorială pe care mi-o oferiți atât de generos trecând peste cele ce nu mă califică la observații.:)
Că tot sunteți un cunoscător, mai puteți avea în vedere că am articulat nepermis în comentariul anterior „titlu”, am mâncat L-ul de la jalnic și că dumneavoastră nu ar trebui să folosiți â la finalul cuvântului, ci î.
Vă mulțumesc pentru răspuns și vă doresc mulți ani atât dumneavoastră, cât și Europeei!”

** Rog colegele de pe site să înțeleagă contextualizarea argumentului pentru că, de-a lungul timpului, sunt sigur că vor fi constatat că nu sunt deloc misogin.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Am votat acest text pentru ca mi s-a parut interesant :)  
Postat de catre Andrei Florian la data de 2013-12-28 01:38:27
         
 
  "Aspirația mea ar fi ca Europeea să lase urme în literatura română și aceasta este o miză care merită toate eforturile. Aceasta este ținta."(Em. Crist)

Apăi pentru un așa deziderat trebă muncă, seriozitate și știință, stimate dle Corbu, nu flecăreală de radio-șanț. Nu glumițe de trotuar. Nu limbaj de macaragii beți. Iaca de ce, selecția diriguitorilor musai să fie făcută cu mare grijă și atențiune. Este extrem de important ca userii să știe că sunt judecați corect, după reguli nepărtinitoare, de către editori sau cum le-o fi zicînd. Asemenea: să nu li se mai repete idioata afirmație pe care o fac aproape toți așa-zișii apropitari de saituri: "LA MINE, deci care va să zică, la mine vine cine vrea și rămîne cine poate!!" Ăsta-i un mod de-a spune: mă doare-n cur de voi! Eu am jucăreaua mea și fac ce vreau cu ea. Nu cred că e ceva mai jignitor pt un rezident, care, oricum, își lasă sufletul pe aici, să se simtă ca un ciorap de schimb.
Aspirația generoasă de mai sus presupune evoluție. Iar evoluția asta, desigur pozitivă, nu este o treabă de veșnică mînuire a pilei într-un atelier școlăresc, unde maistrul meșterește piulițe și pupă clondirul cu mastică în tătă zîua!...
Dorința reclamă și putirință de ofevrier.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-05 00:26:34
         
 
  Erată:

și de ce au plecat
urissș-uriaș
marcaufaptul-marcau faptul
că că pe acolo - că pe acolo
trecuse - trecuseră

Am scris dintr-o suflsre și nu am verificat în casetă, care și așa este prea mică. Scuze.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 20:41:08
         
 
  Dragă Ioan Peia,

Astăzi am aflat.
Ieri am aflat și de ce a plecat Tiberiu Mihuț și Gorun Manolescu.

Probabil voi mai afla de ce au mai plecat și alții.

Acum doar s-a terminat, pe canalul "explorer", filmul celor doi piloți care au zburat cu elicopterul de la Polul Nord la Polul Sud. Au căzut cu elicopterul în Srimtoarea Drake. Totul părea compromis. Au stat 7 ore într-o barca de salvare. Doar un urisș pescăruș alb deasupra lor. Au fost salvați. După doi ani au ajuns la Polul Sud. Dacă, de regulă, se tot vorbește de pierderi colaterale ei bine pe lângă frumusețea gestului celor doi am trăit și un câștig colateral. Ei bine, printre puținele steaguri care marcaufaptul că că pe acolo trecuse cetățeni ai statului pe care steagul îl reprezenta, USA, Rusia, am văzut și Steagul României. Semn că niște confrați de-ai noștri trecuseră pe acolo. Superbe mize.

Revenind și gândind pozitiv, draga Ioan Peia nu mai posta nimic din incidentele trecute, că vorba unui alt distins coleg care a suferit pe propria piele "omenia" unor cerberi europeici, agora irascibilizează. Să lăsăm trecutul. Pacea sau armistițiul se fac între dușmani, nu între prieteni.

Aspirația mea ar fi ca Europeea să lase urme în literatura română și aceasta este o miză care merită toate eforturile. Aceasta este ținta.

Acum nu am nicio soluție. Lasă-mă să mă gândesc. Eventual trimite-mi pe e-mail [email protected]

Și nu uita încercă să te bucuri de fiecare fărâmă de frumos pe care o poți găsi oriunde chiar și în cel mai mare dezastru. Gândirea omului liber este cea mai mare forță.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 20:11:53
         
 
  Dle Corbu,
Pun sub beneficiu de inventar faptul că nu ați aflat de conflictul meu etern cu gașca, în fruntea căreia se află distinsa miruna și că s-a lucrat în tandem de tandem la boicotarea texteleor și replicilor mele. Desigur, nu am fost singurul opozant, dar nu doresc să-mi iau libertatea de a vorbi în numele alcuiva. Și s-a făcut acest lucru într-un triumf deșucheat de cocote isterice!
Regret că în acest moment nu am la dispoziție perla editorială a susnumitei, în care se străduia să mă convingă că eu sunt "o cacamiță de autor" și că tot ceea ce scriu merită aruncat la ghenă. Să zicem că asta e părerea ei, iar eu nu trebuie să fac un caz din cestiune. Dar nu pot trece peste faptul că, lucidă cum era, urmare a euforiei bahice în care tocmai poposise, nu a mai avut timp să observe calitatea unui text compilat din cca 12 autori de antologie universală. Pt gustul, cultura și manerele duduii editor, cei 12 autori, condensați în unul singur, erau nește "cacamițe"! O să vă postez mîine, poimîine, comul elegant al cocoanii, ca să aveți un par egzamplu de comportament editorial și de pricepere în ale preocupărilor tipice!
În fine, aș zice că nu are așa mare importanță evenimentul, nu eu sunt cel care am dat cu oiștea-n gard... Important este faptul că există partipriuri mult prea agresive, care fac din sait un fel de administrație de tip ev-mediu, în care reprezentanții camarilei își fac de cap în umbra scaunului senioral.
Ziceți că v-a ajutat?
Cunosc un mod foarte cinic de "ajuta" un sus/pus, - fie pt a-l duce la pieire, fie pt a-i forța, afectiv, deciziile, astfel încît orice trăsnaie a consilierilor să fie trecută cu vederea. Ceea ce, desigur, s-a și întîmplat. Degeaba o dați cotită, că... să vezi, că... de fapt, că aia... că ailaltă..., la un moment dat începe să se vadă cu ochiul liber cum îi apărați, cu disperare, pe făcătorii de rele, inventînd fel și fel de circumstanțe atenuante. Că ei, săracii!, sunt, de fapt, nește mielușei ai domnului, dar răi sunt cei care-i provoacă! Desigur, de cînd lumea și pămîntul, vinovat e cel care nu se ferește din calea glonțului, nu degetul celui care apasă pe trăgaci sub oblăduirea atotputernicilor...

Chiar și acum: propuneți un... ARMISTIȚIU! Pe scurt, un mod de a vă declina sarcina luării unor măsuri drastice, absolut necesare pt a da credibilitate voinței de schimbare. Personal, nu văd în armistițiul ăsta decît o zamă-lungă, menită a prelungi agonia muribundului încă o vreme. Între mine și gașca mirunei duma, cel puțin, nu va exista nici un armistițiu. Niciodată. Pun această problemă, urmare a ofertei pe care mi-ați făcut-o. Altcum, e cert că și fără mine,- am destule de făcut! - universul se va roti în același sens, iar Europeea va continua să fie, indiferent cum.
Prin urmare, cel puțin eu nu semnez nici un armistițiu.
Dacă doriți să revitalizați saitul, după a mea umilă părere, nu ați găsit calea fericită.


 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-04 19:07:44
         
 
  no, mai bine ma fac ca ma-mpiedic.

prea multa vorbarie,
eu mi-am schimbat nick-ul,
sa vedem cine mai schimba ceva pe-aici!





 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-04 13:36:42
         
 
  Distinse Geo Doja (????)

"am extras esenta cea buna din comentariile
dvs, am umplut doua pagini cu notite.
si-acum ce fac?"

Ar fi soluția să le publicați, dar asta înseamnă să repetați cee ce crede domnia vostră că ar fi esența, și nu știu la ce ar folosi. Că originalul se află chiar aici în subsolul acestor pagini. Poate așa cum le spun eu uneori studenților mei "repetitia mater...repetitiorum"

O altă soluție ar fi să procedați ardelenește, adică să ni le aduceți la cunoștință secvențial așa îcât prin 2050 să luăm cunoștință de tot. Distinsul Liviu vă poate spune parabola "țuști"

Ar mai fi și soluția, dacă sunt argumentele dvs. pur și simplu să le publicați și să fiți pregătit de reacții, dacă vor merita.

A propos nu mi-ați dat până acum, nici un argument VALID referitor la suținerile Elenei Marcu!

Și nu v-ați schimbat nici nick-ul. Nu vă apasă povara suferinței acelui martir al neamului?

Cu simpatie.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 13:15:23
         
 
  PRECIZARE

Când am spus "mă voi gândi la o soluție" am avut în minte o soluție pacifistă, un fel de armistițiu. Pentru că Europeea nu are nici mijloacele să facă investigații și nici nu-și propune să administreze dreptatea între membri. De altfel, este de la sine înțeles că audiatur et altera pars este un principiu care ar trebui să fie unanim acceptat.

Putem discuta ce să facem pe viitor însă așa cum eu nu impun nici un fel de constrângere nu pot accepta la rându-mi nici un fel de constrângere ori condiționalitate.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 12:35:44
         
 
  Ioan Peia,

Grea problemă mi-ai pus. Sincer nu am știut că ai un conflict personal și cu dima miruna. Este intr-adevar editoare si m-a ajutat f mult. Insa, iata, apar fapte pe care nu le-am stiut. Am mai primit mesje zilele acestea care reclamau "neomenia" site-ului deși eu am făcut de multe ori apel atât la adresa editorilor cât și a unor "cerberi" ai site-ului, să fie prietenoși dacă pot iar dacă nu măcar să se abțină. Mi s-a explicat, cred eu cu sinceritate, cum că din această cauză au plecat mulți de pe site. Editorii pot confirma, eu nu le-am impus nicio politică. Au avut și au libertate absolută. Pur și simplu le-am acordat încredere și i-am rugat să respecte regulamentul adică să valideze sau să invalideze textele care sunt în limita regulamentului. Atât. Dacă își vor fi depășit atribuțiile regret. Și, cred, era bine să fi fost sesizat. Mă crezi ori nu 2008 a fost pentru mine un an infernal. Dacă ți-aș spune ce am făcut ai crede că mă laud și că oricum a fost inuman. Sper ca anul acesta să am mai mult timp.

Mă voi gândi la o soluție.

Revin pt Andrei Florian,

A fost o vreme când recomndarea pe care un user care "garanta" oarecum pentru altul era suficientă pentru ridicarea nivelului. Ei bine s-au format grupuri care au avut consecințe nefaste asupra site-ului.

Aspirațiile mele sunt mari, constrângerile multe, iar interacțiunea comportamentală a unei așa de variate de useri cu niveluri de pregătire, inteligență. etc. așa de diversă și de imprevizibilă în raport cu exigențele site-ului încât problema devine extrem de complicată.

Oricum sunt optimist și sper să găsesc soluții optimizate.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 11:55:45
         
 
  apropos de "no amu", un de-al nostru ardelean cu soacra-sa, pe drum, i-apuca ploaie mare, tunete, fulgere, trasnetul cade, zice "no!", inca un trasnet pe un copac in apropiere, "no!",
trasneste pe soacra-sa, "no, așe!"

et in Arcadia ego...

Liviu, cu respect à part

 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-04 11:53:26
         
 
  Andrei Florian,

Nivelul NU reprezintă nivelul valoric literar al cuiva ci instrumentele, facilitățile, sculele, pe care site-ul le pune la dispoziția membrilor interesați, pe măsura ce aceștia confirmă, că și-au însușit regulamentul și îl respectă. Este, dacă vrei, un mecanism imunitar al site-ului.

Acum câtva timp inițasem un forum. Ei bine, minți odihnite și diabolice, au imaginat programe și au legat fiecare secțiune a forumului de site-uri porno. A trebuit să dezactivez forumul.

Ar fi frumos ca fiecare nou user să fie tratat de nota 10 și abia în urma eventualelor atitudini, premeditat neregulamentare, să i se scadă nivelul. În interacțiunile mele comportamentale așa procedez. Însă acolo am posibilitatea reacției imediate față de preopinent iar, doamne ferește, nu mi s-a întâmplat încă, în cazul în care prin limbajul meu, prin ton, etc. nu pot să mențin gesturile sau actele comunicaționale în limitele decenței, am opțiunea retragerii fără menajamente. Aici? Aș mai adăuga o posibilă nouă utopie în arsenalul Europeei. De aceea am adoptat acel algoritm de acordare a nivelului.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 11:39:24
         
 
  dragi doamne, domni, liviu,
Postat de catre Geo Doja


Asta sună cam așa:

dragi doamne, domni și țărani ardeleni :))

No, amu...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-01-04 11:34:25
         
 
  Allandalla exista cel putin virtual. Initial si eu am avut dubii însă google știe tot.

"[email protected]"

http://www.poezie.ro/index.php/author/11149/index.html

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-04 11:26:39
         
 
  Ce să faci!... să aștepți tragerea pe roată!  
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-04 11:19:56
         
 
  dragi doamne, domni, liviu,


am extras esenta cea buna din comentariile
dvs, am umplut doua pagini cu notite.
si-acum ce fac?

ramane cum ne-am inteles?
no fain.

PS allandalla , daca existi, da-mi un semn!

(macar un @, ceva... please)







 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-04 11:16:17
         
 
  Andrei sau Floriane, - (că nu pot intui care îți e numele adevărat și, de fapt, nici cine ești, în realitate!...),
Dar amîndoi știm că atunci cînd admiți compromisuri pe care, în sinea ta, le-ai considera înjositoare, înseamnă să-ți pierzi respectul de sine. Ori respectul de sine nu este numai dezideratul meu. E de presupus că îl mai au și alții. Și vor înțelege exigența.
Sigur că nu e singura persoană care nu are, nici în mînecă, nici în clin, cu munca de administrare. Dar ea, în mod special, a arătat că, deseori, nu-i lucidă și e incapabilă să se desprindă de subiectivism, pe care-l exersează cu aplomb, funcție de amicii și inamicii ei dimprejur. Mai mult, a demonstrat și o catastrofală incapacitate de a evalua un text. În plus, scrie ca un automat de cafea căruia i s-a blocat rotița de mărunțire: împătrățit! Și le induce, acelora ce se pricep mai puțin, false judecăți.
Apoi, este firesc ca, atunci cînd vrei să remaniezi un guvern, unii miniștri să dispară. Care anume? Cei care au dovedit lipsă de tact și au gafat impardonabil. Dacă nu faci asta și te încăpățînezi să-l menții în funcție, atunci se demonstrază, odată mai mult, că spiritul de gașcă va dăinui pînă la alegerile anticiptae. Numai dacă nu se profilează, încet-încet, o mică și frumoasă dictatură!
Ura!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-04 10:51:31
         
 
  ...Nene Peia, si eu si dumneata, stim ca literatura, sau exprimarea ei pe acest site, nu sta in persoana nomilalizata de dumneavoastra. Hai sa nu conditionam exprimarea literara in raport direct cu prezenta sau absenta persoanelor dragi noua :)
Mesajul allandallei, in raducere libera, ar suna cam asa: " Ce mult imi lipseste sa il citesc Ioan Peia, indiferent de modalitatea literara in care gaseste de cuviinta sa o faca "...literara as sublinia eu.. :)
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-01-03 23:12:34
         
 
  Bordașe,
Eu nu beau.
Și te văd cam vesel!
Nu'ș de ce?!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 22:30:09
         
 
  Nu ș'ce se-ntîmplă, da' toată lumea e confundată azi. Ba Radu, ba Ioan Peia, ba Adriana...
Mai mult, Ioan Peia n-a revenit, deși e pe aici, alții au revenit fără să plece.

Iar Label Black se întreba dacă mă simt bine. Eu, da. Alții par mai afectați.

O fi efectul prelungit al șampaniei...

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2009-01-03 22:27:34
         
 
  Floriane,
Mă confunzi!
Sincer.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 22:00:06
         
 
  Domnule Peia, lasati ifosele de primadona si va rog sa reincepeti sa postati aici.
Domnule Stefanescu, cred ca v-am confundat.Era vorba despre un personaj cu umor fin.
Domnule Cristescu, cu tot respectul cuvenit gazdei, va asigur ca nu ma consider satisfacut de raspunsul cu privire la democatie si nivelurile de acces care coincid cu nivelurile de penitenta pe acest site.
Cat priveste valoarea unui autor, eu am incredere in cifrele care reflecta vanzarea de carte. Este cert ca un autor cu numele de Paunescu poate naste fiori pe spinarea multor nostalgici, dar, daca judecam dupa optiunile copiilor nostrii, eliberandu-ne de corsetul ecoliteratrii, si daca judecam dupa succesul de carte vanduta, singurul care poate da masura valorii universal recunoscute este succesul de piata. Restul nu poate fi considerat decat balet ecoliterar.
Allandalla nu a facut altceva decat sa traga de semnalul de alarma prin care isi arata regretul sau revolta ca autori valorosi precum domnul Peia, Stefanescu(indiferent care o fi fost acela), Adriana Giurca...etc :),sunt din ce in ce mai putin vizibili din cauza unui regulament care ii sufoca. Atat, si nimic mai mult!
Eliberati site-ul si veti avea revelatia renasterii acestuia.
Cu respect, Zexe.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-01-03 21:52:37
         
 
  Ar fi o glumă șchioapă să facem chiar și cea mai nevinovată aluzie la Cărtărescu.
Personal, am convingerea ca este cel mai talentat, în primul rînd, și cel mai mare autor din literatura română.

Cît privește oferta făcută, dacă este ea serioasă, eu am această inmfimă condiție: să dispară miruna m. duma din cadru. Nu pot oficia în prezența cuiva care joacă tontoroiul pe sait și crede că este aleasa templului!
Vreți seriozitate?
Căutați seriozitate și eliminați, pe cît posibil, spiritul de gașcă.
Pe obiectivitatea mea poate conta oricine.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 20:22:32
         
 
  Știu bine ce este literatura. mult mai bine decat iti imaginezi.

Sigur există și interpretări provinciale. Însă standardul îl dă dicționarul.

N-ai înțeles nimic din topicul cu "vreun Cartarescu". Nu evaluarile mele ci reactiile userilor la un text in sine faraă aura personalitatii. Stii bine cati "mari" autori au fost impusi cu pompa si acum nu se mai stie nimic de ei.

Alti editori nu am. Daca te tentează iti fac oferta.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-03 20:08:35
         
 
  A, și am uitat! NU am revenit deloc. Nu voi mai posta aici texte în condițiile în care nu există editori serioși, competenți și obiectivi, care să fie în măsura a face despărțirea dintre bun și rău, dintre seriozitate și joaca minoră de copii tîmpiți, educați prin docuri. Iar cînd primul editor care va dispărea va fi "cacamița", atunci, da, e un semn că lucrurile se vor mai limpezi. Pînă atunci nu cred o iotă.

În plus, m-a distrat ceva: cine să posteze aici ca să-și dovedească valoarea, dle Corbu? Cărtărescu?!!!! Mi se pare mie sau domnia-voastră faceți glume sinistre și vreți să fiți recunoscut drept cel mai bun autor de bancuri al secolului!!?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 19:53:01
         
 
  Pe aici, sălciu are primă semnificație de apă lipsită de calitatea de a spăla, nu se referă, musai, la gustul însoțitor, care e un fapt secundar. Un fel de apă nătîngă care-ți face părul clisă. Noțiunile nu-s bătute-n cuie.

Leșioasă este, iarăși, o referiță legată de aspectul apei în cauză, aspect care implică imposibilitatea de a o folosi: apă fleșcăită, impură, gregară.

În acest context, insipid vine să completeze celelalte caracteristici negative, stimate domnule Corbu.
Literatura nu este exercițiu de logică aplicată.
Și, ca atare, nu primesc lecții de semantică.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 19:43:58
         
 
  Andrei Florian

"Va suna vreun Cartarescu, vreodata, sa va roage sa ii evaluati conduita, limbajul, sau calitatea textelor publicate in vederea acordarii unui nivel decent?" Dacă vrea să-și măsoare adevarata valoarea textuală și nu pe aceea facilă umflată cu pompa mediatică a monopolului de "gașcă", își deschide un cont cu un pseudonim și constată reacțiile asupra "textului" în sine, fără conotațiile convenționale legate de poziția socială, apartenența la grupuri de susținere, etc. A propos crezi cumva că în Uniunea Scriitorilor sunt nonvalori?

Cu privire la Elena Marcu, dacă acceptă, oferta se menține. Că m-a supărat, i-am explicat, i-am replicat sper să fi înțeles și ea ceva, am înțeles și eu câte ceva din pledoaria domniei sale și cred cu sinceritate că am putea colabora. Că doar n-o să ne dușmănim dintr-o dispută.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-03 19:34:33
         
 
  Zexe, imi pare rau sa te dezamagesc dar refuz sa fac parte din categoria femeilor care simuleaza. Orice.
Daca nu ai nimic impotriva. M-a flatat. Ce sa caut io printre genii? :)
 
Postat de catre . Fiinta la data de 2009-01-03 19:33:03
         
 
  "gargară sălcie, leșioasă și insipidă"

"sălcie și leșioasă" în context, fac trimitere la "gust" iar copulativa introduce o categoremă din aceeași specie, adică a gustului. Nu se introduce sensul derivat al cuvântului, "insipid". Se produce astfel un efect hilar de autocontradicție în sensul că sintagma își conține propria contradicție respectiv "sălcie și leșioasă fără gust". Aceasta este contradicția. De altfel insipid chiar asta insamnă din perspectiva "gustului" adică fără gust. Dacă se voia tautologie sau redundanță trebuia să aibă aceeși semnificație sau măcar una similară cu "sălcie" și "leșioasă". Abia sensul derivat "dulceag" ar putea răspunde aceste exigențe. Nu este nici antiteză, nu este nici o exprimare dihotomică, nici hiperbolă, nici un alt procedeu stilistic. Este pur și simplu o autocontradicție în sensul cel mai limpede, clar, străveziu și tranasparent, posibil, ca să mă exprim, exemplificativ, tautologic,redundant și pleonastic. Pour les connaiseurs...

Tot astfel pot explica vulnerabilitățile fiecăreia dintre nereușitele semnalate. Cum la fel pot explica și reușitele. Cred totuși că este suficient.

Însă problema este alta: eu nu știu și o spun cu sinceritate, ce reproșuri ai să-mi faci. Ce revendicări ai. Că nu-mi amintesc să-ți fi făcut ceva rău.

Eu insist și-ți spun bine ai revenit și bucură-te de lucrurile frumoase pe care ți le oferă Europeea și ignoră-le pe cele care nu-ți fac plăcere. Ce omagiu mai mare decât pledoaria Elenei Marcu ți-ai fi putut dori? Ei bine pe Europeea, așa cum este ea, l-ai avut.

Eu găsesc partea frumoasă sau, mă rog, fărâma de frumos din toate înâmplările. De exemplu, chiar dacă m-ai tratat cu un pamflet, mă bucur că ai revenit și am apreciat viziunea ta asupra "ecoliteraturii" mă bucur că, deși m-a atacat Elena Marcu a demonstrat că-i pasă într-un fel de Europeea, și așa mai departe. Știu suferința înnobilează însă excesiva suferință și victimizarea pot didtruge. Și este păcat. Sunt atâtea de făcut întru și pentru literatura română încât aceste războaie de gherilă, cu mize mici nu reprzintă nimic altceva decât pierdere de timp.

M-am adresat la persona a II-a și te rog să o faci și tu la fel în speranța unei comunicări sincere.

 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-03 19:26:17
         
 
  Andrei Florian, bine ai coborat printre muritori, si la multi ani!

(acestea fiind zise, lamureste-ma si pe mine ce ai vrut sa spui aici):

"Stefanescu a fost mai prudent, a facut cateva figuri de balet stanjenitor de stangace, dar a fandat frumos spre final. Banuiesc ca IBG te priveste cu o oarecare circumspectie (dat fiind faptul ca stie despre tine ceva mai mult decat ceilalti), iar domnul Cristescu chiar te-a luat in serios cand ai declarat ca aspiri la postul de editor."

poate e vorba de A. Stefanescu, M. Stefanescu, sau cine stie cine.

cred ca ma confunzi.
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2009-01-03 17:06:51
         
 
  Depunînd „multă pasiune” și fiind, în același timp, mai mult absent decît prezent, - după cum declară, cu nonșalanță complet lipsită de… „contradicție”, prea distinsul Mare Ierarh Corbu-Cristescu – iată că iese la rampă să mai facă o demonstrație de curs de Logică… fără logică. Context în care încearcă, la fiecare pas, să ne convingă c㠄a demonstrat, a demonstrat, a demonstrat”, - exemplu demn de alura militantă a unui sofism marxist care ne îndemna, tovărășește, pe vremuri, s㠄învățăm, învățăm, învățăm”! Dar cum „învățarea” marxistă s-a dovedit, în cele din urmă, un monstruos plagiat universal al cugetării și practicii sociologice, tot așa și „demonstrațiile” onorabilului domn Cristescu-Corbu: simple afirmații litera(le), gîlgîind de autosuficiență și subțirime demonstrativă, - un hilar plagiat al ideii de a genera și susține un demers cultural serios, cum ar fi putut fi Europeea. Dar cum nu este și nici nu va fi, în vecii vecilor!

Scăpat din chingile Marilor Obligațiuni Profesionale, care, nu-i așa? sunt cu muuult mai importante decît flecuștețul de sait moșit de Domnia-Sa în Marea-i Generozitate Academică, generozitate hrănită, din plin, de generozități colaterale, iată că, profitînd de hiatusul festiv din ultima vreme, s-a insinuat ceva mai mult pe pajiștea azurie, dînd, oracular, sfaturi în stînga și în dreapta și împărțind, hermeneutic, atenționări și premii, ca un Mare Priceput ce se află.
A început cu dăscălirea abundent-sfătoasă și fals-amicală a Elenei MARCU. Nu e treaba mea să mă vîr, inoportun, în ciorba altuia, dar nu am putut să nu observ confruntarea dintre un realism de bun-simț și gargara stufos-academică a onorabilului.

Dar pînă la a mai comenta cîte ceva din sapiențiile epocale ale dlui Corbu-Cristescu, să trecem, scurt, în revistă, obiecțiile savante ale domniei-sale, vizavi de comul meu anterior.

Zice Domnia-Sa, sub un monumental „QED”, avînd, ca subtitlu: „Nereușite”. De-ale mele, evident!!

Zice, deci:

1. „gargară sălcie, leșioasă și insipid㔠- ori sălcie, leșioasă ori insipidă. Pare o autocondradicție. (Em. Crist.)

- Toate, pe rînd, și la un loc, onorabile domn! E un porcedeu stilistic obișnuit, care vrea să accentueze o anume sugestie. Unde vezi, matale, contradicția? Și încă…auto! Auto… nu e, dle Cristescu, căci la auto…contradicții, în patru timpi și mega/cilindree, te pricepi matale mult mai bine!
Eu nu o văd, nici dacă o caut cu lumînarea, contradicția asta! Poate e doar contra… dicției domniei-voastre, ceea ce e cu totul altăceva!
A, dacă ai fi zis că are tentă ușor redundantă, că are aer tautologic, da, parcă aș mai zice că nu bați apa-n piuă degeaba. Dar așa? „Autocontradicție” - vorbă să fie!...

2. „ca o plachie de moluște”-unii susțin că dacă peste o plachie se așează și o moluscă bine făcută rafinamentul culinar ar fi deosebit. Să se fi vrut a fi un compliment? (Em. Crist.)

- Cunosc o mulțime de oameni normali la cap, cărora, dacă le propui un prînz copios, cu „plachie de moluște”, fac, subit, gălbinare. Dacă matale consideri că e o finețe culinară, nu ai decît. În viziunea mea, nici că poate fi conceput ceva mai stimulator de vomă abundentă.

3. „a se aplica oricui, în afara puradeilor zvăpăiați ai domniei-sale” – neadevăr. Mie n-am cum să-mi aplic pentru că nu încalc regulamentul” (Em. Crist.)

- Nu. Domnia-ta nu calci regulamentul, onorabile domn, pentru că nu ai ce: l-ai făcut varză!


4. „gășcuții de cartier”- banal. Europeea merita mai mult. Ia să facem noi un raționament: dacă un discurs de tip „gargară sălcie, leșioasă și insipidă, ca o plachie de moluște”, a putut conduce la o așa reacție, aproape disproporționată, numai gășcuță de cartier să fie Europeea? Mă declar nemlțumit.” (Em. Crist.)

- Banal, desigur. Cine poate găsi, într-o altfel de gășcuță, decît o banalitate agresivă, de tip bahico-balcano-manelist?
În fapt, detectez aici o parșivă încercare de a stîrni reacția adversă a tuturor membrilor saitului împotrivă-mi, sugerînd, inabil, că eu aș fi asimilat întregul nat “gășcuții” ăleia!... Să fim serioși, știi matale despre ce “gășcuț㔠e vorba, iar dacă îți permiți să înregimentezi toți membrii sub pălăria unei astfel de noțiuni, tocmai aici ți-ai trădat gîndurile.

5. “„către intrușii răzvrători care îi subminează autoritatea dăscălicească”- prejudecată. Aspirația mea, pe care am și testat-o este ca Europeea s㠄funcționeze” autonom. (Em. Crist.)

- Funcționează Europeea “autonom”, ca și marionetele de la circ!
Autonom, - adicătelea la bunul plac al unui oareșcare editor, cu aere de jupîn pe tarlaua boierească, supus, în mod exclusiv, propriilor capricii și care, cu ceva vreme în urmă, califica o duzină de autori universali drept o “cacamiță de autor”, crezînd, astfel, că mă va jigni pe mine! A dat cu oiștea în gard, dovedindu-se Ea, impozanta editoare, o “cacamiț㔠de editor!! Și, apropo de asta: dacă voiați să dovediți că sunteți departe de spiritul primitiv de gașcă, ați fi sancționat-o pe madamă pentru nepricepere și rea-voință. Vioaia editoarea vă reprezintă și, deci, vă compromite prin atitudine și comportament. Dar nu! - ați preferat să vă faceți că plouă abundent, onor dle Corbu, și s-o lăsați pe madamă să-și facă mendrele în continuare. Să-i fie de bine, că de rîs s-a făcut îndeajuns! Făcîndu-vă, implicit, și pe domnia-voastră, - “bine/intenționatul” păstor de oițe rătăcite!

5. „El și numai El”,-problema nu este la mine. Eu nu am astfel de frustrări.”

- Nu. Frustrări nu aveți, Doamne, ferește! Doar o grandilocvență neroniană, demnă de Domus... Europeea!

6. “„gălăgioși ca șatra”- una că nu știu cum este șatra gălăgioasă, a doua că este discriminare iar a treia, îmi pun câteva întrebări: o fi de rău, o fi de bine? S-o fi referit la filmul celebru?

- Nu știți cum arată o astfel de șatră? Vaaaai, domnule Corbu, dar nu e nevoie decît să mai trageți cu ochiul, din cînd în cînd, pe la unele televizii, să vedeți și domnia-voastră cum ne bat balabustele fesele lor princiare în față și cum ne-arată deștul mijlociu, într-o verticalitate triumfală, demnă de marile spirite, comentînd ceva în genul următor: “Ne-ați nonorrrocit famelia cu RRRomânia voastră! N-avem treabă cu voi, n-aveți legi să ne dea șî nouă o pensie, acolo, să ne protejeze! Mă f... în RRRRomânia voastră!” (Am reprodus doar partea cea mai decentă a discursului rrromanesc!)
Așa e, mînca-ți-aș, faceți asta tot timpul, iar noi, rrrromâni cum-se-cade, deh! vă înghițim fasoanele și infracțiunile, pe nemestecate, să nu ne acuză lumea de rasism! Mai ridicați-vă fustancele și plesniți-vă bucile, în semn de apreciere, c-o merităm.
Așa o arată o șatră, mr. Corbu-Cristescu, dacă nu știați. Eventual, vă pot servi eu nenumărate exemple de integrare țigănească, să vă completați cunoștințele tematice.

În fine, aș fi continuat, amendîndu-vă altecîteva afirmații pe care le faceți, cu o nonșalanță demnă de Nastratin Hogea, dar nu vreau să ard gazul, că auzii că rusnacii ni-l cam tăiară. Poate ne ajută conlocuitorii cu ceva producție internă, ițită dintre bucile lor radioase!!!

Cît privește strîngerile de mîini, ca român, am încă vii, în minte, Yalta și cu Malta, cei doi stîlpi evropeeni de la intrarea templului lui Solomon, așa că sunt geru de convins.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-03 16:41:56
         
 
  Allandalla, in primul rand doresc sa iti urez un "bine ai venit" pe site-ul Europeea. Am coborat de curand din munti si doresc, inainte sa continui comentariul, sa va urez, tuturor, LA MULTI ANI SANATOSI!
Ma bucur sa te gasesc aici dar m-as bucura mai mult daca ai accepta, la insistentele domnului Cristescu, sa fii editoare. Nu cred ca mai este necesar sa argumentez motivul pentru care imi doresc asa ceva, nu?
Nu pot sa nu remarc, oarecum amuzat, ca tocmai Ioan Peia nu a inteles mesajul tau pertinent exprimat. Chestia asta m-a amuzat tot atat cat m-a si mirat, pentru ca, de regula, domnul Peia nu confunda mesajele care ii sosesc.
Stefanescu a fost mai prudent, a facut cateva figuri de balet stanjenitor de stangace, dar a fandat frumos spre final. Banuiesc ca IBG te priveste cu o oarecare circumspectie (dat fiind faptul ca stie despre tine ceva mai mult decat ceilalti), iar domnul Cristescu chiar te-a luat in serios cand ai declarat ca aspiri la postul de editor. Despre bucuria intrevederii cu Adriana Giurca nu pot sa spun decat ca puteati sa simulati mai bine spectacolul bucuriei.
Domnule Cristescu, desi este oarecum fireasca, reactia dumneavoastra fata de un simplu user a fost exagerata. Allandalla chiar a fost sincera si nu a urmarit sa va ridice site-ul in cap. Nu este prima persoana care spune ce spune despre Europeea, dar se numara printre persoanele care stiu sa articuleze perfect ceea ce doresc sa spuna. Ceea ce nu stie Allandalla este ca Europeea nu este un proiect flexibil, perfectibil, sau supus dezvoltarii. Europeea este asa cum am gasit-o si banuiesc ca asa va si ramane, nu? ...ca o borna kilometrica(cat de poetic pot fi uneori!). O cunosc foarte bine pe Allandalla, iar, daca prin jocul intamplarii va ajunge sa fie editor pe Europeea (lucru de care ma indoiesc serios ca ar fi dorinta ei intima), sunt convins ca acest site literar nu va avea decat de castigat.
Nu contest ca trebuie sa existe un regulament, dar acest regulament sa vina in sprijinul userilor, sa ii motiveze sa publice. Nivelul cu care se inscrie pe acest site orice user ordinar ar trebui sa ii ofere toate facilitatile. Prezumtia ca acestia nu sunt tot atat de buni precum dumneavoastra, sau ca sunt tot atat de indisciplinati precum cei pe care ii pedepsiti dumneavoastra, este nedrept si nedemocratic, ca sa nu spun ca este cenzura "oarba".
Dar sa ne inchipuim ca apare unul, oarecare, pe Europeea, care se semneaza Mircea Cartarescu. Conform regulamentului ar trebui sa aiba un nivel scazut, iar textele si comentariile celui ce semneaza Cartarescu vor trebui sa astepte bunavointa unui editor care sa evalueze cat de ecoliterar scrie acesta. Cei mai multi vor gandi ca este o clona... cum sa vina tocmai Cartarescu sa suporte umilinta unui nivel mai scazut ca al meu, spre exemplu. Dupa un timp, plictisit de perioada (extrem de lunga pentru acest secol) dintre publicare si aparitie pe site, Cartarescu ar trebui sa va roage sa ii acordati privilegiile unui nivel suficient de ridicat astfel incat textele si comentariile sa ii apara in timp real, asa cum este si firesc.
Intrebarea este: Va suna vreun Cartarescu, vreodata, sa va roage sa ii evaluati conduita, limbajul, sau calitatea textelor publicate in vederea acordarii unui nivel decent?
Cand pun aceasta intrebare pornesc de la ideea ca orice nou venit pe acest site are nivelul "de pedeapsa", fara sa fi facut nicio abatere de la regulament. Priviti-o pe Allandalla!
Este inocenta!:)
Cu respect, Zexe.
 
Postat de catre Andrei Florian la data de 2009-01-03 16:28:02
         
 
  Distinsă Elena Marcu,

Spuneți „că de la una am pornit și la alta s-a ajuns.”

Să vedem:

1. În prima dvs. intervenție, deci de unde s-a plecat, în esență, spuneți pentru care autori deschideți site-ul Europeea:”Ioan Peia, Radu Ștefănescu, Ioana Barac Leonard Ancuța Adriana Giurcă, AAA Zexe,” V-am demonstrat că este exclusiv opțiunea lor dacă publică sau nu pe Europeea.

2.„nu faceți decât să vă bateți dumneavoastră joc de site și de literatură. Sau ecoliteratură. Userii fac și dreg, dar când veniți să cereți explicații și mai ales să cereți să știți cine a început, mă umflă râsul. Domnule, chiar nu sesizați ridicolul discursului? Ce faceți?! Doriți să scoateți la careu userii indisciplinați să le scădeți nota la purtare? Tocmai ați făcut-o, de altfel, cu marele maestru, curat murdar, coane Fănică! Wake up!”

V-am demonstrat că nu-mi bat joc de site și de literatură și că, în virtutea prevederilor regulamentului și a obligațiilor pe care mi le-am asumat, aplic litera și spiritul regulamentului. Sunt un om extrem de ocupat. Acum, efectiv m-am răsfățat cu timpul, profitând de această vacanță prelungită. Am spus-o de nenumărate ori: nu citesc, nu am timp să citesc și nici nu-mi propun să citesc tot ce se scrie pe site. Este firesc așadar ca atunci când constat încălcarea regulamentului, ori când sunt sesizat de o astfel de încălcare, să mă informez, pe de o parte, în baza principiului „audiatur et altera pars” să văd punctele de vedere și să văd, pe de altă parte, ce este de făcut. Și fac toate acestea cu calm, toleranță, în spirit democratic și cu fermitate. Răsfoiți orice manual de management și veți constata astfel de proceduri. Altfel site-ul chiar ar putea deveni „bătaia de joc” a cuiva.

Și, ca o paranteză, vă spun că am primit pe e-mail, reacții pozitive la acest mod de a proceda și la calitatea site-ului. Știu că informatic site-ul are multe păcate, știu și ce ar trebui să fac, însă lipsa de timp nu mi-a permis să soluționez aceste probleme. Am scris și în editorialul „La mulți ani” despre aceasta. Poate anul acesta.

Vă reamintesc faptul că pentru a pune capăt unei dispute în care protagoniștii ajunseseră la invective și injurii am postat topicul „Jalnic” topic având rolul unei atenționări discrete. Ba chiar să menajeze orgoliile, etc. Ați observat reacția. Unul dintre protagoniști a înțeles, și-a prezentat scuze și a scăpat de sancțiune. Celălalt a continuat și a insultat și site-ul. Sunt om, am depus pasiune și nu numai în acest site, și atât pentru mine cât și pentru toți cei care activează aici, am obligația să asigur respectarea regulamentului. Obligație de care nu m-am derobat și care, atunci când argumentele logice nu mai sunt suficiente presupune, aplicarea cu fermitate a sancțiunii. Orice manual de management vă va putea oferi detalii. Altfel lucrurile ar lua-o razna.

Consultarea colegilor de pe site m-a ajutat enorm. În mare iată principalele reacții:


„Deși nu sunt eu cel care a aruncat prima piatră/bolovan, îmi cer scuze celor care au asistat, fără voia lor, la tot acest "circ extra-literar"! Sper că, de-acum încolo, se va putea discuta, literar, pe texte, folosindu-se tonul cel mai civilizat cu putință!”

„BUTONUL E LA DVS.! Cel de pe Europeea - ATELIER LITERAR - restul, este nesemnificativ, sau istorie... nu?”

„Emanuel, toate astea se intampla datorita unui regulament pe care ai promis ca-l schimbi cam de vreun an (de asta iarna).”

„Ma bucur, totusi, ca ati fost sesizat sau v-ati auto-sesizat, nu stiu, cred ca, vorba lui Carpe Diem, e simplu sa vedeti cine a incalcat regulamentul, cat si cum, daca vreti un "hint", vi-l recomand calduros pe dl Florin Radulescu, campion de limbaj "ecoliterar".”

„Eu spun că (și) de aici se trage. Prea multe ocazii pentru circumstanțe atenuante, acolo unde circumstanțele se remarcă doar prin lipsa lor desăvîrșită. Care ar fi circumstanțele, juridic vorbind? O fi fost vinul prea tulbure, și domnii poeți nu-și pot alina arsurile stomacale decît înjurînd birjărește? Astea nu-s circumstanțe atenuante, ci agravante. Precum conducerea cu damful de pălincă în nas.

Ba e Paștele, ba e Crăciunul, iar între ele prea multe zile de post, cînd, nu-i așa, trebuie să fim nu doar cumpătați (de-aia e post) ci și înțelegători...

Radu are dreptate. Carpe diem, la fel. Regulamentul. Adică, nuiaua, nu vorba bună, atunci cînd ea nu mai poate acoperi larma.”

„Europeea, Europeea... stranie si plina de pasiuni, gheasta si foc la un loc, zona albastra care poate crea dependenta.
Domnule Cristescu, poate nu ar strica cateva legi mai clare in aceasta democratie, tocmai datorita faptului ca acei care iubesc acest site nu pot sa nu fie marcati de plecarea unor autori foarte, foarte buni. Radu Stefanescu a spus niste nume... Sunt total de acord cu el.”

„Ce parere aveti dle Cristescu de bataia de joc la care este supus saitul? Va place cum arata prima pagina a europeei? Halal! :(„

„Sa nu facem procese de intentie...Poate sa fie oricare dintre noi, cei cu nivel minim 100...Oricum, pentru mine e clar ca mesterul Cristescu a scapat cam de multisor haturile site-ului din mana...Cred ca e timpul sa-si scoata la licitatie jucaria...Eu ofer o ceapa degerata...Da cineva mai mult?!”

„Rudy, dacă situl era al meu, erai deja persona non grata pentru oferta de mai jos”

Așadar, am aflat ce s-a întâmplat, cine a început, cum s-au derulat lucrurile, am văzut poziția protagoniștilor și mi s-a sugerat și ce ar trebui să fac. Iar eu în limita regulamentului am luat decizia de a reduce nivelul userului recalcitrant. Această reducere nu afectează în nici un fel valoarea literară a acestuia.

Deci, revin, de unde rezultă că mi-am bătut joc de site și de literatură? Poate numai dintr-o percepție eronată a situației ori dintr-un posibil partipri sau dintr-o reacție de tip emoțional, ori din rea credință.

Totuși, ca încă o dovadă de toleranță din partea mea, cum ați fi soluționat dumneavoastră acea situație care ajunsese la cote alarmante de scandal?

3 „Aveți câțiva editori submediocri” Posibil. Însă o astfel de întreprindere se face și cu implicarea voluntară a posibililor editori nesubmediocri. Este simplu și facil să critici. Este mai greu să te implici și foarte greu să mai și faci.


4 „Dacă tot v-ați stabilit un sistem de cenzură”
V-am demonstrat en fanfare, aș putea spune, că aici nu există cenzură. Există reguli firești de conviețuire.

5 „cu polonicul îndesat cu genunchiul pe gât, doar aveți oala, dar că doriți și angajament, eventual pe cravata lor de pionieri, e de-a dreptul comic. Abia asta e incredibil! Nu doar că nu doriți calmarea spiritelor, dumneavoastră doriți să știți detalii, de la ce s-a pornit și cine a început, buhuhuuu!:)) Și ce faceți, îi puneți la colț?:) La ce vă folosește așa ceva, domnule, și cine credeți că vine să vă dea raportul cu mâna pe cravată?”

V-am spus mai sus.

6 „Poate niscaiva editoare pârâcioase fără somn și inspirație” Nu, nu editoare pârâcioase. Ci oameni valoroși, responsabili, atașați site-ului, cu forța logicii și având coloană vertebrală, au luat atitudine, și-au spus punctul de vedere. Și aceasta m-a ajutat. Enorm.

7 „Nu e janic, domnule Cristescu, e râsu' plânsu' pe mai multe voci, iar dumneavoastră sunteți dirijorul.”

În viziunea dumneavoastră, din afară, și aflându-vă într-o reacție de tip emoțional.

8 Fără mâna de oameni talentați pe care îi muștruluiți, site-ul ăsta ar căsca de plictiseală și morală ecoliterară.

Eu nu muștruluiesc pe nimeni. De la sfârșitul lui august și pâna acum nu-mi amintesc să fi avut vreo intervenție. Dacă prin mâna de oameni talentați îi înțelegeți doar pe aceia enumerați de dumneavoastră, vă înșelați. Sunt mult mai mulți oameni talentați. Și site-ul nu cască de plictiseală.

9 Probabil nu mă credeți, nu-i nimic, vă puteți lamenta în continuare sub anestezia ieftină de naaaaniii, naaaaniiii...

Ați înțeles greșit. Eu nu m-am lamentat. Topicul „Jalnic” a fost o atenționare elegantă și mi-a permis soluționarea unui conflict astfel încât site-ul Europeea să nu ajung㠄bătaia de joc” a nimănui.

Așadar de aici s-a pornit în discuția cu domnia voastră și la aceste probleme v-am răspuns. Detaliat. Cu argumente. Și exemplificări. Pe larg. Aproape exhaustiv.

De ce am făcut-o? În primul rând ca exercițiu democratic, în al doilea, ca exemplu, în al treilea, profilactic și în al patrulea, că am avut ceva timp liber. De săptămâna viitoare gata cu timpul liber.

10 Și din punctul meu de vedere consider că putem pune punct discuției. Însă dacă aveți contraargumente îmi rezerv dreptul de a reveni.

11 Aștept un e-mail de la dumneavoastră și îmi mențin oferta.

La mulți ani!
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-03 08:31:55
         
 
  Domnule Cristescu, am deschis site-ul dumneavoastră abia acum, am fost plecată două zile, am văzut că îmi adresați ultimul comentariu și vă mărturisesc că am ezitat un pic în alegerea de a mai interveni. Pe de-o parte, mi se pare fair play să îmi cereți socoteală pentru cursul reacțiilor, dat fiind faptul că intervenția mea le-a generat, pe de alta, constat că de la una am pornit și la alta s-a ajuns.
Ceea ce vă spuneam inițial era că sancționați exact scopul pentru care funcționați. Nu mai insist, nu pentru că m-am bosumflat, deși vă mărturisesc sincer că am fost mirată și întristată pentru unde s-a ajuns, ci pentru că am constatat zădărnicia demersului.
Înțeleg din ce îmi spuneți în scrisoarea deschisă și în subsolul ei că vă apărați site-ul de ceea ce considerați atacurile mele injurioase, dând prilej unor răspunsuri așișderea, și TOCMAI din acest motiv am decis să încetez această polemică. Nu e vorba de capitulare, cum numiți în răspunsul dumneavoastră, vă stau la dispoziție pentru orice dialog pe adresa de email pe care am înscris-o odată cu acest cont sau vă pot contacta eu dacă veți considera că o continuare a acestei discuții mai are vreun sens. Să insist însă într-o polemică a orgoliilor și autosuficienței demonstrațiilor care nu mai au legătură cu literatura ar însemna să fac exact ceea ce vă spun dumneavoastră că faceți, că nu vedeți pădurea din cauza copacilor. Vă reamintesc doar că v-am scris în subsolul textului DUMNEAVOASTRĂ intitulat „JALNIC” și în subsolul acestei scrisori deschise.
În rest, în ciuda pozițiilor antagonice pe care ne situăm, fie ca aceste discuții să fi adus și ceva folositor pentru ceea ce, măcar teoretic, ne-a întâlnit în ele.
 
Postat de catre allandalla la data de 2009-01-03 04:29:26
         
 
  interventia mea de dupa cea a d-lui Peia nu a fost inca validata. ne adresam de la niveluri diferite, preabine, dar ar fi fost si mai bine sa apara la timpul ei.





 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-02 17:02:57
         
 
  QED

Iată, distinsă Elena Marcu dovada cea mai bună a ceea ce v-am spus: Europeea este un site democratic. După cum observați mai jos, în persoană însăși feblețea domniei voastre, în calitatea pe care o declarați, aceea de simplu consumator al literaturii atelierelor. Cu un text acid, relativ bine realizat, în fapt un pamflet la adresa mea. V-ați fi dorit mai mult?

Ca final al argumentației mele aș putea spune că, pentru mine, este un adevărat triumf.

Voi depăși tușele exagerate, voi depăși până și neadevărurile din text (scuzabile de altfel, doar este vorba de un pamflet!) și îi voi ura distinsului Ioan Peia, la mulți ani și spor la scris. Și îi întind, cu sinceritate, mâna. Și îl asigur de toată imparțialitatea mea. Nu răspund de relațiile domniei sale cu alți useri.

PS.
Cu privire la text, remarc reușita următoarelor sintagme:
“cele enșpe porunci corby-moisidice”!
„la înălțimea cenușie a Sinaiului mioritic”
„manual de bună purtare al plaiurilor azurii”
„toiagul argumentației teo-magogice”
„oreleul respirator”
„să i se lumineze, într-un final, calea lactee”

Iar paragraful de mai jos adresat utopiei mele „ecoliteratura” mi se pare EXCELENT.

„„eco-atlantida!” -, și tot încearcă s-o dea la școală, să-i facă educațiunea, s-o cultive, să-i aranjeze un viitor luminos și, în final, s-o trimită-n lume după un logodnic potrivit cu spița-i princiară, un Făt-Frumos-cu-Stele-n-Frunte-și-Voturi-Fără-Lumăr-Fără-Lumăr-Fără Lumăr”, dosite prin poznarele redingotei de lux. Dar degeaba: prunca a moștenit năravul tatei și umblă leandra prin mahalale, înhăitată cu fel și fel de dubioși, zvînturători de litere și consumatori de hiacinturi.”


Nereușite:

„gargară sălcie, leșioasă și insipid㔠- ori sălcie, leșioasă ori insipidă. Pare o autocondradicție.

„ca o plachie de moluște”-unii susțin că dacă peste o plachie se așează și o moluscă bine făcută rafinamentul culinar ar fi deosebit. Să se fi vrut a fi un compliment?

„a se aplica oricui, în afara puradeilor zvăpăiați ai domniei-sale” – neadevăr. Mie n-am cum să-mi aplic pentru că nu încalc regulamentul


„gășcuții de cartier”- banal. Europeea merita mai mult. Ia să facem noi un raționament: dacă un discurs de tip „gargară sălcie, leșioasă și insipidă, ca o plachie de moluște”, a putut conduce la o așa reacție, aproape disproporționată, numai gășcuță de cartier să fie Europeea? Mă declar nemlțumit.

„către intrușii răzvrători care îi subminează autoritatea dăscălicească”- prejudecată. Aspirația mea, pe care am și testat-o este ca Europeea s㠄funcționeze” autonom.

„El și numai El”,-problema nu este la mine. Eu nu am astfel de frustrări.

„gălăgioși ca șatra”- una că nu știu cum este șatra gălăgioasă, a doua că este discriminare iar a treia, îmi pun câteva întrebări: o fi de rău, o fi de bine? S-o fi referit la filmul celebru?
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-02 16:13:49
         
 
  Regret continuarea polemicii.

Domnul Cristescu are merite importante.
Fondarea unui site de literatura este mai mult decât laudabila. Functionarea acestei intreprinderi se dovedeste insa a fi mai complicata decât si-ar fi imaginat poate initiatorul ei si dealtfel oricine altcineva in locul lui.
Doua atitudini: ne facem ca nu vedem, "merge si-asa" sau discutam ce nu merge.
Am incercat printre altele, sub diverse pseudonime, a doua varianta.
Mi-e clar ca stilul polemic nu e adecvat.

Propuneam altceva.
In sfarsit, pornesc de la convingerea ca toata lumea vrea binele acestui site si ca doar felul in care il vrea ne poate crea divergente.

cu stima
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-02 15:17:19
         
 
  Moartea și impozitele-s eterne, se zice.
Aș mai adăuga un lucru la lista de mai sus: discursul lui mr. Corbu-Cristescu, care e aceeași gargară sălcie, leșioasă și insipidă, ca o plachie de moluște. Inconfundabil și anost, previzibil și re/previzibil, ca bîzîitul unui disc de ebonită produs de Sf. Atanase în pauza dintre două sieste mistice, discul în cauză a făcut șanț la capitolul: “cele enșpe porunci corby-moisidice”! Editate de la înălțimea cenușie a Sinaiului mioritic și cuprinse în noua și mereu vechea eco-biblie academiciană, - veritabil manual de bună purtare al plaiurilor azurii – preceptele în cauză au, drept lemă, următoarea consecință: a se aplica oricui, în afara puradeilor zvăpăiați ai domniei-sale și, bineînțeles, în afara domniei-sale. Chiar dacă puradeii în cauză sar adesea peste vițelul de aur, tătucul cel biblic, iahvele gășcuții de cartier, va găsi motivații și subterfugii suficiente ca să îi bată protector pe creștet și să le tot promită, prin discursuri divine, țărîna făgăduinței. Și face lucrul ăsta cu o argumentație atît de hilară, că-ți dispare și pofta de rîs!
Altcum, cu neamurile vrăjmașe, va fi totdeauna concluziv și magnanim, neîndurîtor și apodictic. Căci Marele Pontif de Academie a apărut, iarăși și iarăși, în capul gloatei, sprijinit în toiagul argumentației teo-magogice și a început să facă, iarăși și iarăși, cu deștul acuzativ către intrușii răzvrători care îi subminează autoritatea dăscălicească, asemeni zavergiilor din Bucurescii-Vechi ce nu își plecau nicicum capul la poruncile fanarioților, strîngători de dări și de clești testiculari. Dacă n-ai ce face și-i parcurgi discursurile omagiale pînă la capăt, rămâi cu o senzație biliară acută pe trigonul cenușiu, semn c㠑mnealui se străduiește din răsputeri să confirme, nesmintit, o veche metodă chinezească de tip acupunctor, potrivit căreia, dacă vraciul îți înfige un ac în zona dorsală, te podidește magiunul taman în parte-aialaltă, prin oreleul respirator. La un moment dat, tot nutrind speranța deșartă că omului ăsta ar putea să i se lumineze, într-un final, calea lactee, îi mai bați în geamul conștiinței cu un: ”hallo, man, s-a făcut dimineață și s-a dus vremea șezătorilor!”. Aiurea, Ierarhul Cenușiu are o obsesie: El și numai El, a născut, prin cezariană terminologică, o pruncă nărăvașă, cu un nume aseptic – „eco-atlantida!” -, și tot încearcă s-o dea la școală, să-i facă educațiunea, s-o cultive, să-i aranjeze un viitor luminos și, în final, s-o trimită-n lume după un logodnic potrivit cu spița-i princiară, un Făt-Frumos-cu-Stele-n-Frunte-și-Voturi-Fără-Lumăr-Fără-Lumăr-Fără Lumăr”, dosite prin poznarele redingotei de lux. Dar degeaba: prunca a moștenit năravul tatei și umblă leandra prin mahalale, înhăitată cu fel și fel de dubioși, zvînturători de litere și consumatori de hiacinturi.

Anul acesta, avînd ceva mai multă vreme la dispozițiune, Corb-Cristescu ne-a mai servit o sorcovă omagială!

Să trăiți, să-mbătrîniți, tot așa s-o lustruiți, tari ca piatra și gălăgioși ca șatra!
La anul și cine știe la cîți ani, cînd se va potcovi puricele…etc!!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2009-01-02 13:43:05
         
 
  Domnul meu,

multumesc de raspuns. e probabil o neintelegere la mijloc si ma intorc sa precizez. pricep ca te irita perspectiva de a primi critici nemeritate si inca de la necunoscuti care zic ca nu au timp in general de asa ceva. scopul meu e insa altul. vreau sa te laud ca sa-ti arat si unde mai e de lucrat, cu argumentele de rigoare. (ti-am dat deja idei printre care cea a "mediatorilor", sub un alt nume evident.)
nu fac polemica, prin urmare raspunsul tau este in multe privinte nepotrivit, amesteca lucrurile (ca si cum eu te-as fi invitat la o partida de sah iar dumneata mi-ai reprosa ca nu stiu "sa bat cornerul").
nu inaintez cu discursul public aici si iti propun mai intai unul privé pentru ca nu vreau sa para ca subminez autoritatea. tocmai dimpotriva.
dar sper ca ti-e clar si dumitale ca "agora" creste irascibilitatea.

cu respect

ps. nu sunt elena marcu.
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-02 11:13:07
         
 
  iulia ralia, am modificat. Mulțumesc și scuze.  
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-02 10:04:00
         
 
  totusi, forma "adresatei" trebuie corectata : e o "cestiune" minima....
merci.
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-01-02 08:18:49
         
 
  Distinse Geo Doja,

1 Tocmai am demonstrat lipsa argumentelor. Ca să vă pot lua în serios, dați-mi public, măcar un singur argument VALID, la obiecțiile făcute de mine și apoi, eventul, mai discutăm. Nu ratați șansa. Aveți o ocazie unică.

2 Aveți carențe majore în ceea ce privește intervenția într-o polemică.

3 Crede domnia voastră că "mi-as putea face timp " m-ar putea interesa în vreun fel? Asta a propos de vanitate. Nec plus ultra....

4 Aveți [email protected] ori telefonul meu 0722598240.

5 Identificarea cu suferința (altora în cazul domniei voastre) nu are darul a vă potența (nu pângăriți valorile de suferințî ale acestui popor; schimbați-vă nik-ul)

Trecând peste toate cele vă adresez un sincer la muți ani.


 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-02 00:43:05
         
 
  domnul meu,
cu tot respectul,
inteleg ca te deranjeaza adresarea allandalla pentru ca nimeni nu scapa de pacatul vanitatii, mai ales cand are prerogative largite.
totusi, in dubla calitate de intelectual si fondator de site literar, ar fi si de presupus ca te intereseaza critica, mai cu seama cea venita din exterior. in virtutea acestei mici presupuneri, iti reiterez invitatia urmatoare:
mi-as putea face timp sa-ti pun pe masa de lucru toate argumentele pe care le ceri, la rece. bineinteles en privé pentru ca trebuie sa convenim, nu-i asa, discutia asta ar deveni interesanta pentru tot situl doar in privinta rezultatelor, nu si a modalitatilor de a ajunge la ele.

ceea ce inseamna si ca pun capat aici adresarii mele europeice.

toate cele bune in noul an!

cu stima
 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-01 21:22:23
         
 
  Doamnă (domnișoară?) allandalla,

Pentru opinii nu am a vă scuza. Este dreptul dumneavoastră să le aveți iar despre gusturi, se zice, nu se discută.

Pentru afirmațiile neargumentate, dacă scuzele pe care mi le-ați prezentat sunt sincere, le accept. Și ca lucrurile să fie clare iată afirmațiile, fără argumentare, care țin pe undeva de „insult㔠care m-au deranjat.

„Userii fac și dreg, dar când veniți să cereți explicații și mai ales să cereți să știți cine a început, mă umflă râsul. Domnule, chiar nu sesizați ridicolul discursului? Ce faceți?! Doriți să scoateți la careu userii indisciplinați să le scădeți nota la purtare? Tocmai ați făcut-o, de altfel, cu marele maestru, curat murdar, coane Fănică!”

„Dacă tot v-ați stabilit un sistem de cenzură,”

„cu polonicul îndesat cu genunchiul pe gât, doar aveți oala, dar că doriți și angajament, eventual pe cravata lor de pionieri, e de-a dreptul comic. Abia asta e incredibil! Nu doar că nu doriți calmarea spiritelor, dumneavoastră doriți să știți detalii, de la ce s-a pornit și cine a început, buhuhuuu!:)) Și ce faceți, îi puneți la colț?:) La ce vă folosește așa ceva, domnule, și cine credeți că vine să vă dea raportul cu mâna pe cravată? Poate niscaiva editoare pârâcioase fără somn și inspirație, care să se spovedească sub patrafirul ecoliteraturii. Știu, tocmai am comis un limbaj neecoliterar, îmi cer scuze. Nu e janic, domnule Cristescu, e râsu' plânsu' pe mai multe voci, iar dumneavoastră sunteți dirijorul. Fără mâna de oameni talentați pe care îi muștruluiți, site-ul ăsta ar căsca de plictiseală și morală ecoliterară. Probabil nu mă credeți, nu-i nimic, vă puteți lamenta în continuare sub anestezia ieftină de naaaaniii, naaaaniiii...”

Iar aici ați aprins focul: „anestezia ieftină de naaaaniii, naaaaniiii..” De unde și consecințele.

Totuși ați demonstrat, oarecum, că se poate dialoga de pe poziții adverse. Spun oarecum că ați procedat ca un copil răsfățat (de unde și dubitația mea în a mă adresa domniei voastre). Ați încercat să vă impuneți un punct de vedre, neargumentat, la primele contraargumente acest punct de vedere a fost spulberat, v-ați bosumflat și ați capitulat. Trebuie să acceptați că așa cum dumneavoastră aveți dreptul la un punct de vedere și eu am acest drept.

Eu nu sunt deloc sperios și, argumentat, încerc să apăr un site în care activează oameni valoroși și care nu poate ajunge nici bătaia de joc a unor useri incapabili să fie consecvenți cu ei înșiși nici să fie insultat ori ridiculizat, chiar și de către oameni capabili, cum v-ați dovedit a fi domnia voastră. A mai procedat astfel un oarecare (valoric literar, vorbind) care a încercat o zeflemitoare „scurtă radiografie”. A primit, ca și dumneavoastră, replica meritată.

Așadar, vă spun și eu la mulți ani și, în cazul în care vă trece posibila frustrare, firească de altfel, de „simplu consumator al literaturii atelierelor virtuale” vă aștept cu plăcere să publicați oricând pe Europeea, respectând, evident, regulamentul, iar oferta de a fi editor se menține.
 
Postat de catre Emanuel Cristescu la data de 2009-01-01 20:24:51
         
 
  va propun remiza simbolica si va convoc
la masa liberului arbitru. sa vedem împreuna unde are dreptate fiecare.

...dar cum eu vorbesc serios pe ton de gluma, iar nu ma ia nimeni in seama.

sa spun mai bine o sorcova?

 
Postat de catre definitiv retras la data de 2009-01-01 19:44:12
         
 
  Domnule Cristescu, nu am aprins eu focul, am comentat sub textul dumneavoastră. Am citit și această scrisoare deschisă și nu pot decât să constat că, pe de-o parte, nu am găsit cea mai transparentă cale de adresare către dumneavoastră, pe de alta, deși sunteți dispus să-mi ascultați punctul de vedere, nu doriți să-l și înțelegeți și mai rău a ieșit. În rest... citind unde s-a ajuns de la intervenția mea, vă cer scuze pentru tulburarea apelor albastre și îmi închei aici orice intervenție, într-adevăr inutilă.  
Postat de catre allandalla la data de 2009-01-01 18:44:15
         
 
  Scrisoare deschisă adresatei doamnei ...???

Buna dimineata ! un nou inceput
si nu, misogin nu sunteti....

La multi ani, domnule Cristescu !
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2009-01-01 15:10:09
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23879
Comentarii: 120199
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE