PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Dinspre Valeriu Barbu (63) «trinitatea minoră a lui adam vasile al doilea…» - piesă într-un act Text postat de Mariana Fulger (cu un singur actor desfăşurându-se pe scenă, vocile sunt în culise, dansatorii umbre, după pânze înalte) (vocea masculină) vânt lin geamăt alb, geamăt chin, nu-i cânt nici odă ruptei aşteptatei păci e doar monedă sângelui menit ţărânii pierdute (vocea feminină) vin îmblânzitori de focuri, dresori de vene răsucite ca un gât spre orizont ambiguu ţin discursuri metalice subţiri, copacii surzi, în ei cresc vrajbe acoperind oglinzi vorbitoare tu dormi prunc al cadranului, eşti nadă pescarilor cereşti, nu gândi salvări globale oceanu-i plin cu bale şi perspective deja arse de inimi de matrozi amutinaţi, de-ncâlcite ape inutile – burta celor vinovaţi nu va flămânzi astfel de s-a stârnit pustia, …tăcere (v.m.) refren smuls ca un par nu păcii îi va sta hotar, nici breslelor cerute de evul predestinat iertării, nici de-ndoirea sării din ocean cu verbe noi (v.f.) tu dormi prunc al cadranului, creşti (v.m.) urmă pornirilor lumeşti şi n-ai… şi n-o să ai lirism de dat la schimb pe arme, pe rugi, sau cenuşiu habar te vor tăia căi ostile din vena ta îşi va-mpleti fitile morţii mai abitir ca unul plin de frică, de foame şi… sictir, tu dormi cuminte nu da urechii azi crezare nici de-i sfârşit de lume, nu timpul te va prinde-n ţinte (v.f.) nu alerga buimac, nu sări, n-ai puţ şi n-ai nici… lac măcar, în tine se împac doar o secundă vântul bătrân cu vântul prunc (actorul) ceţurile înalte au înghiţit lumina şi păsările toate ziua s-a golit de sens, preajma-i o gară infinită în care trenuri nu ajung, vârfurile moi ale dealurilor stau semne acolo îşi lasă aleanul satele rare tulnice, fluiere, glasuri…, toate jilave se aud tot cuprinsul e o apă totală, apă albă, lină (v.m.) ca-ntr-un film – de vizionat doar cu acordul părinţilor sau rudelor… (v.f.) grija mă asedia intimal… siluindu-mă (a) înapoi dealurile nu mă mai recunosc, satele nu mă primesc, văile, pădurile, ceţuri… plutesc ca o părere inacceptabilă… am murit şi n-am murit destul (moment de linişte) (v.f.) ipostazele fericiri, părând himere la-nceput: mirele amar smuls păcii plângea răpusa mireasă ţărâna pentru că ploaia nu mai vine – ploaia nu a avut niciodată umbră? Ştii? Amână trecere peste oceanul însetat – nu, nu-i paradox… nu-i cinică iluzie (a) iluzie întoarcere răsturnată a dorului… hei, femeie, unde-ţi sunt eşarfele? cine strigă? cine aude, cine vrea să mai asude, dealul nesuit suind prins într-o amară chingă împletită noaptea din rugăciuni şi vene arse cine oare ştie de ce moare moarte vie şi trăieşte viaţă moartă om (curge lin un fluierat pe fundal, doină veche) (v.m.) vrei să sapi seminţei cuib vrei să storci din toate seve vrei să schimbi scoarţe, ceruri, vrei să se ştie că ai vrut vrei s-ascunzi că n-ai ştiut cuib ai fost şi ai fost sămânţă sevă ai fost şi ai fost şi ceruri peste scoarţe care ai fost traiectorie cu rost, dărnicia-i siluită, (v.f.) iar (a) nu-i cerută nu-i din ea… când vânatul îşi iubeşte vânătorul, vânătorul dă cu puşca orb? sau fără vreo durere… hei, tot ce-atingi eşti tu transformi materie, undă, har, dulce galben dulce amar, tu eşti cu sau fără bobu’ acela de muştar, vrei vrei şi vrerea este cale, ne-mpăcată cu tăcerea din iubiri mocnind pieziş ţinând nemuriri ascunziş (fluieratul se schimbă-n ceva vesel) (v.m.) prietene stai teatru-i absurd nu? Da? uită totul, hai să schimbăm o vorbă unde, la ce casă de schimb, la ce curs? hai să ne dăm mai bine de-a viaţa concretă, să marcăm secunda cu cretă, dacă ne vom rătăci în viaţă dacă deasupra ţărânii vom mai zăbovi… (apare în centrul scenei actorul gol puşcă, stând cu spatele la public, păşeşte spre decor şi o pânză neagră ţine de paravan cât să se îmbrace într-o togă cu brâu auriu, apare în faţa scenei cu un felinar aprins în mână şi o carte mare) (a) mă simt cu barbă, barbă lungă, sârmoasă epiderma-i (……) pielea mea e din ziare vechi îngălbenite, se fărâmă de-mi atingi pieptul, braţul, stai… durerea? E frumoasă doar după ce devine amintire n-ajungă la voi (gest către public) holbaţi-vă-n tăcere, nu aplaudaţi, voi sunteţi eu dar nu atât de liberi (în timp ce actorul dansează în spatele paravanului negru de pânză, se montează un zid din cărămizi, ascunde felinarul încât să străbată raze plăpânde, actorul atinge sârma ghimpată şi se-nţeapă, cade) sânge şi nu ştiam că-i roşu astfel credeam că-i lucitor, sclipeşte, licurici nervoşi o lacrimă uite, cade în ţărână dacă trec mâine ce va răsări aici? (v.f.) milioane de tone de carne, de oase, cartilagii, sânge cunoaşte metrul cub de lut şi tu ai scăpat un singur strop şi-aştepţi să nască lumi? Ştii cum se fabrică un prunc? (a) atâţia dintre voi şi alţii au irosit şi irosesc puterea să se agaţe de acest pământ nemernic, minunat şi… blestemat, flămând iată, şase miliarde peste de cururi îndreptate-n jos ori minim două sute grame de fecale să nu mai spun câte alte vietăţi sau alte secreţii câte tone, câţi litri, câţi metri cubi, câta oceanul de merda se prelinge pe sub tălpi – cu grijă ocrotite-n tenişi? Sângele meu e pur, sfinţeşte această ţărână, îi dă re…viaţă (pe fundal sunet de vânt) (v.f.) eroare, aberaţie, eroare… (vocea se depărtează, ecouri) (a) de mâine se scumpeşte pâinea, am auzit în urbe sau devin mai ieftini banii? La naiba, toate-s triste feţele aici, după-amiaza-n parc mă duc în pivniţă să… să plâng? Nu… mai bine chivernisesc sarea pentru întâmplările majore. (tăcere) Pământu-mi pare azi o limbă ca de ceas glob alungit se-nvârte-n jurul soarelui, ai putea să-i spui lunar indică iată 2009 fără un sfert, mă simt ciudat aş vrea să fiu şi eu o limbă să ling cadranul până-l şterg, până rămâne alb să nu ştii câte ceasuri au trecut… (atinge zidul) zidul acesta nu există, cărămizile doar, da, ele sunt, înţelegi? Adam întâiul, sărmanul, a dat nume la toate vietăţile, bacterii chiar şi n-a mai rămas nimic de botezat? Atunci hai să zburăm în spaţiu, nu mai avem nimic de treabă aici (cade sub scenă în dreapta, după zid, fluierul cântă ceva cazon) (v.f.) acesta-i momentul pragmatic, verbele aşteaptă şi (a) câte părţi aţi trecut ca să ajungeţi aici! (gest spre public) eu? abia de acum pornesc şi n-am libertăţi câte praguri ştiu acestea să le dau tălpi? Am numai două şi-i scris pe ele nume de nori ostili (v.m.) aseară m-am visat bătrân cana îmi tremura spre gură şi ceaţa dinaintea ninselor sprâncene eram singur, altfel singur… altfel (pauză) (a) pragmatism e atunci când verbul ţine o finalitate nu promisă cât vie restu-s nesfârşite începuturi, experimente la care cronicarul, îngerul morţii, scrie chiar şi strâmb de pildă acum îmi vine, ah, îmi vine să intru-n lupanare sex, sex, sex, sex până la… apoplexie, ba… totuşi nu eu să fiu acela doar să privesc, de s-ar putea din trupuri spre-nafară, să fiu… vierme? (v.m.) un an s-a sinucis de fericire şi a renegat apoi în vreme ce sufletu-i se prelingea-n lichide înalte credea că-i altfel? O, nu-i, e ca şi cum ai atins lumina şi ai plecat rămânând totuşi în acelaşi punct, punct, punct… (a) iată, să faci sex sau să mori sunt două chestiuni al naibii de pragmatice… voi? Tăiaţi ceapă, udaţi grădina, reparaţi electrocasnice chiar şi când nu sunt stricate vă mână acţiune în nervi şi fugiţi de dragoste veniţi la teatru… (pauză) grav, pragmatismul e să te scufunzi în poezie, s-o bei să o respiri, să te dai cu ea pe la tâmple când e prea tare, ca şi cu-n parfum să baţi covorul zburător pe bara din curtea iubitei pierdutei… (v.m.) mi-am adus aminte: pierdu… (a) acum pierdutei, ah, trupul meu tânăr entuziasmul, respiram cu nările amândouă şi… dar acum, acum ce? ceea ce pot cu gândul e mult mai mult, pot elibera lumi, pot distruge imperii – chiar dacă-s doar din trufaşe bacterii şi… puroiul strâns nevindecatelor iubiri schilodite încă vii… (plânge molcom, geme, se târăşte lent, lent) urăsc pe negri, toţi negrii, urrrăăsc (v.f.) ai avut de suferit, sărmane, dar câţi ai cunoscut? (a) niciunul… dar (v.m.) în Olimp am fost recent, de fapt eu l-am zidit cândva şi nu era picior de negru, doar când se tăia lumina… (a) sunteţi insuportabili azi, n-aveţi clemenţă pic nici nu-mi daţi măcar de complezenţă voie bună… mă-mbrac să plec la slujbă, profesorul trebuie că-i supărat am lucrări ceva întârziate viaţa aceasta pe toţi zeii din calcar ce-i ţin sus în livadă, mă jur dacă nu-s ghiftuit de muncă… şi iar, şi iar, iar… aş vrea să mă fac de azi actor las naibii institutul cu lumea lui de ceară n-aveţi nevoie de un actor? Nu? Nu-i nimic, lăsaţi, mă mai gândesc poate vă vine poftă să vă ţină cineva oglinda, iată (v.m.) mă mai gândesc? Dar sunt deja aici şi acum… viitorul nu există, nu are conştiinţă, nu cere nimic proiecţiile mele acolo da, au nevoi şi… ce nevoi… bleah atât (v.f.) viitorul nu există-n realitate, ceaţa aceasta are miros de urină şi de ciment proaspăt (o funie pentru acrobaţi coboară din tavan şi unul dintre dansatori simulează urcarea, ceilalţi patru dansatori acoperiţi – pânze vălurind, feţele lor sunt acoperite de o mască fără ochi, fără nas, fără gură, aceştia sunt „verbele”, intenţiile actorului, nesăvârşite, coregrafia-i dans tematic, acţiuni, luminile se alternează semiobscur în culori violet, oranj, verde, uneori bliţuri sugerând fulgerele, actorul în tot acest timp ia din grămada de cărămizi câteva bucăţi şi le înfăşoară în sârma ghimpată, distanţele dintre dansatori nu se vor apropia, se vor simula planuri diferite, niveluri. Verbele vor mima: săpatul în stâncă, aprinsul lumânărilor, ţeserea, amestecarea în cazan, apoi săparea gropii, gonind fluturi, servirea la masă, dezbrăcarea-îmbrăcarea… actorul împachetează fumul care iese dintr-o cărămidă din zid şi-l aruncă peste umăr) (decorul întregii scene este un rulou ca o bandă desenată şi pe alocuri rame lipite deasupra unor porţiuni anume din desene până ce se poate crea efectul unei săli de expoziţie) (a) se va rezidi lumea iată, curg cărămizi ca-n ziua cea dintâi sau sunt doar omizi din pomul vieţii căzând bezmetice făpturi nu-mi pasă mă dau pe valuri de ceaţă ca la surfing, în timp ce tu citeşti ziarul – biata epidermă ce-mi îmbracă oasele păgâne (v.m.) tristeţea-i multă azi văd, o irosiţi ce vă veţi face mâine fără ea nu ştiu izvoru-i unde că… v-aş mâna-ntr-acolo ca pe oi mai bine daţi-o pe pustii şi haideţi să mergem toţi în vie avem acolo poame şi avem şi teasc mustire ca de inimă-ndrăgostită, să vă prindă înserarea aşa de staţi prea mult degeaba veţi înţelepţi beteag şi inutil mai îndârjiţi în lene şi… mai mari curajului şi goi, la muncă deci (v.f.) să-mi rup splendoarea din aura de zeu mereu să râdă apoi de mine adjectivele, minciună să creadă lumea că-i şarmul atâta lăudat mai bine şed aici şi fac proiecţii despre divină firea mea de contemplativ aed prea se reped secundele să-mi muşte genunchiul şi a trecut o zi aproape fără să cânt (a) cântare sublimelor dezastre înnoirii patimei străine, aduse prin vrăji de dincolo de ceţuri cântare spaimelor învinse doar de alte spaime şi de putrezirea lor în amintiri ce dor cântare neiubirii care-i cuibărită-n mine de un veac… ce să mai fac sau să-i mai cer ursitei când ca din puţ în lac mă aruncă neputinţi şi trag de pieptul meu cu aprigi dinţi, pornirile spre fapte cum să mai ies din ceaţa ca un lapte rău, apoi să mai şi găsesc ca pe-un bănuţ pierdut voinţa care întreagă am avut, cândva… demult, hei…, nu plecaţi nu-mi ţineţi iar morală, sunt gata, vreau să muncesc pot chiar şi să cânt răstimpul dintre rânduri, butuci, ciorchini măcar să scap de ghimpii străini ce ţin asediul dorinţelor arzânde, la vie mergem, mergem, mergem (v.f.) mai taci n-am chef şi gata, nu mă poţi sili, de-ajuns că (v.m.) rămâi, ei bine, stai şi fă-mpotrivă, nu-mi cere pofte apoi nu-mi cere vin nici pâine, nici rachiu, sau mai ştiu eu ce…, să-ţi cumperi de găseşti… deşi te ştiu, vei plânge ca un milog şi un prefăcut, un sclifosit şi îţi voi da dar când e vorbă de muncit te dai meditativei stări de înălţare, nu? Eu am plecat, n-am să te chem la sărbătoarea rodului, nici la… (v.f.) mda (a) ia-o mai lent, îmi cade sandaua, nu vezi că-s mult în urmă? Tu poţi pentru că eşti duh, eşti vânt urât de toamnă… te mişti ca printre nori iar butucii viei îţi par fluturi cărora polenul de pe aripi cu-n suflu îl şi scuturi, eu sunt os şi carne şi dorinţă mă lasă în urmă, bine, du-te (v.m.) înserare minoră, sunet în cristal, cristalin curge viaţa după o zi de chin, strădanie culesul s-a sfârşit avem de tescuit şi un pic de pregătire, culcuşul vinului să-l punem câtă fericire…! (a) ce-o fi făcând acum ea sau el sau cum crezi c-am izbutit culesul, cu gândul i-am scris un imn nou, vrei să m-auzi cântându-l? Nu-i jale şi nici veselă pornire, e pace atât de bine m-am simţit bărbat, bărbat… că nu văd clipa, abia aştept să-i dovedesc tăria pe care azi am câştigat dar mi-a-ncolţit o teamă ca o taină grea o îndoială gravă şi-o sarcină prea mare: am contemplat cu grijă preajmă, panoramă vie, deal şi valea cea umbroasă, am desluşit culori şi miros şi adieri viitorul dincolo de toamnă, nu era nicăieri de unde vom avea aceeaşi vie iar? Din care crud sau divin habar va naşte primăvara În care trup nu voi mai fi de pot muri în orice clipă, din care aripă vântul suflă peste ierni îngheţul din care colţ îmi ştie gustul osului mistreţul alb, iată-l pe deal coboară invernal îl vezi? Dar unde-i conştiinţa mea, latura androgină, e multă ceaţă, e solidă Vai, ori morţii îi e stăpână via ce-am cules? Acum că am cules-o i-a poruncit pieirea, ca drept răsplată? (se simulează prin dans singurătatea vântului, jalea, disperarea…, decorul devine lent alb până la orbire… Dansatorii se adună spre baza scenei cu gest iute dar arcuit, se menţin planurile, dincolo de cărămizi apar fumuri colorate. Actorul ia mimă de statuie – lacoon aproximativ! Muzica e stranie, metalică, apoasă, apoi ca de foc de lemne) (v.m.) îţi ştiu toate dedesubturile, slăbiciunile, nu te mai codi spune cum te cheamă/ cum te cheamă cum/ te/ cheamă (a) adam vasile al 2 lea (v.m.) cum te cheamă/ cum te cheamă (a) o fi ecoul? m-am ţicnit? Sau vocea asta este înregistrare, …defectă? Adam Vasile Doi, ţi-am spus, n-am părinţi (v.m.) şi ce-i cu asta o lume-ntreagă a rămas orfană de când un Creator s-a dus, departe, la apus, ne-aşteaptă la judecată cică dreaptă… şi ce-i dacă te cheamă adam eu n-am de unde şti că poate tot aşa mă cheamă şi pe mine, nu fac caz (a) tu eşti? mă iartă, nu te-am recunoscut din prima, da tu eşti şi te cheamă ca pe mine (v.f.) aiurea (v.m.) aiurea e deja ceva noi mergem dincolo (v.f.) şi unde-i dincoloul, câţi au ajuns mergând? (a) ţicnirea-i cu replică precum la un cutremur, vedeţi? Ăştia ce se vor mine dublat, triplat… mă vâră în discuţii de… mai bine tac şi-i las poate ar tăcea şi ei durându-i botul mă duc s-adun niscai stele, pun la borcan că vine iarnă şi asta nu e totul… din lună-mi fac mănuşi, fular şi chiar şosete groase, să fie argintii iubitei care nu-i îi fac să fie tichie şi aşternuturi noi în care dacă, oh, dacă ar fi să dormim goi, adică nu, ce să dormim, mai bine… uite, se lasă soarele pe vine, se ouă? Nu. Îşi mută duhul spre sud în suflet iar îmi plouă şi-mi asud palmele şi fruntea lipite de acest geam vai, şi nici lumină destulă… n-o să am! Heiouoooo! Fiuiuiii! Cât de plumboasă noapte se-aşterne aici, aprinde naibii felinarul… am, aha! Eu – (va urma) – Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   pe textul asta, a lui Valeriu, 'm-am pornit' de cateva ori Mariana. abia astazi am reusit sa-l citesc-recitesc in intregime. este extraordinar, si este de apreciat pana dincolo de aprecieri, munca pe care a depus-o aici. asta trebuia sa-i 'spui' de fapt. so, nu mai revin. take care, io. g   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 22:21:37               Cam dificil de urmărit, mai ales dacă vrei să-l verifici. Acolo aşa a vrut autorul. Şi mai are perliţe. Mulţumesc. Seara bună, noaptea odihnitoare.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-10-07 22:06:47               Mariana, nu ma refeream la cele intre paranteze scrise. in primul comm,(cel ratacit) am 'cules' cateva erate... nu le mai amintesc acum, aduc doar 2 ex.: '... câta oceanul de merda' '...şase miliarde peste de cururi îndreptate-n...' nu mai am dispozitia sa trec peste tot textul... in fine, gand bun, Mariana goia nu mai am rabdare   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 21:53:51 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               Mulţumesc, Gina. Indicaţiile din paranteze nu respectă mereu ordinea logică. Dacă sunt alte greşeli de text, te rog să-mi spui. Poate-au scăpat. O seară frumoasă tuturor. Sănătate şi totul ok.   Postat de catre Mariana Fulger la data de 2008-10-07 21:37:28               am muncit la un comm detaliat si am uitat de 'timer'...primul comm, s-a dus pe haul netului. in fine. spuneam, ca lectura acestui text, este 'dificila' - un fel de exercitiu 3D: cuvant, 'scena' si personaje - greu sa le 'cunosti' la prima citire, sa le pastrezi ca un intreg. mi-a placut 'atmosfera' inchipuita de Val, conversatia si poeticul 'pus in gura personajelor', chiar daca un 'negru umor'intervine ca un 'alert puls'... o surpriza sa-l regasesc pe Val preocupat de 'teatru' - ii doresc succes continuarii. in text, exista unele 'typo si dezacorduri'... ma opresc aici, gand bun voua, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-10-07 21:13:07	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23983 Comentarii: 120107 Useri: 1426
ADMINISTRARE