PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Virtualii - cap.I Text postat de Stan Papusa Dimineaţa aceea avea o greutate aparte; în depărtare aburii se ridicau de pe câmpul din jurul mahalalei în care locuia, norii aveau o consistenţă aspră, parcă erau încărcaţi cu zgură. Se dădu jos din pat şi se apropie de geamul fără perdele, aburit şi uşor murdar. În jurul blocului sărăcăcios de la marginea Giurgiului o şatră de câini făceau o gălăgie infernală, femeile care plecau spre fabrici se adunau instinctiv în grupuri şi se uitau chiondărâş la javre, pe sub căciuli şi baticuri. Aceasta e mare zi, îşi spusese Beia, ziua când va da totul sau nimic. Astăzi se va cunoaşte cu adevărat, va observa toate mişcările sufletului său încercat de greutăţi, ale sufletului său de chitarist aţipit care trăia, de la o vreme, pe o coardă care vibra necontenit. Se uită după şlapii rupţi, dar negăsindu-i renunţă şi cu ţigara în colţul gurii se duse în baie. Mirosul înţepător al rufelor din cadă îi aminti de singurătatea în care se zbătea de la o vreme, de când Gigica plecase departe. Atât de departe încât… Dar nu e loc astăzi pentru nostalgii, astăzi trebuie să fie lucid, mai lucid ca niciodată. Trebuie să fie actor, regizor, scenarist şi martor. Să trăiască din turnul de fildeş al conştiinţei fiecare mişcare. Aceasta este marea provocare, de fapt. Nu actul în sine. Nu. Actul acesta poate fi făcut, de fapt chiar este făcut, în fiecare zi de tot soiul de cretini, de oameni mai apropiaţi de animale decât de semenii lor. Chiar acum, când el urmăreşte jetul galben care izbucneşte de sub pântece şi clocoteşte în apa albăstruie din wc, undeva, mai departe sau mai aproape, un prost face aceeaşi faptă pe care o plănuieşte el. De fapt e mult spus o plănuieşte. Beia înţelesese instinctiv şi nu printr-un lung proces deliberator şi analitic, faptul că tocmai un plan amănunţit îl poate îngropa. Da, paradoxal, lucrurile mari se prăbuşesc prin exces de planificare, de raţiune. În această faptă instinctul e cheia. Instinctul animalic pe care trebuie să îl lase să urce la suprafaţă, ca dorinţele sexuale, ca foamea şi setea. Să le creeze drum liber, condiţiile de manifestare şi ele vor vorbi. Pe limba creaţiei, pe limba naturii. Cea mai adevărată dintre toate. Originara. În minte îi veni imaginea unui leu care doboară o antilopă. El nu gândeşte, nu-şi analizează actul, nu-şi calculează viteza atacului. Este făcut să ucidă şi o face. În actul desprins de raţiune, în actul izvorât din instinct este cheia reuşitei însângerate. Puse ibricul pe foc şi merse spre calculator. Albastrul acela atât de drag al site-ului Europeea i se răspândi în toată retina ca un medicament efervescent. Dădu febril de rotiţa mouse-ului, ultimele comentarii, Bordaj, Elena Bomba, o clonă, două, ah, Nefericescu Spirtual. Click. Citi răspunsul pe care Spirtual, la miez de noapte, i-l adresase: "bătrâne chitaroz, nu mai poţi…". Dintr-o mişcare împinsese jos cu cotul sticla de bere pe jumătate goală şi se lăsase pe spate. Fotoliul de director îl primise cald, mulându-se pe coloana lui, ca o femeie. Se pipăi între picioare şi imediat nişte furnicături începură să se răspândească în tot corpul. Imaginea unor ciorăpei albi şi a unor picioare gingaşe care îl mângâie pe sub masă îl făcuse să accentueze apăsarea în zona intimă. Dar nu, astăzi, mai mult decât oricând are nevoie de energie. Se sculă cu hotărâre şi se duse în bucătărie. Cotrobăi după cafea, prin dulapul suspendat uşor strâmb. Nici un dulap nu eşti în stare să pui ca lumea, spusese Gigica în acea zi, în ziua despărţirii, şi el plecase la bar să-şi stingă năduful cu o bere. Obişnuia să spună bar la acea bombă nenorocită amenajată în garajul lui Nea Costică de ginere-său Relu, proaspăt taximetrist. Uneori se lua în râs, autoironia pe vremuri era un medicament care încă îl mobiliza: marele profesor Beia, cititul, versificatorul şi prozatorul talentat, cel care, după opinia profesorilor din facultate avea să ajungă departe… Şi poate ar fi ajuns. Dar în alte condiţii, în altă ţară, în altă lume, din cele posibile. Cine spusese chestia asta cu lumile posibile? Probabil unul care avusese parte de una normală. Viaţa lui decursese lin până la momentul Refuzului. Din ziua când maiorul Reche Jan îi făcuse propunerea să colaboreze pentru binele partidului - aşa era formulată ideea să ajungă un turnător nenorocit - toată viaţa lui se îndoise ca o lingură atinsă de degetele suprafireşti ale unui paranormal sovietic. Refuzul său fusese primit, în primă fază, cu acea şiretenie străvezie, acele şabloane care aveau rolul de a-ţi adormi conştiinţa, dar nu într-atât de mult încât să nu te simţi vinovat că eşti totuşi un turnător şi meriţi orice ţi-ar fi făcut EI: dumneavoastră sunteţi un om de valoare, domnule Beia, un profesor, un viitor literat cunoscut şi apreciat. Chiar am auzit de curând că lucraţi la un roman. Păi oamenii ca dumneavoastră, care au ceva de spus lumii trebuie ajutaţi. Ei trebuie să scrie în linişte, să locuiască în apartamente centrale, să fie învoiţi oricând de la serviciu. Editurile mari abia aşteaptă un talent. Ştiu eu sigur. Şi maiorul făcuse cu ochiul acela albastru, care părea un fluture aproape înecat în fumul de kent care se ridica din mâna lui albă. Ciudat de albă. Ca o coală de hârtie pe care se poate scrie orice delaţiune, sau poate o poezie de geniu, ori o declaraţie de dragoste. Sau de război. Ceva mai liniştit, Beia se aşezase iar la calculator. Sorbise din cafea şi citi: Ecoliteratura de Corbescu. Un râs nebun i se prăvălise din piept peste tastele negre. Aerele pudibonde ale lui Corbescu i se păreau absolut delicioase. Orice ai fi putut spune pe Europeea, dar nu şi fund în varianta mai cunoscută de toată lumea, orice mizerie ai fi putut sugera, dar să nu scrii numele organelor atât de îndrăgite de toţi. Nu aşa înţelegea el literatura, dar în fine, te puteai amesteca în gustul omului? Mai ales că tocmai această pudibonderie îi dăduse prilejul să îşi etaleze capacităţile manipulatorii, intuitive şi empatice şi să-l provoace pe Spirtual, până acesta cedase nervos şi comisese păcatul de moarte pe Europeea, înjurătura deschisă, neacoperită de metaforă, de aluzie. O mică luptă câştigată, dar nu războiul. Fiara de Spirtual parcă avea 7 capete. Toate regenerabile în progresie geometrică. Sau aritmetică. Hmm. Tăiai unul apăreau două, tăiai 5 apăreau…naiba ştie câte, niciodată matematica nu fusese punctul lui forte. Ci cuvântul. Dar astăzi va câştiga răboiul cu sine, în primul rând. Sorbise din nou din cafea şi aburii aromaţi i se condesaseră deasupra buzei de sus, gâdilându-l. Luă în mână cuţitul de pe masă şi-l scoase din teacă. Se oglindi în latul lamei şi prin canalul destinat scurgerii sângelui chipul lui era mai alb ca niciodată şi lung cât o viaţă de om. ~va urma~ Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   referitor la ce spune domnul Peia aici http://www.europeea.ro/atelierliterar/index.php?afiseaza_articol_nelogat=31013 eu spun ca il invit sa ramana si sa nu "lupte" ci sa faca literatura. Si sa aiba rabdare cu romanul meu pana la final, fiindca nici nu stie ce pierde. S-a grabit cu concluziile si am spus sa nu faca nimeni asta. Tineti aproape, urmeaza alte personaje si intamplari al caror protagonist poti fi chiar tu, cititorule. Nu vei sti niciodata cand vei intra si tu in roman.   Postat de catre Stan Papusa la data de 2008-11-12 20:58:52               Elena Bomba din povestea Virtualii, probabil, sunt eu, nu degeaba don Stan de`l Papuşă m-a invitat, prin mail, îţi dai seama, ce importanţă, să lecturez. reche_san... ai dat în bâlbâială ! şi se bâlbâie literele, dear ! ai tu ce ai cu mine, vrei tu să ajung de poveste:))   Postat de catre ambigua departare la data de 2008-11-12 19:02:03               Ce să fac Lenocika daragoia, de eşti atît de XXl ţională!Nu-i europeea un gard albastru, stavilă şi reazem dornţelor noastre?...scriu...   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-11-12 18:55:07               Mariana, Multzam mult! V.   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-12 17:13:28               reche_san... dear ! ţi/am pătruns în sânge, nu te laşi până nu-mi scrii numele pe toate paginile. lasă-măăăă ! :))) pateticuleee !   Postat de catre ambigua departare la data de 2008-11-12 17:11:55               Iertare, nu intru să comentez, vreau doar să precizez, pentru Vero, că "în fine" e o locuţiune adverbială şi se scrie aşa: "în fine".   Postat de catre Mariana Ghicioi la data de 2008-11-12 17:05:58               1. "Obişnuia să spună bar la acea bombă" Cred ca ar trebui modificat în: "Obişnuia să numeasca bar acea bombă". 2. "în fine" se scrie "înfine" când e adverb, deci trebuie corectat. Comentariul Latunski: am râs cu lacrimi. VPL   Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-12 16:36:31 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Gaspadin Recheşan, chiar dacă erai ce nu ai fost, pe mine nu puteai să mă trimiţi în Siberia. Eu de acolo vin! Însă am promisiuni că la următoarea invazie a ruşilor în Ţările Române, mă vor avansa nacialnic de gubernie. Ori să mă cer la Kultură, ce zici?   Postat de catre latunski criticul la data de 2008-11-12 15:56:51               Domnule Bordas, ca de obicei cand e vorba de stil, aveti dreptate. Ma voi ocupa de erori. Dar in ceea ce priveste continutul, sa se tina bine de inca nite persoane. urmeaza in episodul 2. Din pacate, nivelul meu nu-mi da voie sa-mi apara comentariile in timp real si de aceea mai usor v-as raspunde pe blog.   Postat de catre Stan Papusa la data de 2008-11-12 15:35:01               P.S.Iar Elena Tomova vă punea prişniţe cu apă rece din Enisei cînd era samagonu' prea nefermentat!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-11-12 15:32:25               Văd că scriu aici la acest roman în tandem ILF PĂPUŞĂ şi LATUNSKI PETROV!(sau viceversa ILF LATUNSKI şi STAN PETROV)Haraşo da' dacă eram eu maior cu ochi albaştri în 89' nu mai flecăreaţi voi pe europeea!Poate pe maica rossia via sibir!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-11-12 15:30:05               don Stan Păpuşel, am primit pe mail invitaţia ta de a intra pe bog-ul sus amintit. te asigur, dacă ai cunoaşte un mare adevăr, ţi-ar fi jenă de tot ce ai scris aici, indiferent de talentul, care, nu ştiu cum se face, simte nebunia de a se lansa în acest Virtualii. până atunci, pot spune: orice cauză este determinată. - a ta, în a scrie această dorită carte - a personajului ridiculizat tocmai pentru o cauză nobilă, care, se pare, trece pe lângă tine, lăsându-te rece. colegial ET   Postat de catre ambigua departare la data de 2008-11-12 15:15:30               Nene Stane, la haikuuri şi epigramă nu le-aţi prea avut matale, da' la proză constat, pentru a doua oară, că vă cam pricepeţi. Totuşi... Două citate: Puse ibricul pe foc şi merse spre calculator. iar ceva mai jos cu un rînd: Dintr-o mişcare împinsese jos cu cotul sticla de bere pe jumătate goală şi se lăsase pe spate. Fotoliul de director îl primise cald Şi modificarea timpului verbului, într-o frază care redă acţiuni petrecute în acelaşi timp, revine şi în alte părţi ale textului. Probabil că e postat "la prima lectură". Eu, unul, l-aş mai pieptăna. Cu stimă, Bordaj :))   Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-11-12 15:09:40               Foarte bine, foarte bine, Latunski. Dar trebuia sa treci comentariul si la blogul pe care l-am anuntat, ca sa se pastreze toate variantele de urmari ale celor ce vor sa scrie. Am trecut eu comentariul pe blog. Dar varianta mea e alta. Infruntarea nici nu a inceput inca. Tineti aproape. Vor intra si alte personaje in scena.   Postat de catre Stan Papusa la data de 2008-11-12 13:46:19               (continuare la textul postat mai sus) Soneria scose un ţţţîîîîrrrr prelung şi alarmant. Tresări, cuprins ca de o mare panică şi mai ales speriat de gîndurile ce-i cutreierau prin minte. Ascunse cuţitul în primul sertar din stînga biroului şi aşteptă. Liniştea care se aşternuse după primul semnal al soneriei semăna cu depunerea unui strat de praf cosmic. Al doilea semnal răscoli din nou praful cosmic. O voce dogită, contaminată de tutun, nesomn şi alcool articulă cu greu cuvintele: "Bătrîne, hai să ne (hîc!) împbăctăm!". Nu recunoscu vocea, dar cuvintele î se păreau cunoscute. De unde, cine le mai pronunţase oare? Vocea puse din nou aceiaşi placă şi patefonul sonor deşteptă javra vecinei de apartamentul 29, javră mică şi rea, de o rasă incertă. Era suficient să roteşti cheia în yală şi javra începea să latre. Să tuşeşti discret în spatele uşii, să scapi telefonul mobil, să-ţi dai jos pantofii - javra lătra, parcă ar fi fost cobaiul lui Pavlov, înainte de a se procopsi cu el individa aia insipidă. Care într-o lume dreaptă şi normală, ar fi fost arestată instant pentru port ilegal de atribute feminine. "Trebuie să cer veterinarului, otrava aia pentru şoareci, cum dracu uit mereu? care eşti acolo, măi? şi de ce crezi că te poţi îmbăta cu mine la ora asta matinală?". Bă... bătrîne, sînt Ne...nefericescu Spiritual, nu vreau hîc... să ne-mmmbătăm, vreau să ne-m...păcăm!" Un salt prelung către sertarul biroului. Cuţitul luci, ochii i se micşorară în fantele pleopelor, ei luceau precum tăişul cuţitului. Ca o fiară se îndreptă către uşă, dar tot ca unei fiare, care miroase apariţia unui prădător mai puternic, paşii i se domoliră, iar cînd ajunse lîngă uşă se mişca precum o secvenţă video în reluare. „Ascultă tu, murătură de debara, tenie scîrboasă, mădular scîrbavnic, japiţă la superlativ (aici, editorul său ecoliterar, situat în lobul paritel stîng îi invalidă automat continuarea comentariului), pleacă de la uşa mea că anunţ poliţia”. „Hai bătrîne, continuă vocea mai limpede acum, hai să ne-mpăcăm, că uite sînt ocupat cu campania electorală şi preotul care a sfinţit sediul de campanie al candidatului, ne-a cerut să uităm vechile duşmănii, hai zău ...(aici editorul lui Spiritual, ecoliterar şi el, dar situat în lobul frontal drept îi invalidă subit comentariul) şi să n-o mai....(invalidare) pe Tamara, pînă la alegeri , că nici nu i-am văzut....(altă invalidare) de două săptămîni, că şi Dumnezeu ăsta... (invalidare automată, reducerea nivelului la 10), tăcere totală. (va urma. Rezumat: N.S. se întoarce mai pe seară, pentru că, avînd nivel 10, trebuie să aştepte validarea continuării conversaţiei. Sau poate că vine însoţit de cineva cu nivel de acces „beton” şi poate continua discuţia. Nu ştiu, chiar nu ştiu, nu e textul meu. Oare de ce dracu mă bag?!)   Postat de catre latunski criticul la data de 2008-11-12 13:17:14               Ei, prieteni useri, stimati editori, propun sa dezlantuim literatura. Daca e literatura adevarata sau nu, ramane sa comentati domniile voastre. In caz ca vreti sa ma injurati sau sa spuneti vorbe necuvioase, am facut si un blog separat http://europeea.wordpress.com/ Deci, sa vorbim in literatura scrisa nu la 40 de grade, ci la 36 cu 5, la temperatura normala a corpului omenesc. daca voi fi in stare sa continui romanul promit chestiuni interesante. Nu va grabiti cu concluziile. Poate, la final, daca va fi ceva de calitate, voi schimba numele personajelor si il voi darui domnului Corbu spre tiparire.   Postat de catre Stan Papusa la data de 2008-11-12 11:14:30	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23930 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE