FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT    
La judecata de apoi
Text postat de Corneliu Traian Atanasiu


De la o vreme, mă-ntreb dacă nu cumva, la Judecata de Apoi, Dumnezeu va fi doar bătrînel malițios care, travestit în Moș Crăciun, pune noilor sosiți întrebarea stereotipă:

- Spune-mi, te rog, versul după care ți-ai călăuzit viața.

Și, cum aprope sigur cei mai mulți vor rămîne stupefiați de o asemenea neașteptată preferință și nu vor scoate un cuvînt, profund dezamăgit și milostiv totuși, Domnul îi va sictiri divin:

- Marș înapoi pe pămînt! La următoarea înfățișare să vii cu poezia învățată.

Și, pentru că nu sînt fără nici un dumnezeu, m-am bucurat nespus cînd, cu multă vreme-n urmă, o poetă, Anais Nersesian, mi-a dăruit aceste providențiale versuri:

„Robită ispitelor mele
pun lauri de lacrimi
pe fruntea uscatelor stele.”

Mi s-a părut o condensată definiție lirică a prestației noastre existențiale în lumea sublunară. O descătușare a energiei pasionale, care, odată cu gloria de a iubi fără măsură, își cucerește binemeritata pedeapsă a lacrimii. Și poate mărturisi cu mîna pe inimă, la fel cu Blaga, la judecata de pe urmă:

"Am ispășit
cu suferinți - o mie.
Am ispășit
cu cite-o bucurie."

Distante, intangibile, geroase, stelele strălucesc suveran pe firmamentul moralității, așteptînd cu nedisimulată aroganță omagiul nostru. Din înălțimea incoruptibilității lor ne veghează și ne călăuzesc viețile “robite ispitelor” de jos, pămîntene.

Tentații nedemn-păcătoase, seve ale aventurii, ale încercărilor și căutărilor, ispitele sînt totuși substanța vieților noastre. Și, dacă, într-o perspectivă defetistă, toată strădania noastră pare a fi compromisă și grevată unui potop de lacrimi penitente, plîngîndu-ne starea de neputință și neajutorare, într-o alta, eroic recuperatoare, ea își regăsește doar astfel rostul revigorarînd și împrospătînd, revitalizînd stelele pîndite de uscăciune, de sterilitate și veștejire.

Laurii înlăcrimați nu onorează însă doar virtutea stelelor, ci sînt de-a dreptul nutritivi, tonifianți (“hrănesc cu ea – cu lacrima, spune tot Blaga – nu știu ce firavă stea”), le salvează de o gloriolă neînduplecată și anemic㠖 inumană. Și le umanizează prin aportul de energie vitală al îndrăznelilor umane. Le readuc sîngele-n obraji. Le îmbujoreaz㠖 le rușinează și le însănătoșesc.

Știu că Dumnezeu e milos și, dacă aceste versuri nu-i vor fi pe plac, îmi va îngădui să caut altele pentru o altă viață.


Parcurge cronologic textele acestui autor
Text anterior       Text urmator
Nu puteti adauga comentarii acestui text
DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!

  Comentariile userilor    
         
 
  *
cu multumiri pentru superbul citat din poezia Anaisei Nersesian. Si, in general, pentru textele pe care ni le oferiti.

Versurile citate mi-au adus aminte de poeta Adriana Lisandru, ale carei poezii vibrau la fel de intens. A plecat de pe acest site. Pacat!

Cu stima,

VPL.
 
Postat de catre Veronica Pavel la data de 2008-08-10 02:41:29
         
 
  Din experienta mea :

La judecata de apoi,
Indiferent cum a decurs,
Vei fi trimis iar inapoi
De pierzi procesu' la recurs.
 
Postat de catre Valeriu Cercel la data de 2008-08-09 21:11:57
     
Pseudonim
Parola
Nu am cont!
Am uitat parola!

 
Texte: 23773
Comentarii: 120431
Useri: 1414
 
 
  ADMINISTRARE