FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Elogiul însingurării
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu

Primul gînd - prejudecată unanim admisă - despre singurătate este acela că ea este un blestem pe capul omului: ființă sociabilă prin excelență, omul resimte singurătatea ca pe o persecuție, ca pe un rău nemeritat care atentează la insăși condiția sa umană. Cu atît mai mult, însingurarea va fi declarată un viciu de neiertat, o culme a perversiunii.

Teama pernicioasă de singurătate împinge însă la o permanentă, excesivă și inadecvată apropiere între oameni, apropiere care depășește lesne limitele decente și igienice ale sociabilității, căzînd inevitabil în promiscuitate. Gregaritatea - obișnuința cu și cultivarea acestei promiscuități de grup - descalifică însă individul făcîndu-l pe de-a-ntregul dependent de grup: o ființă lipsită de orice inițiativă și răspundere personală, de minimă autonomie. Singura imagine pe care el și-o mai poate face despre sine e aceea pe care i-o conferă grupul devenit autoritate supremă care-i dictează valorile, opiniile, comportamentul.

Numai survenirea neașteptată, accidentală, a unor episoade binevenite de singurătate mai poate rupe această vrajă nefastă, trezind in sufletul subiectului surprize și uimiri, perplexități și prospețimi nebănuite. Iar dacă încercarea lor nu este irosită, treptat singurătatea va fi percepută ca o suferință benefică și rituală pentru redobîndirea unei demnități pierdute, înstrăinate, abia acum recuperate, și va fi asumată ca o probă inițiatică eliberatoare, fără de care renașterea autentică a individului nu este posibilă.

A alege atunci însingurarea pentru a-ți proteja ființa de propriile slăbiciuni manifestate în și stimulate de societatea insidioasă a celorlalți, a boicota deci situațiile în care nu poți da dezmințiri credibile, înseamnă a depăși prejudecata moralizatoare a sociabilitații necondiționate și a opta pentru o conduită care te salvează de complacerea în frivolitatea unanimă. Insingurarea se dovedește astfel o asceză firească la ispita promiscuității, o exigență binefăcătoare pentru tăierea buricului comunitar, o tentativă fericită de reculegere din risipirea socială, un exercițiu curativ de recuperare a puterilor sufletești, iar gustul amărăciunii, ce o însoțește inerent, va putea fi resimțit ca certitudine a faptului că este leacul cel mai bun pentru întremarea demnității terfelite de abuzul sociabilității.

Eliminînd optica autoprotecționistă a grupului, suprimînd ecranarea determinată de închiderea lui, însingurarea înlesnește contactul direct, viu, nefalsificat cu lumea, prilejuiește limpezirea și lămurirea, diversificarea și îmbogățirea sensibilității, reconectează ființa individuală la ritmurile firii, pierdute, uitate sau doar acoperite de rumoarea gregară, favorizează receptarea vibrației cosmice, a veștilor și energiilor împrospătătoare.

Odată desprins din jugul totuși agreabil al poverii comune, însingurarea te deprinde să te ajuți singur, să-ți cunoști cu adevărat și să-ți sporești puterile, dobîndind tăria de a-ți evalua fără ipocrizie propria înzestrare și de a te întemeia cu modestie, dar și cu speranță și îndrăzneală pe posibilitățile ei, te înduplecă să prețuiești mai presus de orice acea parte firavă a ființei tale, care, încurajată și ocrotită, poate aspira la autonomie, promițîndu-ți independența reală. Afli astfel că doar însingurarea are demnitatea de a te determina să-ți recunoști și să-ți cultivi cu adevărat unicitatea.

Dezvățîndu-te de obiceiul iritabil al comparației cu alții, de năravul pătimaș al competiției, de viciul ignobil al invidiei, singurătatea te ajută să constați că multe lucruri care erau taxate drept fleacuri, drept preocupări rușinoase și compromițătoare, pot fi de o reală importanță existențială pentru tine. Și la fel de bine te îndeamnă să observi cît de ușor poți renunța la o grămadă de mofturi impuse de traiul forțat în comun, cît de simplu poți amîna urgențe sugerate de pripa celorlalți, cît de firesc poți ignora prejudecăți dictate de pretinse, dar ritualizate prestigii ale traiului laolaltă.

Însingurarea te incurajează să chibzuiești liber de complexul opresiv al unei solidarități rudimentare, depășind somnambulismul tropismelor decretate de grup, să te bizuiești tot mai ferm pe un discernămînt real, cucerit prin și ratificat de propria aventură a făptuirii și a simțirii tale. Înveți astfel să revizuiești valorile și ierarhiile osificate, să recuperezi și să reabilitezi ce era interzis, să convertești ce era considerat nociv sau doar degradat de neîntrebuințare, să asiști impenitent nașterea a ceea ce nu se putea înființa decît ferit de profanarea forfotei gregare, prin grija generoasă și onesta a celui însingurat.

Asceză voluntară, robinsonadă a pustiei, însingurarea te dezbară de orgoliu, care are nevoie constantă de ceilalți pentru a i se confirma mereu o superioritate incertă și pasageră, și te convinge să consimți la mîndria compatibilă cu modestia și generozitatea de a-ți recunoaște, cu sentimentul tonic al interdependenței, stăpînul subtil - destinul. Abia astfel, purificat și lămurit, ești apt să te întorci între oameni fără riscul de a fi anulat de sau de a spori doar isteria gregară. Căci, "nu întîmplător – ne încredințează Andrei Pleșu - oamenii care știu să stea singuri, cei care știu să-și locuiască în echilibru singurătatea, sînt și cei mai sociabili, cei mai echilibrați con-viețuitori..."


buri
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
 
Așa-i pe-aici, site-ul și valoarea membrilor fluctuează între + și - ∞.
 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-09-13 18:32:53
         
 
  Să repunem stelele pe care vreun veleitar le-o fi șters!
Respectele mele domnule Atanasiu!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-09-13 14:59:57
         
 
  Ciurtine,
Ai mai citit și tu cîte ceva la viața ta agitată?
Sau te-ai rezumat la cartea de telefon, plină de înțelepții lumii acesteia?
Te faci de rîs!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-12 09:36:13
         
 
 
"Ba chiar imi vine sa cred ca doar acei care cunosc deja valoarea singuratatii il vor gusta pe deplin."

"deschide greu anumite usi"

OSC, ești tare oprimat de o anume rudimentară solidaritate. Să-i zicem oare înhăitare? Cu cei care urăsc și siluiesc limba română?

Grupul îți poate întreține agresivitatea, dar arată și cine te rezumi a fi. De frica de a fi singur. Și a te vedea în halul în care ești.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-09-12 07:44:48
         
 
  ,,Prezența domniei-voastre în acest spațiu e un mare cîștig. ,,

... pentru cei ce n-au altceva mai bun de făcut...

referitor la text,
nimic de declarat!doar...
;;Însingurarea te incurajează să chibzuiești liber de complexul opresiv al unei solidarități rudimentare ;;

votul.... altadata!
 
Postat de catre Octavian Sergiu Ciurtin la data de 2008-09-12 02:15:06
         
 
  Citit cu încîntare, ca de fiecare dată.
Prezența domniei-voastre în acest spațiu e un mare cîștig.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-11 22:57:35
         
 
  Interesant studiu, ca de altfel toate postarile CTA. Nu la îndemana oricui pentru a fi intzeles. Ba chiar imi vine sa cred ca doar acei care cunosc deja valoarea singuratatii il vor gusta pe deplin.

Vot.

Cu stima
VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-09-11 17:28:42
         
 
  Prezenta creerului este conditia fructificarii singuratatii, retragerea in spatiul determinant al insingurarii, chiar cu "tortze", devine un joc infantil atunci cand creerul este pus numai "pe bigudiuri"

Elegant si gandit, eseul tau, deschide greu anumite usi....dar daca stau si ma gandesc, nici nu cred ca te-ar interesa deschiderea lor..

Aprecieri si merci pentru "linistea" pe care mi-o reinstalezi.....

Calvar*
 
Postat de catre Tea Nicolescu la data de 2008-09-11 16:55:48
         
 
 
Mulțumesc cititorilor care au citit cu probitate textul.

Elenei Toma, care n-are timp să citească pentru că trebuie musai să zdrăngănească cu patimă neostoită tastatura, îi amintesc că undeva Călinescu spunea că "bîrfa este literatura inculților". Și, deși n-o pot convinge, îi spun părerea mea: fîțîiala asta declarativă și exhibiționistă a poalelor colegial ridicate deasupra capului nu compensează spectacolul scălîmb pe care ni-l oferă (ca să nu-i zic de-o grație pe-aproape de-a hipopotamului). De aici poate și antipatia pe care a cucerit-o din belșug.

Dar exhibiționiștii cred că nici nu-și doresc altceva. Izmeneala le e de ajuns.

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-09-11 16:27:38
         
 
  ....Excelent eseu! Admir acurtețea și precizia. Mă bucur că sunteti unul dintre cei care au înțeles că tenebrosul, etanșul sau cripticul, înșiruirea aparent logică, dar plină de sofisme, sau truismele fardate cu aserțiuni pompoase nu înseamnă filosofie, nici măcar o bună polemică. Și nu mă refer doar la acest text.

...Cu vot și respect,


A.A.A


 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-11 13:43:30
         
 
  typo : pot simti ura...  
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-09-11 13:20:59
         
 
  cine sa ma urasca si de ce , d-le CTA ?

cum credeti ca aceste naturi gingase, poetii, scriitorii... bineinteles, cei cu har:)), pot siti ura pentru mine, o sincera si devotata colega, iubitoare de armonie si frumos ?

ce vina am eu ca adevarul, in loc saa fie primit cu bucurie\, onestitate, starneste controverse si rauvoitorii, beligerantii, declanseaza starea de asediu ?

de ce eu nu urasc, nu dusmanesc pe nimeni, chiar daca unii m/au atacat ? am raspuns, condescendent, zambind !

in fond, suntem in lumea virtuala... credeti ca nu sunt suficiente neajunsurile realitatii pentru a mai lua in seama si frustrari virtuale ?

colegial

ET



 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-09-11 13:20:29
         
 
 
Elena, ești multilaterală și polivalentă, lupți pentru pace ubicuu, în toate tranșeele. Vorba ceea: ferește-mă, doamne, de pace(a colegială), că în războaie m-oi desurca și singur.

Sau, mai poetic:

"Dacă port cu usurintă si cu zâmbet a lor ură,
Laudele lor desigur m-ar mâhni peste măsură."

 
Postat de catre Corneliu Traian Atanasiu la data de 2008-09-11 12:58:49
         
 
  Oamenii inteligenti se consoleaza cu propria lor minte, antrenand-o pe culmile gandirii. Si acela, evident, tot un joc. Cu respect, K
Postat de catre Kosta Vianu la data de 2008-09-11 09:49:35
...............

acum înțeleg culmea gândirii, inteligenței tale, Kosta ! ce bine-ți stă, în afara plictisului... și aici, îl citez pe autor : " fără de care renașterea autentică a individului nu este posibilă. "
:)

colegial


aprind o stea, să sune deșteptarea !

ET
 
Postat de catre ambigua departare la data de 2008-09-11 10:11:26
         
 
  Studiul acesta este o colectie de adevaruri spuse bine, intr-un limbaj aproape filosofic, maniera cu care m-am obisnuit deja. Asa este. Si pentru ca totul e joc, eu o voi da pe gluma: numai prostii se plictisesc de ei insisi. Oamenii inteligenti se consoleaza cu propria lor minte, antrenand-o pe culmile gandirii. Si acela, evident, tot un joc. Cu respect, K  
Postat de catre sters sters la data de 2008-09-11 09:49:35
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23782
Comentarii: 120440
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE