|
|
|
|
|
|
|
|
|
... |
|
|
Text
postat de
Rodica Elena Lupu |
|
|
Fragment din - Vacanþe, vacanþe... vol III Românie plai de dor
..............
Se lãsa din nou seara, o searã de început de toamnã, ºi norii mari alburii, auriþi de lunã, acopereau aproape tot cerul, nemiºcaþi pe fondul albastru. Pe Valea Prahovei, luna nouã cobora pe orizontul verde-albãstrui, stelele sclipeau deasupra munþilor. Muntele era întunecat de umbrã, dar la dreapta ºi la stânga, în vale, peisajul se desfãºura magnific, luminat de lunã. Tufiºurile verzui ºi umbrele negre ale stâncilor se conturau clar pe pãmânt; câmpurile de miriºte în depãrtare aveau un reflex ca de apã, ºi tot peisajul de la munþii îndepãrtaþi învãluiþi în aburi argintii, pânã la profilul negru al oraºului desenat pe norii alburii ºi nemiºcaþi, ca niºte blocuri de metal, pãrea cufundat într-un vis fantastic.
De la fereastra trenului desluºesc amãnunte pe care mai înainte nu le-am observat, deºi am strãbãtut de nenumãrate ori acest traseu. Dincolo de casele pe lângã care trece calea feratã, pe fondul albastru al munþilor din zare, vãd înãlþându-se din vale o stâncã ºi agãþat de ea un copac asemenea unui visãtor aplecat sã asculte glasurile peisajului nocturn. Trenul trece foarte încet, - o fi restricþie de vitezã - nu ºtiu adevãratul motiv, care de fapt nici nu mã intereseazã, principalul e sã am asiguratã circulaþia ºi sã ajung acasã cu bine. Aud murmurul îndepãrtat al torentului, iar pe fundalul monoton al acestei seri uniforme, se aud lovituri în piatrã, care mi s-a pãrut a fi plânsetul muntelui lovit. Am încercat un sentiment de milã ºi faþã de lucruri; mi se pare cã stâncile lovite suferã aºa cum suferã ºi oamenii sub durerea loviturii; cã acel copac este melancolic fiindcã îmbãtrâneºte cã arborii tremurã pentru cã se apropie toamna. Fiecare lucru repetã aceleaºi cuvinte: viaþa e scurtã, îmbãtrâneºti, suferi, mori.
* *
Eram în compartiment mai mulþi ºi, pentru cã tot treceam pe minunata noastrã Vale a Prahovei, ºi bucuroasã cã în scurt timp voi ajunge acasã, m-am adresat unui tânãr care ocupa locul de lângã fereastrã:
-ªtiþi cã pe muntele Omul sunt douã babe?
-Nu ºtiu, doamnã! – mi-a rãspuns sec cel de lângã fereastrã.
Cel de lângã uºã a intrat în vorbã:
-Haideþi doamnã, ce vorbiþi ? Aveþi chef de glume ? Nu cred nici eu cã sunt douã babe acolo.
-Eu vã spun cã sunt. Cum credeþi cã au ajuns acolo?
-Pãi urcând. Încet. Au urcat - a spus zâmbind cel de lângã fereastrã.
-Da, bã! Ai dreptate. Urcând, au avut condiþie fizicã babele nu glumã - intervine celãlalt.
-Hai sã fim serioºi, babe sus pe muntele Omul? O fi vreun banc - zise cel de lângã uºã. Hai, cã ne mai trece vremea dacã spunem niºte bancuri.
Mie nu-mi ardea de bancuri, aºa cã am continuat cu cea mai mare seriozitate:
-Eu vã spun cã sunt acolo ºi vã întreb, dacã nu vã supãraþi, de ce credeþi cã sunt ele acolo?
-Din cauza sãrãciei din þarã, a aerului, care nu este poluat ca în Bucureºti sau în alte oraºe din þarã. Acolo este un aer curat... - începe sã explice doamna de lângã mine.
-Ce vorbeºti, doamnã, ce babe? Vezi de treaba matale! - sare în sus cealaltã doamnã, care s-a trezit din somn.
-Habar n-am, doamnã. Mai bine vedeþi-vã de treburi mai serioase. Am crezut cã e un banc – zice supãrat cel de lângã uºã.
-I-auzi, frate ! N-aveþi ce face? Acum v-a venit ideea cu babele pe muntele Omul – se supãrã cea trezitã din somn.
-De ce vã supãraþi, doamnã? - o întreb.
-Vai de voi, cine ºtie ce tâmpenii vã mai trec prin cap! Babele credeþi cã n-au altceva de fãcut decât sã se urce pe muntele Omul?! – mormãie doamna supãratã ºi îºi cautã un loc mai bun unde sã-ºi sprijine capul ca sã mai doarmã puþin.
-Cât credeþi cã vor rezista? – am întrebat.
-Douã sãptãmâni. Ha, ha, ha! - râde cel de lângã fereastrã.
-Vezi-þi de treabã, bã. Cinci zile, cel mult, cinci zile. – îl contrazice cel de alãturi
-Pãi, dacã ne gândim la… - zice doamna de lângã mine, - nu, nu rezistã mult, doamnã.
Trenul a oprit ºi o doamnã mai în vârstã care nu gãsea unde sã se aºeze a deschis ºi uºa compartimentului nostru, în speranþa cã poate, unul din cei doi tineri îi va ceda locul.
-Ia te uitã, a coborât una din babele de pe Omul! Ha, ha, ha! E clar cã n-a mai rezistat, îi spune cel de lângã fereastrã celuilalt..
-Du-te, maicã, ºi învaþã, citeºte geografia ºi-ai sã vezi cã Babele sunt munþi ºi n-or sã coboare aºa cum crezi mata! Ce-þi e ºi cu tineretul din ziua de azi. Nu mai fac ºcoalã ca noi…Vai ºi-amar de ºcoala din ziua de azi ! Altãdatã…
Cele spuse de bunicuþã au fãcut-o pe cea care dormita sã se trezeascã de-a binelea ºi sã spunã zâmbitoare ºi de data asta, atotºtiutoare:
-Are dreptate mamaia. Asta e! Babele sunt munþi, domnilor, nu prea ºtiþi geografie. Hai, mamaie, stai colea lângã mine. Unde cobori?
-La Ploieºti, maicã. Grele mai sunt bãtrâneþele!
Babele, culme muntoasã în masivul Bucegi, între valea Ialomiþei ºi Jepilor, cu forme tipice de eroziune eolianã, sunt unul din importantele obiective turistice din România. Potrivit legendei populare, Baba Dochia ºi-a dus oile la munte în primele zile ale lunii martie ºi dupã ce ºi-a lepãdat pe rând cele nouã cojoace îngreuiate de ploi, a îngheþat sau s-a prefãcut împreunã cu oile în stânci. De legenda Baba Dochia sunt legate numele culmii Babele din masivul Bucegi ºi ale primelor nouã zile ale lunii martie.
Îmi pare sincer rãu, dar mulþi ºi mai ales cei tineri nu cunosc multe lucruri despre þara noastrã.
..................
2001
|
|
|
Parcurge cronologic textele acestui autor
|
|
|
Text anterior
Text urmator
|
|
|
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! |
|
|
|
|
| |
Comentariile
userilor |
|
|
|
|
|
| |
|
|
|
|
|
|
|
| |
|
|
| |
Da, voi deveni cu siguranta un cautator al cartilor tale. |
|
|
|
Postat
de catre
Sorin Teodoriu la data de
2006-01-10 08:29:21 |
|
|
|
|
|
|
|
Texte:
23931 |
|
|
Comentarii:
120070 |
|
|
Useri:
1425 |
|
|
|
|
|
|