FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Un ultim text
Text postat de Label Black
Un continut apetisant, trepidant..murmurator si foarte foarte consistent. Asa arata luna asta seara. In imaginatia mea nebuneasca portretul ei a devenit un juvaier. In miezul momentelor care ne-au tot legat.
Ma intorceam zgribulit de la cursuri. Era un sfarsit de toamna cu mazga si ploaie. Doua zile la rand pelerinele cucerisera toata multimea. Eu imi ascundeam identitatea sub o jacheta maronie cu cateva buzunare in plus. Tinusem mult la ea. Era un neasmuit loc ferit pentru aprinsul tigarilor.

Drumul mi se parea hain in pofida adoratiei mele pentru timpuri ca acela. Sa fi fost in jur de ora 19 30 pentru ca distanta parcursa de mine pe jos avea o intensitate destul de micuta iar cum nu aveam permis..
M-am aruncat in 100. Oameni destul de putini, cativa pescari si inca vreo doi trei studenti rataciti prin oras. Aveam in creier tot felul de minunatii, toate prostiile unui suflet manat de amor de arta si tot soiul de strofe pentru ore tarzii. L-am scos pe Nichita si mi-am acoperit tacerea. Vizualizarea clandestina a norilor in incertitudinea atingerii lor. Care dintre mine si restul lumii ar fi fost, la acea ora, mai sus?

Asa de mult fusesem marcat de itinerariul si cotitura abrupta pe care simturile mele o luasera, intrucat, miscarile olfactive devenisera de-a dreptul incoerente. Clipele si avangarda continua de emotii imi facusera plinul. Asteptam cu nerabdare noaptea aceea desi nu aveam cu nimic iesit din comun, vreun plan care sa produca o inertie speciala, ori vreo sinapsa usturatoare pe coloana vertebrala acoperita de fulgi. Tin minte cum scriam sms-uri. Lungi si tamaduitoare. Pentru ca altfel toata menirea lor ar fi fost o lipsa de farmec. Ori eu nu as fi putut in vecii vecilor sa traiesc la minus. Habar nu am cui ii scriam. Nici macar cifrul nu-l tin minte. Nici oranduirea naratiunilor. Nici infatisarea caracterelor telefonice contopita, de altfel, cu retinele mele.

Miezul unei ruine atat de grandioase nu se poate cuceri, imi sopteam. Vezi, inca de pe atunci se nastea in spiritul meu o clepsidra firava a mentalitatii. Incepusem sa disting singuratatea de tristete ori impreuna-ul de fericire. Nu pot uita cum, candva visam cu ochii deschisi paduri intregi de femei, toate brunete, toate cu aceeasi infatisare. Nu pot uita cum inauntrul fiecarei paturi a naturii lor, batea aceeasi inima dulce. Inima mea. Ma limpezeam pe mine prin ele desi nu fusesem niciodata deteriorat. Iluziile nu-mi erau niciodata straine desi raspunsul lor inconfundabil ma lasa intr-o plutire banala, non sens.

Orele spre mai tarziu isi pregateau sfarsitul. Cat de satisfacut puteam sa fiu dupa o noapte de poezie abrupta, cand inca nu dadusem nas in nas cu idiotenia pe care o naste de multe ori literatura. Vezi, cand esti firav esti in acelasi timp naiv. Ei bine pentru mine firavitatea era o calitate. Indeosebi pentru ca indiferenta ma captiva intr-o lume a creativitatii si a tolerantei. E normal sa fii tolerant atunci cand esti indiferent. Si altceva ramanea tot timpul suspendat. Fara martori si flori. Fara perfuzii..

Acum cand scriu imi este dor. Nu de mine cel de atunci cat de nobletea cu care sangele imi pulsa prin trup. O puritate barbara. Dintr-aceea de neegalat. Fara orice fel de exagerare scriitoriceasca. Imi regret pasii pe care atat mintea cat si inima mea i-au ales. Pentru ca nu imi imaginam cum este sa astepti pe cineva cand el nici macar nu a inceput sa-si faca bagajul. Nu imi imaginam cum este sa te imparti pe tine insuti iar jumatatea daruita sa fie hrana pentru lupi. Nu imi imaginam ca fiecare zambet primit ascunde o intreaga si elaborata tehnologie, iar ceea ce cu adevarat ma tinea departe era strainatatea de minciuna.

Din seara aceea totul s-a schimbat. Astazi cand merg spre casa duduie masina cu muzica. Pe scaunul din dreapta sta intotdeauna cineva care asterne betisoare parfumate de-a lungul firii mele. Impropriu vorbit. Adoarme intotdeauna inainte de timp. Cartile le-am ascuns in sertare si le-am inlocuit cu blogurile pentru ca asa cere normalitatea. Apoi fluiditatea speciei in devenire. Orgasmul. Fiecare por. Fiecare cuvant. Scurte minuni fara valoare. Ca si hranitul in fast-food-uri. Limba ocrotitoare si toata omenirea imbulzita deodata peste mine. N-am ramas nici macar intr-un fir de par firav. Nici nu mai cunosc ce vrea sa insemne. Si doamne cum pot sa jur ca dor toate. Cum pot sa jur ca dor enorm de mult toate.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  stiu. tokio mi se pare minunat! R.  
Postat de catre Label Black la data de 2008-12-10 22:40:03
         
 
  aminteai de-un tokio intr-un text... eu de-o eire.

g.

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-12-10 21:53:28
         
 
  si gina! imi permit asa? auzisem candva de tari straine. un impuls m-ar aduce dincolo de granite! Cu plecaciune! Al tau, Razvan  
Postat de catre Label Black la data de 2008-12-10 21:31:38
         
 
  va multumesc amandurora. pesemne ca m-am inselat. mai traiesc visatori! e frumos sa aflu asta!  
Postat de catre Label Black la data de 2008-12-10 21:29:35
         
 
  in penultimul text erai mult mai aprig - mai nervos... ideea de 'firav sinonim naiv' nu o cred. insa cred coplesirea trairilor. si ce daca!... ne ridicam si trecem chiar daca 'enorm dor... toate'...
sentiment ca suntem in viata... iti dau un 'branci' - impuls,

take care,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-12-10 21:29:09
         
 
  ...si iata cum paralele siaje se intalnesc.....
desi fiecare pe a sa cale....

'Si doamne cum pot sa jur ca dor toate. Cum pot sa jur ca dor enorm de mult toate'

'și doare
nu-ți închipui cât
atât de tare mă doare
infige așchii în tot ce am'

cu pretuire....
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2008-12-10 19:16:14
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  cursiv, scris sincer. asta a fost impresia mea. mi-a plăcut mult, în afara titlului. nu aș vrea să fie ultimul, pentru că bogăția din vers sau din cuvânt merită lăsată pe un fond albastru, pentru a fi împărtășită, rumegată, înțeleasă, asumată, nu numai de autor. mai toți scriem să ne descărcăm, eu cel puțin scriu din impulsul unei visări care mă recheamă (iar și iar). dar nu e numai asta, mai dau și versurile mele din coadă, uneori...


am citit cu deosebită plăcere. și aș mai dori.


cu sinceritate, Iulia. *
 
Postat de catre Iulia Elize la data de 2008-12-10 09:53:32
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23878
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE