FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
Real, iubind
Text postat de Daniel-Dumitru Darie
Nopțile sunt parcă un blestem
Când privirea nu ți-o pot găsi,
Parcă și de umbra mea mă tem
Așteptând mereu o nouă zi.

Stelele au forme fără sens
Și-un ciudat halou înlăcrimat,
Chiar și eu mă simt un hău imens
Răvășit de un torent ciudat.

Te iubesc cum nu credeam vreodată
Că se poate totuși întâmpla,
Nu credeam, vreodată, să se poată
Viața mea, cu tine, confunda.

Zilele se trec întâmplător
Când nu pot nicicum să te zăresc,
Timpul, de-aș putea să îl omor,
L-aș schimba cu totul, să-l grăbesc.

Soarele e mai mereu difuz
Și răsare parcă-nspre apus,
Eu mă simt un adevăr confuz
Spus mereu doar pentru a fi spus.

Te iubesc mai mult ca niciodată,
Simt mereu că tu ești viața mea,
N-am să cred că-mi poate fi luată,
Orice-ar fi, o voi recâștiga.

Simt hotarul faptelor pe umeri,
Încontinuu noaptea-mi este zi,
Vreau, din nou, ca anii să mi-i numeri,
Viața s-o putem redefini.

Cred mereu că totul e posibil,
Clipele aduc mereu noroc,
Și, când totul pare incredibil,
Orizontul lumii va lua foc.

Te iubesc mai mult ca niciodată,
Nu credeam că mi se va-ntâmpla,
Nu credeam, vreodată, să se poată
Viața mea, cu tine, confunda.
București, 22.08.08
Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  Ioan Peia,
Neghiobia ta e atat de mare ca te dedai la tiganisme. Normal ca-ti fac cinste... Iar ura si parsivitatea iti sunt intiparite in toata ratiunea. N-ai sa-ti poti depasi niciodata limitele. Pacat de tine...
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-11 00:48:50
         
 
  Da, ale mele-s, dar nu le-ai priceput!
În cazul tău, zău că ai merita un mișto crunt!
Dar cine-și mai pierde timpul cu așa ceva!
Ar fi, în eea ce te rpivește, o atenție complet nemeritată, iar pt cel care, pe bună dreptate te-ar lua în tărbacă, o inutilitate absolută.
Afirmațiile mele se refereau la parșivii care, fie nu pricep diferența dintre un text valoros și unul mediocru, fie au atîta invidie în ei încît ar ucide textul cu autor, cu tot. Chestie care iese prin manșetele cămeșii, tot așa precum paiele din saltelele străbunicilor.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-10 19:33:21
         
 
  Spusele tale, Ioane:
"Un parșiv fără scrupule poate ironiza orie text, de către oricine ar fi scris, comentînd, nu enetualele hibe ale textului, ci căutînd cu lumînarea în identitatea celui acre-l scre.
Aici e vorba de bun-simț, de știință, de capacitate de evaluare.
Nu orice tăgîrță care a citit două trei strofe din junii moderniști poate să țină, drept, balanța în mîini.
E un mare și stupid paradox să judece mangafalele textele celor care mănîncă poezie pe pîine.
Voi, papițoilor, nu sunteți în stare să scrieți două versuri credibile și veniți să faceți pe marii cunoscători.
O insultă grosolană la adresa științei de a compune, implicit la adresa cititorilor care vor să citească, în liniște, un text mai curățel!
Plastografie și impostură - iată numele găștii care se preumblă pe aici, din cînd în cînd, să facă valuri!
Postat de catre Ioan Peia la data de 2008-09-09 21:48:07 "
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-10 18:07:37
         
 
  Ieftin!  
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-10 13:19:40
         
 
  Peia,
Opincile le-ai furat tu. Incercai sa te feresti de glod!
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-10 12:08:22
         
 
  Darie,
Tu vei fi venind din romanul lui Zaharia?
Fără opinci?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-10 10:49:36
         
 
  Cristian Vasiliu,
La valoarea ta ma asteptam la o concluzie mai consistenta. Dar imi e clar ca tu doar atat poti. Restul nu-i decat un element de docor, care poarta un nume: automultumirea. Va credeti zei si judecatori supremi. Dar e greu sa priviti in jurul vostru. Universul vostru: voi...

AAA
Poate ca daca tu ai explica tocmai ceea ce tu ai scris, iar ecsintescu a adus pe tapet, coroborat cu faptele tale, ai deveni mai credibil. Altfel nu se stie cand esti tu cu adevarat...
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-10 08:13:23
         
 
  3D este editura ta, bag sama...
la cat mai multe volume sa-ti publici!!
 
Postat de catre ionescu mihai la data de 2008-09-10 06:45:08
         
 
  DDD, după 5 cărți cred că poți să privești în sfârșit adevărul în față: nu ești un poet, nu ești nici prozator. Poate, cu indulgență, versificator... Desigur, este mai ușor să publici: bietul cititor de papirus nu se mai întorce la librărie să te caute ca să ți-l facă guler; aici (în spațiul virtual) oamenii își mai dau cu părerea. Crede-mă! nici unul dintre cei care ți-au scris nu este un amator. Vorba dlui Corbu: tu scrii mai mult ca să ai ce să citești.

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2008-09-10 04:58:25
         
 
  Ok. inteleg... generalizarea este mama adevarului... Adevarului tau insa...  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-10 00:01:21
         
 
  Nu e nevoie!
Un ochi experimentat citește în cîteva rînduri dacă ai substanță au ba!
Te rog să mă crezi că așa e.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 23:59:38
         
 
  Peia, dar tu ai citit tot ce am scris eu?  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 23:55:09
         
 
  Darie, frate,
Regret că nu ai răbdare să asculți, căci a te înșela cu gîndul că cine știe ce mare brînză poetică ai făcut, nu se cheamă decît că te te uiți în oglindă și te pupi, cu mare amor, pe fruntea-ți boltită, de poet
Sigur că pare enrvantă o opinie contrară, dar trebuie să ai capacitatea de a diseca între miștoul de doi bani și vorba, cam acidă, ce-i drept, dar spusă cu intenția de a-i da un zdravăn pumn în ochi celui ce crede că este un fel de Luceferel al poeziei!
Bine, vei zice tu, dar de unde să știu eu cine o face la șto și cine chiar știe ce spune.
Dimitrie, frate, ți-as spune că asta se cîștigă în timp, dar ce speranță să mai aibă omul de la tine, cînd ai publicat deja 5(CINCI!!!) cărți și scrii ca un școlar! E o iluzie cît casa pe tine, iluzie care-ți șușotește al urechea cea galeșă că cine știe ce reformulări notabile sau ce descoperiri structurale ai adus poeziei. Căci, nu te supăra, dar un performer așa gîndește. Eu, într-un moment de prostie monumentală, am publicat o carte. Să-ți spun cît regret graba. Să-ți mai spun cu ce inhibiție îndrăznesc a mă gîndi la o viitoare carte?
Dimitrie, frate,
Gîndind și procedînd așa, ca tine, nu pe cel care îîi vorbește în cunoștință de cauză îl insulți, ci îți insulți propria-ți pretație.
Zău dacă nu e așa!
Și treaba ta dacă ești de acord au ba.
Eu nici că voi ai avea vreo intersecție cu tine, la fel cum nici cu alții care se cred, deja, genii universale pentru că au măzgălit vreo cîteva mii de pagini lipsite de har și știință a scrierii!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 23:54:01
         
 
  ...Daniel, fără mișto, iți dau voie, mai bine zis, nu mă supăr dacă mă injuri cu condiția să citești încercarea asta de critică obiectivă și să-mi răspunzi:

"...Daniele, pomenești, mai jos, de idee; textul tău nu are idee, nu are originalitate, nu are sugestie, nu are expresivitate, nu are imagine, nu are mișcare, nu are stilizare, nu are vreo versificație excepțională, deci nu are personalitate. Este plat și prozaic ca un fund de bucătărie. Nu mă îndoiesc de curatul sentiment care stă la baza lui, dar sunt curios cum îl transmiți (dacă tot îl faci public) dacă nu faci decât să reiei niște propoziții mumificate și să le proptești atele pentru a curge într-un pârlit de troheu? (apropo, un ritm ales total eronat petru genul acesta de scriere; sau nimerit total nefericit). Cum se face această tranziție sentimentală de la autor la receptor? Dacă nu suprinzi cu nimic, dacă nu iți pui amprenta în stihuri, dacă nu ai niciun element din cele enumerate mai sus... ? Cum? Prin spiritism? Sau te aștepți cumva ca un "te iubesc" să aducă după sine mușuroaie de fiori?" - deci?


...Dar tu nu mă mai iei în serios. Hai, totuși înjură-ma, răcorește-te! Apoi ia-te de nume, pseudonime, lichori bahice și sfârșește prin a muta atenția de pe text.




 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 23:44:29
         
 
  Daca ar avea cine sa faca o critica obiectiva nu as zice nimic...
Mai Ioane, vezi si tu ca exista si paie si barne in ochi!
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 23:38:44
         
 
  nu eu am inceput, amice... dar stii bine ce vendetism ai aratat ca sa te mai pot lua in serios!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 23:34:11
         
 
  Măi Dumitre,
Să dea Dumnzeu să pui tu atîta băutură-n gură cît am pus eu în întreaga mea viață.
Caută prin alte părți cu mahureala.
Dar, peste toate astea, ești impertinent, desigur!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 23:18:17
         
 
  ...Daniele, văd că tu nu vrei decât să ne înjurăm. Uite, acu' îl faci pe Ioan "beutor". Nu ești politicos. Sau ești nepoliticos. Nu vrei, totuși să vorbim de text? Fac repede un copy:

...Daniele, pomenești, mai jos, de idee; textul tău nu are idee, nu are originalitate, nu are sugestie, nu are expresivitate, nu are imagine, nu are mișcare, nu are stilizare, nu are vreo versificație excepțională, deci nu are personalitate. Este plat și prozaic ca un fund de bucătărie. Nu mă îndoiesc de curatul sentiment care stă la baza lui, dar sunt curios cum îl transmiți (dacă tot îl faci public) dacă nu faci decât să reiei niște propoziții mumificate și să le proptești atele pentru a curge într-un pârlit de troheu? (apropo, un ritm ales total eronat petru genul acesta de scriere; sau nimerit total nefericit). Cum se face această tranziție sentimentală de la autor la receptor? Dacă nu suprinzi cu nimic, dacă nu iți pui amprenta în stihuri, dacă nu ai niciun element din cele enumerate mai sus... ? Cum? Prin spiritism? Sau te aștepți cumva ca un "te iubesc" să aducă după sine mușuroaie de fiori?


...Așa!(am terminat de copiat) Cum textulețuculișorul tău nu are decât o dimensiuena (și aia cocârjată) - cea a transmiterii, si cum nici ea nu e reușită, te întreb ce rămâne din poezeaua ta? tu fă-mi rep'de procură, da' fii politicos. Și nu te mai nărăva că iar vine gustu' ăla amar, de la ficat, și se coboară usturimea la stomac.


Aștept răspunsuri literare. Să nu plângi iar, fii mai tare puțin. Poți!





 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 23:15:59
         
 
 
Si aici, aceeasi rugaminte: este suficient!/...



 
Postat de catre dima.m miruna la data de 2008-09-09 23:14:37
         
 
  Danieluț, de ce te aprinzi așa și muști ca o pisicuță? De ce ești nepoliticos cu domnul Peia. Hai să vorbim despre textuletul tău. Vrei?  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 22:56:24
         
 
  Mînca-ți-aș sufletu',ce-a mai publicat Darie ăsta!
Vreo cinci volume și alte trei, fumegînd, așteaptă la rînd la coadă!!!
Ăsta ISEBENAR, absintescule, nu noi!
La cît de prost scrie, ar fi trebuit să iei foc.
Dar ești încîntat!!
Păi da!
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 22:31:45
         
 
  Batrane, de ce nu-l inveti sa scrie ca mata. Tanguitor si psihanalitic de trist?

e doar un atelier literar...

poete al patimirii noastre, hai sa ne-mpacam...
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2008-09-09 21:59:13
         
 
  Darie,
Nu mai plînge!
De vină e doar mediocritatea ta, nu exigențele "haitei"!
Ești atît de doritor în a fi apreciat, încît ai fi încîntat să te laude și Vasilica!
Vasi, unde ești, fato?
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 21:55:58
         
 
  Adica de ce să-ți chinui tu talentul cu haita asta rea și sălbatică și fioroasă și hidoasă și haită și... Acolo e-atâta poezie și conviețuirea e, dacă nu ca-n paradis, măcar ca la un picnin în nori. Plus că dacă apare vreo jivină, poți oricând să-i retezi glasu'. Un click, și gata comentariul. Sau textul. Sau gata intervenția în comentariu. Doar ești priceput la asta!


LA bune intenții!
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 21:55:37
         
 
  A.A.A. (Doamne, ce genial ai ales aceste initiale)
Stii foarte bine ca ceea ce scrii tu eu consider a fi laturile urii. Si nu le iau in seama. Nu ma astept ca tu sa emiti alte idei, de alt gen. Si nu ma obosesc sa stiu ca existi... Nu de alta dar ar trebui sa ma apuc sa te caut prin santuri...

 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 21:50:54
         
 
  ...Cea mai bună apărare este atacul. Când argumente nu există, rămâne atacul :)

...Eu zic să că tot mai bine-i pe poezii.biz! Acolo aproape toată lumea este prinsă-n hora sentimentalo-poetico-lacrimogeno-genială. Acolo jelania chiar este un argument pentru valoare. Și acolo, stimabil editor, ești the king între regi. Toată stima și succes pe mai departe!


A.A.A, lup de noapte, extremă stânga, zis și colț de-un kil.
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 21:46:02
         
 
  Voi nu va dati seama ca ati ajuns o haita in culmea penibilitatii? Voi nu puteti sa fiti de unul singur... Faceti-va numarul, ca sa va simtiti bine!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 21:06:38
         
 
  Scuze pentru dubla postare a comentariului! "Refreshul" e de vină.  
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 17:56:40
         
 
  ...Daniele, pomenești, mai jos, de idee; textul tău nu are idee, nu are originalitate, nu are sugestie, nu are expresivitate, nu are imagine, nu are mișcare, nu are stilizare, nu are vreo versificație excepțională, deci nu are personalitate. Este plat și prozaic ca un fund de bucătărie. Nu mă îndoiesc de curatul sentiment care stă la baza lui, dar sunt curios cum îl transmiți (dacă tot îl faci public) dacă nu faci decât să reiei niște propoziții mumificate și să le proptești atele pentru a curge într-un pârlit de troheu? (apropo, un ritm ales total eronat petru genul acesta de scriere; sau nimerit total nefericit). Cum se face această tranziție sentimentală de la autor la receptor? Dacă nu suprinzi cu nimic, dacă nu iți pui amprenta în stihuri, dacă nu ai niciun element din cele enumerate mai sus... ? Cum? Prin spiritism? Sau te aștepți cumva ca un "te iubesc" să aducă după sine mușuroaie de fiori?


...Aduci în discuție două versuri de-ale lui Eminescu. Trecând peste cei aproximativ 120 de ani ce desparte momentele analogizate, textul din care ai extras fragmentul este un postum, deci nepublicat de autor. Considerentele? Fie caracteru-i intim, fie convingerea autorului că nu este demn de-a fi făcut public. Al tău este publicat. Deci?


...Între simplitate și simplism există o mare diferență; poate mai mare decât cea dintre banal si firesc. Patetismul poate îndeplini multe roluri, dar nu si cel de scut, tot așa cum lacrimile nu pot fi cerneală.


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 17:55:50
         
 
  ...Daniele, pomenești, mai jos, de idee; textul tău nu are idee, nu are originalitate, nu are sugestie, nu are expresivitate, nu are imagine, nu are mișcare, nu are stilizare, nu are vreo versificație excepțională, deci nu are personalitate. Este plat și prozaic ca un fund de bucătărie. Nu mă îndoiesc de curatul sentiment care stă la baza lui, dar sunt curios cum îl transmiți (dacă tot îl faci public) dacă nu faci decât să reiei niște propoziții mumificate și să le proptești atele pentru a curge într-un pârlit de troheu? (apropo, un ritm ales total eronat petru genul acesta de scriere; sau nimerit total nefericit). Cum se face această tranziție sentimentală de la autor la receptor? Dacă nu suprinzi cu nimic, dacă nu iți pui amprenta în stihuri, dacă nu ai niciun element din cele enumerate mai sus... ? Cum? Prin spiritism? Sau te aștepți cumva ca un "te iubesc" să aducă după sine mușuroaie de fiori?


...Aduci în discuție două versuri de-ale lui Eminescu. Trecând peste cei aproximativ 120 de ani ce desparte momentele analogizate, textul din care ai extras fragmentul este un postum, deci nepublicat de autor. Considerentele? Fie caracteru-i intim, fie convingerea autorului că nu este demn de-a fi făcut public. Al tău este publicat. Deci?


...Între simplitate și simplism există o mare diferență; poate mai mare decât cea dintre banal si firesc. Patetismul poate îndeplini multe roluri, dar nu si cel de scut, tot așa cum lacrimile nu pot fi cerneală.


A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 17:54:53
         
 
  Dumitre,
...care ai ajuns de lauda lui ecsintescu (el, ecsintescu ăsta, care încearcă să tot facă gășculițe a/literare, e cu țoiul, nu are treabă cu poezia!) ai ajuns, deci, de lauda lui din cu totul alte motive decît cele legate de cine știe ce calități poetice deținute de tine în mare secret. Ei bine, daniel și dumitre, poezia aia simplă, scrisă de Eminescu nu are nici cea mai mică legătură cu simplismul tău de versificator minor! Trebuie să mai curgă multă apă pe Dunăre, crede-mă, pentru a putea să-ți alegi tu vorbele alea pure și convingătoare, pe care să le priceapă și să le accepte, atît cultul cît și mai puțin cultul. Simplitatea-i treabă grea, nu ca îmbîrligătura de vorbe prețioase, a la ecsintescu, care vor să-ți ia piuitul cu știința lor găunoasă. Față de Vasilica Ilie, tu știi doar să le potrivești, atît.

Fii măcar băiat deștept, dacă nu le ai, deocamdată, cu poezia și așează-te vîrtos pe gînduri.
 
Postat de catre ioan peia la data de 2008-09-09 17:24:57
         
 
  ba da, e poezie chiar daca nu ma amuza insa regasesc in ea cel putin una asteptarile mele de la o poezie.
Nu sunt critic de meserie. Emit doar o parere, asa cum pot. Nu mi-a placut si am incercat sa spun de ce, iar asta nu e un capat de tara. Si da, imi suna ca o manea strofa aceea, asta e! O sa o spun deschis oricand, indiferent ce au spus altii caci este parerea mea si nu a lor, etc, etc.
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-09 17:09:44
         
 
  erata: dacă

si completare: poate fabulele si epigramele sunt mai apropiate de ceea ce, in conceptia ta, este poezia!
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 17:07:33
         
 
  Si gaca nu te amuza, nu e poezie George?  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 17:02:05
         
 
  George,
Reciteste si tu si vezi ca tot eu am dreptate... Faci referire la o strofa si fugi la cadrul general. Incerci sa o pui de o critica, dar tot la ideea prinsa din zbor ramai. Nu vreau neaparat sa nu iti dau dreptate, dar parca doar un subiect exista: manele. Diferentele sunt mult mai mari decat vreti voi. Luati un text de acolo si faceti analiza. Ce va deranjeaza? Ideea? Cuvintele simple?

Citindu-l pe Eminescu gasiti o poezie care incepe cam asa:
Alei, draga Veronica,
Alei draga, alei mica...
Poate si Eminescu (l-am dat ca exemplu ca mi-a fost mai usor) asculta manele...
Eu cred ca totusi pe atunci existau critici (adevarati) si nu ridicau elitismul la gradul de aliment de zi cu zi. Dar, dupa cum arata ecsintescu, unii se declara albi si sunt negri...

Multumesc ecsintescu... Cati vor putea sa te inteleaga si cati vor accepta ca ai dreptate in ceea ce spui?
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 17:01:01
         
 
  "E usor sa faci observatii la cadrul general fara sa fii in stare sa vii cu o exemplificare" - daca tii neaparat, o sa incerc. Ideea de baza este: puerila. Nu mi-a placut pentru ca are exprimari scolaresti, alaturari de cuvinte simpliste. Rimele sunt subtiri, chiar daca curg:

"Te iubesc cum nu credeam vreodată
Că se poate totuși întâmpla,
Nu credeam, vreodată, să se poată
Viața mea, cu tine, confunda."

Aici sunt cateva cuvinte care se rotesc si ai pus-o de o strofa.

Mie o poezie (ca si o proza sau un film) astept sa imi transmita:
1. o stare
2. o idee
3. sa ma amuze
4. scriitura, alaturari interesante de cuvinte, etc
5. imagine
ideal toate la un loc. Nu am gasit nimic din astea in poezia ta, de asta nu mi-a placut.

Uite, citeste si tu cu voce tare strofa asta:

"Te iubesc mai mult ca niciodată,
Simt mereu că tu ești viața mea,
N-am să cred că-mi poate fi luată,
Orice-ar fi, o voi recâștiga"

pare scrisa de un scolar de 10-11 ani, dupa ce a ascultat un an de manele. Eu ma bucur ca scrii, si sper sa o fac in continuare. Insa ma astept la o reactie mai ok la critica...

Acum nu am ce face daca intamplator parerea mea coincide si cu a altora.
GD
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-09 16:37:33
         
 
 
Domnule Darie,
Motto:
,,A.A.A.,
Una din ambițiile mele, care sunt o consecință a convingerilor dobîndite după ceva vreme de încercări poetice, este aceea de a încerca să exprim prin cuvinte extrem de simple sentimente omenești încercate de marea majoritate a semenilor mei. Iată de ce resping elitismul, în forma lui studiată, care a devenit un fel de rețetă lirică de fabricat poezii. Știu că e mult mai simplu să pigulești vorbele, așa cum ai număra boabele din păstaie și, după ce le măsori cu micrometrul să debitezi, ca la șah, deschideri specifice, joc de mijloc tactic și finaluri minuțios calculate.
Din păcate, însă, toate aceste șapirografii impecabile, ca desen textual, sunt doar decorațiuni de lux, menite gusturilor privilrgiate. Există o aristocrație a scrisului care s-a cantonat într-un adevărat chibuț al producției de perle artificiale și se prăsesc ei înde ei, cu o fervoare de șinșile selecționate.
Numai că aceste producții vor rămîne, ca și experiența vangardistă, - dar privită de pe alt palier - doar niște curiozități istorice. Marii poeții, după cîte am observat eu, au fost uimitori de simpli și, în ciuda acetui fapt, extrem de profunzi. E teribil de greu să atingi acel tip de simplitate aparentă, care ne dă impresia că și noi am putea scrie la fel, dar... I-am privit cu atenție și de aceea voi încerca și eu, cu puterile mele, să fac același lucru. Deocamdată, ce-i drept, bîugui. Dar ar mai fi ceva vreme.’’

Iata ce spunea un batran coleg de site. Guru patimirii noastre. Tristul tristetilor triste. Foarte trist ceea ce se intampla in pagina dumneavoastra, domnule Darie. Eu personal nu am vazut nicio diferenta intre poemul dumneavoastra si poemele distinsului bard. Sunt la fel de simple. Asadar placute privirii. Iarasi nu inteleg de ce detractorii dumneavoastra il ling la propriu pe batranul poet. Sa sufere de gerontofilie? Tot ce e posibil.

Domnule Darie, continua. Ia de bun manifestul poetic al batranului nostru coleg. Scrie si scrie. Important e sa nu fi atat de trist. Esti tanar pana la urma. Si sanatos.

Notre respect.
 
Postat de catre ecsintescu virtual la data de 2008-09-09 16:21:44
         
 
  George,
Ai facut o referire la reactia mea. Reactia mea este la corul ce are mereu aceeasi membri! E usor sa faci observatii la cadrul general fara sa fii in stare sa vii cu o exemplificare. Cat priveste autenticitatea stiintifica a criticii, cred ca e ceva de domeniul S.F.
Si tocmai de aceea nu pot considera pe toti dulai autentici (cum altcineva zicea)!
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 16:06:01
         
 
  Daniel, nu prea inteleg ce legatura are rapsunsul tau cu ce am scriu eu despre textul tau. Anyway, spor la scris.

G
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-09 15:59:07
         
 
  Multumesc Radu Stefanescu,
Insa cunosc bine haita...

George Dumitru
"În haită pot să fiu un anonim,
Dar viața n-o pot duce clandestin.

Chiar dacă am un drum de-nsingurat,
Nu vreau s-ajung în haită lup turbat."

Liviu Bordas
S-ar putea sa fie folosite si simulatoare...
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 15:53:45
         
 
  Daniel, iti inteleg supararea; nu poti iesi din impas decat intr-un singur fel: citeste multa poezie adevarata, dupa o vreme ai sa intelegi singur ce trebuie facut

si nu mai reactiona atat de dur la critici, nimeni nu are nimic de impartit cu tine
 
Postat de catre Radu Stefanescu la data de 2008-09-09 15:52:01
         
 
  Daniel, javrele schelălăie. Eu am auzit pînă acum doar hămăituri zdravene. Dulăi unul și unul. N-aș dori să strice nimeni corul ăsta cu vreun falset.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-09-09 15:24:47
         
 
  Daniel, nici mie nu mi-a placut. Cam din aceleasi motive enumerate mai jos, e prea copilaresc scris, chiar daca tema si ideea sunt ok...

Si nu intelg reactia ta la cele scrise de colegii de site.

G
 
Postat de catre George (Dumitru) Corbeanu la data de 2008-09-09 15:23:03
         
 
  Si javrele si dulaii latra! Insa numai dulaii au motiv! Celelalte cauta sa se arate, sa se bage in seama!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 15:17:28
         
 
  Ghiță, converg era arhisuficient... :))

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-09-09 15:07:28
         
 
  Crede-ne domnule Darie,
Suntem niste europeeni foarte diferiți în opinii, gusturi, idealuri artistice, dar părerile noastre privind poema dumneavoastră converg într-un punct comun: e desuetă, infantilă ca o recitare școlărească și complet lipsită de originalitate!
 
Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-09-09 15:05:47
         
 
  Daniel, pe fond, băieții ăștia au dreptate...

E un text comun, subțire, patetic, lacrimogen, dulce-leșios, chiar dacă sentimentele cărora le dă glas vor fi fiind nobile.

Poți mai mult. Încearcă să depășești momentul.

 
Postat de catre Liviu S. Bordas la data de 2008-09-09 15:02:31
         
 
  "Soarele e mai mereu difuz
Și răsare parcă-nspre apus,
Eu mă simt un adevăr confuz
Spus mereu doar pentru a fi spus."


Al tău poem răsare infantil,
El nu răzbate - dârdâie-n abis...
Să-l țin în minte este inutil -
Zadarnic scrii doar pentru a fi scris.
 
Postat de catre Ionuț Popa la data de 2008-09-09 14:59:45
         
 
  Si cine te opreste sa o iei pe urma lui Adrian Minune sau a lui Vali Vijelie, ori cati or mai fi? Se vede ca ai inspiratie in a modifica, in stilul caracteristic lor, un text. Poate aflam vreodata ca tu esti autorul acelor texte ce sunt cantate de ei... Cred ca nu ar fi prea mare surpriza!  
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 14:48:53
         
 
  Offffffff viața meaaaaa
Cu tine se va confundaaaa

Test bun pentru manele...

Cristi
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2008-09-09 14:32:21
         
 
  Fa-ti numarul, domnule AAA...
Te cunosc si stiu ca arunci altora cuvintele ce ti se potrivesc de minune! De ce nu ma mira initialele AAA?

Da, domnule... cultiva-te ceva mai mult... formele au sens... Doar daca iei "sensul" direct din fizica poti spune asta... Doar ca la dumneata limba romana are doar intelesul pe care vrei sa il aiba...
 
Postat de catre Daniel-Dumitru Darie la data de 2008-09-09 14:07:09
         
 
  "Stelele au forme fără sens" - formele au sens?
Patetic și infantil text!

A.A.A
 
Postat de catre Adrian A. Agheorghesei la data de 2008-09-09 14:02:35
         
 
  Într-un cuvânt: îngrozitor!

Cristi :(
 
Postat de catre Cristian Vasiliu la data de 2008-09-09 13:57:28
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23930
Comentarii: 120070
Useri: 1425
 
 
  ADMINISTRARE