PRIMA PAGINA   TEXTE   COMENTARII   AUTORI   CONSACRATI   CAUTARE   FORUM   CHAT  REVISTA EUROPEEA  AJUTOR  CONTACT
Culoarul Text postat de Tania Ramon ... Se turnase deja vinul rosu pe albul dantelat ce învelea sicriul ca pe o fereastră plînsă toată de zăpadă. În trei locuri. Apăruseră trei pete roşii ca nişte răni prin împuşcare în murmurul rugăciunii preotului care luase imediat cădelniţa să tămâieze, dirijînd-o cu zvîcniri scurte din mână încoace şi încolo, de parcă asa ar fi alungat duhurile cu adevarat. Înconjura anevoie sicriul aşezat pe pămîntul dezgheţat pe jumătate, cu urmele de la gropari amestecate cu cele ale celor ce au purtat sicriul. Parcă nici mortul nu avea o poziţie relaxată stând cu picioarele o idee mai sus decît capul. Aroma de vin şi de tămîie săgetase aerul ca un parfum de valeriană şi o trezi iar pe îndurerata mamă din starea de transă în care asculta, nu ce spunea preotul ci copchilul, aşezat parcă la destăinuiri. Începuse brusc să jelească cu urlete în care greu se mai înţelegea păţania pe care i-o povestea băiatului. Ghemuită, îşi aşezase mîna pe marginea sicriului si o mişca uşor, instinctiv de parcă l-ar fi legănat. Erau departe amîndoi ce vorbele popii, de gura lumii pe pajiştea de un verde crud ce nu ştia decît să zumzăie, să foşnească, să bîzîie. Se vedea o gară cu multă lume, cu trenuri, cu agitaţie, undeva mult mai la vale. Doar greierele cânta foarte trist învăţat să fie singur. Şi povesteau amîndoi de singurătăţi chiar dacă ea mai avea trei copii, trei nurori şi avea şi cinci nepoţi. Legăna sicriul ca pe un leagăn de copil dar nu o mai făcea cu duioşie ci cu neputinţă. Lenuţa, vecina care promisese că o va ajuta cu rînduielile, chiar dacă se certaseră săptămîna trecută urît de tot pentru …ştiau ele mai bine pentru ce nimic, aduse iute lanţul, făcîdu-şi loc cu coatele printre cei care se apropia tot mai curioşi de sicriu. Prinse cu îndemînare la un capăt de lanţ mîna mortului şi la celălalt capăt mîna lui frate-său împins în faţă de taică-său, cu miscări bruşte. Tremura din toate închieieturile, galben la faţă, mînjit parcă cu ceaţa care se lăsa tot mai deasă ascuţind umezeala ce pătrundea prin oase ca nişte cioburi de sticlă. Era vinovat de moartea fratelui. Dar nu privea mortul cu duşmănie sau scîrbă pentru că ajunsese în situaţia asta penibilă ci pe Lenuţa o privea cu o groază imensă care, fără să îl bage în seamă, îşi continua cele ce avea de făcut. Boscorodind cîteva cuvinte printre buze, smulse cu forţa lanţul de pe mîinile legate straniu de un lanţ folosit să-şi lege o vecină cîinele şi strigase:` Fugi.Fugi şi nu mai căta îndărăt!`. Strigătul trecuse ascuţit printre cei prezenţi, deja indiferenţi la rugile spuse în grabă de preot, ca să termine slujba şi să ajungă în sala unde-i aşteptau cu masa. Erau mai curiosi să vadă ce se întîmplă cu fraţii, unul mort şi unul viu . Mai repede ar fi putut muri Ion de spaimă decît să se scoale mortul din sicriu împlinind mult mai repede blestemul de care se temeau toţi. Nu mai aveau rost mărturisirile, oricum Florin nu se mai întorcea din morţi . Acum Ion fugea cu disperare de parcă-l ardea ceva în spate. Nu mai avea grijă să calce pe alee, călca colţuri de morminte, se agăţa de cruci împleticit de picioarele care se înmuiau tot mai mult. În loc să prindă putere, o pierdea. Neamurile se îngrămădiseră unele în altele pentru a acoperi mai bine imaginea gropii în caz că venea pe Ion slăbiciunea să privească înapoi. Erau cu ochii pe el. Nimic nu trebuia să mai vadă de la groapă dacă voia să mai aibă zile- să nu-l tragă î mortul lîngă el n groapă. Se aruncase găina, ţinuta într-o plasă legată de cioc şi de picioare, într-o groapă făcută special lîngă groapa mortului, se trecuse din mînă în mînă găleata cu apă peste sicriu de trei ori. Dantelaria începuse să fie adunată pe lîngă mort ca să poata fi aşezat capacul, preotul începuse o predică la fel de iute ca şi slujba, şoptindu-i-se la ureche să fie cît mai scurt. Toţi erau deja îngheţaţi la picioare Se vorbea tare, comentîndu-se previziuni despre blestem, despre remediu dacă avea sa fie sau nu de folos lui Ion si familiei sale. Mama lui Florin reîncepuse boceala, tinuţă de braţ de o altă vecină. Mai erau lînga ea ceilalţi doi fraţi mai mici şi cumnata care, foarte agitată dirija cu mîna unde trebuiau puse lumînările, ştergarele, colacii ce trebuiau daţi de pomană. Nu se găsea plasa cu paharele de plastic pentru rachiu şi tatăl lui Florin deja îşi pierduse răbdarea. Parcă nimeni nu mai ştia să facă nimic iar o parte din cei prezenţi plecaseră deja la restaurant unde era pregătită masa.. Doar Maria, prietena lui Florin stătea lîngă sicriu fără să vadă, fără să audă, fără să comenteze la cei care o tot smuceau cînd treceau încoace şi încolo pe lîngă ea. `Îi va fi mai bine, o să vezi- şoptea o voce în spatele ei însotiţă de un foşnet de haină ca o smucitură scurtă. Parcă s-ar fi atras atentia să nu mai continue discuţia. `Dar ce am zis, continuase vocea uşor intrigata, ştii şi tu bine cum se certau pentru bani lui chiar dacă era oaia neagră şi mai tot timpul plecată. Bolnav şi singur. Acum ce a mai găsit-o pe fata asta. Mare pacoste pe capul lui.`Parcă se lovea vîntul de o frunză şi o tot legăna aiurit. Maria mai păstra în palme căldura mîinilor pe care le ţinuse toate astea trei zile într-ale sale, fără să mănînce şi fără să doarmă. Departe de toată agitaţia stătea şi Adela, sora ei, cu pomeţii sprijiniţi în palme, făcîndu-se ciuci. Obosise de drum şi de atîtea neînţelesuri. O dureau picioarele de la atîta mers, străbătuseră oraşul pe jos, oprindu-se la fiecare răscruce, mergînd înapoia maşinii cu sicriul de care trebuiau să se ţină cei apropiaţi. Ea o tinuse pe Maria de umeri. Se mersese atît de încet de parcă maşina era împinsa de ei. Acum, aşa cum stătea ghemuită, privea mai tot timpul spre sicriul aşezat pe pămînt şi care se vedea din cînd în cînd printre picioarele învelite de pantaloni negrii sau de fuste, aşa cum se vedea soarele printre copacii de la drum cînd conducea cu viteză. Fusese pentru prima dată aşa de aproape de un sicriu fără să simtă teamă sau repulsie. Nu ştia nimic despre mort. Şi poate că această nestiinţă năştea apatia si sentimentul existenţei a două lumi paralele fără a se intersecta. Nu era nici viaţă şi nici moarte în momentele acelea. Era doar privirea ei larg deschisă de mirare aruncată asupra unei feţe liniştite şi cu ochii închişi, cu picioarele legate în sicriu, cu mîna smulsă dintr-un lanţ şi cu cearceaful ce-l învelea pătat parca de sînge ca o dezvirginare a morţii. O suspendare a unor momente de nemişcare într-un haos total în care se împărţeau paharele cu vin şi colăceii reci deja de la frig cu cîte o lumînare alături. Florin nu voise în biserică să stea aproape de preot. Şi nici în sicriul în care fusese aşezat. Se ridicase pe unul din stîlpi şi cum stătea cocoţat privea la cei ce veneau lîngă el să-i sărute faţa sau mîna lăsată în afară strîngînd o iconiţă. Niciodată nu i-a plăcut să fie atins de oricine şi acum veneau să o facă, care mai de care cu feţe pioase după cum era obiceiul dar foarte atenţi la toate cele ce trebuiau făcute să nu mai poată ieşi în veci din groapă. Lîngă Adela, domnul îmbrăcat în pelerina parcă prea subţire pentru iarna aceea imposibil de friguroasă şoptise: `Fantastic cum stă de liniştit de parcă e mulţumit că a părăsit lumea asta. Adela il întrebase cu frică: `Chiar îl vedeţi? ` Sigur că îl văd, de fapt îl simt, e mai bine spus. Şi eu credeam că morţii întotdeauna sunt supăraţi. Îmi amintesc de o prietena ce a murit de curînd, cît de furioasă se lovea de pereţii din biserică. Fugea afară să vadă cum este noua lume şi venea înapoi foarte pornită că nu mai vede nimic din ce spera să mai aibă` Nu îl înţelegea dar îi trezise teama. Catedrala oraşului nu avea terminate picturile interioare şi acum cînd priveai spre cupolă nu se lumina sufletul ci dimpotrivă. De parcă toate acele picture cu sfinţi şi evenimente făceau totul, toată lumina. Chiar să nu fi fost nimic în sicriu? Era foarte aproape de faţa mortului. Nu citea pe faţa lui decît calm şi nepăsare. Un zîmbet subtil şi atît. Murise în urma unui accident stupid. Singurul din toţi cei cinci aflaţi în maşină. Oare de la prea multă fericire nu-ţi mai pasă de nimic, ignore, sfidezi, planezi? Privea tot mai des cînd spre cupolă cînd spre faţa domnului cu pelerină ce asculta slujba rotindu-şi mereu ochii prin catedrală. Dar nu spre oameni. O surprindea cînd privea spre el pieziş şi îi zîmbea îngăduitor. Îi simţea teama dar şi curiozitatea. `Sunt oameni care poartă cu ei şi lumea cealaltă în suflet chiar dacă sunt aici cu noi. Nu avem cum să le ştim această putere. Merg, vin, merg, vin, cunosc foarte bine culoarul`. Se apleca spre ea şoptindu-i răspunsuri pe care nu apuca să le pună. Pereţii bisericii erau goi, cruci scobite cu o unealtă de zidar, pe diagonală, stirbeau frumuseţea lor şi totuşi era plin de îngeri. De aripi. Nu mai realiza dacă şoaptele domnului de lîngă ea le simţea ca nişte adieri prin păr sau erau aripi, treceri. Nonsensuri. Ceva mutase într-o noapte şi mingea ei de lîngă pat. Fusese foarte tristă şi se aşezase în pat cu un picior lăsat să se balanseze pe marginea lui. Mingea lovise bine de tot peretele şi din spaima momentului trezise atunci toată casa cu ţipete. Ai ei începuseră să caute sobolani sau să dea vina pe invenţii. Dar odată stinsă lumina simţise că mai era cineva la fel de trist ca ea în încapere. Şi nu mai avusese curajul nici măcar să respire. Şi nici să întrebe. Acum catedrala părea un dormitor ceva mai mare cu pereţii strîmtoraţi de penumbre si de forfotul celor prezenţi să-şi facă datoria privindu-se doar între ei, comentînd de haine, de gesture, de vocea popii, de ce avea să se întîmple cu cei rămaşi în viaţă. Florin, privea calm dar destul de atent pe fiecare în parte, de parcă ar fi vrut să memoreze expresiile celor strînşi în biserică. Cum stătea prins de una din coloanele principale era pentru el o joacă să-i poată urmări. La fel de liniştit era şi acum pe marginea gropii unde rămăsese doar faţa neacoperită pentru ca rudele să îşi poată lua un ultim rămas bun de la el prin aceleaşi pupături. Taică-său îl pupase în biserică chiar pe gură trezind un murmur de dezaprobare printre cei prezenţi. `E băiatul meu pentru totdeauna ce vreţi`, exprima faţa lui plină de lacrimi în timp ce-l ţinea de picioare ca să fie dezlegat şi să se poată ascunde sub el funia. Să nu fie furată pentru farmece. Ieşind o dată cu mulţimea din biserică drumurile se despărţiseră . Era acum el şi restul lumii. Dar rămăsese prins într-un culoar prin care rătăcea ca un fluture neştiind drumul. Sicriul avea să fie dus însă mai departe. Fusese oprit o clipă pe trepte bisericii şi rudele se apropiaseră din nou să facă strigăturile şi bocetele prinzîndu-se de sicriu şi zgîlţîindu-l cu furie de data asta de I se legăna ciudat capul. Parcă a dojeană. Avea să fie ultima oprire pînă la cimitir părăsind pentru totdeauna oraşul. `E ceva de mers`, completase el zîmbind înspre Adela. Vîrtejuri de aer şi lumină îl învăluiau, se auzeau foarte multe voci, foşnete de haine, de respiruri ca atunci cînd ti se sulfă în ceafă. O luase cu el. O purta cu el fără să-i mai spună altceva. Faptul că nu se mai simţea nimic palpabil în jurul lui nu-l speria. Chiar părea mult mai relaxat dar asta trezea în ea un tremur de nesiguranţă şi totuşi îl urmărea curioasă. Calmul lui. Oare ce voia sa-i arate? Unde o ducea? Îi vedea faţa şi sicriul, în care era aşezat, tot mai rar printre picioarele care se îngrămădeau să-i dea ultimul sărut înainte de a fi pus în groapă. O clipă a fost doar. Nu mai era ceaţă, nu mai erau mormintele din jur împrăştiate şi confuze. Nu mai era mulţimea îmbrăcată în negrul murdar de poveşti. Era cald în crîngul ce îşi începea dimineaţa cu triluri. Se făcuse lumină în jurul lui şi-l văzuse zîmbind, cu o faţă îmbujorată. `Am scăpat`. Apoi capacul fusese trîntit la repezeală, bătute cuiele cu îndemînare şi se auzii subit pămîntul trîntit de parcă era o cădere mare de apă. Adela trase adînc aer în piept lăsîndu-l să coboare pînă la călcîie, fără să îl mai oprească nici un gînd, nici un oftat, nici un junghi. La fel ca pe o trecere. Rămăseseră aruncate pe jos bucăţi de lumînare arse, călcate prin pămîntul frămîntat de paşi, pahare de plastic crăpate, firimituri de la colaci şi vreo trei cîini ce dădeau tîrcoale rusinaţi parcă, de se ţineau aşa cu coada-ntre picioare. Pustiul crucilor în ziua aceea de sîmbătă se întindea dezolant prin ceaţa care nu se mai ridica. Adela o luă pe soră-sa de braţ şi încet încet o porniră spre iesirea din cimitir. Erau ultimele. Începuse să-i povestească din nou faza cu pisica ce prevestise tragedia, dar de data asta cu o voce caldă. Parcă ar fi vorbit de florile ei preferate. E ciudat ca din plînsul, la un moment dat fără de lacrimi, să îţi ramînă acel ton de bunică ce îţi va spune poveşti venind o clipă de dincolo. În spatele lor se ridicase brusc soarele. Nu mai era nici urmă de ceaţă, de parca soarele rupsese alte lanţuri. Maria se desprinse atunci de braţul Adelei, care o privea foarte mirată şi care tot drumul nu îndrăznise să-i pună întrebarea: `L-ai văzut?` şi soptise:` Da, ştiu că ai ajuns şi că acolo îţi va fi mai bine. Mult mai bine`. Zile întregi se trezise Adela, alergînd prin culoarul în care a purtat-o cu el, ajungeau voci de acolo pînă în camera ei urmărind-o la tot pasul. Chipuri îmbătrînite ce nu le cunoştea treceau ca o suflare foarte aproape sau alergau prin celelate încăperi. Sau erau momente cînd ea privea spre celălaltt capăt unde parcă se crăpa de ziuă. `Nu trebuie să-i bagi în seamă. Vor pleca singuri înapoi. Există doar un moment cînd lumile paralele se intersectează şi asta datorită sufletului ce nu îşi cunoaşte marginile. Şi se caută Şi le mai este dor. Cînd aici, cînd dincolo. ` `Despre care suflet e vorba? îl întrebase ea nedumerită pe domnul cu pelerină în timp ce îl urmărea cum stătea cu palmele deschise înspre vasul unde se afla aghiasma de parcă îl pipăia de la distanţă. `- Sufletul îţi apartine femeie?` Parcurge cronologic textele acestui autor Text anterior       Text urmator Nu puteti adauga comentarii acestui text DEOARECE AUTORUL ACESTUI TEXT NU PERMITE COMENTARII SAU NU SUNTETI LOGAT!   Comentariile userilor                   Astept cu interes continuarea, Tania. Am citit cu placere, captiveaza, are si o magie care tine si de subiect, (excelent, puternic!), cat si de personajele tale. Text remarcabil!   Postat de catre D. A. Costinescu la data de 2008-07-30 10:54:55               'Anumite afinitati nu se pot explica, tocmai vin de pe pagina lui Ialin si am inteles si mai mult acel ceva ce nu se poate explica prin cuvinte.' aici esti teribila... 'acel ceva' pe care-l stapanesti... insa mai trebuie timp sa-l controlezi... si fusese o vreme cand personal am trecut prin asta/ si nici macar nu-mi place sa stiu ca-l stapanesc!... ca si cum viata este frumoasa prin doar incercari... thanx Tania! (acum mi-am insusit numele-ti!) asa simt acum... maine poate reneg... io. g.   Postat de catre nula nada la data de 2008-07-29 23:34:07               Gina, suprinsa si in acelasi timp, nu. Anumite afinitati nu se pot explica, tocmai vin de pe pagina lui Ialin si am inteles si mai mult acel ceva ce nu se poate explica prin cuvinte. Multumesc de vot si incurajare. LA fel si tie Sade. Tania   Postat de catre Tania Ramon la data de 2008-07-29 23:08:08               am citit cu atentie... puteam chiar sa intervin detaliat... insa nu acum (nu pot!)... unele dezacorduri, typo ori nefolositoare expresii... ca idee mi-a placut si am chiar invatat 'noi traditii'... ma gandesc ca stapanesti mai bine proza... o reintoarcere pe text - eliminari ori imbunatatiri- o sa fie meritorie... gand bun, regards, goia   Postat de catre nula nada la data de 2008-07-29 21:21:56               Tania, Pînă la continuare.... un scris viu, alert,o privire aparte asupra traumei trecerii, a paşilor prin şi dinspre culoar! Vot!   Postat de catre Gheorghe Rechesan la data de 2008-07-28 13:47:36               E posibil sa para abrupt. Dar va fi o continuare. Multumesc pentru com. sau poate doar pentru impresia care ti-a facut-o textul. Tania   Postat de catre Tania Ramon la data de 2008-07-27 15:19:59               mie mi-a placut. poate finalul ar mai trebui nitel lucrat, e cam abrupt. sau nu stiu. dar in rest e misto.   Postat de catre Leonard Ancuta la data de 2008-07-27 13:47:51 Parcurge cronologic comentariile acestui autor Text anterior       Text urmator	Pseudonim Parola Nu am cont! Am uitat parola!   Texte: 23931 Comentarii: 120070 Useri: 1425
ADMINISTRARE