| 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
             | 
          
           
             | 
             
              Simplism de toamnă               | 
             | 
          
           
             | 
                        Text 
                postat de  
                Adrian A. Agheorghesei                  | 
             | 
          
           
             | 
             
              Se încovoaie vremea și-atârnă fără fine   
Sub frunza de țărână ce picură tiptil, 
E parcă prima oară când mă-nspăimânt de mine,  
E prima oară,-mi pare, când mă găsesc umil. 
Ce simplu veșnicia se-ntinde pe hârtie, 
Cât de concret e omul durat de-un simplu șir  
Idei fără umbrire,-n finala reverie, 
Chemate-atât de tainic în ultimul delir. 
Ocheadele pe-ntâia cărare-amorezată, 
Cărarea din privire spre-ntâiul îndrăgit, 
Potopul de cerneală pe flacăra-ncifrată, 
Un te iubesc anemic, perfidul te-am iubit, 
Bețivele nimicuri, evlavii-ncremenite, 
Supliciul, desfătarea, sădite în pustiu, 
Vor fi, slujind morfina, scântei închipuite  
Sub frunza de țărână ce picură târziu. 
               | 
             | 
          
		   
             | 
             
                
                Parcurge cronologic textele acestui autor
                
                  | 
             | 
          
		   
             | 
             
			                Text anterior 
								     				
				                Text urmator 
				                 | 
             | 
          
		             
             | 
             
              Nu puteti adauga comentarii acestui text  DEOARECE 
              AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT! | 
             | 
          
                     
             | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
            Comentariile 
              userilor | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
                     
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              ...Tania, când ai ceva de spus, și-o spui, trebuie să-ți cântărești foarte bine argumentele. O înșiruire de termeni, mai mult sau mai puțin literari, nu este îndeajuns pentru o argumentație sau cel puțin o onorabilă rezistență polemică. Vreau să mă înțelegi bine: eu nu contest puterea ta de penetrare ori alte calități adiacent literare, eu doar observ tertipul tău - arunci trei vorbe care-s atât de generale încât se pot aplica, cu același succes, și literaturii, și tehnicii saltului mortal (cu șurub la aterizare) a clovnului y din circul z. 
 
 
...Și dacă nu mai intri pe pagina mea, nu e atât cauza-mi cât este lipsa-ți potenței. 
 
 
A.A.A               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Adrian A. Agheorghesei               la data de  
              2008-09-07 00:05:12               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Erata: pur:)               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Mirela Lungu               la data de  
              2008-09-06 21:39:40               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Radule, e un "tik"  ce manifesta involuntar, deci put accidental:)) 
Adriane, pt mine vei ramane4ever, un poet in esenta "romantik", chiar daca tu nu esti constient de asta:)) 
Sper sa o iei ca pe un "complement";) 
 
LoveUall, 
Euridice 
               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Mirela Lungu               la data de  
              2008-09-06 21:37:56               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Apropo, sa nu te chinui sa imi raspunzi, nu mai intru pe pagina ta. Prin urmare nu voi citi ce vei mai scrie ca raspuns la comul meu.                | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Tania Ramon               la data de  
              2008-09-06 21:07:10               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Benzile se refereau la mine si ...la tine legat de modul de a vedea lucrurile. Apoi de a fi tu un talent innascut si eu un antitalent. Pare a fi vorba de sosele? Cine a incercat sa fie spiritual in acest context? 
 
Persiflarea, intuita de mine, era legata de sentimente. 
 
Nu cred sa fie poezia ta doar un rebus cu un singur raspuns. Fiecare exprima ceea ce simte sau cerceteaza. 
 
Nu am dat nici un nume. Am luat doar esenta din comentarii. 
 
Altceva? Nu va mai fi, te asigur.  
 
Si apreciez buna ta intuitie a golului meu poetic. Foarte frumos spus. 
 
Tania 
               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Tania Ramon               la data de  
              2008-09-06 20:47:08               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Tania 
 
...Nu vrei să vorbești în numele altora, dar o faci, invoci benzi fără să precizezi de care (de circulație, oare?), comunici, comutând centrul de atenție asupra altui punct, cu o eleganță tipic celor care polemizează pe o latură atât de generală a unui fenomen x, încât nu polemizează, de fapt, deloc. Nu răspunzi niciodată cocnret, argumentativ... la vreo întrebare, în schimb, încerci mereu să fii spirituală. Literaro-spirituală. Află că nu prea iți iese, ba din contră, iți intră și mai mult aer în imensul gol poetic.               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Adrian A. Agheorghesei               la data de  
              2008-09-06 18:42:20               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              E ciudat ca  nimeni nu te intelege, nici persiflare, nici romantism...dar ii simti pe cei din jurul tau ironici... 
Hmm, cam da de gandit. 
Dar nu vreau sa vorbesc si in numele celorlalti. 
Sa stii ca nu e obligatoriu sa imi exprim un comentariu pe pagina ta daca atat de diferite ne sunt benzile. Am mai spus ce inseamna `a bate campii`. 
 
Tania               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Tania Ramon               la data de  
              2008-09-06 17:27:30               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              ...Tania, ca să nu-ți spun, cu părere de rău, că iar bați câmpii, te întreb" a cui persiflare? sau, persiflare la adresa cui? 
 
...Mirela, ești a doua care pomenește de romantism, și nu prea știu de ce. Textul e mai sus alunmecă oarecum în romantism, cert, dar nu aparține romantismului. Mai citește o dată. Mulțumesc!               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Adrian A. Agheorghesei               la data de  
              2008-09-06 16:07:14               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Adrian, asa sunt eu, ironic, dar te asigur ca votul nu e, pentru ca poezia mi-a placut. 
Daca imi permiti sa-i pun o intrebare Mirelei:  
 
INTREBARE PENTRU MIRELA 
 
De ce scrii ''romantik'' in loc de ''romantic'' si nu ''iubesk'' in loc de ''iubesc'' sau ''autentika'' in loc de ''autentica''? Care sunt regulile ascunse ale acestui nou stil ortografic? Cum se scrie ''mamiko, vreau kaka''? Asa sau clasic?               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Radu Stefanescu               la data de  
              2008-09-06 14:05:21               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Dincolo de "prozodie", rime si alte alea, trairea este profunda si autentica:) 
 
Daca ar fi sa aleg un singur vers din poemul aceasta, atunci ar fi: 
 
Un te iubesc anemic, perfidul te-am iubit.. 
 
Esti un romantik incurabil sau doar mi se pare, "filosofule";)? 
 
*Euridice               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Mirela Lungu               la data de  
              2008-09-06 10:44:35               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Adrian, cred ca acest simplism al poemului tau ascunde o foarte mare auto/ironie. Eu o percep ca pe o persiflare, daca ar fi sa aducem in lumina/discutie sentimentele pierdute sau iluzionate. 
 
Tania               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Tania Ramon               la data de  
              2008-09-06 09:50:11               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              *Elena, multumesc pentru popas! 
*Radu, ai dreptate n toate observatiile, poate voi reveni, candva, peste text, desi as strica mai mult decat am facut-o cand l-am scris. Iti multumesc pentru vizita chiar daca, in continuare, ma mira ironia ta. 
 
*Veronica, si tu ai dreptate, textul este unul mai putin fluid, insa exista si argumente de ce e asa, insa nu am timp pentru a le numit. Multumesc! 
 
*tea, nu stiu daca "textul" poate fi incadrat la rubrica "regal" dar... nultumesc! 
 
*gina, ma bucur de prezenta ta si de adancimile in care citesti. 
 
 
A.A.A               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Adrian A. Agheorghesei               la data de  
              2008-09-05 21:54:57               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              'intristata boare' scrierea - sezonul de tranzitie prin care reflexiv absorbim exteriorul - sinele, se pliaza ca un 'dependent pacient de morfina' - letargiile sa le putem asimila... si nu-i deloc 'simplista' toamna... nu-i asa? 
 
gand bun AAA, 
 
regards, 
 
goia 
 
               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              nula nada               la data de  
              2008-09-05 21:08:20               | 
             | 
             | 
          
		  		   
             | 
             
                Parcurge cronologic comentariile acestui autor
                  | 
             | 
			 | 
          
		   
             | 
            
			 
			                Text anterior 
								     				
				                Text urmator 
							
			
			 | 
             | 
             | 
          
		  
                     
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Ce "regal"...unul dupa altul: AAA, Cristi Vasiliu, I.Peia..... 
 
am inceput bine ziua de azi (cam la mijloc, dar....) 
 
Calvar*               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Tea Nicolescu               la data de  
              2008-09-05 19:52:42               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              AAA, 
 
Am revenit. Ma bucur ca ai schimbat.  
Sincera sa fiu, si mie mi-a sarit in ochi, la prima lectura, acel "fine", a trebuit sa citesc de cateva ori ca sa intzeleg ca nu era adjectivul feminin plural ci un substsnativ (cum e in "da capo al fine"). Vad ca si Radu a remarcat cuvantul... 
 
In general mi-a placut poezia, desi are mai putzina fluiditate decat altele ale tale. 
 
Vot, 
 
VPL.                   | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Veronica Pavel               la data de  
              2008-09-05 19:38:24               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Adrian, explica-mi si mie ce va sa zica ''atârnă fără fine'' 
(''fara sfarsit'' presupun, dar te anunt ca asta e o fortare grosolana) 
mai e nevoie sa-ti spun ce cred despre rimele fine-mine, tiptil-umil, incremenite-inchipuite, pustiu-tarziu?  
sau despre versurile aproape identice ''Ocheadele pe-ntâia cărare-amorezată'' - ''Cărarea din privire spre-ntâiul îndrăgit''? 
in ceea ce priveste cacofoniile, esti liber sa le ignori, dar noi cititorii suntem la fel de liberi sa-ti sarim la beregata, din moment ce-ti exhibi productiunile in public 
 
altfel, un poem romantic, de succes garantat la dame, dupa cum se vede 
 
macinat de invidie 
 
anticolegial 
 
vot               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Radu Stefanescu               la data de  
              2008-09-05 19:18:11               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              Bețivele nimicuri, evlavii-ncremenite, 
Supliciul, desfătarea sădite în pustiu 
Vor fi, slujind morfina, scântei închipuite  
Sub frunza de țărână ce picură târziu. 
... 
 
* 
 
AAA... eu te iubesc la fel de mult și-ți sunt fan dedicat. Nimic din asprele-ți manifestări legate de persoana mea nu mă va putea impedica, determina să nu-ți recunosc, apreciez, iubesc talentul. 
 
colegial 
 
ET                | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              ambigua departare               la data de  
              2008-09-05 18:55:28               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              ...Deși, repet, eu nu dau prea mult atentie cacofoniilor, voi modifica. Mulțumesc!               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Adrian A. Agheorghesei               la data de  
              2008-09-05 18:49:49               | 
             | 
             | 
          
		             
            |   | 
              | 
              | 
              | 
              | 
             | 
             | 
             | 
          
           
            |   | 
            
  | 
             | 
          
           
            |   | 
             
              AAA, 
 
Pentru moment iti semnaleaz ceva care probabil ca ti-a scapat: versul 4, "parca-când"  
"E prima oară parcă când mă găsesc umil".  
               | 
              | 
             | 
          
                     
             | 
            Postat 
              de catre  
              Veronica Pavel               la data de  
              2008-09-05 18:40:04               | 
             | 
             |