PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Amin sau...Doamne Fereste? Text postat de toma necredinciosu În dupămiaza aceea mohorâtă, Lăzărica stătea liniştită şi spărgea seminţe de dovleac coapte pe plita soioasă care se cerea îngrijită. Îi era lene să deschidă uşa la care de ceva vreme bătea preotul Teofan. Venise împreuna cu debilul de dascăl pe nume Titi -holteiul satului care s-ar fi transformat bucuros într-un macho- să vadă ce mai face Lăzărica. Lăzărica, în final catadicsi să-şi târşâie galoşii plini de glod şi trase ivărul. Odată cu popa&co. intră şi un val de frig care făcu să-i clănţăne ultimii dinţi cariaţi Lăzăricăi. -Săru`mâna părinte, spuse Lăzărica cu o falsă umbră de evlavie în glas. -Să trăieşti taică! Lasă mâna, că mi-a pupat-o şi Victoriţa lu` Vasile Brutaru`. Tu fă un pustiu de bine şi umblă la damingeana aia din beci pe care o ştiu eu. Lăzărica se conformă rapid, plăcându-i şi ei ţoiul şi aduse din beci o ulcică cu ţuică. După ce fierse, Lăzărica turnă din ibricul plin de slin la coadă, ţuica aburindă în paharele îngălate şi lipicioase. -Noroc părinte! zise Titi cu un licăr de bucurie în ochi. -Să trăieşti Titele! -popa de colo. -Lăzărico, treci fă şi tu colea cu noi, continuă mieros Titi. -Hai să stau şi io colea cu voi o ţâră. Cam dupa un ceas şi câteva ibrice de rachiu Titi -pe care-l cam luase valu`- îi spuse Lăzăricăi privind-o galeş: -Făi fată, mie mi-e cam foame...şi cre`că şi lu` taica părintele! -Măi Titele, cum mă ghiceşti tu , a dracu` lighioană, ce m-aş face io fără tine? şi-i făcu cu ochiul lui Titi. Lăzărica se supuse exact ca o mânzâ la călărit când îi bagi zăbala-n gură şi puse tuciu` la foc. -Ai văzut bre nea Teofane ce bine-i şedea lu` fi-sa Victoriţii despletită? se trezi Titi vorbind. -Da băi Titele am băgat de seamă că e bunicică biata fată, dar de s-o zbate şi-acu` cum se zbătea-n cristelniţă, e cam greu de ţinut în frâu, spuse popa pofticios. -Mă cam mănâncă`ndărăt părinte, zise Titi scărpinându-se cu amândouă mâinile. -Rod, taică, rod! -Ce rozi bre? întreaba Titel uimit -Nu rod mă nimic, rod...adică belşug!...o fi terminat Lăzărica ciorba. -Da-mi curge şi nasu` părinte! -Păi da, zise popa, toată viaţa ţi-au curs mucii pe la mesele altora.Lăzărico, să dregi taică ciorba aia, că ştii că aşa-mi cade mie bine Lăzărica, din bucătărie, răspunse plictisită de atâtea indicaţii venite din partea musafirilor: -Am dres-o bre, cu gălbenuş de ou de raţă de Sicilia de la orătăniile-alea două pe care le-am primit de la turistu` ăla italian, care a stat la noi în chirie. -Un`l-ai culcat fă, în odaie cu măta-mare sau...cu tine-n pat, că de!-era italian?! întrabă Titi sarcastic curăţându-se pe sub unghii. -Eee, şi tu! Doar nu era să-l culc cu mamaie, în odaia aia, că e şi frig acolo... -Cât ai stat fă-ncodită cu ăla? continuă popa suspansul. -Hai, luaţi şi mâncaţi! mută Lăzărica disuţia. Se puseră câteştrei să mănânce, iar Titi cu ochii cam blegojaţi, se uita-n lingura de ciorbă ca o vrăjitoare în globul de cristal. -Nu te uita Titele taică, te-oi fi domnit şi tu în alea două zile cât ai fost la Calafat să-ţi iei blugi...e decăt niţică mămăligă uscată, nu mai fă atâtea nazuri...au nu ştii că calu` de dar nu se caută la dinţi? După ce au isprăvit de mâncat, Teofan slobozi un râgâit mai lung ca un "Aleluia" şi zise:"Ptiu drace!! Lăzărico eşti bună într-ale mâncării...pun pariu că şi-n alte socoteli!" La un nou ibric de ţuică, între două sughiţuri, Titi o interpelă pe "femela grupului". -Lăzărico, prinţeso...scoate şi tu dă su`pat patifonu` şi pune placa aia cu Corneasca! Femeia, ţopăind mai dihai ca o gazelă, se băgă juma`te sub pat unde zăbovi o vreme, până găsi patefonul printre celelalte cotoroage. Popa îi dă un ghiont lui Titi şi-i şopteşte: "Ie-te la asta ce por`bagaj are!" Titi cu un surâs malefic, tot în şoaptă răspunde: "E mai lată-n şolduri decât iapa lu` Gigi potcovaru`!" -Ehe...dacă eram mai tânăr c-o mână de ani, o capsam, că-n tinereţe le executam la buchet...câte trei-patru pe zi, spuse popa, după care veni răspunsul fulgerător al lui Titi. -O ezecut io!! Dă râs să fiu dacă n-oi trece-o p`asta pă catastif! -Ar fi timpu`, Titi! că ş`aşa vorbesc babele că miroşi a pâci...şi că eşti stătut. -Ie-te că m-oi fi stătut la portili lor...dă ştie ele! se revolta Titi -Tu ştii taică, tu ştii! încheie popa discuţia. Lăzărica îşi făcu apariţia cu patefonul în braţe, iar cu cotul facu loc pe masă pentru maşinăria ghiduşă care avea să-i scoată din monotonie. În hârjâitul primei melodii, pe Lăzărica o încercau niscaiva nevoi, ea văzându-se nevoită să meargă la privată. Titi bătea apatic darabana cu degetele în masă iar popa,ţinându-se de cusăturile de la subţiori, se hâtâna asemeni unui nuntaş maramureşan. Odată cu începutul celei de a doua melodii, apăru în peisaj Lăzărica, brusc cuprinsă de un chef de joc nebun şi spuse: "Părinte,hai bre la o sârbă!!Titi..tu ce stai mă acolo de zici că eşti împăiat?" Se prinsera toti la un dans de mama focului. La un moment-dat, simţul acut de observaţie al lui Titi prinse glas: "Lăzărico!! Scoate-ţi fă năframa din cap şi rochia din dos...în ce ordine vrei tu!!" Popa râzând, spuse: " Ptiu!Titi!Miştocar mai eşti!" În mijlocul chefului, Lăzărica ridică un deget în aer şi zise: -Şştt!! Tăcere!! E careva la uşă.. Titi, rupt de beat şi de realitate, se opri din chiuit şi spuse tâmp: "Cin` să fie fă? Vezi dă treabă că nu e nimeni!" .Femeia, fără a-l lua în seamă, se deplasă aproape pe brânci, înspre uşă şi deschise. În prag şedea smerit Fanache, clopotarul de la biserică(alt brav soldat din armata popii. -Scopu` şi durata vizitei! făcu Lăzărica pe interesanta. -Am treabă cu părintele! -Cu părintele aş avea şi io treabă...dac`ar fi mai tânăr, da aşa, fiecare cu treburile lui. Hai odată intră, că se face frig. După ce Fanache îi şopti prelatului cum că soţia acestuia-Augustina-căzuse de pe scara podului, rupându-şi piciorul, iar popa ridică neputincios din umeri, Titi îi înmână lui Fanache un pahar de ţuică, exact ca pe torţa olimpică. Clopotarul îi şopti Lăzăricăi: "Io i-am spus..mai mult..n-am ce face.." şi se prinse în joc. În toiul jocului Titi zbiera ca un apucat: "Hai Fanacheeee! Fără număăăr!" la care Fanache se făcu foc şi pară şi-l avertiză verbal pe Titi că-l va lua de guler dacă nu-i intră-n cap că lui i se spune FANAŞ; era nostalgic, săracul, după vremurile în care fusese trimis de partid în excursie la Costineşti, unde cunoscuse o pictoriţă frantuzoaică, ea fiind cea care îl apelase astfel. Atmosfera se încinsese: Lăzărica plângea, şezând pe o oală întoarsă cu gura în jos, şi dădea la raţe pe sub masă, iar popa Teofan cu Fanache(de acum Fanaş), încinseseră un tontoroi de-ţi era mai mare dragul să-i priveşti. La un moment dat, preotul, într-un scurt moment de luciditate, întrebă: -Hâc!!... s-a făcut cam întunericeală..hâc!!..Lăzărică..ai dat lampa mică? -Nu părinte..ai dat-o matale că ţi-ai aruncat şlipii pe ea! -Aoleu! Dă-i repede jos că e aia buni, cu delfini! Ironia sorţii făcu să apară, exact în momentul in care Lăzărica se chinuia să indeparteze cu coada măturii lenjeria preotului, groparul Nae. Acesta era o fire mai ortodoxă, neştiind ce înseamnă alcoolul în exces şi deprinderile clericului şi ale colegilor săi. Venise din acelaşi motiv pentru care fusese trimis Fanaş... şi anume să-l anunţe pe preot că prezenţa lui cere acasă dintr-un necaz al Augustinei. După o lungă muncă de lămurire, preotul şi "angajaţii" săi ieşiră pe uşă, ţinându-se de gât, semănând cu un alai de nuntă: Fanaş bătea cu un făcăleţ în ţucalul Maricicăi, bunica Lăzăricăi, Titi cânta ca un apucat din toţi rărunchii: "Hai haaaiii...cu trăistioaraaaa/până-n deal la Mărioaraaaaaa". Din odaia bătrânei, abia se distingea strigătul acesteia: "Lăzărico,maică,ce e cu balamucu` ăsta?" -Ce să fie bre?! Trece nunta... -Ce nuntă maică-n creierii nopţii?!..şi joia? -Eee mamaie! ce joi..că e sâmbătă după-masă! Ai îmbătrânit de tot! Hai..pune de te culcă!! răspunse Lăzărica,stingând totodată opaiţul cu ultima suflare. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Prima parte buna a textului este ca l-am citit pe tot. De fapt viata este antrenanta si cu atat mai mult atunci cand este surprinsa si cu oarece talent. A doua parte buna este ca am recunoscut acesti oameni; in general, vorba lor parca ar fi de prin zona mea. Tehnic vorbind, textul este varza, miroase a incepator. Nu detaliez greselile ca sunt multe si acestea se rezolva cu timpul. Povestea aceasta este scrisa fara sa se cunoasca/inteleaga bine nici personajele, nici viata cu care incearca sa se suprapuna. Imi spunea cineva ca trebuie sa fiu atent cu ce personaje ies/iesim in lume, ca scrisul este intai de toate o responsabilitate. Ma intreb care este rostul acestei scrieri? Ce-ncearca ea sa schimbe? Ca se caricaturizeaza parintele - nu ca o exceptie nefericita, ci ca o generalizare (nefericita)? Oare ajung preoti si dascali “debilii”(am citat) comunitatii romanesti? Cu siguranta, nu. Sunt orice numai debili nu. Profilul psihologic al personajelor lipseste cu desavarsire. De asemeni cel filozofic. Plus ca nu exista un conflict=dramatism. Se redau clisee din viata, un talmes-balmes la care participa insusi scriitorul. Si atunci pentru ce aceasta scriere? Doar un exercitiu de libertate? Pentru ce am fost trimis aici prin stea calauzitoare? Ca i-a placut cuiva s-o arunce ca pe un zar?   Postat de catre nicolae tudor la data de 2008-12-09 22:01:49               la mine dispar tot timpul stelele dar stim ca Amor vincit omnia! saru' mânuşiţa Vero!   Postat de catre toma necredinciosu la data de 2008-12-08 22:29:21               Vot! VPL.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-12-08 22:24:27 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               alea jacta est: steluta   Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-12-08 22:16:24	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE