FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Zidul Berlinului
Text postat de Veronica Pavel
Montreal, 9 noiembrie 1989
Privesc la televiziune imaginile oamenilor care, animați de incredibila veste a desființării interdicției de a trece din Berlinul de est în cel de vest, au asaltat cu furie zidul Berlinului lovindu-l nebunește cu târnăcoapele. Mulțimile plâng de bucurie, de emoție, de exaltare, de consternare, aruncând în aer sticle cu șampanie sau cățărându-se pe zid ca s㠓treacă dincolo”. Sunt fostă est-europeana și vederea căderii zidului la televizor mă cutremură.

Montreal, 10-11 noiembrie 1989
Toate posturile de televiziune dau imagini despre “ciuruirea” zidului (dărâmarea totală va urma peste un an). Reporterii filmeaza zidul găurit, famillii care trec frontiera din Berlin pe la “Charlie Chekpoint” în Tranbanturi supra-încărcate. Aflu istoria zidului: construit în 1961 în mijlocul orașului. Mă uit la disperarea cu care oamenii trec frontiera. Gândul meu nu se poate ascunde, nici rătăci. Unde esti, țara mea? La acea ora România înca nu trecuse prin evenimente asemănătoare, ele aveau să urmeze în decembrie. Privesc istoria petrecându-se sub ochii mei și, deși particip emoțional din toate fibrele mele, mă simt departe.

Berlin, august 2004
Vizitasem RDG-ul din România, prin anii ‘70, dar nu și Berlinul. În care Berlin sunt acuma? Fostul de est? Fostul de vest? Autobuzul în care mă aflu parcurge marile bulevarde ale Berlinului și remarc asemănarea cu Parisul. Ascult comentariile ghidului pentru a mă situa în istorie și în prezent, dar privirile îmi sunt atrase din când în când de construcțiile arhitecturale neobișnuit de îndraznețe și strălucitoare. Aici nu mai seamănă cu Parisul, îmi spun, dar vocea ghidului mă trezește:…”orașul; distrus de bombardamente…..”. A trebuit deci un război pentru ca Berlinul să renască. Cobor la “Postdammer Plaz” și văd pe jos o linie de altă culoare decât cea a pietrelor pavajului, care marchează locul unde “a trecut zidul”, cel pe care-l văzusem la televizor sub loviturile târnăcoapelor. Cel care despărțise nu numai orasul ci și familii întregi. Prima victimă care a vrut să treaca zidul la numai câteva zile după înăltarea lui a fost împușcată pe loc. Aveau să urmeze și altele.

Iau autobuzul și ajung la “Charlie Checkpoint”. Devenit obiectiv turistic, locul este plin de comercianți care vând amintiri legate de zidul Berlinului. Dar eu NU sunt turistă. Sau sunt? Tulburarea și emoția mă înneacă. Văd tarabe cu mărfuri “autentice” etalate în cutiuțe sau atârnate pe panouri. Insigne, căciuli de blană cu urechi, decorații, fotografii vechi, steme cu secera și ciocanul, toate “sovietismele” cu care am copilărit. Deodata mintea mă duce la anii de școală, cu dansurile la serbări în costume rusești: cizme roșii de finet, “cocoșnic” cu panglici multicolore, fuste și bluze bufante, “căzăceasca”…. Toate acestea mă bucurau și, în tot ce trăiam, exista veselia copilărească naturală. Revăd acum aceleași obiecte și sunt decumpănită: să mă las în brațele regăsirii copilăriei sau să mă îngrozesc de tragedia trăită de adulții de atunci? Se vând bucățele de zid autentificate, ambalate în cutioare transparente. Cumpăr una. Când mă uit cu atenție mi se pare că pietricica, bucată de beton din adevăratul zid, se mărește în mâna mea și devine un bolovan uriaș și rece în care parcă ar fi fost îngropat un trup ca într-un bloc de ghiață…

Montreal, 17 noiembrie 1985
Aflu de la prietenii din București ca inginerul și poetul Gheorghe Ursu (Babu) a murit în închisoare. Securitatea descoperise în septembrie jurnalul său incriminator. A fost imediat arestat și la două luni după arestare și numai cateva zile după ce i s-au aplicat torturi sălbatice, a murit. Auzisem (poate fusese doar un zvon??) că, în afara unor lovituri puternice în zona stomacului, una din torturi fusese scufundarea cu tot trupul într-o apă rece ca ghiața, rece ca piatra zidului….

București, ianuarie 1982
Voi pleca peste câteva zile definitiv din România. Mă mai duc o dată prin cartierele orașului să-mi iau larevedere de la clădiri, căci nu știu când și dacă voi putea reveni. Mi-e interzis să iau rețetele de prăjituri ale bunicii, considerate “manuscrise”. Avionul Tarom ajunge la New York. Primul meu pas pe mocheta aeroportului “J. F. Kennedy” este, pentru mine, traversarea zidului.

Berlin, august 2004
Autobuzul ne duce prin partea de est a Berlinului. Parcurgem zone lungi în care ghidul nu spune nimica. Nu sunt obiective turistice. Pierd iarăși noțiunea timpului. E vară, nu iarnă, ca în Bucureștiul de la care îmi luasem ramas bun, dar blocurile de locuințe, școlile și trotuarele seamănă cu cele de atunci. Sunt amețită, nu știu sigur dacă emoția mea este bucuria revederii locurilor natale sau tristețea diferenței, încă marcante, dintre cele două Berlinuri. La Poarta Brandenburgului, în față, fosta zonă de vest, în spate, fosta zonă de est, pe jos o linie care marcheaza locul fostului zid, cel care a separat nu numai orașul în zone politic diferite, dar care a deșirat vieți, familii, suflete.

Toronto, noiembrie 2004
Scriu aceste rânduri de acasă. Acel acasă care, pentru orice emigrant, este o nesfârșită balansare a trupului și sufletului. Eram deja pe acest continent acum cincisprezece ani, când zidul Berlinului a fost străpuns. Eram aici acum nouasprezece ani când Babu Ursu a fost ucis. De departe lucrurile se simt altfel decât acolo unde ele se întâmpla. Cutremurul sufletesc real l-am simțit abia acum, în august, la Berlin, când pe locul fostului zid am retrăit tragedia sacrificaților. Căci în fragmentul de zid din mâna mea am ascultat pulsul suferinței celor dispăruți așa cum aș fi ascultat vuietul viu al mării în cochilia unei scoici, acuma fără viață.

Toronto, noiembrie 2008
Recitesc cele scrise acum patru ani și am impresia că nimic n-a mai “ înaintat”, e ca și când totul ar fi încremenit în istoria acelui zid, cu văzutele și nevăzutele lui. Mă gândesc: anul viitor se vor împlini două decenii de la căderea zidului. Voi mai asista oare la aceeași nebună exuberanță din 1989, când toate drumurile păreau deschise, sau voi vedea oameni temându-se, ca mine, de apariția unui alt fel de “zid” în istorie, poate tot atât de distrugător de vieți, familii și suflete, cum a fost și celălalt?



Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Casandra! Ce bucurie sa te am pe pagina!

Multzam mult, anonimo! Multumisem, de fapt, stelei "anonime", acuma steaua are si un nume, asa ca-ti multumesc direct!

Cu drag,

Vero

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-11 22:15:18
         
 
  Am trăit atât de intens acele evenimente!
Era magnific, emoționant, dramatic! Și pe lângă, așa cum ai spus, "nebuna exuberanță din 1989", îmi amintesc cât de mult mă revolta faptul că la noi eliberarea nu a fost "de catifea". Nu înțeleg de ce la noi a trebuit să se moară?
Sper ca istoria să nu se mai repete.

Vero, am citit și înstelat textul încă de la postare. Din lipsă de timp, comentez acum.

drag,
Casandra
 
Postat de catre nuconteaza nuconteaza la data de 2008-11-11 21:55:43
         
 
  Iulia,

Esti o bogatzie la casa omului! Multzam mult de tot. Te-ai chinuit sa mi le gasesti, le-am si corectat. Infine, daca spuneai simplu: vezi ca ai cateva typo peste tot, reciteste si corecteaza, as fi muncit eu, nu tu!

Foarte multzumesc, am un respect infinit pentru limba si ai facut bine ca m-ai atentionat!

Zi buna,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-11 19:07:05
         
 
  - "colocvial", voiam sa zic discutie, cu o "spunere" rapida, intensa...
poate nu ma explic prea bine, azi e ziua cu o teribila durere de cap :(

incerc sa revad typo de care aminteam,
(imi cer scuze, sunt ff mici)
- Berlinul de est, r. 2
- est-europeana, r.6
- acum, penultim paragraf, acuma e varianta perceputa ca populara

si-acu' ma duc sa vad clipu'.....!
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2008-11-11 16:56:13
         
 
  TM,

Frumos si emotionant comentariul tau. Rostropovici a avut atunci o mare bucurie, ca toti de altfrel, iar piesa pe care o executa el (dintr-o partita pentru violoncel solo de Bach) exprima exact asta, bucuria!

Curios: ma gandeam, pe drum, in masina spre serviciu (aici abia acuma incep serviciul) ca o sa-ti scriu un comentariu la textul tau "Intre lumini" si, cand colo, gasesc intentia ta de retragere. Slava Domnului ca am citit si revenirea ta de la ideea asta.

Si acum trec la textul tau sa-ti scriu ce gandisem in masina.

Multzam de vizita si apreciere,

VPL
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-11 16:31:17
         
 
  depasindu-mi cu greu emotia in fata textului tau magistral de "milimetric" ce mi-a reevocat o nebuloasa de amintiri si de ne-amintiri, caut un celebru clip cu Slava Rostropovici.

La poalele zidului din Berlin, a plans si el in felul lui...

http://www.youtube.com/watch?v=gRerg33Ohb8


*adanc respect,
tm
 
Postat de catre definitiv retras 02octombrie09 la data de 2008-11-11 11:42:04
         
 
  Iulia,

Merci mult de trecere si observatii. Am corectat "ca cel", dar "colocvial" nu stiu unde e si unde e typo-ul....sau, infine, n-am intzeles exact ce ai vrut sa spui acolo cu "colocvial".

Cat despre chestia ca toate au fost inventate de rusi, las-ca nu doar rusii sunt asa. Era un film grecesc, o comedie, unde un personaj spunea despre toate inventiile ca erau grecesti. iar aici s-a deschis un templu indian unde poti vedea o expozitie in care toate inventiile sunt indiene. Cred ca fiecare natie se lauda cu chestii de-astea!

Merci inca odata, poate ma lamuresti cu "colovial"-ul acela...

V.

 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-10 22:38:22
         
 
  Veronica,

cand am spus 'ferma', ma gandeam la al tau caracter... asa te 'vad' eu - /te vad si sobra/ ori 'asezata'/ - eu, fiind exact opusul! de aceea!...

'Deodata mintea mă duce la anii de școală, cu dansurile la serbări în costume rusești: cizme roșii de finet, “cocoșnic” cu panglici multicolore, fuste și bluze bufante, “căzăceasca”…. Toate acestea mă bucurau și, în tot ce trăiam, exista veselia copilărească naturală. Revăd acum aceleași obiecte și sunt decumpănită: să mă las în brațele regăsirii copilăriei sau să mă îngrozesc de tragedia trăită de adulții de atunci?'

(cu ajutorul lui Liviu, am adus fragmentul...)

acum, imi inchipui ca ori de cate ori, te intorci, - mai intai de bucuri de amintirea copilariei, mai apoi, sezi o clipa, pentru 'adultii de atunci' - duala trairea, unica intoarcerea... mai vb. noi, Veronica

take care,

goia

 
Postat de catre nula nada la data de 2008-11-10 22:29:02
         
 
  ...m-a emotionat textul tau, Vero ! Si m-a intristat...mult am rătăcit...rătăcim incă ?!....
.......Nu am "prins' perioada intensiv-bolsevica de era totul "inventat in Rusia" -am si acum o carte cu numele asta, o pastrez ca sa nu uit....
am inceput sa constientizez lumea sub torente de comunism nationalist, cu nimic mai prejos de perioada amintita de tine...
Iar teama de un alt fel de zid ? ...nu m-am gandit la asa ceva pana acum...m-ai tulburat !!

--ps --ai scris "colocvial", vezi typo....si "ca cel", stiu eu, parca nu suna ...
 
Postat de catre iulia ralia la data de 2008-11-10 22:13:43
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Liviu, Tea, Gina, Gheorghe, Vasilica,

Va multzumesc pentru oprirea pe pagina mea.

Liviu si Tea,
Acesta este un text care m-a tulburat scriindu-l si, daca am reusit sa transmit ceva din trairile si gandurile mele, (si se pare ca in parte am reusit), asta e bine.

Nu stiu in ce masura cei ce vor veni dupa noi nu vor face aceleasi greseli, sub diverse forme! Istoria se cam repeta. Cu atat mai mult cu cat cei care vin dupa si n-au trait aceste evenimente, nici nu se vor opri sa citeasca asemenea marturii!

Gheorghe,
Da, timpul trece nemilos de repede si de indiferent pe langa noi, de aceea noi insine suntem responsabili sa gasim ragazul ca, o clipa macar, sa ne oprim o privire asupra trecutului!

Gina, de unde vezi tu ca sunt "ferma"? Poate ca am o "sobrietate" data de cariera stiintifica, unde rezultatele stiintifice, desi interpretabile, sunt totusi foarte concrete! Dar ferma....zau ca mi-ar plaecea sa fiu....Intreab-o pe Tea....

Vasilica,
Cuvintele tale sunt venite din inima si se simte ca citirea textului ti-a readus din memorie amintirea unei frumoase calatorii. Tu ai fi ales poate, daca ai fi scris despre calatorie, alte amanunte. Eu am facut ceva mai mult decat o simpla descriere, am "trait" textul...

Tuturor foarte multumesc pentru aprecieri, lumini si voturi. Si multumesc si stelei anonime!

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-11-10 22:00:34
         
 
  Veronica, mi-a facut placere sa citesc acest topic al tau, un fel de "memento"...
Am vizitat in anul 1985 mai multe orase din Germania de Est, printre care si orasul Berlin. Sincera sa fiu, am fost mai mult incantata de orasul Dresda decat de Berlin,(acolo am vazut si ruine pastrate din al doilea razboi mondial) dar, pentru ca ai vorbit de Poarta Brandenburgului, ma voi opri aici, in Berlin.
Ce m-a frapat pe mine atunci a fost Bulevardul - Unter den Linden- care se prelungea dincolo, in Berlinul de Vest, dar care era blocat de acest zid pe care am avut fericirea sa-l imortalizez in poze si pe care le pastrez intr-un album special. Era pazit cu strasnicie de trupe de soldati, printre care si rusi, fiindca am auzit pe unii dintre ei vorbind ruseste.
Apoi, tot prin preajma, am vizitat si mi-a placut foarte mult Muzeul Pergamon, o cladire ce adaposteste bucati in marime naturala, precum Altarul Pergamon, Poarta Pietei din Miletus si Poarta Isthar, coloane si alte fragmente de arhitectura din Orientul Mijlociu si arta islamica.
Calatoria in Germania a ramas intiparita in mintea mea pentru ca, odata cu daramarea acestui "zid", s-a mai scris o istorie europeana si eu am avut ocazia sa-l vad pe viu si sa-mi amintesc de el, asa cum era; un zid alb, intre cele doua orase: Berlinul de Est si Berlinul de Vest.
Crede-ma ca imi propusesem mai de mult sa scriu si eu despre acest zid al Berlinului sau despre calatoriile mele, dar niciodata nu am avut timp. Te felicit sincer, pentru acest lucru!
 
Postat de catre Vasilica Ilie la data de 2008-11-10 21:16:11
         
 
  ai scris atat de ferm, Veronica... (una din calitatile tale! de altfel), mi-a placut,

regards,

goia

p.s atat reusesc sa spun...
 
Postat de catre nula nada la data de 2008-11-10 21:09:49
         
 
  Prea repede și prea facil trece vrmea peste aceste momente...vot!  
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-11-10 20:52:01
         
 
  Impresionant acest "diary", vero, extrem de graitor pentru cei care au trait "inainte" si "dupa", mai putin semnificativ, probabil pentru cei care intra in istoria invatata nu in cea traita.

Zidul este imaginea concret -si mbolica a "cortinei de fier" in dosul careia noi am trait o viata....si daca Babu Ursu e victima ultimului "val" de fericire socialista, ceilalti din anii 50, 6o , cu miile, sunt asezati in istoria- mai mult sau mai putin- recapitulata....in fond, ce?...."tavalugul revolutionar" sterge!

Se implinesc 20 de ani in 2009, Vero.....si lumea ....uita!

buna idee, interesant colaj!

Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-11-10 19:45:01
         
 
  Deodata mintea mă duce la anii de școală, cu dansurile la serbări în costume rusești: cizme roșii de finet, “cocoșnic” cu panglici multicolore, fuste și bluze bufante, “căzăceasca”…. Toate acestea mă bucurau și, în tot ce trăiam, exista veselia copilărească naturală. Revăd acum aceleași obiecte și sunt decumpănită: să mă las în brațele regăsirii copilăriei sau să mă îngrozesc de tragedia trăită de adulții de atunci?

Și una, și alta. Toate fac parte din viața noastră. Și trebuie amintite acelora care vin după noi. În speranța că nu se vor repeta. Că nu le vor repeta ei.

Tulburător text.

*

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-11-10 19:40:01
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23878
Comentarii: 120196
Useri: 1418
 
 
  ADMINISTRARE