aerul acesta pe care-l respiri
îl vreau în plămâni adânc
atât de adânc
încât să-mi rupă coastele
toate cele trei
și să cred că este fum de țigară
chelnerii strâng scrumul
zilelor noastre, acelea în care
ne gândim unul la celălalt
suntem o carte poștală
din acea străinătate
iubind aproapele
atât de aproape de sine
ca două răsuflări ce îngheață
pe geam stele verzi
brazii noștri cresc
fantome cu gâturi întoarse
ne foșnesc frunzele în cap
a geamăt orgasmic
trece vântul prin gări
și zboară al dracu
plecările, sosirile, bagajele degrabă uitate
în heart/break hotel
acolo sunt orele scurte,
ca un permanent adio
sau la revedere nu știu
nu m-am decis încă
vreau doar să-ntâlnesc
un moș crăciun cu rolex pe mână
și unșpe minute de aur
Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE
AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!
Comentariile
userilor
eu am citit acest poem de la "chelnerii strâng scrumul zilelor noastre..."
Finalul l-as regandi. Nu stiu de ce, poate pentru ca in sufletul meu Mos Craciun nu va purta niciodata Rolex, nici nu va mirosi a "namol Dior", si nici nu va intineri intr-un an cat altii in zece. Sa-l lasam sa ramana acel sentimental demodat pe care si-l amintesc toti copiii din noi..
cu mici rezerve, placut.
Postat
de catre
. Fiinta la data de
2008-12-04 13:24:30