PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Paty(2) Text postat de George (Dumitru) Corbeanu Cei ce-au afirmat că lumea e guvernată de sex, au avut în totalitate dreptate. De când o cunoscusem, simplul fapt că era femeie şi că eu o ţineam de mână sau de după mijloc în fiecare zi, îmi făcea nopţile să fie negre ca păcura, pline de nesomn şi dorinţă. Simţeam o furnicătură continuă între picioare, şi gândurile mele deveniseră unul singur: să mă culc cât mai repede cu ea. Faptul că încă stătea cu părinţii o împiedica să rămână la mine peste noapte, eu fiind acum în postura necunoscutului care nu le-ar fi oferit nicio incredere. Însă deseori, după şcoală, poposeam la mine. Dar, cu toate că încercam tot ceea ce îmi stătea în putinţă să mi-o apropii trupeşte, nu reuşeam cu nici un chip. După un sărut pasional combinat cu o atingere apăsată a corpurilor, totul se oprea. Eram respins cu blândeţe, se retrăgea lin, împingându-mă cu mâinile în piept. Cel mai aproape am fost la vreo saptamână de când ne cunoscusem. Luasem o sticlă de vin şi eu, cautând să creez o atmosfera cât mai plăcută, am pus o muzică caldă, Vanghelis sau Kitaro, alternând cu Joan Baez, o compilaţie pe care o pregătisem demult, special pentru cazuri din acestea. Aburul vinului ni s-a urcat repede la cap, trântindu-ne pe negândite pe canapea, apoi apropiindu-ne trupurile, făcându-le să se atingă, făcându-ne mâinile să ni se împreuneze, să se despreuneze, apoi iarăşi, ca într-un joc. Am strâns-o în braţe pătimaş, sărutând-o adânc, apoi cobarându-mi buzele pe linia gâtului, din ce în ce mai jos, până la baza claviculei. Respiraţia începu să i se îngreuneze. -Simt că îmi pierd capul, ingăima printre gâfâituri. Opreşte-te…. Nici gând să mă opresc. M-am făcut că nu aud şi am continuat să cobor, în timp ce îmi vârâsem mâinile pe sub bluză, mângâindu-i spatele. Apoi, pe nesimţite am reuşit să-mi aduc o mână în faţă, cuprinzându-i un sân şi masându-i-l uşor. Tremura. Îmbătat de vin şi de feromonii ce se loveau ameţiţi între ei, i-am ridicat dintr-o smucitură bluza şi am început să-i sărut sânii dezveliţi. M-a împins brutal, cu mâinile şi picioarele, dărâmându-mă din pat. Apoi îşi aranjă cu mişcări iuţi ţinuta dezordonată şi îşi puse mânile pe faţă. -Ce s-a întâmplat? am întrebat ridicându-mă greoi, cu inima batându-mi să-mi spargă pieptul. Nu am primit nici un răspuns. Să scap de fierbinţeala ce mă cuprinsese, m-am dus la baie, să mă clătesc pe faţă cu apă rece. Am revenit şi am văzut-o culcată, cu faţa în jos, cu mâinile la ochi. Am zgâlţâit-o, încercând să aflu dacă am greşit cu ceva. -Lasă-mă, mi-e ruşine… -De ce? Păi nu am făcut nimic. -Cum nu? Să mă saruti aşa, pe pielea goală…. Şi îmi aruncă o privire speriată, de ciută în bataia puştii. -Dar nu s-a întâmplat nimic rău, de ce să îţi fie ruşine? E normal, suntem împreună, suntem tineri…am continuat eu încălzit. -Nu, nu înţelegi…Încă nu ne cunoaştem cât ar trebui, ne-a luat valul, nu trebuie să se mai întample. “Ce tâmpenie!”, mi-am zis conştient de întăritura ce mi se formase în chiloţi. “O să o ducem aşa până la pulivară!” -Da, ai dreptate, i-am spus aşezându-mă pe duşumea încercând să mă calmez. Trebuie să mai treacă timp…nici eu nu sunt pregătit. Am terminat vinul liniştiţi, mărginindu-ne să ascultăm muzica divină a lui Kitaro. După această inedită experienţă, nu s-a mai întâmplat nimic de o asemenea anvergură între noi. Mai mult de un sărut apăsat urmat de mângâieri peste haine, nu am avut voie să încerc. Am bănuit că e de vina ziua, lumina. Aşa că mi-am zis că trebuie să o fac să rămână peste noapte. De aceea, în virtutea nobilei idei a sexului necondiţionat, m-am hotărât să-i cunosc familia constând în: un frate mai mare, în persoana fratelui ei mai mare pe care l-am cunoscut mai târziu; o mamă, în persoana mamei sale; un tată, în persoana colonelului Grossu, tatăl ei; un câine, în persoana cockerului dezaxat Axi, câinele ei, dar mai degrabă al întregii familii urgisite. Sarutmâna doamnă, buna ziua domnule, încântat de cunostinţă, da, prietenul fetei dumneavoastră, da, suntem colegi, staţi linistită doamnă, o să învăţăm, nu ne culcăm pe o ureche, nu, cum se poate, noi nu lipsim de la şcoală, nu, ne ducem la cursuri, da, ne place, da, mai e puţin până în sesiune, nu, o să învăţăm, nu v-am mai spus, ştim şi noi ce înseamnă, ştiu că primul an e cel mai important, cum să-l repetăm, nici nu se pune problema, ştiu, da, va trebui să dăm din nou examen dacă se întamplă una ca asta, vă promitem că învăţăm, staţi liniştită, nu domnule, nu prea vreau să fac armata, nu ştiu, trebuie să scap cumva, marş Axi pleaca de aici, lasă oamenii să vorbească, nu, e un câine frumos dar cam nebun, da, muşcă, îl muşcă pe tata mereu dar tot el îl bate, da domnule, ştiu că te face bărbat, dar nu-mi place că e obligatorie, ştiu că şase luni nu e mult, dar totuşi, ei, să văd, aveţi dreptate, orice băiat trebuie s-o facă dacă e apt, aşa e, da lasă omule băiatu-n pace, vă e foame mamă, puţin, hai de mâncaţi, marş Axi, Dumnezeii mătii de câine, o să-l arunc odată că m-am saturat de el, să nu te atingi de el, taci că nu tu te scoli la cinci să-l duci afară, e al meu, hai copii mâncaţi, cât îl ascund eu în debara, mă da ce hărmălaie face, trebuie să îl cunoşti şi pe frate-miu neapărat, cum să nu…abia aştept….. La fix o săptămână de la contactul cu familia, am petrecut prima noastră noapte împreună la mine în apartament, noapte de vis, noapte aşteptată dar care nu s-a soldat decât cu o discuţie sincera despre istoria sexuală a fiecăruia dintre noi. Aşa am aflat, cu stupoare, că încă e virgină, în ciuda faptului că fusese timp de trei ani cu un student la matematică de care era în profunzime îndrăgostită, trei anişori în care s-au mărginit doar la mângâieri tandre lipsite de orice urmă de abject sau brutalitate. Cu aceeaşi stupoare am aflat că şi virginitatea asta a ei era relativă, ca orice lucru din univers, fapt demonstrat încă de la începutul secolului trecut de Einstein. Astfel, cu inflexiuni în voce datorate acceselor de plâns care o încercau, mi-a mărturisit suprema ruşine pe care o purta în sufletul ei sensibil încă de la treisprezece ani. -Tu nu ai cum să înţelegi….dar eu am fost violată! La treisprezece ani! Eram încă un copil, înţelegi? Ne aflam întinşi pe canapeaua extensibilă din sufragerie, cu ochii în tavan. Casetofonul arunca spre noi o muzică lină, din colecţia Flower Power, transmiţându-mi în suflet o stare de completă eliberare şi comunicare cu tot ce mă înconjura. Rotocoale de fum se înălţau parcă nefiresc din ţigara aprinsă de Paty şi uitată pe scrumiera de pe tăblia patului. Un strigăt se auzi de afară, brăzdând noaptea adâncă, făcând-o să se înfioare. M-am sprijinit în cot, întorcându-mă spre ea şi privindu-i chipul copilăresc în lumina neclară a veiozei. Gura îi tremura uşor, în timp ce povestea iar câteva bobiţe de lacrimi i se formară, grăbite parcă, în colţul ochilor întredeschişi. A început să-mi spună o istorioară lacrimogenă în care avea rolul principal, acela de agresată sexual în propria ei cameră de propriul ei verişor care până atunci îi prezenta cea mai mare încredere. A fost luată prin surprindere, în consecinţă nu a avut timp să schiţeze nici un gest de apărare, iar ruşinea faptului fu atât de mare încât îşi jură să nu spună la nimeni, ci să-şi poarte flagelul cu privirea dreaptă şi cu sufletul strâns. -Dar tu nu ai cum să înţelegi… Am încercat să o conving că întelegeam foarte bine, nu trebuia decât să-şi dea drumul, să nu ţina în ea, să zică până la capăt. În fond şi la urma urmei, ce era de înţeles la un viol? Şi la o vârstă de treisprezece ani? Baieţelul, să-i zicem…Bobiţă, cu coşuri pe pe frunte datorate hormonilor, prinde câteva minute de singurătate cu o domniţă de aceeaşi vârstă, fragedă şi destul de scundă. Pac, îşi scoate puţuluica lui mititică şi haţ, caută să o înfigă unde nimereşte. Cum fata s-a zbătut ca un peşte pe uscat, a încercat, mai cu forţa, mai cu vorbă bună, să o imobilizeze, şi se pare nu numai că a reuşit dar a putut chiar să-i dea chiloţeii jos, dovadă că după aceea, din stadiul încontestabil de virgină, s-a trecut la cel la fel de incontestabil de himen semiperforat (asta s-o punem pe seama băieţelului care nu era încă destul de dezvoltat sexual pentru a face treaba până la capăt). Era clar aveam de a face cu o neînţeleasă. Dar tot ce nu am înţeles eu din seara aceea a fost că, în ciuda faptului că eram singuri, în pat, îmbrăcaţi sumar şi eu cu durere în scrot, nu am facut nimic din ceea ce ar trebui să facă doi oameni normali. Nu-i nimic, mi-am zis, poate e prea devreme, să nu uităm că fata a ramas virgină, mă rog semivirgină, după trei ani de iubire furtunoasă, aşa că ce pretenţii să am eu după doar câteva săptămâni? Aşa că am luat-o în braţe încercând să o liniştesc cu vorbe pline de tandreţe şi lipsite de orice fărâmă de abject sau brutalitate, şi am adormit amândoi ca doi prunci de lapte. Nu am crezut o iotă din toată povestea asta a ei, ci gândul m-a dus mai degrabă la o formă de acoperire a unui fapt trivial petrecut la o vârstă mult prea fragedă pentru a avea vreo altă justificare decât pura curiozitate. Convingerea aceasta mi s-a întărit mai târziu, în timp, cu alte ocazii, când repeta povestioara unor proaspăt cunoscuţi, cu care după aceea nu mai avea de a face. Totul spus pe acelasi ton grav, bravând, încercând prin asta să arate cât de specială e ea, cât de diferită, adică ei i se intâmplaseră lucruri deosebite, marcante, încă de când era mică…Şi totul se petrecea de regulă în stradă, sau la o cofetărie, sau pe o terasă, lacrimile curgând din belşug, nestăvilite, însoţite de sughiţuri şi suflări de nas în şerveţele parfumate. După acea seară timpul s-a scurs lin, fără fapte ieşite din comun. Viaţa noastră era pe cât de simplă, pe atât de frumoasă. Mergeam amândoi la şcoală, apoi poposeam pe la ea pe acasă pentru masa de prânz, apoi prin oraş şi în final, fiecare la casa lui, sau, de trei ori pe săptămână, la mine. Şi cum sex tot nu făceam (pesemne că aşteptam momentul potrivit, plin de pasiune mistuitoare care tot întârzia să apară), ne-am lansat în polemici literare şi de natură existenţialistă. Spiritele au început să se încingă încă de la început, când ea a hotărât că oamenii din jurul ei, inclusiv eu, nu mai citesc deloc, aşa că o iau pe un drum drept, fără suişuri şi coborâşuri, drumul ignoranţei. Şi cum ingnoranţii nu puteau percepe conceptele înalte sau adânci, iată, rezultatul era o prăpastie imensă deschisă între ea şi omenire, prăpastie ce se lărgea şi adâncea pe zi ce trece, odată cu perfecţionarea sa spirituală. Şi cum tot ce ura pe această lume era mediocritatea, ajunsese să mă urasca şi pe mine. Să-ţi vină să mori şi alta nu! Ceea ce aveam noi aici era ceea ce orice psiholog şi-ar fi dorit să aibă drept teză de doctorat: un amestec de iubire, ură, dispreţ, tăgadă, dorinţă şi nici urma de sex. Toate la un loc, ca o ciorbă din care ne înfruptăm continuu. Într-o seară, m-am gândit să-i fac jocul. Numai aşa, să văd cum reacţionează. A fost peste aşteptări. Citisem cu o zi înainte, din întâmplare, Ândre Gide, “Paludes” care mi-a adus în minte idei pe care nu le avusesem niciodată până atunci atât de clare. I-am spus fără nici o introducere: -Ştii ce cred eu? Cred că oamenii sunt nişte viermi care se târăsc prin viaţă. A rămas paf privindu-mă cum, foarte serios, iau o gură din coca-cola aşezată pe duşumea, lângă pat. -Chiar aşa crezi?, m-a întrebat cu un interes brusc în privire, pe care nu îl văzusem până acum. -Da, exact aşa, sunt în mocirla asta care îi înconjoară şi nu fac altceva decât să se afunde mai mult şi mai mult în ea. -Şi put, şi scuipă rahat, a continuat ea, înviorată. -Put a carne putredă, stau la marginea existenţei şi se vaită ca nişte porci nespălaţi! Ştii ce zice Gide? “Fii fericit că eşti orb!” -Dar ştii ce mai zice? “Fii orb ca să fii fericit!” Care e mai aproape de adevăr? I-am intrat în joc. -Dar, vezi, ceea ce zici tu, implică conştiinţa orbirii şi mai departe conştiinţa nefericirii, ca fapt în sine trăit înaintea orbirii. Trebuie să fii orb ca, în final, să fii fericit. Adică văzând realitatea, îţi dai seama că nu eşti fericit, că nu o să poţi fi decât în momentul în care vei închide ochii. Adică după orbire. Totuşi, şi atunci, vei avea o fericire relativă, trăită sub spectrul nefericirii anterioare. Deci nu va fi nimic total. Pe când în primul caz, nu există constiinţa fericirii ci doar cea a orbirii. Asta înseamnă că, deşi te crezi nefericit, te înşeli, căci starea ta de orbire îţi aduce fericirea absolută, nearătându-ţi realitatea crudă pe care, daca ai vedea-o, te-ar neferici cu adevărat. Aşadar în acest caz orbul trăieşte o nefericire relativă pe fondul unei fericiri absolute, pe care însă nu o conştientizează. Şi tot aşa. Se înserase binişor afară, ideile mele cam ruginiseră şi altele noi nu mai aveam. Vorbeam de peste două ore, alunecând de la una la alta, de la Gide la alţi autori pe care îi citisem amândoi (eu încă din liceu, numai aşa, să par special printe colegi, să fiu cel care citea filozofie când alţii nu făceau altceva decât să fumeze şi să-şi piardă timpul la biliard sau discotecă), precum Cioran, Eliade, Noica şi întreaga gamă de gânditori români. Devenise mult prea mult pentru mine. Cantitatea de cola înghiţită îmi coborâse în pantaloni, ceea ce mă făcea să mă duc des la closet. La întoarcere, reluam, exact din acelaşi punct, de parcă întreruperea nici nu ar fi existat. Am reuşit, în cele din urmş, să termin discuţia lin, ca şi când s-ar fi încheiat de la sine. -Nu ştiam că şi tu gândeşti astfel, mi-a zis apoi, lipindu-se de mine. Nu gândeam eu aşa, Gide şi ceilalţi gândeau. -Pai nu ţi-am spus până acum, am crezut că ai să râzi de mine. -Prostuţule! Din contră. Dacă ştiam… Mi-o apropiasem. Devenisem pentru ea un om capabil să o înţeleagă, să simtă ceea ce simte ea. A început să mă sărute dulce. După minute întregi de sărutări şi mângâieri şi-a coborât mâna începând să mă maseze în zona prohabului. Începusem să tremur de plăcere, drept care mi-a zis şoptit să mă relaxez, să o las pe ea să facă totul. Am văzut brusc o altă Paty, cum nu o mai văzusem până atunci, am văzut femeia din ea, iar după ce m-a dezbrăcat şi mi-a cuprins membrul în mâini, am văzut măiestria din ea, dovadă de netăgăduit a practicii. Oh Paty, unde e cea care ţipa când încercam să vorbim despre sex, spunând că i se face ruşine şi fugea în altă cameră cu mâinile la ochi! Hotărât lucru, fusesem orb până atunci, aveam lângă mine o mină de aur ce-mi stătuse sub nas atâta timp fără ştirea mea. Aşa că m-am relaxat, am rezistat cât am putut, apoi am terminat victorios în mâna ei. Nu era sex în adevăratul sens al cuvântului, dar era oricum mult mai mult decât mă aşteptam. Trăiasca Gide! De atunci am început să-i port o consideraţie deosebită , ca niciunui alt scriitor. Văzând avantajele pe care le aducea o discuţie din acestea (secretul era să fii de acord cu orice şi să dai impresia că te afli pe aceeaşi lungime de undă) am început procesul de culturalizare şi aşa numita cizelare spirituală. Când nu eram împreună, dădeam fuga la un anticariat sau o librărie, îmi luam o carte sau două şi încercam să le citesc cât de repede pot. Apoi, invariabil, generam discuţii pe marginea lor. Bineînţeles, totul trebuia să pară neplanificat, ca şi când gândurile acelea mă măcinau zilnic şi din când în când nu le mai puteam suporta, aşa că trebuia să le scot afară, să le împărtăşesc cu cineva, şi cum ea era mereu lângă mine, iar alţi prieteni pe atunci nu aveam….Ţin minte ce impact profund a avut asupra mea Sartre cu Greaţa, cartea ei preferată. Trei seri la rând m-a mângâiat în continuu, nemaifiind nevoie de nici un alt stimulent spiritual. Mi-au trecut prin mâna Camus, Thomas Mann, Malraux, Joyce, Mauriac şi mulţi alţii, toţi generând idei din belşug, idei dezbătute în discuţii ce se soldau cu trecerea mea prin toate zonele plăcerii. Devenisem pentru ea inadaptatul social pe care jinduise să-l cunoască încă din adolescenţă, mă punea pe acelaşi soclu cu regizorii cu care luase contact în vremea liceului şi care îşi puseseră amprenta asupra sufletului ei neliniştit încă de pe atunci. Bineînţeles, nici vorbă de sex până la capăt. Mângâieri, şi de o parte şi de alta. Pentru tot tacâmul, mai aveam de citit Oricum, portiţa era deschisă. Trebuia să ştiu pe ce drum să o apuc. Totuşi, s-a mai întâmplat ceva. Ceva ce m-a luat prin surprindere. Am observat că-mi făcea plăcere să citesc, să citesc mereu, neobosit. Descoperisem o altă lume, paralelă cu cea în care mă mişcam. Descoperisem lumea Ideii. Începusem să gândesc altfel, carţile citite îşi lăsau amprenta adânc, creierul meu înregistra faptele la un alt nivel. Descoperisem plăcerea reveriei, bucuria contemplării îndelungate a obiectelor din jurul meu, care astfel căpătau o individualitate aparte, rupte de spaţiul în care se aflau. Percepeam altfel, mai profund, gemetele pomilor din faţa blocului ce-şi aruncau crengile chircite peste balustrada balconului meu, vuietul vântului ce ridica în vârtejuri hârtiile de pe asfalt, într-o mişcare dezordonată. Devenisem conştient de frumuseţea ascunsă a naturii din jur, chiar şi într-un oraş închis şi anost cum e Bucureştiul. Priveam cu alti ochi o pânză de păianjen, îi vedeam perfecţiunea. Devenisem sensibil, lucru ce-mi dădea un profund sentiment de uşurătate a fiinţei, ca şi cum o mare piatră purtată de mine inconştient până atunci mi se ridicase de pe piept, eliberându-mă. Evoluam şi această evoluţie nu putea decât să mă mulţumească. Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   mersi Iulia. O sa vorbesc cu Paty, o intreb daca vrea o prietena noua si iti zic :) te astept si la partile urmatoare. G   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-16 15:34:30               am citit pe nerasuflate, se simte sensibilitatatea si apreciabil, in text, drumul pe care o FEMEIE te-a facut sa o intelegi (asculta the tao of love, vangelis, asta ca un mic semn de apreciere). in concluzie mi-a placut mult textul si mai ales de Paty, sincer mi-as dori-o ca prietena, sau iubita, daca as fi fost baiat. sa nu te supere glumita mea. mersi de lectura si de satisfactia lecturii. steaua de la mine straluce chiar daca nu prea pot sa o fac vazuta la recitire!   Postat de catre Iulia Elize la data de 2008-09-16 14:16:32 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator               mersi gina cred ca ai dreptate.... o sa imi fie greu sa revin asupra lui, l-am scris dintr-o suflare. O sa vad :) o sa postez continuarea curand GD   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-16 12:30:16               George-D, sa-ti spun unde simt /eu/ ca nu stapanesti scrierea: acolo unde detaliat aduci intimitatea: iubirea, sexul, virginitatea... etc. acolo te simt cumva 'inlantuit' - ca si cum, ai vrea sa spui mult mai mult, dar nu 'indraznesti' - m-am obisnuit cu 'Paty'... sa vedem cum o sa continui... succes, atat am avut de spus, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-09-15 21:59:53               ma bucura 3 lucruri: 1. ca ai reusit sa citesti pana la capat, chiar daca e un text mai lung. sper sa citesti si restul, mai am pe teava cateva capitole ;) 2. ca ai comentat - mersi, o sa mai revin pe text, o sa tin cont 3. ca cineva a comentat textul meu INAINTE sa apara in lista textelor :) asta da gaselnita! George   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-15 14:52:14               - am pus o muzică caldă- caco-fonia asta, fă ceva cu ea, pune-i muzică interpretată de Karunesh:))) -" din seara aceea a fost că, în ciuda faptului că eram singuri, în pat, îmbrăcaţi sumar şi eu cu durere în scrot, nu am facut nimic din ceea ce ar trebui să facă doi oameni normali." ........ de aici zicala > greu se mai fac oamenii ... oameni, dar, uite, mai reusesc unii :))) ca tine:)) - " mă făcea să mă duc des la closet. " un "closet" langa Cioran, Noica... mai bine " o toaletă " :)) plăcută lumea Ideilor tale:), în toată dezordinea ei. :) * colegial ET   Postat de catre ambigua departare la data de 2008-09-15 13:39:38               Stiu ca e destul de mare, insa asa a iesit, ce sa-i fac... Sper sa gaseasca cineva rabdare si sa il citeasca pana la capat. George   Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-15 13:21:40	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE