FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Un pârâu fără apă
Text postat de George (Dumitru) Corbeanu
--Repostare--

- Mă iubești? m-a întrebat nitam-nisam.
- Bineînțeles, am mințit-o, ce întrebare e asta? Și m-am urcat pe ea. Așa, să o liniștesc.

Nici nu trecuse un an și deja mă săturasem. Mă săturasem de gura ei cu buze cărnoase, de părul ei roșcat și buclat, de mâinile ei cu degete lungi și subțiri, de genunchii ei slăbiți de o boală din copilărie. Mă săturasem de gâtul ei brăzdat de șănțulete din ce în ce mai adânci, de ochi ei mici, căprui deschis, mă săturasem până peste cap de urechile ei veșnic roșii, ce ciudățenie să ai mereu urechile roșii, nas roșu mai auzisem, mai văzusem, dar urechi nu.
- Auzi? Se trezi iar brusc să mă întrebe, după ce îmi scursesem lichidul alb între picioarele ei bronzate.
- Aud, bineînțeles, încă nu am asurzit.
- Era doar o formă de apel, nu o lua chiar așa, râse drăgălaș dezvelindu-și dinții perfect aliniați.
Mă săturasem de alinierea lor, mă plictisea la culme albeața lor nefirească în contrast cu pielea arămie a feței. Mi-am reprimat impulsul de a-i pocni scurt și tare, sfărâmându-i în mii de cioburi alburii.
- Auzi?, continuă în același stil, nu vrei să facem un copil? Tare mi-aș dori un copil de la tine, coborî vocea mângâindu-mă tandru în josul buricului. Taaree…

Mda, copil îmi trebuia mie acum, aveam de toate, numai copil nu.

- Hmm, m-am trezit mormăind, nu putem să facem acum copil.
- De ce? De ce să nu putem? Nu văd nici un motiv zise și se ridică sprijinindu-se într-un cot. Doar dacă nu te simți tu în stare, punctă și se uită fix în ochii mei semiadormiți.
Încercă să se joace cu orgoliul meu, adoptase o tactică străveche, vroia să sar, să-i spun curajos, Cum să nu mă simt în stare, dar ce crezi tu că sunt eu, un Papă Lapte? Nu draga mea, nici pe departe, eu sunt viteaz, nu mă face el pe mine, un copil, ci mai degrabă eu îl fac pe el, în trei minute totu-i gata, ia pregătește-te, tu pe spate cu bazinul ușor ridicat, eu peste tine, am auzit că așa sunt șanse mai mari să rămâi gravidă, hai!
- Nu e vorba de asta, am spus calm. Dar, vezi tu, nu avem veioze.
- Aha, zise, așa e, uite, veioze nu avem. Cum să facem noi copilul dacă nu avem veioze? Vezi tu, mă îngână, ne trebuie neapărat lumină, și nu orice fel, ci de veioză.
- Poți să mă ironizezi cât vrei draga mea, am zis gândindu-mă din ce în ce mai mult la lovitura scurtă și puternică în mijlocul danturii albe. Dar faptul că nu ne mai permitem acum să ne luăm două amărâte de veioze mă face să cred că nu ne putem permite un amărât de copil. Așa că e mai bine să mai așteptăm, măcar până ne luăm veioze. Înțelegi?
- O dai de gard, asta faci. De fiecare dată când aduc vorba de copil, îmi vii cu tot felul de motive stupide. Câteodată chiar mă întreb dacă mă mai iubești sau nu.
- Draga mea, te iubesc tare mult, am mințit-o din nou și am sărutat-o ușor pe urechea stângă. Nu știu cum de pot minți cu o asemenea naturalețe. Este ceva deosebit în ceea ce mă privește. Dacă nu îți fac acum un copil nu înseamnă că nu te iubesc. O să vină și copilul, fii fără grijă, că doar ăsta este mersul lucrurilor în viață. Dar puțin mai târziu…
- Când? Că mă tot amăgești….
- Peste un an, am zis scurt. La anul pe vremea asta îl însămâțăm.
- De parcă ar fi o legumă, începu să râdă.
Am râs și eu și am tulit-o la baie. Cine știe ce idei îi mai veneau. Putea să vrea să facem dragoste din nou. În ultimul timp mă tot vroia în ea. Așa-mi zicea, de cele mai multe ori brusc, băgându-mi limba caldă în ureche: te vreau în mine.
Mă săturasem și de limba ei caldă și umedă, cu gust de tutun sau de mâncare. Mă săturasem până și de fesele ei în continuă creștere, până și de sexul ei acoperit în permanență de păr pubian. Oricât de mult îmi doream să se epileze, mă refuza.
- Nu vreau, mă doare, îmi spunea mereu.
- Dar copil vrei, îmi venea să-i spun. Vrei copil, dă-ți părul jos! urlam în gând.

M-am băgat în cadă și am început să mă masturbez gândindu-mă la o colegă de serviciu. O vedeam în fața ochilor stând în picioare, cu spatele la mine, îmbrăcată cu o fustă neagră, scurtă. În picioare avea sandale roșii, cu un șnur ce se strângea în jurul gambei. Nepărat cu șnur. Altfel nu avea ce căuta în fața ochilor mei. Mi-am imaginat-o aplecându-se să își dezlege șnurul. Nu purta nimic pe sub fustă! I se vedea umflătura rozalie între pupele calde. O, doamne. Nu mai aveam mult, să nu intre acum că m-am fript. Să nu cumva să i se năzară să vină la baie că m-am ars. Am aruncat speriat o privire către ușă. Era închisă iar în spatele ei nu se simțea nici o mișcare. Am răsuflat ușurat. Însă senzația mi se atenuase. Trebuia să o iau de la capăt. Mi-am eliberat mintea și m-am orientat cu toată ființa către sandalele roșii. I-am poruncit colegei să lase șnurul și să se atingă ușor între picioare. M-a ascultat docilă, îi vedeam degetelul cu unghia mică și lăcuită cum se mișca ușor de sus în jos. O, doamne, da. Ooo da. Ooooo DA!.

Nu adormise, din păcate. Mă aștepta. M-am băgat în pat și i-am întors spatele.
- Auzi?
Ooof
- Aud, draga mea.
- Știi că sunt cea mai mică de la mine de la serviciu?
- Da? am întrebat total neinteresat. Ca înălțime sau ca vârstă? Mi se făcuse somn.
- Ca vârstă prostuțule, râse. Și singura fără copil din department.
Îmi mânca zilele cu copilul ei. Mă adusese la exasperare. Îmi venea să o dau cu capul de toți pereții.
- Eh, gândește-te că tu ai mai puține griji. Hai, lasă-mă să dorm, că mâine am o zi grea.
- Auzi? Începu iar. Ațipisem.
- Da, draga mea, ce mai e?
- Să știi că eu te iubesc. Chiar dacă nu vei copil acum…
- Of, și eu te iubesc, m-am simțit dator să îi zic. Dracu mă lua dacă nu îi ziceam. E o conventie: îți zice “te iubesc”, îi zici “și eu te iubesc”. Nu se poate altfel.
Devenise un automatism.


Am adormit cu gândul la colega de serviciu. De data asta purta pantaloni de stofă negri și o cămășuță descheiată la ultimii doi nasturi. Nu purta sutien.


****

Peste câteva zile am plecat într-o delegație unde m-am culcat cu o puștoaică de liceu. O cunoscusem la magazinul în care trebuia să supraveghez un inventar. Venise să își cumpere blugi mulați.

Avea șaptesprezece ani și era mereu îmbujorată.

- Îmi plac bărbații însurați, zicea între două gâfâieli. Sunt masculini. M-am săturat de mucoșii care roiesc în jurul meu. Ahh, ce bine e.

Și își înfigea unghiile în spinarea mea. Îmi făcuse numai răni.

- Ești însurat de mult? m-a luat la întrebări după ce terminasem.
- Nu chiar… de un an.

Îmi aprinsesem o tigară și o priveam cum stătea goală pe marginea patului. Avea gâtul subțire și sânii generoși.

- Și nu îți pare rău că o înșeli?
- Nu chiar…nu.
- E frumoasă?
- E.
- Te iubește?
- Ea așa zice.
- Tu o iubești?
- Așa îi zic.
- Atunci de ce nu ești cu ea acasă și ești aici cu mine? se întoarse privindu-mă oarecum mustrător. Se îmbujorase ca un trandafiraș.
- Ea nu a vrut să vină. Mereu i-am zis, hai cu mine, când mă culc cu vreo puștoaică să fii și tu acolo. Poate participi chiar, se spune că în trei e mai plăcut.
Râse.
- Nu ai făcut-o niciodată în trei? zise și se lipi de spatele meu gol.
- Nu .
- Nici eu… dar câteodată aș vrea. Eu cu doi bărbați, apoi eu cu o femeie și cu un bărbat. Sunt curioasă cum o fi.
- Plăcut bănuiesc, am zis și m-am ridicat.

Mă plictiseam.

- Mă duc să fac un duș, am zis. Relaxează-te, vin imediat. Nu îți face griji, camera e plătită până mâine la douăsprezece… Te așteaptă cineva acasă?
- Nu, i-am mințit pe ai mei că dorm la o colegă. Să învățăm pentru teză.
- Aha. Foarte bine. Ești copilul model.
- Nu prea mă înțelg eu cu ai mei, spuse după ce m-am băgat în pat lânga ea. Sunt demodați.
- Așa sunt toți părinții, i-am zis monoton punându-mi brațul sub cap. Mă prinsese o toropeală plăcută. Fetele astea tinere scot untul din tine. Sunt vampiri energetici.
- Nu cred, nu toți. Doar ai mei. Câteodată vreau să plec de acasă și să îi las în plata Domnului, cu tâmpeniile lor cu tot. Tu ai copii? Se ridică într-un cot.
- Nu.
- Și nu vrei?
- Hm... nu prea.
- Mai bine, copiii sunt niște monștri. Mici monștri, mâncători de carne vie. Sora mea are un băiat. Îl urăsc.
- Cam multa ură în sufletul tău, am zis cu ochi închiși.
- Dacă l-ai auzi cum urlă din te miri ce, și tu l-ai urî.
- Probabil.

Vorbea cam mult așa că am luat-o în brațe. Și am început să o mângâi între pulpele fierbinți.

- Ce faci…. Spuse încet lăsându-se în voia mângâierilor mele. Iar când am pătruns-o din nou, gemu prelung.
- Ahhhh ce bine e. Aș face asta până dimineață.


Am ajuns acasă în aceeași zi, frânt, cu gândul numai la somn.

- Văd că te-au muncit, nu glumă, mă întâmpină sărutându-mă apăsat.
- Nici nu ai idee cât, i-am zis, întorcându-i sărutul. Dar mă așteptam la asta, așa e în delegații.

M-am întins în pat îmbrăcat și am dormit tun doisprezece ore.


***

Peste câteva săptămani am primit un telefon pe mobil. Era puștoaica din delegație.Uitasem de ea, așa că am fost de-a dreptul surprins.
- Am luat numărul tău de la șeful de magazin, îmi spuse.
- S-a întâmplat ceva? am zis complet neinteresat. Eram la birou, prefăcându-mă că muncesc. Cu cât șefii te văd mai absorbit ce ceea ce faci, cu atât te apreciază mai mult. Chiar dacă, în fond, nu faci absolut nimic. Cam ce făceam eu atunci.
- De ce ar trebui să se întâmple ceva ca să te sun?
- Nu știu, am zis.
- Poate că te-am sunat să aflu ce mai faci.
- Fac bine.

Începuse să mă irite. Nu diger conversații de acest gen.

- De fapt, chiar s-a întâmplat, zise schimbând tonul.

Știam eu.

- Sunt însărcinată. Și este al tău, adăugă.
Am rămas o clipă în tăcere.
- Ești sigură că este al meu?
- Da, nu m-am mai culcat cu nimeni de atunci. Iar până la tine a trecut destul… Vreau să fac un avort. Însă nu îl pot face aici, e prea mic orașul și nu vreau să afle nimeni. În special părinții mei.
- Aha…
- Vin în București, și am nevoie de ajutorul tău… să îmi gasești un doctor.
- Ai nevoie de bani?
- Da, ar prinde bine. În fond fără tine nu aș fi ajuns în situația asta…
- Da, fără foc nu iese fum, am zis îndreptându-mă spre toaletă. Băusem cam mult lichid în pauza de masă. Când ajungi? Ai unde să stai?
- O să stau la o prietenă în cămin, nu îți face griji. Te sun când ajung.

Am urinat îndelung, apoi am rămas așa, uitându-mă tâmp la ochiul de apă îngălbenit din fața mea. Până mi s-a făcut frig. Atunci m-am încheiat la pantaloni, am intrat în birou, mi-am luat servieta și m-am îndreptat spre casă.
Pe drum era să mă calce o mașină iar eu am lovit o bătrană care m-a bodogănit bătrânește. Am înjurat-o în gând tinerește apoi am regretat. În fond era doar o bătrână. Pe care o și lovisem.

Nevastă-mea nu ajunsese încă, era prea devreme. M-am băgat în cadă și m-am bucurat de căldura apei pentru o jumătate de oră. Apoi m-am vârât în pat, gândindu-mă că, până la urmă, Steaua rămâne cea mai iubită echipă de fotbal, indiferent ce s-ar întâmpla.

Indiferent ce s-ar întâmpla.

-Hai să facem un copil, i-am zis în seara aceea, sărutându-i urechea dreaptă.
-Când? se întoarse spre mine.
-Acum.
-Ce te-a apucat? Parcă nu aveam veioze.
-Dă-le dracu de veioze. Ce zici, facem?
-Nu știu ce te-a apucat, m-ai luat prin surprindere. Nu eram pregatită pentru asta…
-Nu îți trebuie nici o pregătire.

M-a luat în brațe și m-a strâns puternic.

-Hai, spuse și începu să mă dezbrace. Hai, râse dezvelindu-și dantura albă. Hai, hai, hai!

Am avut-o de trei ori în seara aceea, furibund. Și în noptile care au urmat.

***

- Cum te simti?
- Bine… cred.
Era cald afară, iar cabinetul doctorului era lângă un parc, așa că am însoțit-o câțiva pași la umbra copacilor.
- Te-a durut?
- Nu, nu prea.. a fost ok.
Avea privirea în pământ. Am mers o bucată de drum în tăcere.
- Mă bucur că ai venit cu mine, spuse și mă luă de braț. Și mai ales că m-ai așteptat. Nu este o experiență prea grozavă, să știi.
- Te cred.
- Dacă mai întârziam puteau apărea complicații, așa mi-a zis doctorul. Cu cât e mai mare, cu atât e mai greu de extirpat. De parcă ar fi o măsea stricată.

Râse ușor.

- Vrei să ne așezăm puțin? M-am gândit să întreb. Ești cam palidă….
- Am o mică amețeală, în rest mă simt bine. Dar hai, zise, și mă trase lângă ea pe o bancă. E bine aici, la umbra copacilor.

Își propti capul de umărul meu.

- Stând așa cu tine aici, zise după un moment de tăcere, m-aș putea simți chiar fericită. Departe de lume, departe de tot. Doar noi doi și bătrâneii de pe banca de alături.
Am mânigâiat-o ușor pe păr, atingându-i ceafa. Era umedă și rece.
Un canish se gudură pe la piciarele noastre apoi începu să mă tragă de pantaloni. L-am scărpinat după urechi și l-am gonit blând. A zbughit-o vesel mai departe, alergând după muște.

Câinii sunt mai fericiți decât oamenii.

- Trebuie să plec, zise și se ridică dintr-odată. Trebuie să prind trenul spre casă…

Mă sărută pe obraz și o lua spre ieșirea din parc. După câțiva pași se întoarse și îmi aruncă un sărut din vârful degetelor. Apoi ieși în bulevard făcându-se nevăzută.
Am mai rămas pe bancă uitându-mă la crăpăturile din asfalt de la picioarele mele. Linii frânte care se împleteau unele cu altele. Mici pârâiașe fără apă.

Ca viața mea.

Am ieșit din parc dar nu m-am îndreptat spre casă. Am coborât pe bulevard lovindu-mă de oameni. Așa, să le văd reacția. Apoi am intrat la un film, într-un cinematograf anacronic. Am văzut un film american prost, cu multe elicoptere, praf și gloanțe.

Apoi am ajuns acasă.

***

- Nu pot să fac copii! îmi zise într-o zi, arucându-mi-se în brațe. Am primit confirmarea, zise în continuare plângând. Ultimele analize asta arată.
- Linișteste-te, am încercat să par cald. Doctorii se mai înșală. Megem în altă parte, mă interesez, ai să vezi, o să reușim, am zis repede.
- Degeaba, degeaba… Nu mai cred în miracole, am tot crezut lunile astea, am tot crezut…
Plâgea în hohote, îmi udase cămașa cu lacrimile ei. I-am luat chipul în palme și i-am șters ochii.
- Nu e sfârșitul lumii.
- O să mă mai iubești? O să mă mai iubești?
- Bineînțeles am mințit-o privind-o drept în ochi. Bineînțeles.
Apoi am strâns-o din nou în brațe. Puternic, să îi arat că vorbesc serios.

În seara aceea am plecat. În timp ce dormea. Mi-am umplut în tăcere o geantă și am plecat pe furiș, cu grijă, să nu se trezească.

Devenise un pârâu fără apă.

Iar apa e esența vieții.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Vero, mersi. M abucur ca ti-a placut. Asa cum am zis, e un text mai vechi. Dar nu extrem de vechi!

Tea, sugestiile tale sunt binevenite oricand!
Eu m-am gandit la sfarsitul asta in ideea ca personajul abia cand trece prin experianta intreruperii de sarcina isi da seama ca ar vrea un copil. Iar cand nu poate avea, pastrand ideea inceputului, nu il mai tine nimic legat de sotie. Pleca pe furis - eh, asta e o caracteristica negativa a lui, dar eu cred ca e credibila. Asta am gandit cel putin

Liviu - mersi pentru semn.

Tania - da, asa e. Sunt stiluri diferite pe care le-am abordat de-a lungul timpului. Eu inca cred ca si celalalt stil isi are rostul in fragmentele respective, mai ales ca sunt parte dintr-un roman in lucru unde eu cred ca s-ar justifica. Of course, e parerea mea :) Vedem ce-o iesi
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-10-20 14:23:53
         
 
  frumos. m-a tinut pana la final; iar finalul imi pare reusit - e brusc, e sec, dar asa-i si paraul fara apa.  
Postat de catre Nicoleta Gradinaru la data de 2008-10-20 14:21:44
         
 
  ps. George, da, te rog, un semn daca ai primit cartea.

Tea
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-10-19 16:28:04
         
 
  George, toata stima, acesta este stilul care de fapt te si reprezinta si nu acele simple relatari de care iti vorbeam intr-un alt comentariu. Intersectarile de planuri subantelese cu cele pshilogice, care dau un farmec aparte unei scrieri, nu se dezmint niciodata de autenticitate.

Tania
 
Postat de catre Tania Ramon la data de 2008-10-18 17:31:19
         
 
 
*

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-18 16:32:53
         
 
  George, speranța ta, exprimată în primul comentariu de mai jos, s-a împlinit. Cel puțin în ceea ce mă privește.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-10-18 16:30:05
         
 
  George, ti-am mai spus, parca, ai condei de prozator....dar "drumul" fiind lung si bolovanos mai ai- ca si mine, ca si noi toti, multe de invatat.

ceea ce a remarcat Vero e perfect adevarat, povestirea ta tine cititorul atent, personajele tale sunt vii, efectiv exista, dar.....zic eu.... ti se intampla si tie, ca multor altora, finalul nu e suficient , apare strain, lipit deci artificial...

Ceea ce se intampla(in povestire) nu motiveaza realmente ruperea ceea brusca pentru ca ea nu va avea copii...

o sa-mi spui ca e numai pretextul....da, dar ...nepregatit, nesugerat (subtil) de actiune.

nu vreau sa-ti dau lectii, George, dar ai putere de a fi prozator si poate sugestiile iti vor servi.

Cu prietenie,

Calvar
vot
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-10-18 15:40:34
         
 
  George,

Ai talentul sa "tii" cititorul care, cand incepe sa te citeasca, nu mai poate lasa textul pana nu-l termina.

Mi-a placut!

Vot,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-10-16 20:14:00
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
         
 
  Textul acesta este repostare, a mai fost aici acum ceva timp dar ceva s-a intamplat cu site-ul si textul s-a stricat. L-am pus din nou, sper sa va placa.

George
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-10-16 18:23:52
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE