FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Testamentul lupului alb
Text postat de Daniel-Dumitru Darie
Decât să fiu în haită și flămând
Prefer să-l văd pe cel ce mă împușcă,
Să știu că timpul trece ca un gând...
Și el flămând... Din viață simt că mușcă.

Zăpada iernii-i uneori prea mare,
Și drumul, singur, nu mai pot să-l fac,
Însă mi-e greu și nu mai am răbdare,
Și-aștept ca timpul să-mi găsească leac.

Prin fața mea trec haite-nflămânzite
Spre un himeric țel neînțeles,
Mânate de-ale simțului ursite
Și de-al instinctului real regres.

Zăpezile sunt mari și cad întruna,
Mutând hotare înspre necuprins,
Iar dacă uneori răsare luna,
Presimt că-i vremea să m-arăt învins.

În haită pot să fiu un anonim,
Dar viața n-o pot duce clandestin.

Chiar dacă am un drum de-nsingurat,
Nu vreau s-ajung în haită lup turbat.
17.07.08
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Dupa razboi multi viteji se arata!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-10 08:15:59
         
 
  Zău?!
Așa o fi și, ca să vezi, la subtilitatea asta nici că mă gîndisem!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 23:40:31
         
 
  Ioane,
Padurea are si copaci!
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 23:37:30
         
 
  Dar de ce nu și zăpezile de pe Kilimanjaro sau din Bahamas!
Sau zăpezile pustiului, că ar fi cam tot aia...
Ar suna extrem de original!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 22:45:09
         
 
  Atat timp cat exista si zapada primaverii, nici nu ar fi trebuit sa te gandesti la pleonasm... Poti oare intelege cand vorbesti de "zapada artificiala" ca fiind" zapada artificiala a iernii"... Taxez ideea ca superficialitate... Zambetul nu mai stiu catre cine se indreapta!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 21:47:57
         
 
  Daniel,

Ti-am citit postarea asta si pe cea comentata de foarte multi. Este evident ca ai usurintza la versficatie, chiar daca unele rime sunt de factura usoara.

In versul

"Zăpada iernii-i uneori prea mare",

s-ar putea crede ca "Zapada iernii" ar fi un pleonasm. Eu am zambit citind acest vers, venindu-mi in minte ca in Canada uneori si "zapada verii e cam mare" :)))

Vad ca ai scris poezia vara, dar ideea de zapada revine de cateva ori. Erai la Polul Nord când ai scris-o? :)))

Am glumit, sper ca nu te superi. Acuma insa hai sa vorbim serios: nu orice strofa, chiar versificata bine, e poezie. Sigur, tu ai postat aici ca lumea sa-si spuna parerea. Daca, sa zicem, ai citi catrenele tale la o petrecere, de exemplu, lumea ar fi entuziasmata. Aici e altceva, cititorii, unii poeti foarte talentati si cu experientza, asteapta nu versificatie, ci "poezie". Cred ca de aceea te-ai izbit de pareri adverse.

Despre postarea cealalta nu as spune ca e "manea", dar ar fi putut fi cuvintele unei romantze gen "Zaraza", cred, daca ar fi avut ceva mai multa pasiune in ele.

Oricum, nu trebuie sa te descurajezi, dar nici sa crezi ca aceste catrene (cel putin ale celor doua postari pe care le-am parcurs eu) sunt chiar "poezie"....

Succes pe mai departe,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-09-09 19:20:02
Parcurge cronologic comentariile acestui autor
Text anterior       Text urmator
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE