FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Toate trec...
Text postat de Ilona Ploaie
Am fost pentru tine, o toană.
Depozit pe an, ca la CEC.
O fașă sterilă pe-o rană,
Închisă de mult. Toate trec...

Ți-ating cu sărutul o geană,
Distrat îmi zîmbești -’’am să plec’’
Am fost pentru tine o toană,
Depozit pe an, ca la CEC.

Și pleci... deja altă morgană,
Atras ca țînțarul de-alt bec,
Mai cauți și zilnic ți-s hrană
IQ-uri, ce-n busturi mă-ntrec.

Am fost pentru tine, o toană.
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  nu toate trec

nu toate trec
îmi mai rămân regrete
trecutul irosit în trup
secrete
ce se desfac
și ce se rup

nu toate trec
cei dragi îmi duc povara
iar spaima nu o voi uita
ocara
când spuneam „nu”
când spuneam „da”

nu toate trec
încă mai simt sahare
o uscăciune drept în piept
mă doare
c-am așteptat
că mai aștept

nu toate trec


 
Postat de catre Florin I. Cernat la data de 2008-10-14 18:39:08
         
 
  Și eu prin pagina-ți trec,
Părerea-mi, în rime ce sună,
O las aici, nu la C.E.C:
Poema, n-ai grijă!... E bună!
 
Postat de catre Ioan Jorz la data de 2008-10-14 18:06:34
         
 
  ce ma fac? n-am idei,
cum ai tu, dar mi-am zis...
beau un ceai (slab) de tei
si m-apuc iar de scris.
 
Postat de catre Ilona Ploaie la data de 2008-10-14 15:16:53
         
 
  Ape-ape mă trec...scriind replici, zevzec:

Să fii fericită cucoană
Brățara e falsă.Te trec
Sudorile rîuri, sub blană
Cînd schimbi viteza la break

Plecat-ai din pușcă, în goană
Blana nu-i nurcă 'i berbec
Să fii fericită cucoană
Brățara e falsă.Petrec

Geaba m-ai luat la refec
Cabana din munți e pomană
Durată-i din paie. De tek
E sigur yahtul din dană

Să fii fericită cucoană...
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-10-14 00:21:01
         
 
  Re-replica:

Mi-am luat de la tine o blana,
Bratara de aur si-un break.
Terenul din munti, o cabana.
Si tavile mamei de chec.

In cont ti-am lasat mare rana,
Ma iarta, de poti, am sa plec,
Mi-am luat de la tine o blana,
Bratara de aur si-un break.

Nu plange, ma-ntorc (e o toana)
Lipsesc doar 5 ani, sa-mi petrec…
Ma cheama un vis. Pe spranceana
ales, cand filam azi un bec.

Mi-am luat de la tine o blana.
 
Postat de catre Ilona Ploaie la data de 2008-10-13 15:47:57
         
 
  imi place!
voi incerca o re-replica ceva mai tarziu
drag,
 
Postat de catre Ilona Ploaie la data de 2008-10-13 09:30:15
         
 
  Ilona, fie-mi iertată îndrăzneala, încerc o replică:

Am fost pentru tine-o tocană,
Toisson d'or, de berbec
Cu sufletul picurat ca la vrană
Îmi iau rucsacul și plec

Ți-ating cu deștul o rană ,
Distrată mă tragi la edec
Am fost pentru tine-o tocană,
Toisson d'or, de berbec

Și plec...alt batal în izmană
Te-așteaptă la poartă zevzec
Atras de faima-ți profană,
De IO-ul lucind ca un bec.

Îmi iau rucsacul și plec
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-10-13 09:16:59
         
 
  ai dreptate, modific
multumesc!
 
Postat de catre Ilona Ploaie la data de 2008-10-13 09:14:54
         
 
  acordul "IQ-uri" si "ti-e hrana"-gresit
poti regla cu "ti-s hrana"

 
Postat de catre . Fiinta la data de 2008-10-13 00:23:37
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23931
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE